Diavolul poate să imite toate darurile din Scriptură. Dar nu poate imita dragostea. Diavolul nu poate să iubească. Este un lucru pe care el nu-l poate face.
De curând am vorbit cu o femeie, care a început să zbiere la mine. Mai avea puțin și mă luă la bătaie. Eu eram mai eram cu un bărbat. Ea a zis: „Călcați aici și chem poliția”. Eu am răspuns: „Soră dragă, noi suntem creștini, noi n-am face așa ceva”. Ea a zis: “Creștini? Așa ceva nu există”. Era chiar obraznică și urla la noi. Eu am întrebat-o:
– Doamnă, nu credeți în Isus Hristos?
– Oh, cred în El, dar nu în oameni.
– Nu puteți crede în El, fără să credeți și în poporul Său.
Oh, ea mai avea să mă înjure. Ne-am coborât din mașină și i-am spus:
– Soră, noi n-am vrut decât să trecem că să ajungem în cutare loc. Eu lucrez aici.
– Păi da, așa faceți voi, credeți că puteți trece peste noi, ăștia de rând.
– Nu, nu, nu. Dacă nu vreți să ne lăsați, nu e nicio problemă. Nu știu cum scoatem noi mașina de aici. Noi am intrat pentru că soțul dvs ne-a dat voie.
– Nu mă interesează ce-a zis el, nu treceți! Mergeți prin curțile alea, de-acolo!
– Doamnă, vedeți ce noroi e acolo?
– Nu mă interesează, e treabă voastră. Ați trecut pe-aici, am chemat poliția.
– Păi aveți dreptul s-o faceți. Îmi pare rău că nu am venit să discut și cu dvs, când am discutat cu soțul dvs. Îmi pare rău.
Oh, ea era furioasă, pufăia, explodă, îmi flutura pumnul prin față.
– Îmi pare rău dacă v-am deranjat, n-am avut nicidecum intenția s-o fac. Mi-e rușine. Soțul dvs a zis că e în regulă.
– Voi, ăștia tineri aveți impresia că puteți trece peste noi, ăștia mai în vârstă.
– Eu nu mă îndoiesc că s-a procedat așa de multe ori. Dar, soră, noi suntem creștini. Eu nu locuiesc aici. Eu lucrez aici, am venit că să-l ajut pe un frate.
– Lucrezi aici? Ce faci aici?
– Sunt predicator.
M-a măsurat cu privirea de sus până jos. Eu aveam pe mine o salopetă amărâtă.
– Predicator?
– Da, doamnă.
– Ce faci tu aici?
– Încercam să fac o faptă bună, să ajut pe cineva.
– Cum te cheamă?
– Branham.
– Tu ești fratele Branham?
– Da.
– Iartă-mă, a zis ea și au început să-i tremure buzele. A început să plângă. A zis:
– Eu sunt o metodistă decăzută. Mi-e rușina că m-am purtat așa.
– Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Întoarce-te la biserică, n-ai vrea? Slujește-L pe Domnul Isus.
Vedeți? Dacă am fi început să ne certăm cu ea și să-i spunem că aveam dreptul să trecem pe acolo, va dați seama ce-am fi făcut? Câteva cuvinte spuse în dragoste, merg la inimă.
Fraților, haideți să-i ducem pe oamenii după perdeaua din lăuntru. Vreți să știți un mic secret? Așa înving eu și animalele sălbatice și bolile: prin dragoste. Dragostea lui Dumnezeu ne constrânge să procedăm așa. Haideți după perdeaua din lăuntru.
„Astfel dar, fraților, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preasfînt, pe calea cea nouă și vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Sau: și fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credința deplină, cu inimile stropite și curățite de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apa curată”.
56-0101