W. Branham

❝

«Ce credeți voi despre Hristos și al Cui Fiu este El? Ce părere aveți voi despre El? Ce credeți voi despre El? William Branham, tu ce părere ai?» Oh… De-aș avea zece milioane de limbi cu care să vorbesc și tot nu mi-aș putea exprima gândurile despre El. Zăceam odată pe pat și doctorii se uitau la mine și mi-au zis: «Mai ai trei minute de trăit.» Și dintr-o dată Cineva a trecut pe lângă mine. Era binecuvântatul Fiul al lui Dumnezeu, care m-a mântuit din păcat și mi-a vindecat ochii mei orbi și m-a trimis să predic Evanghelia. Oh, cât Îl iubesc eu, cât Îl ador. N-aș putea să exprim ceea ce cred despre El. Ce fel de oameni ar trebui să fim noi?

Mărturia fratelui E. Frank despre fratele W. M. Branham

Noi credem aşa cum spune Scriptura şi recunoaştem cu o inimă deplin recunoscătoare că trăim foarte aproape de a doua venire a lui Hristos. Vedem cum se împlinesc prorociile biblice, la fel ca la prima Lui venire. Noul Testament a început cu împlinirea prorociilor scrise în Sfânta Scriptură şi se va încheia în acelaşi fel. Făgăduinţa că un glas va striga în pustie (Isaia 40:3) şi că Domnul va trimite un mesager să-I pregătească drumul (Mal. 3:1) a devenit o realitate vie în slujba lui Ioan Botezătorul. Găsim acest lucru confirmat în Matei 11:10, Marcu 1:1-4, Luca 1:16-17, Ioan 1:19-20.

Aşa cum le-a fost dăruit fraţilor noştri de la început să trăiască împlinirea prorociilor biblice şi să le poată rândui în mod corect în Scriptură, la fel este şi cu noi. Ioan Botezătorul a apărut cu puţin timp înainte de începerea zilei mântuirii. Slujba sa a fost făcută în duhul şi puterea lui Ilie şi mulţi au ajuns să creadă datorită mesajului său (Ioan 10:41,42). Dar acolo mai este o făgăduinţă care rămâne să se împlinească: „Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”. (Mal.4:5). Conform 2 Cor. 1:20: „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «da» de aceea şi «Amin» pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu”. Niciuna din făgăduinţele Lui nu va rămâne neîmplinită. Datorită importanţei deosebite a acestei ultime făgăduinţe din Vechiul Testament, Domnul nostru a repetat-o şi în Noul Testament: „Drept răspuns, Isus le-a zis: «Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile»” (Matei 17:11). „El le-a răspuns: «Ilie va veni întâi; şi va aşeza din nou toate lucrurile»” (Marcu 9:12). Toate aceste versete nu permit o tâlcuire personală. Este important de menţionat că aceste două afirmaţii de mai sus au fost făcute atunci când slujba lui Ioan Botezătorul se încheiase de mult.

Pe cât de sigur Ioan Botezătorul a fost Ilie dinaintea primei veniri a lui Hristos, tot aşa de sigură rămâne făgăduinţa despre venirea lui Ilie înaintea zilei celei mari şi înfricoşate. Prin slujba celui din urmă, toate lucrurile trebuie aşezate din nou la locul lor şi în ordinea dumnezeiască. Această făgăduinţă a fost împlinită în timpul nostru. Datorită multelor devieri, a trebuit să aibă loc o întoarcere totală şi completă la învăţăturile şi practicile biblice de la început. Biserica lui Isus Hristos de la sfârşit trebuie să aibă aceleaşi învăţături şi aceeaşi viaţă precum cea de la început. Dumnezeu Însuşi a făgăduit că va trimite timpuri de înviorare spirituală. Apostolii au înţeles în mod corect făgăduinţele şi le-au aşezat la locul potrivit. În cea de-a doua sa predică de după Cincizecime, apostolul Petru a vorbit despre timpurile de înviorare în legătură cu cea de-a doua venire a lui Hristos: „…pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime” (Fapte 3:19-21). Aceasta este AŞA VORBEŞTE DOMNUL în Cuvântul Lui, asupra căruia El veghează ca să se împlinească atunci când se împlineşte timpul!

De fiecare dată când se împlineşte ceva din planul de mântuire, acesta este însoţit de lucruri supranaturale. Naşterea lui Ioan Botezătorul şi desigur, naşterea Domnului nostru a fost anunţată de îngerul Gavril (Luca 1 şi 2). Când Saul a fost chemat şi trimis, Domnul i-a apărut ca lui Moise într-o lumină supranaturală, aşa cum este scris în Fapte 9, 22 şi 26. De aceea, noi nu trebuie să fim miraţi dacă acelaşi lucru se întâmplă şi azi. Dimpotrivă, aceasta confirmă doar că Veşnicul şi Adevăratul Dumnezeu este Acela care Se descoperă pe Sine şi acţionează în toate lucrurile care ţin de planul de mântuire, chiar şi acum în timpul sfârşitului.

S-a întâmplat cu adevărat în data de 11 iunie 1933, pe la orele 14:00, în prezenţa a 4000 de persoane: lumina supranaturală a străpuns norii şi a coborât asupra tânărului predicator William Marrion Branham, în momentul în care acesta era pe cale să boteze a 17-a persoană în Fluviul Ohio, după o campanie de evanghelizare. O voce din acea lumină i-a vorbit astfel: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis înaintea primei veniri a lui Hristos, mesajul care îţi va fi dat ţie va premerge a doua venire a lui Hristos”. Cu ocazia adunărilor de Paşte care au avut loc în Tabernacolul Branham în anul 1966, Ewald Frank a întâlnit 12 oameni care au fost martori oculari ai acestui eveniment. În slujba lui William Branham avem de-a face cu o trimitere divină, cu împlinirea prorociei referitoare la Ilie dinaintea zilei celei mari şi înfricoşate.

William Branham s-a referit de asemenea la trăirea puternică pe care a avut-o în seara zilei de 7 mai 1946, când lumina supranaturală i-a luminat camera şi Îngerul Domnului – pe care el l-a descris cu lux de amănunte – a stat în faţa lui şi i-a spus următoarele cuvinte: „Nu te teme, eu sunt trimis din prezenţa lui Dumnezeu ca să-ţi spun despre trimiterea ta…” Aşa cum fiecare chemare şi trimitere pe care o găsim în Biblie este adevărată, tot aşa de adevărată este şi aceasta deoarece este împlinirea unei făgăduinţe date de Dumnezeu. Eu, Ewald Frank, cred mărturisirea acestui bărbat al lui Dumnezeu mai întâi pentru că o accept ca fiind adevărată, apoi pentru că este împlinirea unei făgăduinţe biblice şi în al treilea rând pentru că am avut privilegiul extraordinar să trăiesc această slujbă dată de Dumnezeu lui William Branham, fiind un martor ocular al acesteia pe parcursul a zece ani.

Şi pentru ca nimeni din această generaţie să nu aibă vreo scuză, iată ce s-a mai petrecut: pe 24 ianuarie 1950, lumina supranaturală a coborât în timpul unei adunări în amfiteatrul „Sam” din Houston, Texas, în prezenţa a circa 8000 de oameni care s-au strâns ca să-l audă predicând pe William Branham. Fotografii din partea presei, dl. Ayers şi dl. Kippermann au făcut multe fotografii. Pe când dl. Ayers developa filmul în Studiourile Douglas, el a observat că doar o singură fotografie a ieşit şi anumea cea cu lumina supranaturală deasupra capului lui W. Branham. Aceasta a fost făcută după ce avusese loc o dispută între dr. Best – care nega că în timpul nostru mai pot avea loc lucruri supranaturale – şi tovarăşul de slujbă al lui W. Branham, predicatorul F. F. Bosworth. În momentul în care William Branham a venit la amvon şi a spus: „Eu nu am nevoie să mă apăr. Cel care m-a chemat şi m-a trimis o va confirma”, atunci dl. Ayers a apăsat pe declanşatorul camerei. Expertul FBI pentru documente controversate, dr. George J. Lacy, a confirmat în 29 ianuarie 1950 că negativul era absolut curat şi că lumina a trebuit să fie acolo pentru ca să fie reţinută de obiectivul camerei. Cu adevărat în această epocă a invenţiilor tehnice, Dumnezeu a permis necredincioşilor să confirme prezenţa Lui în mijlocul celor credincioşi.

Ar fi într-adevăr regretabil dacă am şti doar ceea ce fac evangheliştii şi personalităţile carismatice care, fapt dovedit, au propriile lor planuri şi programe. Spus mai clar, ei îşi zidesc propria împărăţie în Împărăţia lui Dumnezeu şi au propriile lor biserici, şcoli biblice etc. Dacă nu am şti ce face Dumnezeu astăzi în Împărăţia Lui şi în Biserica Lui, am fi cele mai nenorocite fiinţe de pe faţa pământului. El a răscumpărat Biserica Lui, El zideşte Biserica Lui şi-i cheamă pe ai Săi afară din captivitatea şi confuzia religioasă şi ne aşează din nou pe temelia apostolilor şi proorocilor, Isus Hristos fiind atât piatra din capul unghiului (Is.28:16), cât şi piatra de încheiere (Zah.4:7). Acum are loc împărţirea cu credincioşie şi la timpul potrivit a hranei spirituale, conform Matei 24:45-47. Acest Cuvânt este mana pentru sufletul nostru, căci omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.

Dintotdeauna Dumnezeu a avut slujitorii Săi şi tot El a aşezat diferite slujbe în Biserică (1Cor.12:28 şi alte versete). Din punct de vedere dumnezeiesc, slujba lui W. Branham este tot atât de importantă ca şi cea a lui Moise, a lui Iosua, a lui Ioan Botezătorul sau cea a apostolilor Petru şi Pavel. Faptul că iubitul nostru Domn mi-a dat o trimitere nu este ceva ce am meritat şi nici nu a fost decizia mea. Prin faptul că am fost chemat şi trimis în mod direct de Domnul în 2 aprilie 1962 ca să predic în toată lumea mesajul divin care va premerge revenirii lui Hristos, slujba mea este doar o continuare a ceea ce Dumnezeu a dăruit prin trimiterea directă a lui William Branham. Fie că este crezută sau nu, fie că este primită sau nu, eu am responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu să împart drept Cuvântul adevărului şi să-l rânduiesc în mod corect în Scriptură, aşa cum a făcut apostolul Pavel în timpul lui. Noi trăim acum evenimentele din ultima parte a planului de mântuire şi foarte curând vom vedea şi desăvârşirea lui. În încheiere, permiteţi următoarea remarcă: numai cei ce sunt din Dumnezeu vor asculta Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 8:47). Şi ceea ce i-a fost descoperit apostolului Pavel în Rom.11:7, este adevărat şi acum, şi anume că numai cei aleşi vor primi ceea ce a dat Dumnezeu. Conducătorii religioşi din toate timpurile au trecut întotdeauna pe lângă ceea ce făcea Dumnezeu. Ei nu au recunoscut slujba lui Ioan Botezătorul şi au fost cu totul împotriva Domnului şi a slujbei Sale, deşi ţineau servicii religioase. Este posibil ca istoria să se repete. Un lucru rămâne adevărat pentru veşnicie: atunci când Dumnezeu împlineşte făgăduinţele pe care le-a dat, El face toate lucrurile conform Cuvântului Său.

Pentru a evita orice neînţelegere, trebuie subliniat încă o dată că eu, Ewald Frank, şi Centrul de Misiune din Krefeld, ne-am îndepărtat de toate aşa-zisele „biserici branhamiste” şi de aşa-zişii „credincioşi ai mesajului” care nu iau Sfânta Scriptură ca autoritate finală ci, mai degrabă, scot afirmaţiile lui W. Branham din context pentru a-şi stabili propriile lor învăţături. Noi nu credem într-o „Evanghelie a lui Branham” sau într-un „mesaj al lui Branham”, ci noi credem în adevăratul mesaj al Cuvântului lui Dumnezeu care ne-a fost adus de mesager; de aceea, noi credem Evanghelia veşnic valabilă a lui Isus Hristos, Domnul nostru şi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos, aşa cum mărturiseşte şi apostolul Pavel în 2 Cor. 5:17-21. Cu aceeaşi autoritate apostolică, întemeiat pe trimiterea divină care mi-a fost dată, eu pot spune: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” (2 Cor. 5:17-21).

Broşuri şi cărţi conţinând toate temele importante ale Bibliei pot fi obţinute în mod gratuit. Predicile audio cu W. Branham pot fi comandate direct din Statele Unite. Harul şi pacea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toţi în Numele lui Isus Hristos, Domnul nostru.

Înregistrare video cu William Branham

William Branham – un proroc trimis de Dumnezeu

O expunere făcută de misionarul Ewald Frank

Dacă ar fi existat fotografia în timpul lui Moise, atunci ar fi fost posibilă fotografierea stâlpului de nor şi foc, căci el a fost vizibil. Ne impresionează că Domnul S-a descoperit şi a coborât în generaţia noastră în acelaşi fel. El a cercetat pe poporul Lui cu prezenţa Sa supranaturală. S-a întâmplat într-adevăr, altfel aparatul de fotografiat nu ar fi putut reţine această apariţie. Domnul este într-adevăr prezent, aşa cum a făgăduit, dacă poporul Său se adună în Numele Său. Cu prilejul acesta deosebit, El a vrut să documenteze prezenţa Sa pentru cel credincios şi pentru cel necredincios.

Fotografia originală făcută la Amfiteatrul din Houston, Texas, în ianuarie 1950

Raportul lui George. J. Lacy cu privire la autenticitatea fotografiei cu lumina deasupra capului fratelui Branham

Traducerea expertizei realizate de GEORGE J. LACY, examinator pentru documente litigioase – Shell Building, Houston, Texas, 29 ianuarie 1950:

REFERAT ȘI EXPERTIZĂ

Referitor la: Negativul litigios

În 28 ianuarie 1950, la cererea domnului pastor Gordon Lindsay, delegatul domnului pastor William Branham din Jeffersonville, Indiana, am primit de la studioul Douglas de pe 1610 Rusk Avenue din acest oraş, un film fotografic expus şi developat, de mărimea 4×6 ţoli (100×150 mm). Despre acest film s-a spus că a fost făcut pastorului William Branham în amfiteatrul Sam Houston din acest oraş, în timpul vizitei sale de la sfârşitul lui ianuarie, 1950.

CERERE

Domnul pastor Lindsay mi-a cerut să examinez din punct de vedere tehnic negativul amintit mai sus. A solicitat să stabilesc, în cazul în care este posibil, dacă în opinia mea, negativul a fost sau nu retuşat, sau dacă a fost trucat în vreun mod după developarea filmului, astfel încât să fi provocat apariţia fâşiei de lumină ca un halo deasupra capului domnului pastor Branham.

EXAMINARE

S-a efectuat o examinare macroscopică şi microscopică şi o verificare a întregii suprafeţe, pe ambele suprafețe ale filmului, acesta fiind un film de siguranţă Eastman Kodak. Ambele suprafețeau fost controlate cu lumină ultravioletă filtrată şi s-au făcut fotografii în infraroşu, ale filmului.

La controlul microscopic, nu s-a putut stabili că vreo porțiune a filmului ar fi fost retușată prin vreunul din procesele utilizate în retuşarea comercială. De asemenea, nici cercetarea microscopică nu a putut scoate la iveală vreo neregularitate a suprafeţei sensibile în jurul luminii puse la îndoială.

Controlul cu lumina ultravioletă nu a dus la descoperirea unor corpuri străine sau urmări ale unor reacții chimice pe ambele suprafețe ale negativului, care să fi produs lumina după prelucrarea negativului.

De asemenea, la fotografierea în infraroşu nu s-a descoperit ceva care ar putea să indice faptul că filmul ar fost retușat în vreun fel.

Verificarea nu a putut scoate la iveală nimic care să indice faptul că negativul respectiv ar fi fost combinat sau expus de două ori.

Nu s-a găsit nimic care să arate că lumina pusă sub semnul îndoielii ar fi fost realizată în timpul procesului de developare. Nu s-a găsit nimic care să indice că filmul nu ar fi fost developat prin procedurile obișnuite şi recunoscute. Nu s-a găsit nimic în ceea ce privește densitatea zonelor luminoase care să nu fie în conformitate.

EXPERTIZĂ

Pe baza examinării şi studiului descrise mai sus, am convingerea absolută că negativul supus verificării nu a fost trucat, nici combinat sau expus de două ori.

În plus, sunt de părere că fâşia de lumină ca un halo deasupra capului, a fost cauzată de o lumină care a atins negativul.

Cu respect, George J. Lacy

INTRODUCERE

În turneele mele de conferinţe, am fost mereu rugat să public ceva despre William M. Branham. Eu l-am cunoscut exact 10 ani (1955-1965) şi am fost împreună cu el în Europa şi S.U.A. Noi am stat la aceeaşi masă şi am călătorit în acelaşi automobil. Eu l-am cunoscut ca om şi ca bărbat al lui Dumnezeu. Am avut prioritatea să aud şi să fiu martor ocular la slujba lui deosebită dată de Dumnezeu. Astfel pot să vorbesc şi să scriu din cunoştinţă temeinică proprie. Sunt în posesia a cca 1200 de predici pe care le-a predicat el şi pot să apreciez cuprinzător vestirea Cuvântului, trimiterea şi mesajul lui deosebit.

În timpul vieţii şi după decesul lui în decembrie 1965, el a fost apreciat foarte mult de unii şi respins aspru de alţii. În revistele creştine a fost des criticat mai ales de redactorii care nu l-au cunoscut personal şi n-au cunoscut slujba lui. În comparaţie, presa lumească a relatat în general pozitiv despre el. Este cunoscut că părerile despre personalităţile care se arată în public, au urmări diferite. Urmările neplăcute sunt mai ales pentru acei care se abat de la preluările tradiţionale.

În cazul bărbaţilor şi femeilor care s-au prezentat cu descoperiri, au fost folosite de la început denumirile de „proroci” şi „prorociţe”. Aceste denumiri le găsim deja în Sfânta Scriptură. Avraam, Moise, Ilie şi mulţi alţii au fost proroci confirmaţi de Dumnezeu. Cu această denumire se aduce la exprimare că nu un om, ci Dumnezeu însuşi vorbeşte printr-un om. Au existat purtători de cuvânt pe pământ, ei fiind gura lui Dumnezeu, de aceea găsim la bărbaţii trimişi de Dumnezeu, care au vorbit într-adevăr în Numele DOMNULUI, pe „AŞA VORBEŞTE DOMNUL”. Numai după ce DOMNUL Dumnezeu le-a vorbit şi, aceasta s-a întâmplat de la gură la ureche, deci audibil, aceşti bărbaţi puteau să spună: „AŞA A VORBIT DOMNUL!” Pe deasupra, ei vedeau în viziuni anumite desfăşurări şi de aceea erau numiţi „văzători”. La vederea în Duhul venea inspiraţia Duhului şi astfel cele văzute şi descoperite erau exprimate şi scrise ca şi Cuvânt divin.

Cel mai cunoscut proroc din Vechiul Testament este Moise. Lui i s-a descoperit Cel invizibil în chipul unui bărbat şi a vorbit cu el faţă în faţă. Cel mai cunoscut văzător şi proroc din Noul Testament este apostolul Ioan. El relatează în ultima carte din Biblie, ceea ce a văzut şi a auzit. El a văzut decursul istoriei omenirii până la sfârşit, conform planului de mântuire dumnezeiesc. El a văzut chiar cerul nou şi pământul nou, deci începutul nou. „Nu, DOMNUL Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci”. (Amos 3:7).

Pe drept se pune întrebarea: „Cum s-ar putea şti dacă este vorba despre proroci adevăraţi sau mincinoşi?” pentru că mulţi pretind că sunt trimişi de Dumnezeu. De la început au existat proroci adevăraţi şi mincinoşi. DOMNUL Însuşi ne-a avertizat că se vor ridica mulţi proroci mincinoşi, dar El a mai făgăduit că va trimite un proroc ca Ilie înainte de ziua cea mare şi înfricoşată. (Maleahi 4:5; Matei 17:11).

Există însă un criteriu constant, o unitate de măsură care trebuie folosită la examinare: Cuvântul infailibil care rămâne şi are valabilitate în veci. Noul şi Vechiul Testament conţin planul de mântuire definitiv şi complet descoperit de însuşi Dumnezeu. Cine se ridică drept proroc sau prorociţă, trebuie să accepte că învăţăturile, descoperirile vestite şi practica experimentată trebuie supuse judecăţii întregii mărturii a Sfintei Scripturi. Cea mai mică deviere, adăugare, scoatere sau schimbare de la Cuvântul original, îl descalifică pe respectivul dintr-o dată, pe loc. Cine vorbeşte de la Dumnezeu, respectiv prin cine vorbeşte Dumnezeu, acela poate să spună numai ceea ce a fost spus deja. Ambele, Noul şi Vechiul Testament, conţin toate învăţăturile, cunoştinţele şi descoperirile, de aceea este accentuată ameninţarea cu pedeapsa finală în ultimul capitol din Biblie la adăugarea şi scoaterea din cuvintele cărţii. Dar Dumnezeu rămâne negreşit suveran în lucrarea Sa. El vorbeşte: „Iată, voi face ceva nou …” (Isaia 43:19). El face ceea ce Îi place, fără să facă de cunoscut dinainte amănuntele.

William Branham nu s-a ridicat cu descoperiri noi, slujba lui consta clar din Cuvântul documentat şi moştenit de la proroci şi apostoli, care trebuia pus din nou pe sfeşnic. Prin slujba care i-a fost dată, Dumnezeu a făcut, în parte, ceva nou, ceea ce s-a şi întâmplat deja. Cine acceptă un astfel de proroc trimis de Dumnezeu, va primi răsplata unui proroc (Matei 10:41).

Este adevărat că el, cu vestirea lui absolut biblică, era în contradicţie cu moştenirile tradiţionale care se găseau în biserici. Dar concordanţa impresionantă a învăţăturilor şi practicii lui cu Sfânta Scriptură, îl obligă pe fiecare om sincer, fie el religios sau nu, la verificarea vestirii şi practicii proprii. Tuturor căutătorilor sinceri de adevăr nu le rămâne altceva de făcut, decât să se înfăţişeze singuri înaintea mărturiei valabile a Cuvântului. Pe acest fundament de nezdruncinat, pe care a fost construită Biserica primară, trebuie să aibe loc aprecierea.

CONFIRMARE SUPRANATURALĂ

Bărbaţii trimişi de Dumnezeu pe pământ au fost legitimaţi din cer în toate vremurile. În creştinismul primar a avut loc continuarea slujbei începută de Hristos, după învierea Mântuitorului, în cei mântuiţi. De la turnarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, vestirea apostolică a fost însoţită şi confirmată prin puterea DOMNULUI. Biserica primară este în orice privinţă modelul valabil în întreaga perioadă de har.

„DOMNUL ISUS, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. DOMNUL lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-1 însoţeau”. (Marcu 16:19-20).

„… cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de DOMNUL, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după voia Sa!” (Evrei 2:3-4).

Cine citeşte Faptele apostolilor şi epistolele, va constata mereu, că DOMNUL Dumnezeu a confirmat Cuvântul Său într-o formă supranaturală. Semne şi minuni s-au întâmplat cu oamenii care credeau Evanghelia Celui răstignit, DOMNUL înviat biruitor, atât mesajul îmbucurător şi eliberator, cât şi puterea lui Dumnezeu care este dată credincioşilor (Romani 1:16-17; 1 Corinteni 1:18).

Întregul om a fost mântuit, astfel că mântuirea sufletului, eliberarea duhului şi vindecarea trupului au fost ceva normal la slujbele divine în creştinismul primar; se relatează chiar şi despre învierea morţilor. Exact ceea ce s-a întâmplat în timpul slujbei DOMNULUI nostru Isus Hristos şi, apoi, prin Duhul lui Dumnezeu în Biserica primară, s-a repetat într-adevăr într-o măsură şi mai mare în timpul slujbei lui William Branham. Pentru această stare de fapt există milioane de martori oculari şi, după cum am amintit, predicile înregistrate.

Cine îl compară cu evangheliştii cunoscuţi, cărora le convine fiecare metodă până la aceea de încasare a banilor şi orice fel de spectacol, îl nedreptăţeşte pe acest bărbat al lui Dumnezeu. În cazul în care s-ar pune întrebarea, niciunul dintre ei nu ar putea să depună mărturie despre o chemare divină, aşa cum au avut toţi bărbaţii lui Dumnezeu, până la William Branham inclusiv.

Pastorul Gordon Lindsay a scris cartea „Un bărbat trimis de Dumnezeu”, care a fost editată în limba germană de preotul Rudolf Kägi din Zürich. Fie prieteni sau duşmani, toţi au trebuit să recunoască că nu un om, ci Dumnezeu însuşi a lucrat printr-un om. După ce acest bărbat simplu a primit, în 7 mai 1946, chemarea şi trimiterea lui confirmată, el a început cu campanii de evanghelizare deosebite. În anii 1946-1949 s-a întâmplat străpungerea decisivă a Evangheliei depline în epoca modernă, după modelul creştin de la început. Confirmările şi minunile de vindecare au fost aşa de impresionante, încât oamenii din toate denominaţiunile şi din toate ţările năvăleau în adunări. Bărbaţi din politică şi economie, da, din Congresul din Washington, l-au vizitat, pentru ca el să se roage pentru ei.

În prima jumătate a anilor cincizeci, călătoriile sale misionare l-au condus în Africa, India şi Europa. În Durban, Africa de Sud, stadionul cel mare a cuprins câteva sute de mii de ascultători. În Bombay, India, masele de oameni au fost aproximate la 400.000. În Germania şi Elveţia au venit să asculte predicile între 10.000 şi 20.000, în funcţie de localitate. În ţările scandinave şi mai ales în Finlanda, s-au întâmplat minuni mari şi semne, chiar şi învierea unui băiat decedat în urma unui accident de maşină. Împăratul George al VI-lea din Anglia 1-a rugat pe William Branham să se roage pentru el. Aceasta s-a întâmplat în palatul Buckingham la o escală la Londra, în drum spre Finlanda.

Toţi evangheliştii deveniţi cunoscuţi după cel de-al Doilea Război Mondial din S.U.A. şi mai târziu şi din alte ţări, datorează direct sau indirect slujba lor lucrării supranaturale a lui Dumnezeu pe care au văzut-o în viaţa lui William Branham. David Du Plessis (†) care a devenit cunoscut în întreaga lume ca „Domnul Pentecost”, a fost aşa de adânc impresionat de adunările din Africa de Sud, încât s-a hotărât să-l urmeze pe William Branham în S.U.A. Eu l-am întâlnit cu ocazia conferinţei internaţionale organizate în iunie 1958 de Gordon Lindsay în Dallas, Texas, în care William Branham a fost vorbitorul principal. Ar putea fi enumeraţi mulţi bărbaţi pe care i-am cunoscut personal – până la Demos Shakarian, preşedintele internaţional al oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline – care, dacă mai trăiesc şi ar avea curajul, ar putea să stea la dispoziţie ca martori ai acestei slujbe unice.

Acestui bărbat al lui Dumnezeu i se potriveşte literal ceea ce a spus DOMNUL nostru: „Este un Altul care mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că mărturisirea pe care o face El despre Mine, este adevărată. … Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrările, pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis…” (Ioan 5:32-37). Unde vorbeşte şi lucrează Dumnezeu însuşi, mărturia are însemnătatea ei proprie.

Lucrările supranaturale ale lui Dumnezeu sunt dovada unei trimiteri divine în legătură cu vestirea Evangheliei lui Isus Hristos. Ele sunt legitimaţia originală, incontestabilă, convingătoare pentru toţi oamenii. DOMNUL nostru a spus: „Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea…” (Ioan 14:11-12). Dumnezeu a confirmat ca adevărat şi acest Cuvânt în slujba lui William Branham, astfel că nu mai este nevoie de alte expertize omeneşti. Moise şi Ilie, Petru şi Pavel, toţi bărbaţii trimişi de Dumnezeu au fost confirmaţi de El. Acelaşi lucru se poate spune şi în cazul acesta. Cine nu poate să creadă unui om, primeşte cu aceasta posibilitatea să-L creadă pe Dumnezeu. „… căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3:2b).

DIN COPILĂRIE

Pe acest om l-a însoţit din copilărie prezenţa supranaturală a lui Dumnezeu. Au existat într-adevăr bărbaţi, dintre care a făcut parte şi William Branham, care de la naştere au fost destinaţi pentru o sarcină deosebită, bărbaţi, care nu s-au chemat singuri cândva şi s-au denumit „proroci”, ci au fost chemaţi de însuşi Dumnezeu cu o putere directă, cerească. Copil fiind, William Branham a văzut viziuni despre evenimente care s-au împlinit toate, deseori mulţi ani mai târziu.

La şapte ani, el a auzit o voce dintr-un vârtej de vânt care era în coroana unui pom, deşi peste tot era liniştit. Lui i s-a spus: „Nu fuma şi nu bea şi nu-ţi pângări trupul în niciun fel, căci tu trebuie să faci o lucrare pentru Mine, când vei fi mai în vârstă”. Ca tânăr, el a fost mereu îndemnat să bea şi să fumeze. A fost numit „laş” şi chiar aceasta nu a vrut el să fie, căci în cele din urmă el ca boxer, nu era laş. La fiecare încercare auzea acelaşi zgomot şi aceeaşi voce care i-a poruncit să nu o facă. Prin aceasta a rămas protejat. Ilie a trăit vijelia înainte de a vorbi DOMNUL cu el pe muntele Horeb (1 Împăraţi 19). Iov a auzit glasul DOMNULUI direct din mijlocul furtunii (cap. 38:1). „Din vânturi face îngeri ai Lui…” (Evrei 1:7). Acest lucru este valabil şi astăzi.

Ca bărbat tânăr, el a fost ordinat în biserica baptistă de către dr. Roy Davis. Nu mult timp după aceea, el a început o slujbă interconfesională, pentru că se ştia angajat pentru toţi.

În iunie 1933 s-au întâmplat mai multe lucruri de o importanţă deosebită. El a avut prima lui evanghelizare. La sfârşitul acestei serii de adunări, duminică, 11 iunie 1933, a avut loc o slujbă divină de botez în râul Ohio după modelul primilor creştini. Câteva sute de creştini noi s-au botezat. Pe când tânărul predicator era pe cale să boteze a şaptesprezecea persoană, el s-a rugat: „Tată, aşa cum eu botez cu apă, aşa botează-i Tu cu Duhul Sfânt”. În momentul acela s-a întâmplat: din cer s-a coborât o lumină asemănătoare unei stele şi a rămas deasupra lui. Din lumina aceasta s-a auzit un glas care a spus: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis ca să premeargă întâia venire a lui Hristos, mesajul dat ție va premerge cea de-a doua venire a lui Hristos”. În aprilie 1966 am întâlnit personal circa 12 persoane în S.U.A. care au fost prezente la acest eveniment din iunie 1933.

Reacţia celor aproximativ patru mii de suflete care au văzut aceasta, a fost diferită. Unii s-au rugat, alţii au leşinat, alţii se întrebau ce ar putea să însemne aceasta, iar alţii nu i-au dat nicio atenţie. Mai ales „Associated Press” (una din cele mai mari agenţii de ştiri din lume) din S.U.A. şi Canada au relatat despre acest eveniment supranatural. Următoarele evenimente, mai ales cele şapte viziuni pe care le-a avut în 1933 despre dezvoltarea mondială viitoare până la sfârşit, au făcut ca ceilalţi predicatori să se distanţeze tot mai mult de el. Chiar şi aceia care îi erau foarte apropiaţi, acceptau că au existat astfel de evenimente în timpurile biblice, dar dezminţeau că mai există şi astăzi.

Când i-a fost spus tânărului om al lui Dumnezeu că va fi trimis în toată lumea şi se va ruga pentru împăraţi şi conducători, dr. Roy Davis i-a zis: „Billy, cine te va asculta? Tu cu studiile tale minimale! … Tu le vei predica stâlpilor bisericilor şi scaunelor goale. Oamenii nu vor veni să te asculte”. Răspunsul a fost modest: „… dacă Dumnezeu este Acela care mă trimite, atunci va trimite şi oamenii cărora le voi predica …”

În 7 mai 1946 William Branham a primit într-adevăr o vizită cerească. În Vechiul şi Noul Testament găsim multe relatări despre apariţia îngerilor, când este vorba despre un eveniment deosebit: de la Avraam până la Daniel; de la Zaharia până la Maria. Peste hotarele Betleemului au apărut cetele cereşti şi îngerul a făcut de cunoscut cea mai mare veste din toate timpurile şi anume naşterea Mântuitorului.

Pavel şi Ioan, care a fost exilat pe insula Patmos, o mărturisesc. În Evrei 1 citim despre îngeri: „Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?”

În seara zilei de 7 mai 1946, William Branham se afla într-o încăpere unde se ruga şi citea Biblia. Dintr-o dată, pe la ora 23 a venit în cameră o lumină de sus, care strălucea şi se mărea tot mai mult. Să-l lăsăm pe el să povestească: „…Când m-am uitat în sus, acolo atârna steaua cea mare. Dar ea nu avea cinci colţuri, ci arăta ca o minge luminată de foc care strălucea pe podea. Apoi am auzit pe cineva umblând. Eu m-am speriat şi mai tare. Căci eu nu ştiam despre nimeni care ar veni aici în afară de mine. În această lumină am văzut venind înspre mine un bărbat, aşa de fireşte cum aţi veni voi înspre mine. Bărbatul cântărea circa 85 de kg şi purta o haină albă. El avea o faţă fină, fără barbă, păr închis la culoare până la umeri, o piele mai închisă, o înfăţişare plăcută. El s-a apropiat, privirile noastre s-au încrucişat. El a văzut cât îmi era de frică, şi a spus: «Nu te teme. Eu am fost trimis din prezenţa Dumnezeului Atotputernic pentru a-ţi spune că viaţa ta deosebită şi căile tale neînţelese arată că Dumnezeu te-a trimis pe tine pentru popoarele lumii cu un dar divin de vindecare. Dacă vei fi sincer şi vei reuşi ca oamenii să te creadă, rugăciunii tale nu-i va rezista nicio boală, nici chiar cancerul». Cuvintele nu pot exprima cum m-am simţit”.

Adresarea „Nu te teme”, a fost folosită de înger şi la Daniel, Zaharia şi Maria. Acelaşi lucru l-a făcut DOMNUL nostru. Deseori El a spus: „Nu te teme”.

Îngerul i-a spus mai departe: „Aşa cum i-au fost date lui Moise două semne (Exod 4), aşa îţi vor fi date şi ţie două semne. Şi dacă nu vor crede primul semn, atunci vor crede pe cel de-al doilea”. Aproape aceleaşi cuvinte le găsim în Exod 4:8: „Dacă nu te vor crede”, a zis Domnul, „şi nu vor asculta de glasul celui dintâi semn, vor crede glasul celui de al doilea semn”. Bărbaţii cu chemări deosebite primesc semne deosebite, prin care li se prezintă oamenilor în faţa ochilor că aici însuşi Dumnezeu vorbeşte şi lucrează.

Apoi îngerul i-a explicat primul semn. După predică şi rugăciunea pentru toţi acei care vor să-şi dedice viaţa lor DOMNULUI, urma să se roage pentru bolnavi. Primul semn consta din faptul ca el să ia mâna pacientului în mâna lui, în timp ce pe dosul mâinii sale este arătată în faţa ochilor pacientului suferinţa proprie. După aceea trebuia să urmeze rugăciunea pentru vindecare. Pacientul trebuia să urmărească procesul pe dosul mâinii. După ce era ascultată rugăciunea şi Dumnezeu a vindecat, atunci dispărea semnul caracteristic în faţa ochilor suferindului. Această înştiinţare a fost confirmată de sute de ori mai ales în anii 1946-1949. Mulţi care au fost vindecaţi prin minunea lui Dumnezeu au simţit în trup, au văzut cum s-a întâmplat şi nu puţini au fost acei care au strigat, copleşiţi.

Îngerul a explicat apoi folosirea celui de-al doilea dar şi anume cu mai multe texte biblice. El s-a referit la slujba DOMNULUI nostru şi a lămurit mai ales Ioan 5:19-20, şi anume că El, ca Fiul omului, a lucrat ca proroc şi a văzut în viziuni ce vroia să facă Dumnezeu. „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face …” (Ioan 5:19-20). Conform acestui Cuvânt, Fiul omului şi-a îndeplinit slujba Lui numai aşa cum i-a fost arătat în viziuni. Îngerul a amintit cele două evenimente din Ioan 1 cu Petru şi Natanael. Când Andrei l-a condus la Isus pe fratele său Simon, citim: „Isus l-a privit şi i-a zis: «Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa»”. El nu-l văzuse niciodată până atunci pe Petru şi totuşi îi cunoştea numele lui şi pe cel al tatălui său. Asemănător s-a întâmplat cu Natanael, care a fost adus la DOMNUL de Filip: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug. … Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin”. Cât de copleşit a fost Natanael şi cum a reacţionat la această descoperire, pot să citească toţi.

Îngerul s-a referit mai departe la Ioan 4 şi a amintit convorbirea pe care a avut-o DOMNUL cu samariteanca la fântâna lui Iacov. Prin descoperire, conform celor arătate, El i-a spus ei: „…cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat”. În încheierea discuţiei, femeia a strigat: „«Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.» Isus i-a zis: «Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela»”. Îngerul s-a mai referit şi la alte texte biblice în care sunt amintite astfel de cazuri, unde slujba profetică a Fiului omului iese în evidenţă. Chiar la această slujbă au păcătuit bătrânii şi au spus: „Acela este Beelzebub” etc. Ca proroc, Fiul omului a recunoscut chiar gândurile inimii şi chiar lucrul acesta nu le-a plăcut conducătorilor spirituali din timpul acela. Dar aşa au fost descoperite şi despărţite duhurile. DOMNUL Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu”. (Deuteronom 18:18; Fapte 3:22-23).

Îngerul a explicat mai departe, că acelaşi „semn al lui Mesia” se repetă acum în Biserica dintre naţiuni ca şi atunci la iudei şi samariteni. Înainte de fiecare adunare de vindecare, William Branham s-a referit la aceste texte biblice pe care i le-a spus îngerul. Al doilea dar consta din faptul că pe baza celor arătate, le putea spune oamenilor din ce ţară vin, din ce oraş, cum se numesc, cine sunt ei, ce boli au, de fapt totul, aşa cum s-a întâmplat în timpul slujbei Fiului omului. Eu personal am văzut deseori în adunări şi am fost surprins când acest bărbat al lui Dumnezeu mi-a spus exact aceleaşi cuvinte în 3 decembrie 1962, cu care DOMNUL m-a însărcinat în data de 2 aprilie 1962 înainte de răsăritul soarelui, aici în Krefeld. Aici nu sunt inventate lucruri şi apoi prezentate, ci se mărturiseşte conform adevărului despre Dumnezeul Atotputernic, că Isus Hristos S-a făcut de cunoscut în acelaşi fel ca Fiu al omului în generaţia noastră prin slujba profetică, ca şi atunci când El umbla pe pământ.

DIN CERUL SENIN

În noiembrie 1949 William Branham i-a anunţat pe predicatorii Jack Moore şi Gordon Lindsay, care văzuseră deja slujba lui pe coasta de vest a Statelor Unite, că va ţine adunări în ianuarie 1950 în Houston, Texas. Vestea s-a răspândit foarte repede şi oamenii au venit din toate regiunile, astfel încât întregul oraş era în mişcare. Conducătorii spirituali care nu aveau înţelegere duhovnicească s-au înfierbântat şi au exercitat o critică nimicitoare împotriva acestor adunări. Dintre ei s-a ridicat pastorul baptist Best care a anunţat presa şi a cerut pentru ziua de 24 ianuarie 1950 în prezenţa a circa 8.000 de persoane care umpleau amfiteatrul Sam Houston, o discuţie pe podium cu William Branham despre tema „Vindecarea bolnavilor astăzi”. El i-a invitat şi pe cei doi fotografi profesionişti, James Ayers şi Ted Kippermann, pentru fotografierea momentelor impresionante.

Provocatorului, pastorului Best, i s-a împotrivit F. F. Bosworth, pe care l-am cunoscut personal. El a fost un însoţitor al lui William Branham şi a fost rugat să poarte discuţia. Au trecut ore întregi cu acest spectacol nedemn. Mulţimea a luat parte la discuţie cu strigăte de „Amin” pentru acceptare sau cu „nu” pentru proteste. Când au fost întrebaţi apoi ascultătorii: „Câţi au fost vindecaţi deja de Dumnezeu în adunări?”, s-au ridicat sute. Împotrivitorul a fost nevoit să cedeze, chiar dacă a făcut-o cu comentarii cu voce tare. Când s-a încheiat aceasta, William Branham a venit pe podium. El luase loc pe bancă şi a ascultat, căci era vorba despre el şi slujba lui, în mod deosebit despre darul de vindecare a bolilor. El s-a apropiat liniştit de microfon şi a spus: „Eu nu am venit să mă apăr. Dacă Dumnezeu este Acela care m-a trimis, atunci El se va lupta pentru mine”.

În momentul acela domnul Ayers a făcut fotografia cu stâlpul de foc deasupra capului lui William Branham. Sfârşitul adunărilor s-a prelungit şi era miezul nopţii când domnul Ayers, care s-a pus de partea criticului dr. Best, şi-a ieşit din fire de uimire. Toate celelalte fotografii nu au ieşit, numai una singură şi anume cea cu lumina supranaturală deasupra lui William Branham. Domnul Ayers s-a grăbit încă în noaptea aceea la hotel şi l-a întrebat pe William Branham dacă ştie că a fost o lumină supranaturală deasupra lui.

Pentru că era vorba despre un asemenea fenomen, s-a hotărât ca acest negativ să fie cercetat de primul bărbat din stat răspunzător pentru documente litigioase. Dr. George J. Lacy şi-a dat părerea în scris şi a confirmat că nu a avut loc nicio retuşare şi nicio expunere dublă a filmului şi că acest stâlp de foc a fost într-adevăr prezent, altfel nu ar fi putut fi fotografiat de aparat (vezi referatul original al dr. Lacy la începutul prezentării).

Această lumină s-a coborât de fiecare dată deasupra persoanei pentru care urma să se roage William Branham, prin darul de descoperire şi deosebire, pentru vindecare. El vedea tot ce avea să-i spună respectivului din partea lui Dumnezeu, pentru a întări credinţa acelei persoane în prezenţa lui Dumnezeu şi prin aceasta în propria vindecare divină. Dintre miile de cazuri, în aproape douăzeci de ani de slujbă, nu a fost niciun eşec. Totul corespundea întotdeauna sută la sută. Când a fost întrebat dacă nu îi este teamă să le spună oamenilor pe care nici nu îi cunoaşte şi despre care nu ştia nimic toate aceste lucruri, el a răspuns: „De ce să-mi fie teamă că ceva nu va fi în ordine, dacă Dumnezeu este Acela care îmi arată şi vorbeşte prin mine?”

William Branham a amintit de mai multe ori că această fotografie tainică cu o fiinţă supranaturală este singura în lume care se află în Washington. Eu personal am văzut fotografia cu stâlpul de foc în decembrie 1969 în „Sala de Artă (Hall of Art)”. Bărbatul mai în vârstă care m-a însoţit, mi-a spus: „Această fotografie nu e de interes public şi va dispare într-un sertar”.

Evenimentele supranaturale nu erau o raritate în viaţa prorocului şi apostolului, dar pot fi crezute numai de acei care au primit har de la Dumnezeu. Când Saul a văzut lumina pe drumul Damascului, a auzit glasul DOMNULUI care vorbea şi a primit însărcinarea lui. Să înţeleagă cine poate înţelege, în timpul nostru a fost confirmat că Dumnezeu nu se schimbă şi rămâne adevărat că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Dacă este vorba despre repetarea lucrării supranaturale a lui Dumnezeu şi găsim lucruri asemănătoare în Sfânta Scriptură, atunci să respectăm lucrarea Lui cu mare teamă în faţa DOMNULUI Dumnezeu. În timpul lui Moise, DOMNUL S-a coborât în stâlpul de lumină şi de foc şi S-a apropiat cu prezenţa Lui vizibilă deasupra cortului întâlnirii. Dumnezeu nu este mort. Dumnezeu trăieşte şi se descoperă şi astăzi acolo unde El este crezut şi I se aduce închinare. Dumnezeu este lumină şi locuieşte în lumină. El se poate descoperi într-un nor supranatural sau într-un foc supranatural. El a făcut-o; Lui să-I fie adusă slava.

CLARIFICARE – anul 1977

Cred că este necesar ca la sfârşitul prezentării mele să dau următoarea explicaţie: în mod nedrept William Branham este învinuit de multe lucruri pe care nici nu le-a spus; printre altele o exprimare care de fapt aparținea dr. Lee Vayle. Autorul amintit a editat o broşură cu titlul „Epoca bisericii laodiceene” şi, pe pagina 7 a scris: „Eu o repet, eu cred cu sinceritate, ca om care studiază Biblia sub inspiraţie divină, că în anul 1977 se vor încheia sistemele lumeşti şi va începe Împărăţia de o mie de ani”. Exact aceleaşi cuvinte le găsim în cartea „O expunere a celor șapte epoci ale Bisericii” pe pagina 322, pe care a redactat-o Lee Vayle, cuvinte ce apar, din păcate şi în toate traducerile din diferite limbi. Este deci total fals, dacă cineva susţine pe baza acestui citat, că William Branham a fost acela care a prezis ceva care nu s-a împlinit şi anume că „sistemele lumeşti se vor sfârşi în anul 1977 şi va începe mileniul păcii”. William Branham nu a spus aceasta niciodată. Această ratare omenească trece în contul dr. Lee Vayle.

Trebuie să atragem atenţia că şi astăzi există diferite grupuri care se referă la William Branham, fără ca vestirea lor să corespundă cu a lui şi cu sfânta Scriptură. Fie ca DOMNUL să conducă poporul Lui pe drumul drept şi să lase ca noi să recunoaştem făgăduinţele pentru timpul acesta şi să avem parte de împlinirea acestora. El să desăvârşească lucrarea Lui cu toţi aceia care îi dau crezare şi se încred în El. DOMNUL să facă să lumineze Faţa Lui peste noi şi să se îndure de noi. DOMNUL să-Şi înalțe Faţa Lui peste noi şi să ne dea pacea Lui.

Eu sper că această prezentare va fi de ajutor multora. DOMNUL Dumnezeu a făcut de la început ceea ce Şi-a propus. El a luat pe cine a vrut şi nu trebuie să dea socoteală niciunui om. Binecuvântaţi sunt toţi aceia care recunosc şi acceptă lucrarea lui Dumnezeu din timpul lor, care sunt întotdeauna în legătură cu planul Lui de mântuire, astfel ei se pun direct şi în mod conştient de partea lui Dumnezeu. Cu siguranţă se poate spune că noi trăim acum la sfârşitul timpului de har şi că revenirea lui Isus Hristos este într-adevăr aproape. Semnele timpului de sfârşit vor fi recunoscute foarte clar de creştinii credincioşi biblic. Noi putem să ne ridicăm capetele, pentru că ştim că eliberarea noastră se apropie. Fie ca mesajul biblic care ne-a fost încredinţat, să slujească astfel ca toţi credincioşii adevăraţi să fie chemaţi din rătăcire şi să trăiască pregătirea lor pentru ziua glorioasă a revenirii lui Isus Hristos.

„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. (Mat. 24:14).

„Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci, dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri”. (Evrei 12:.25).