Slujba lui Ilie – întoarcerea inimilor copiilor lui Dumnezeu la credința apostolilor

Chiar de la începutul Noului Testament şi de la formarea Bisericii nou testamentare, totul a fost privit şi ordonat în lumina Cuvântului profetic. Petru, „bărbatul primului ceas”, deja în primele zile după înălţarea lui Isus, a aşezat evenimentele pe fundamentul profeţiei biblice. În Fapte 2, când a fost întrebat despre turnarea Duhului Sfânt, el a spus: „Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel” (v. 16). În cap. 3:20-23, el a vorbit despre vremurile de înviorare, care vor veni de la Domnul înainte de venirea lui Isus Hristos: „pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor; despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. Din aceste cuvinte reiese clar că mai întâi trebuie să vină un timp de înviorare şi reaşezare a tuturor lucrurilor, înainte de a Se întoarce Isus, Mirele, pentru a-Şi lua Mireasa iubită acasă.

Iacov scrie cu privire la aceasta: „Fiţi, deci, îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă rodul scump al pământului, şi îl aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie” (cap. 5:7). Cuvântul lui Dumnezeu este numit şi sămânţă, care trebuie semănată şi udată (Marcu 4:14). Înainte de a avea loc turnarea finală a Duhului Sfânt şi înaintea secerişului, trebuie semănat Cuvântul promis pentru astăzi (care este sămânţa). Aşa cum este promis în Isaia 55:11, Cuvântul lui Dumnezeu nu se poate întoarce fără rod, ci va împlini scopul pentru care a fost trimis. În Iacov 5:11, ne este dată ca exemplu restituirea pe care a trăit-o Iov. Fiecare cunoaşte această relatare, nenorocirile prin care a trebuit să treacă el, cum Satana a nimicit totul în jurul lui şi cum la final Dumnezeu i-a restituit totul într-o măsură dublă (Iov 42:10). Noi trebuie ca mai întâi să cunoaştem şi să credem ce a făgăduit Dumnezeu, apoi să trăim în realitate minunata restituire. Exactitatea Cuvântului lui Dumnezeu este copleşitoare. Când vorbeşte despre slujba lui Ioan Botezătorul, este folosit întotdeauna cuvântul să pregătească (Isa. 40:3, Mal.3:1). Când îngerul Gavril a anunţat naşterea lui Ioan, a spus: „Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El”. (Luca 1:17). În acelaşi capitol, Zaharia a prorocit: „Şi tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui” (vers. 76). El a folosit aproape aceleaşi cuvinte ca în Mal. 3:1. Şi Domnul nostru S-a referit la aceste texte biblice, când a confirmat în Mat. 11:10 slujba lui Ioan Botezătorul: „…căci el este acela despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta»”.

Cuvântul restituire nu a fost amintit nici măcar o dată în legătură cu slujba lui Ioan Botezătorul. Pe de altă parte îl găsim mereu în texte biblice care vorbesc despre slujba făgăduită pentru timpul sfârşitului. Domnul a spus deja prin prorocul Ioel: „Vă voi răsplăti [restitui – n.tr.] astfel anii…” (cap. 2:25).

În Mat. 17 citim despre trăirea de pe muntele Schimbării la Faţă. Domnul nostru i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan cu Sine. Acolo s-au arătat Moise şi Ilie şi au vorbit cu El. Petru, ca de obicei, s-a grăbit şi a spus: Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (vers 4).

După ce au coborât de pe munte, ucenicii L-au întrebat pe Domnul: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” Imediat după aceasta, Domnul a făcut două afirmaţii: prima era pentru viitor, a doua făcea referire la trecut. Prima se găseşte în vers. 11: „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Este aderărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile”. Fără nicio urmă de îndoială, acest verset a fost vorbit la timpul viitor şi se referă la slujba care va avea loc înainte de a doua venire a lui Hristos. Dr. Scofield, un învăţat şi traducător recunoscut pe plan internaţional, scrie în explicaţia sa la Mat. 17:11: „Hristos confirmă profeţia deosebită şi încă neîmplinită din Maleahi 4:5-6”. Chiar şi apologeţii fundamentalişti sunt de acord cu aceasta.

După cum am văzut, slujba lui Ioan a fost confirmată ca fiind împlinirea textului din Maleahi 3:1. Când a fost întrebat: „Eşti Ilie?”, el a răspuns: „Nu sunt!” (Ioan 1:21). El le-a explicat: «Eu», a zis el, «sunt glasul celui ce strigă în pustiu: «Neteziţi calea Domnului!», cum a zis prorocul Isaia” (Isaia 40:3). Imediat după această mărturie, trimişii fariseilor l-au întrebat: „Atunci de ce botezi dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?” (Ioan 1:25). Profeţia din Mal. 4:5-6 trebuie să se împlinească la scurtă vreme înaintea venirii zilei Domnului – ziua răzbunării (Isa. 61:2), care va arde ca un cuptor (Mal. 4:1) şi va veni ca un hoţ noaptea (2 Pet. 3:10; 1 Tes. 5:2).

De la slujba lui Ioan Botezătorul au trecut circa două mii de ani şi ziua Domnului nu a venit încă. Isa. 13:6-13, Ioel 3:4-5 şi multe alte texte biblice ne dau o descriere exactă despre aceasta. Petru s-a referit la aceasta în prima sa predică: „Soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită”. (Fap. 2:20). În pecetea a şasea sunt prezentate evenimentele legate de ziua Domnului. La sfârşit se spune: „Căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” (Apoc 6:12-17). Cu siguranţă că în timpul acela, tronul de îndurare va deveni tronul judecăţii. Făgăduinţa la care S-a referit Isus în Mat. 17:11 este scrisă în ultimele două versete din ultimul capitol al Vechiului Testament: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” Prima parte, şi anume întoarcerea inimii părinţilor spre copii, a fost împlinită prin slujba lui Ioan Botezătorul. Îngerul Gavril i-a confirmat aceasta lui Zaharia: „Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii (Luca 1:17).

Conform Evrei 1, Dumnezeu, în vremurile trecute a vorbit părinţilor prin proroci. Pavel scrie: „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise” (1 Cor 10:1-2). La sfârşit, El a vorbit prin Fiul Său. Fiul a fost răspunsul. Ioan a făcut legătura între Vechiul şi Noul Testament. Sarcina lui a fost să treacă poporul lui Dumnezeu din perioada de timp a părinţilor Vechiului Testament în epoca Noului Testament al copiilor lui Dumnezeu, care începea atunci. Văzut astfel, el a fost mai mult decât un proroc (Mat. 11:9). Prorocii au vestit venirea lui Mesia – Ioan a avut privilegiul de a-L prezenta. Mai întâi, a mărturisit el despre Isus, Mesia, apoi Domnul a depus mărturie pentru el. Pentru că prima parte din făgăduinţă – Ilie din Maleahi 4:5 s-a împlinit prin slujba lui, a fost necesară explicaţia pe care a dat-o Domnul în Mat. 17:12: „Dar vă spun că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut”. Avem de-a face cu două însărcinări şi slujbe deosebite: una la prima venire a lui Hristos, cealaltă, înaintea celei de-a doua veniri.

În diferite locuri din Scripturi, vedem că în unul şi acelaşi verset sunt amintite diferitele veniri ale Domnului. Psalmul 2:7; Fapte 13:33 şi Evrei 1:5 vorbesc despre prima Lui venire. Lumea nu va observa a doua Sa venire, când El va lua Biserica-Mireasă (1 Tes 4:13-18) spălată prin sânge (Apoc. 1:5), curăţată prin Cuvântul Său (Ef. 5:26), pecetluită cu Duhul Său (Ef. 4:30), la ospăţul de nuntă (Apoc. 19: 1-9). Ceilalţi nu vor şti nimic despre aceasta. Psalm 2:8-9; Apoc. 2:27; 19:l5 şi multe alte texte biblice vorbesc despre venirea Lui cu mare putere, când El va încheia socotelile cu duşmanii Săi şi Îşi va începe domnia pe pământ. În Luca 4:19, Isus S-a oprit în mijlocul versetului 2 din Isaia 61, pentru că numai prima parte se referea la slujba Lui de atunci. Ziua răzbunării va veni când timpul harului se va încheia. După cum am spus mai înainte, Maleahi 3:1 se referă la prima Lui venire, în timp ce Mal. 4:5 şi a doua parte din versetul 6, este în legătură cu a doua Lui venire.

Foarte important

Acum însărcinarea constă în întoarcerea inimilor copiilor lui Dumnezeu la credinţa părinţilor apostolici şi astfel la Cuvântul prorocilor. Pentru aceasta este nevoie de un bărbat trimis de Dumnezeu, un proroc ca Ilie, cineva care poate arăta o confirmare de sus fără nicio urmă de îndoială. Este necesar ca el să aibă două lucruri: Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta şi, de asemenea, o slujbă apostolică, autentică, restituită. Aceasta este dovada convingătoare a însărcinării sale unice, directe, prin care atenţia poporului lui Dumnezeu va fi atrasă asupra mesajului acestui ceas.

Despre Ilie ştim că el a reconstruit altarul Domnului, care fusese dărâmat. Pentru aceasta el a luat douăsprezece pietre, conform numărului seminţiilor şi a chemat poporul lui Dumnezeu laolaltă pentru o decizie. În rugăciunea lui, el a putut spune:Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu Sunt slujitorul Tău şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu şi să le întorci astfel inima spre bine!” (1 Împ. 18:36-37).

Primul Ilie şi, de asemenea, Ioan Botezătorul care a venit în duhul lui Ilie, precum şi „Ilie” al timpului prezent au un lucru comun: să întoarcă inimile poporului lui Dumnezeu înapoi la Cuvânt. Prin ultima slujbă trebuie restituită învăţătura celor doisprezece apostoli şi inima poporului lui Dumnezeu să fie întoarsă la El şi la Cuvântul Său, pentru ca Biserica să fie rezidită, aşa cum este scris: „pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Ef. 2:20). Acelora care nu au dragostea pentru Adevăr li se dă o puternică „lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (2 Tes. 2:11). Pavel a văzut-o deja de atunci şi i-a scris colaboratorului său Timotei: „Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite” (2 Tim. 4:4). Toţi aceia care sunt aşezaţi din nou în adevăr nu vor mai fi purtaţi încoace şi încolo de fiecare vânt de învăţături străine. Ei sunt chemaţi afară din toate lagărele babiloniene şi îmbrăţişează învăţătura sănătoasă (Tit 2:1).

Aşa cum Ioan a ştiut exact care texte biblice se referă la el, la fel acest proroc făgăduit pentru timpul sfârşitului va trebui să cunoască prin descoperire divină Cuvântul făgăduit pentru ceasul acesta, inclusiv Cuvântul profetic, aşa cum scrie Petru: „Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare…” (2 Pet. 1:19) şi, de asemenea, să aibă Duhul prorociei menţionat în Apoc. 19.10 , cum i-a fost spus lui Ioan pe insula Patmos: „Eu sunt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei”. Duhul prorociei nu este în legătură cu darul prorociei, ci cu Cuvântul prorociei şi este mărturia lui Isus Hristos. Toate acestea sunt de o importanţă atât de mare, încât nimeni nu poate să rişte să meargă pe presupuneri şi bănuieli. În final Biserica adevărată îşi va recunoaşte însărcinarea, îşi va ocupa poziţia pe făgăduinţele date pentru ea şi va deveni una cu El. Aceasta va fi adevărata unitate în Duhul!

Proroci autentici

Prorocii au fost rânduiţi din pântecele mamei lor pentru o anumită slujbă (Ier. 1:5). La început au fost numiţi „văzători”, pentru că vedeau viziuni (1 Sam. 9:9, 18, 19). Ei primeau inspiraţia în timp ce vedeau o viziune şi astfel aduceau descoperire de la Dumnezeu (Ier. 1:11-12). Cuvântul Domnului a venit întotdeauna la proroci, aşa cum este scris în Numeri 12:6 „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis”. Un proroc autentic este un purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. Ca Ioan şi ceilalţi, el va trebui să aibă pe „Aşa vorbeşte Domnulpentru vremea sa. Toţi aceia care vor accepta pe un astfel de proroc şi slujba lui, vor primi răsplata unui proroc (Mat. 10:41). Domnul Însuşi a spus: „Să nu faceţi rău prorocilor Mei!” (1 Cro. 16:22; Ps. 105:15).

Legea şi prorocii vechi-testamentari au ţinut până la Ioan; de atunci încoace se propovăduieşte Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu (Luca 16:16). Acest text biblic este folosit deseori pentru a apăra părerea că Dumnezeu nu va mai avea un proroc în perioada Noului Testament. Dar Ioan însuşi a fost un proroc, Simeon a fost un proroc (Luca 2:25-35) şi Isus, Domnul nostru a dat făgăduinţa: „De aceea, iată, vă trimit proroci înţelepţi şi cărturari” (Mat. 23:34, Luca 11:49). Cuvântul „cărturari” folosit aici, sigur nu se referă la cineva care a stat la picioarele lui Gamaliel. Isus a spus despre învăţătorii care vesteau Cuvântul Lui într-un mod corect: „De aceea orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi” (Mat. 13:52).

Oricine citeşte Faptele apostolilor, va constata că în biserici slujeau şi diferiţi proroci (cap. 11:27+13:1). În cap. 15:32 citim: „Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci…” În l Cor. 12 şi 14, Pavel explică darurile şi slujbele din Biserică şi scrie la sfârşit: „Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului” (14:37). În Efeseni 3 Pavel scrie despre descoperirea pe care a primit-o. El vorbeşte despre taina lui Hristos, „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul” (vers. 5). În Ef. 4:11 şi 1 Cor. 12:28, între diferitele slujbe pe care le-a pus Dumnezeu în Biserică, se află şi slujba de profet. Aşa cum am prezentat pe baza Sfintei Scripturi, noi am ajuns la un punct deosebit al istoriei mântuirii. Partea profetică a planului de mântuire necesită un proroc deosebit.

Toţi cei care cunosc istoria, ştiu că deja Mahomed şi alţii au pretins că sunt ultimul proroc la care face referire Ma1. 4:5-6, care urma să vină înaintea zilei celei mari şi înfricoşate a Domnului. De fapt unii s-au numit deschis „Ilie” sau au vorbit despre „slujba lui Ilie”. Dar niciunul din ei nu a întors inimile poporului lui Dumnezeu la Domnul şi la Cuvântul Său. Dimpotrivă, ei înşişi erau departe de adevărata învăţătură apostolică şi profetică şi şi-au făcut numai urmaşi proprii. Însă toate aceste imitaţii nu-L împiedică pe Dumnezeu să-Şi împlinească făgăduinţa la timpul Său.

Provocare

Cunoscând Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrarea Lui din trecut, trebuie să ne aşteptăm ca El să facă acum ceva supranatural. Eu (fratele Ewald Frank) personal sunt convins că Dumnezeu a folosit un bărbat în generaţia noastră pentru a conduce mişcările prezente de trezire care au început după al Doilea Război Mondial. Începutul acestei slujbe datează din 7 mai 1946, când William M. Branham a primit o însărcinare deosebită. Prin slujba sa s-au întâmplat lucruri incredibile: orbii şi-au primit vederea, ologii au putut să meargă, muţii au putut să vorbească, surzii au putut să audă pe loc. În cartea „Un om trimis de Dumnezeu”, publicată în 1950 şi scrisă de predicatorul Gordon Lindsay – redactorul ziarului lunar „Glasul Vindecării” – şi de asemenea în cartea „Un profet vizitează Africa de Sud” de rev. Julius Stadsklev din anul 1952 şi în cartea „Faptele profetului” de predicatorul Pearry Green din Tucson, Arizona, precum şi în alte diferite publicaţii sunt relatate lucruri extraordinare. Chiar bolnavi incurabili de cancer au fost vindecaţi şi s-au întâmplat minuni de creaţie.

Ani de zile s-au publicat multe relatări despre această slujbă neobişnuită, în diferite reviste, de exemplu în „Mesagerul Speranţei”, „Glasul Vindecării”, (mai târziu numită „Hristos pentru naţiuni”) şi altele. Începutul acestei treziri spirituale a avut loc înainte de a se ridica a1ţi evanghelişti (care, mai târziu, au devenit cunoscuţi pe plan internaţional). De fapt, cei care şi-au început slujba spre sfârşitul anilor 1940, în 1950 şi în 1960 ar trebui să recunoască că şi-au primit inspiraţia pentru aceasta într-o adunare de-a lui William Branham. Sigur că ei nu vor mai recunoaşte aceasta, ci mai bine vor prezenta tot felul de poveşti impresionante.

Ca martor ocular – printre mulţi alţii – al slujbei acestui bărbat, eu pot să spun că impresia despre ceea ce am văzut şi am auzit, a fost de nedescris şi va rămâne aşa până la sfârşitul vieţii mele. Sute şi mii de oameni au experimentat infailibilitatea darului de descoperire a gândurilor şi de cunoştinţă divină, în adunări, până la sfârşitul slujbei sale în decembrie 1965. Acest bărbat smerit vedea într-o viziune cine era persoana din faţa lui, de unde venea, ce boală avea; în viziune îi erau arătate chiar şi oraşe, străzi şi numele persoanelor. Fiecare viziune a fost desăvârşită, niciuna nu a dat greş în adunările sale ţinute pe plan mondial, indiferent de ţară, continent şi limbă, în toţi anii aceia. Două caracteristici deosebite trebuie să existe în slujba unui proroc autentic. În primul rând, ceea ce spune el trebuie să se împlinească (Deut. 18:20-22) şi în al doilea rând învăţătura lui despre Dumnezeu trebuie să fie corectă. Dacă un proroc spune ceva şi se împlineşte, dar apoi prezintă alţi dumnezei, în locul Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov, atunci el este un proroc mincinos şi Dumnezeu doar pune la încercare poporul (Deut. 13:2-6).

Ca Fiu al omului, Isus a fost „Prorocul” (Deut. 18:15-19; Fapte 3:22-23) şi de aceea, vedea în vedenie ceea ce urma să facă Tatăl. Apoi făcea şi El la fel (Ioan 5:19). Lui Petru i-a spus, atunci când s-a întâlnit pentru prima dată cu el: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona” (Ioan 1:40-42). Lui Natanael, pe care nu-l văzuse vreodată, i-a spus: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin” (Ioan 1:43-49). Cât de copleşit a fost Natanael, putem să vedem din răspunsul lui. La fel de surprinsă a fost femeia de la fântână, când Domnul i-a spus: „…cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat” (Ioan 4:5-30). Isus a cunoscut chiar şi gândurile inimii – cele mai ascunse lucruri I-au fost descoperite. Dar chiar din cauza acestei slujbe profetice, cărturarii şi fariseii L-au numit „Beelzebul” –  un fel de ghicitor sau cititor de gânduri.

Acest bărbat trimis de Dumnezeu, William Branham, s-a referit mereu la aceste texte biblice. După predică şi chemarea la pocăinţă, se ruga pentru bolnavi. El aştepta până când îi era arătat într-o viziune ce urma să facă Dumnezeu, apoi vorbea despre aceasta şi se ruga. Sute de predici au fost înregistrate şi sunt o mărturie convingătoare pentru oricine vrea să verifice afirmaţiile făcute aici.

De fapt el vedea o lumină supranaturală care cobora asupra persoanei pentru care urma să se roage. Lumina aceasta a fost fotografiată pentru prima dată în timpul unei campanii, pe 24 ianuarie 1950, la „Houston Coliseum”. Fotografii de presă, necredincioşi, critici, au fost foarte surprinşi văzând această aureolă de lumină deasupra capului slujitorului lui Dumnezeu, când au developat filmul făcut cu scopul de a-l defăima!

 

În Sfânta Scriptură citim de multe ori despre apariţia luminii supranaturale. Prorocul Ezechiel a văzut de multe ori „slava Domnului – „slava şechina” (Ez. 1:28, 3:12+23, 10:4+18). Saul a întâlnit aceeaşi lumină supranaturală pe drumul său spre Damasc şi a întrebat: „Cine eşti, Doamne?” Răspunsul a fost: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti” (Fap 26:15). În timpul călătoriei Israelului prin pustie, Domnul a fost deasupra lor, ziua în norul supranatural şi noaptea în stâlpul de foc (Neemia 9:19). Dumnezeu este lumină şi locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii (1 Tim. 6:16). Isus a venit ca o lumină în această lume (Ioan 1:4-9). Domnul rămâne Acelaşi în veci.

Pe 28 februarie 1963 norul supranatural a coborât deasupra munţilor la nord de Tucson, Arizona, exact în locul în care se afla acest bărbat al lui Dumnezeu. Mulţi oameni au văzut aceasta şi multe fotografii cu acest fenomen au fost trimise şefului de la „Institutul de fizică atmosferică” al Universităţii din Arizona, Tucson. Lui W. Branham i-a fost spus atunci să se întoarcă în Jeffersonville, la biserica sa, pentru a vorbi despre cele şapte peceţi din Apocalipsa. Şapte zile succesive, din 17 până 24 martie 1963, această lumină supranaturală a venit în camera lui şi pecetea despre care urma să vorbească i-a fost descoperită în mod divin. Având în vedere toate acestea, este greu de înţeles de ce, chiar aceia care se numesc „bărbatul lui Dumnezeu pentru ceasul acesta”, „prorocul lui Dumnezeu din timpul sfârşitului” şi altele, nu pot sau nu vor să recunoască ce a făcut Dumnezeu.

Deja pe 11 iunie 1933, în timpul unui serviciu de botez în râul Ohio, din Jeffersonville, Indiana, S.U.A., s-a petrecut ceva supranatural. Circa patru mii de oameni erau de faţă şi câteva sute dintre ei au fost botezaţi. Când era pe cale să boteze a şaptesprezecea persoană, dintr-o dată lumina aceasta supranaturală a coborât deasupra lui William Branham şi un glas a spus: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua Sa venire”. Multe, multe evenimente extraordinare ar putea fi enumerate.

Dacă ne confruntăm cu lucruri asupra cărora omul nu are nicio influenţă, ci s-au întâmplat prin suveranitatea lui Dumnezeu, atunci nu mai putem rămâne neutri, ci trebuie să luăm o decizie. Indiferenţa nu este răspunsul. Tot ce face Dumnezeu se întâmplă cu un scop. S-ar putea să ne aflăm în aceeaşi situaţie ca atunci când umbla Domnul pe pământ, continuând cu adunările noastre regulate, ca şi când Dumnezeu nu ar fi făcut nimic deosebit şi apoi chiar să întrebăm: „Nu trebuie să vină mai întâi Ilie? Nu trebuie să vină un proroc?” Astăzi ni s-ar da acelaşi răspuns: „El deja a venit şi a plecat, dar voi nu l-aţi cunoscut şi aţi făcut cu el ce aţi vrut”. Dacă este adevărat – şi este adevărat – că în timpul nostru noi am avut un bărbat trimis de Dumnezeu, dar nu am recunoscut ziua cercetării noastre, atunci s-ar putea ca pur şi simplu să fi fost orbiţi şi duşi în rătăcire. Nu s-ar cuveni să cercetăm cu toată sinceritatea Sfintele Scripturi, până când vom găsi în acestea mesajul lui Dumnezeu pentru timpul acesta?

Ca de obicei, s-ar putea să se fi întâmplat din nou ca bisericile şi clerul să meargă mai departe pe drumul lor, considerând ceea ce a făcut Dumnezeu ca fiind un deranj neplăcut şi declarând aceasta ca fiind lucrarea celui rău. Trinitarienii au spus: „Omul acesta crede în unitatea lui Dumnezeu”, iar credincioşii care credeau în unitatea lui Dumnezeu, la rândul lor au spus: „Este un trinitarian”. Pentru că W. Branham nu făcea parte din nicio organizaţie, el a fost respins în general, aşa cum s-a întâmplat şi cu prorocii. În ambele tabere au fost puţini cei care l-au recunoscut ca fiind un bărbat adevărat al lui Dumnezeu. Ca proroc al Cuvântului, el nu a putut fi nici de partea uneia, nici de partea celeilalte învăţături, ci pur şi simplu a predicat întregul plan al lui Dumnezeu. El a subliniat faptul că Dumnezeu S-a descoperit foarte clar ca Tată în cer, ca Fiu pe pământ şi că El locuieşte în cei răscumpăraţi prin Duhul Sfânt. El a adoptat punctul de vedere al lui Pavel, care a făcut un rezumat după cum urmează: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă” (1 Tim. 3:16).

Până şi evangheliştii care au fost inspiraţi de slujba acestui rob smerit al Domnului – şi bisericile care au profitat enorm de aceasta – nu au înţeles scopul divin al acestei ultime mişcări a Duhului. Cu adevărat, nouă ni s-a făcut de cunoscut planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru astăzi. Credincioşii adevăraţi vor primi Cuvântul făgăduit, pentru că ei, ca şi Isaac, sunt copii ai făgăduinţei (Gal. 4:28) şi vor primi făgăduinţa Tatălui (Fap. 1:4).

În general, astăzi este aceeaşi situaţie ca la prima venire a Domnului nostru. Clerul, în special, din diferite motive arată spre anumite afirmaţii cum ar fi presupusul citat despre încheierea sistemelor mondiale şi începerea Împărăţiei de o mie de ani în 1977, care se află în cartea „Expunerea despre cele şapte epoci ale Bisericii”, la pagina 322 în ediţia în limba engleză. O simplă comparaţie cu banda originală va descoperi faptul că fratele Branham nu a făcut niciodată o asemenea afirmaţie. Oare de ce liderii aceştia religioşi – care se presupune că sunt minţi luminate – nu se deranjează să-şi verifice „adevărurile”? Au fost puse în circulaţie şi alte lucruri care îi sunt atribuite în mod fals lui William Branham, pentru a-i speria pe oameni. Cine nu are idei preconcepute va recunoaşte că acest bărbat al lui Dumnezeu a avut o înţelegere adâncă a Scripturii, prin descoperire divină. Da, toate tainele ascunse ale Cuvântului au fost aduse la lumină şi pentru aceasta Îi suntem foarte recunoscători Domnului.

Poate că Dumnezeu va folosi această prezentare simplă pentru a-i forţa pe unii să se oprească din căile şi programele lor şi să devină o parte a planului Său pentru vremea sfârşitului. S-ar putea ca unii să fi crezut „dovezi” bazate numai pe auzite şi de aceea au respins slujba trimisă de Dumnezeu, iar alţii au devenit fanatici, aducând ocară asupra mesagerului prin multe susţineri nebiblice şi răstălmăciri ale mesajului.

Fiecare este invitat să cerceteze Scripturile şi să verifice toate învăţăturile cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni să nu se bazeze pe înţelegerea sa proprie şi să nu creadă orbeşte zvonurile. Împreună vrem să facem precum cei din Bereea: „Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa” (Fap. 17:11).

Mărturia personală a fratelui Ewald Frank de la Freie-Volksmission din Germania

Eu am avut prioritatea deosebită, să-L cunosc pe Domnul meu deja din tinereţe. Din 1949 i-am auzit pe diferiţi predicatori americani vorbind despre lucrurile puternice pe care le făcea Dumnezeu prin acest bărbat. M-am folosit de multe ocazii pentru a participa la campaniile de trezire şi vindecare, ţinute în Europa şi S.U.A. În august 1955, am luat parte timp de o săptămână la o campanie condusă de William Branham, în Karlsruhe, Germania, care a avut un efect de neuitat asupra vieţii mele spirituale. Un punct de cotitură pentru mine a fost conferinţa „Glasul Vindecării” din iunie 1958, în Dallas, Texas. În adunările din timpul zilei au predicat diferiţi evanghelişti, în timp ce acest bărbat smerit al lui Dumnezeu a fost vorbitorul principal în adunările de seara. Ceea ce am văzut în multe dintre adunările sale din Germania şi S.U.A., este de comparat cu slujba pământească a Domnului nostru Isus Hristos, Mesia.

Pe 2 aprilie 1962, în zorii zilei, am primit din partea Domnului, cu o voce audibilă, o chemare ca să predic Cuvântul. Pe 3 decembrie în acelaşi an, fratele Branham a repetat prin descoperire, în prezenţa a doi martori, exact cuvintele care mi le-a spus Domnul. În felul acesta, slujba mea este într-o legătură directă cu a sa. După ce am călătorit peste douăzeci de ani în multe ţări din Asia şi Africa, precum şi în ţări din Europa de Est – inclusiv Rusia –  eu simt că a sosit timpul ca întreg poporul lui Dumnezeu să fie informat despre lucrurile care s-au întâmplat. Amintiţi-vă, în iunie 1933 nu i-a fost spus fratelui Branham că el va premerge a doua venire a lui Hristos, ci cuvintele au fost: „…tu eşti trimis cu un mesaj care va premerge a doua Sa venire”. Dumnezeu a luat mesagerul, dar ne-a lăsat mesajul. Acest mesaj este Cuvântul făgăduit şi descoperit al lui Dumnezeu, pentru timpul acesta. Este o parte din Evanghelia veşnică, care trebuie propovăduită tuturor popoarelor ca să slujească de mărturie (Mat. 24:14, Apoc. 14:6). Evanghelia deplină include şi partea profetică a Scripturilor, pentru timpul de sfârşit.

Noi intrăm acum în ultima fază în care se vor împlini Evrei 13:8, Ioan 14:12, Mar. 11:22 şi multe alte texte biblice. Acestea au fost cele trei texte favorite la care s-a referit mereu fratele Branham. El le-a văzut împlinindu-se literal în slujba lui, ca nimeni altul, din zilele lui Isus Hristos, până acum. Noi trebuie să fim siguri că totul corespunde în întregime cu Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Întrebarea nu este dacă acceptăm sau respingem un om de felul acesta, ci dacă acceptăm ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi ne confruntăm cu faptul că Domnul S-a făcut de cunoscut din nou în simplitate. Lui va trebui să-I dăm socoteală în ziua judecăţii şi nu unui om. Unde a avut loc o astfel de confirmare supranaturală, toate argumentele omeneşti sunt egale cu zero.

Eu sunt convins că mesajul adus din Cuvântul lui Dumnezeu în această ultimă epocă a Bisericii va premerge a doua venire a lui Hristos. Toţi credincioşii adevăraţi se vor alinia la acesta şi astfel vor trăi desăvârşirea. Noi ne putem aştepta ca, în scurt timp, prin Biserica Mireasă reaşezată să se întâmple lucrurile puternice pe care le-a făgăduit Dumnezeu. Noi toţi trebuie să ne găsim locul în Trupul lui Hristos. Domnul ne va uni cu Sine şi îi va conduce pe cei aleşi la cea mai mare biruinţă a tuturor timpurilor. Ei vor fi biruitorii cărora li s-au dat făgăduinţele din Apoc. 2 + 3. De îndată ce noi vom corespunde cu Cuvântul scris, putem aştepta străpungerea finală din partea Dumnezeului Atotputernic. Atunci Cuvântul scris va deveni „Cuvântul viu, vorbit”, prin care va fi descoperită puterea lui Dumnezeu.

Aşa cum a fost făgăduit în Hagai 2:6 şi Evrei 12:26, Dumnezeu va clătina încă o dată pământul şi cerul. Atunci se va împlini şi Cuvântul din Osea 2:21: „În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul”. Credincioşii vor avea partea lor, după cum este scris: „Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară…” (Zah. 10:1). Aşa cum am spus deja, acela va fi timpul de înviorare care trebuie să vină înainte de întoarcerea lui Hristos (Fapte 3:19). Cu adevărat, a sosit timpul secerişului. Noi vom face aşa cum ne-a spus Domnul secerişului: „Atunci a zis ucenicilor Săi: «Mare este secerişul, dar puţini Sunt lucrătorii!  Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui»” (Mat. 9:37-38). „Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui” (Rom. 9:28).

Atitudinea corectă

În vremurile de cercetare supranaturală din partea Domnului, oamenii care au ieşit din robie trebuie să fie foarte atenţi pentru a rămâne cumpătaţi şi într-o atitudine corectă faţă de lucrurile lui Dumnezeu. Este uşor să accepţi un înlocuitor şi astfel să-L întristezi şi să-L îndepărtezi pe Duhul Sfânt. Dacă oamenii nu pun preţ pe rămânerea în concordanţă cu Cuvântul, ei pot aluneca foarte uşor în idolatrie, fără să-şi dea seama.

Copiii lui Israel s-au abătut şi au adus batjocura asupra lui Dumnezeu şi asupra Cuvântului Lui, atunci când şi-au făcut un viţel de aur. Este de neînţeles cum Aaron, cel care era cel mai aproape de proroc, a putut strânge poporul împreună şi a adus idolatria în Israel. Ochii lor erau orbiţi de comparaţii fireşti şi ei au compromis slujba prorocului trimis de Dumnezeu. 

Ce lecţie mare pentru noi! Dumnezeu nu-Şi dă cinstea nici unui om. A fi împreună cu un proroc aduce asupra noastră şi mai multă responsabilitate. După o asemenea slujbă vine întotdeauna un timp de încercare. Noi suntem obligaţi să verificăm toate lucrurile cu Cuvântul lui Dumnezeu. Israeliţii nu erau conştienţi că prin acţiunile lor compromit slujba profetică, ei nu şi-au dat seama că aduceau ocara asupra a ceea ce făcuse Dumnezeu. Cuvântul este încă valabil: „Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia…” (Isaia 42:8).

S-ar putea ca istoria să se repete în rândurile credincioşilor chemaţi afară? Adevărata Mireasă rămâne cu Cuvântul; ea îl crede şi-l ascultă. Ea nu este abătută de pe cale de orice fanatism. Ea crede că Dumnezeu va aduce la îndeplinire toate lucrurile, conform planului şi scopului Său.

Orice se face din însărcinarea lui Dumnezeu, este o binecuvântare, dar chiar acest lucru poate deveni un blestem, dacă pătrunde duhul idolatriei. De aceea este esenţial ca toţi credincioşii să se alinieze la Cuvântul lui Dumnezeu.

Mesajul timpului de sfârşit este de fapt întregul plan al lui Dumnezeu făcut de cunoscut prin descoperire divină, şi trebuie aşezat în mod corect în cadrul dezvăluirii măreţului plan dumnezeiesc. Noi nu zidim pe o afirmaţie scoasă din context, ci pe temelia solidă a sfintei Scripturi, care este absolutul nostru. Toate mesajele fratelui Branham trebuie identificate şi aşezate corect în Biblie. Oricine nu vrea să permită Cuvântului lui Dumnezeu să fie autoritatea finală, nu este călăuzit de Duhul Sfânt şi mai devreme sau mai târziu se va abate de la Adevăr.

Dumnezeu nu a început o religie nouă şi nici nu a dat o altă Biblie. Fratele Branham a stat între toate confesiunile şi mişcările religioase, predicând adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu pentru a chema afară un popor, pentru Domnul. Tot ce a predicat el trebuie văzut într-o legătură corectă în Cuvântul lui Dumnezeu, la care nimic nu poate fi adăugat sau scos. Niciodată n-a mai fost pe pământ vreun timp în care planul răscumpărării să fi fost descoperit în asemenea detalii cum este acum – dar duşmanul vine chiar în urma semănătorului pentru a-şi semăna sămânţa lui de discordie (Matei 13). Noi nu trebuie să fim abătuţi şi tulburaţi de acest lucru, căci aşa s-a întâmplat începând din grădina Eden. Oridecâte ori se ridică adevăraţii bărbaţi ai lui Dumnezeu, urmează şi imitatorii. Chiar şi în vremea lui Pavel, oamenii predicau învăţături stricate.

Conform Cuvântului lui Hristos, noi trebuie să lăsăm aceste lucruri să crească împreună până la vremea secerişului, când grâul va fi despărţit de pleavă. Până atunci ploaia cade pe ambele seminţe – şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi; soarele răsare şi peste cei buni şi peste cei răi.

Mădularele Trupului lui Hristos se abţin de la orice tâlcuire personală a Cuvântului, vedeniilor sau prezicerilor. Noi predicăm Cuvântul şi restul îl lăsăm în mâinile Dumnezeului Atotputernic. Dacă Domnul dă o vedenie sau o făgăduinţă, El singur îi va purta de grijă. El nu are nevoie absolut de nimeni care să vorbească despre aceasta, căci El însuşi o va împlini. Orice vorbeşte sau arată Domnul într-o vedenie, este doar responsabilitatea Lui. La vremea Lui, şi atunci când este necesar, El îi va descoperi înţelesul.

Unii cred că anumite lucruri pe care le-a văzut fratele Branham în vedenie sunt încă neîmplinite. Noi trebuie să luăm întotdeauna în considerare faptul că uneori lucrurile fireşti transmit un mesaj duhovnicesc. Deşi prorocii au vorbit la persoana întâi despre lucruri care urmau să se întâmple, nu întotdeauna au mai fost în viaţă atunci când acestea s-au împlinit. Oricum, vedeniile lor au fost AŞA VORBEŞTE DOMNUL!

Atunci când Petru era pe acoperişul casei, a avut o vedenie ciudată. El a văzut tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. Lui i s-a spus: „Taie şi mănâncă”. Zicala „Dumnezeu gândeşte ceea ce spune şi spune ceea ce gândeşte” se aplică numai părţii duhovniceşti. De multe ori Domnul arată în vedenie lucruri fireşti pentru a simboliza un înţeles duhovnicesc. La început Petru n-a înţeles vedenia, dar Dumnezeu i-a dat răspunsul.

Gândiţi-vă ce pagubă ar fi pricinuit orice tâlcuire firească a acelei vedenii. Ce s-ar fi întâmplat dacă el sau alţii ar fi vorbit şi predicat despre ea? Această vedenie i-a fost dată lui Petru pentru o călăuzire personală.

Când Domnul mi-a vorbit în doi aprilie 1962, la răsăritul soarelui, despre depozitarea hranei şi despre foametea care va veni, El a numit tot felul de alimente şi legume, cum ar fi: făină, cartofi, ulei, morcovi, etc. Noi ne-am gândit că va veni o foamete naturală, fără să ştim că Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre o astfel de foamete în Amos 8.11. Noi am luat literal cuvintele Domnului şi am depozitat aceste alimente.

Eu nu am înţeles semnificaţia duhovnicească până când nu l-am întâlnit pe fratele Branham, în 3 decembrie 1962, şi el mi-a spus prin descoperire divină că nu era vorba despre o foamete firească, ci va veni o foame duhovnicească, după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. El mi-a spus că hrana pe care trebuia s-o depozitez, era Cuvântul descoperit pentru acest timp, înregistrat pe benzi. Dumnezeu Însuşi Îşi va desăvârşi lucrarea Sa conform planului Său divin. Dacă noi am putea doar să ne odihnim în El şi să „ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evrei 12.2).

Haideţi să vestim tot planul lui Dumnezeu, Evanghelia deplină a Domnului Isus Hristos, şi să-L slujim din toată inima! Până vine Isus, noi vom vesti celor pierduţi mântuirea, celor bolnavi vindecarea, celor legaţi şi apăsaţi de duşman, eliberarea. Îi vom boteza pe aceia care L-au primit pe Hristos şi s-au pocăit de păcatele lor, şi ne vom ruga pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Vom ţine Cina Domnului şi spălarea picioarelor – vom împlini toate poruncile Sale.

Dacă veniţi în contact cu indivizi sau grupări care şi-au pierdut echilibrul, nu aruncaţi scumpul Cuvânt. Noi nu-l punem deoparte pe Petru pentru că la Vatican i s-a ridicat o statuie şi milioane de oameni o idolatrizează sărutându-i picioarele în public. Când am văzut acest lucru, eu am dat din cap, dar am mers mai departe lăudându-L pe Domnul pentru marele apostol care a fost folosit de Dumnezeu într-un mod atât de minunat.

În mod regretabil, unii au depăşit măsura în ceea ce-l priveşte pe fratele Branham. Haideţi să nu ne uităm la acest lucru. Oriunde este la lucru Dumnezeu, duşmanul este neobosit în încercarea lui de a ne distrage atenţia de la ceea ce este pe cale să împlinească Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos trebuie să fie centrul discuţiilor noastre, al cântărilor, al predicii şi rugăciunii. El trebuie să fie Cel dintâi în toate lucrurile. El este Acela care umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. Deşi robii şi prorocii Lui trebuie respectaţi pentru slujba şi poziţia în care i-a aşezat El, numai Domnul Isus Hristos merită admiraţia, închinarea şi lauda noastră.

„Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin.”

Distribuie această postare.