A trăi după îndemnurile Duhului – de William Branham

Când primiți Duhul lui Dumnezeu, viaţa nemuritoare este în voi şi supune lui Dumnezeu acest trup. Aleluia! „Cel născut din Dumnezeu nu păcătuiește”. El nu poate păcătui. În Rom.8:1 stă scris: „Acum dar, nu este nici o osîndire pentru cei ce sunt în Hristos Isus care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului”. Poftim! Vedeţi, aceasta face trupul să fie supus. 

Voi nu aveţi nevoie să spuneţi: „O, dacă aş putea să încetez să mai beau!.. Dacă aş putea să fac aceasta şi cealaltă!” Veniţi pur şi simplu în Hristos, apoi toate celelalte dispar, căci trupul vostru este supus Duhului şi nu mai e supus lucrurilor din lume. Acestea sunt moarte! Păcatele voastre sunr îngropate prin botez şi voi sunteţi o făptură nouă în Hristos. Trupul vostru va fi supus Duhului şi va încerca să ducă un mod de viaţă corect.

Cum puteţi, voi femeilor, care pretindeţi că aveţi Duhul Sfânt, să ieşiţi afară şi să purtaţi pantaloni scurţi şi altele? Cum ar putea Duhul Sfânt să vă permită vreodată să faceţi aşa ceva? Pur şi simplu nu poate! Sigur nu! El nu este un duh murdar; El este un Duh sfânt!

Apoi, dacă voi sunteţi supuşi Duhului, atunci întreaga voastră fiinţă va fi subordonată Duhului. Iar Duhul nu este nimic altceva decât acest Cuvânt-sămânţă adus la viaţă şi făcut viu. Aleluia! Și dacă Biblia spune: „Nu face asta!” atunci corpul se îndreaptă repede către aceasta. În legătură cu aceasta nu există nici un dubiu.

Ce este aceasta? Este arvuna învierii. Acest trup va fi înviat, căci aceasta a început deja. Odată el era supus păcatelor, murdăriei, stricăciunii, putrezirii, dar acum are arvuna şi este îndreptat spre cer. Aceasta este arvuna că voi veţi lua parte la răpire. Este arvuna.

Chiar dacă un bolnav este în pragul morţii şi dacă îl mai aşteaptă doar moartea şi nimic altceva – eu am văzut oameni, care erau mâncaţi de cancer sau tuberculoză şi deveniseră doar o umbră, iar la scurt timp după aceea, aceiaşi oameni erau sănătoşi şi puternici! Dacă nu există nici o vindecare atunci nu există nici o înviere căci vindecarea este o arvună pentru Înviere.

Ce este un o arvună? Este o parte din plată dată în avans. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Vedeţi cât este de minunat! Noi Îl iubim.

Deci, acest trup este supus Duhului. Deşi acesta nu a intrat încă în statura (chipul, forma – n.tr.) Cuvântului şi noi încă ne găsim în trupul de carne, acest trup este supus Cuvântului. Moartea trupului ne va duce într-acolo.
Este acelaşi lucru ca la naşterea unui copil. Fiţi atenţi la o femeie care este însărcinată şi urmează să nască în curând. Indiferent cât de rea este ea: puţin înainte de a veni copilul pe lume, ea va fi cu adevărat amabilă, indiferent cât de insensibilă era înainte. Ceva, la o femeie care trebuie să fie mamă şi care se pregăteşte pentru naşterea copilului, pare a fi dumnezeiesc. De ce este acest lucru aşa? Micul trup încă nu are viaţa în sine. El este compus pentru început, numai din carne şi muşchi. Mişcările acelea ale fătului sunt spasme ale muşchilor: dar, când iese afară din trupul mamei, Dumnezeu îi suflă duh de viaţă şi el ţipă. Vedeţi, pe cât de sigur este format un trup natural, pământesc, pe atât de sigur îl aşteaptă un trup duhovnicesc care să-l primească atunci când ajunge aici.

Apoi, când un om este născut din nou de sus, el va deveni un prunc duhovnicesc în Hristos. Şi când acest înveliş de carne va fi dezbrăcat, ne aşteaptă un trup supranatural, o teofanie, în care vom intra, trupul duhovnicesc – un trup care nu este făcut nici de mâini şi nici nu este născut de o femeie. Apoi acest trup se întoarce şi se îmbracă cu trupul de slavă. Acesta este motivul pentru care Isus, după ce a murit, a mers în locuința morților şi a predicat sufletelor din închisoare. El s-a întors în acel trup duhovnicesc. O, cât este de minunat! Mulţumiri lui Dumnezeu!

În 2 Corinteni 5:1 este scris: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc (trupul nostru pământesc), avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică”. Vedeţi, noi am trecut peste această stare, venim direct de la Dumnezeu, ca însuşiri ale Lui, în trup de carne pentru a fi ispitiţi de păcat şi încercaţi ca Adam. Totuşi, după ce trece încercarea prin Cuvântul Său, noi vom intra în trupul care ne-a fost pregătit înainte de întemeierea lumii. Este starea de „Cuvânt” peste care noi am „sărit” şi în loc de aceasta am venit aici, pentru a fi ispitiţi şi încercaţi. Dacă noi am fi venit prin trupul duhovnicesc, nu ar fi fost nici o încercare şi noi am fi ştiut toate lucrurile. Acesta este motivul pentru care Isus a ştiut totul, căci El era Cuvântul, înainte ca El să devină trup.

Noi vom deveni Cuvânt. Aici noi suntem formaţi în chipul Cuvântului, pentru a fi părtaşi ai Cuvântului, hrănindu-ne din Cuvânt, fiind hotărâţi mai dinainte pentru aceasta. Voi încă de la început ați avut în voi o scânteie a acestei vieţi, încă de când a început drumul vieţii voastre. Mulţi dintre voi îşi pot aminti despre aceasta. Voi aţi intrat într-o biserică sau într-alta, aţi încercat una sau cealaltă, totuşi nimic nu v-a mulţumit. Dar într-o zi aţi recunoscut-o!

65-0221E