Un caz de pocăință – de William Branham

Ieri am fost cu soţia mea şi câţiva fraţi la un magazin ca să luăm un pachet pentru sora Wood. În timp ce eram acolo, a venit un tânăr şi mi s-a prezentat. Nu-l cunoşteam. A mai venit încă un tânăr şi a spus, cred, că ei doi sunt din Georgia. Eu i-am întrebat dacă îl cunosc pe fratele Welch Evans. Noi am vorbit câteva minute. Când am vrut să plec, tânărul acesta se uita la mine în timp ce celălalt plecase deja cu fiul său. El se uita la mine spunând: „Aş vrea să vă mai spun un singur lucru”. Eu l-am întrebat: „Eşti creştin?” „Nu, domnule”, a spus el. Eu nu pot să relatez exact cuvintele pe care le-a spus, se poate să fi fost un sceptic. Eu l-am întrebat dacă a auzit despre apariţia Îngerului Domnului. El a spus: „Da”. Dar el n-a venit niciodată în biserica aceasta. Eu l-am întrebat: „O crezi?” El spunea: „Da, eu observ ceva. Oamenii mi-au povestit de prezicerile tale. Pe o bandă am ascultat cum ai prezis că California se va scufunda. După aceea a apărut mai târziu şi în ziar, iar după ce am citit-o, am crezut-o”. El a mai spus: „Eu vreau să vin astăzi sau mâine (la biserică) pentru prima dată.” I-am spus: „Domnul să te binecuvânteze, băiete” şi i-am dat mâna. El a zis: „Eu sunt cât se poate de pierdut. Eu sunt pierdut ca o monedă în nisipul de pe plajă”. Eu i-am răspuns: „Dar nu trebuie să rămâi aşa. Aici este prezent UNUL care te poate găsi în momentul în care vrei să te laşi găsit”. El a zis: „Eu sunt hotărât”. „Ai vrea să pleci capul?” La care el mi-a răspuns: „Mie nu mi-e ruşine”. Nu numai aceasta, el s-a aşezat în genunchi acolo în parcare de faţă cu toţi oamenii. Oamenii de pe stradă se uitau la el. Noi ne-am rugat acolo cu el până când el şi-a predat inima Domnului. El a venit ca un păcătos, dar a plecat ca un copil al lui Dumnezeu. A coborât din maşină mort duhovniceşte, dar s-a dus viu înapoi. Eu i-am spus: „Mâine, bazinul de botez va fi disponibil.”