Înaintea revenirii lui Isus Hristos, mesajul divin trebuie să se audă, pentru ultima oară, în toată lumea. „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul” (Mat. 24:14). Nicicând nu a fost posibil, ca acum, să se împlinească această însărcinare a Sa, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă. În mod simbolic, acest lucru i-a fost arătat văzătorului Ioan, pe insula Patmos, după cum ne este relatat în cartea Apocalipa: „Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod” (Apoc. 14:6).
Aproape oricine știe că, începând din vremea Reformei, au avut loc diferite treziri spirituale care au condus, mai adânc, în Cuvântul lui Dumnezeu şi mai aproape de Dumnezeu. Oricine este informat în această privință, ştie că, la începutul secolului, a avut loc în toată lumea o lucrare puternică a Duhului Sfânt şi, mai ales după al doilea război mondial, s-a făcut o străpungere înspre adevărata învățătură și slujbă apostolică.
Pentru evenimente deosebite, Dumnezeu Și-a trimis pe slujitorii şi prorocii Săi, cărora El le-a descoperit taina Lui (Amos 3:7). Ne gândim la Noe, Moise şi alţii; la fel şi la cei care s-au ridicat în decursul istoriei bisericii. Aşa cum a fost făgăduit în Isa. 40:3 şi Mal. 3:1, fiind confirmat de Însuşi Isus Hristos în evanghelii, Ioan Botezătorul s-a ridicat ca premergător, înaintea primei veniri a lui Isus Hristos, cu «mesajul de introducere». Slujba lui a avut o importanţă în planul de mântuire şi era într-o legătură directă cu evenimentele din Împărăţia lui Dumnezeu. La fel, Dumnezeu a împlinit şi în ultima perioadă a timpului de har, făgăduinţa Lui şi, înainte de «ziua Domnului», a trimis un mesager ca Ilie, după cum a fost prevestit în Mal. 4:5, cu «mesajul actual» şi Cuvântul descoperit, înainte de a doua venire a lui Hristos. Însuşi Isus Hristos a confirmat această făgăduinţă în Mat. 17:11, care mai era, atunci, pentru viitor, arătând şi spre slujba lui Ioan Botezătorul, care avusese deja loc (vers. 12). Acum este vorba despre pregătirea căii Domnului şi întoarcerea inimii copiilor lui Dumnezeu la învăţătura şi practica părinţilor apostoli, așa cum, atunci, a fost vorba despre întoarcerea inimii părinţilor vechi testamentari la copiii Noului legământ (Luca 1:16-17). Aici avem de-a face cu evenimentele de încheiere ale planului de mântuire şi cu desăvârşirea Bisericii noutestamentare.
Trezirea spirituală şi mişcarea de vindecare începută în 1946, la care a fost martor ocular fratele Ewald Frank, începând din 1949, s-a răspândit în marile biserici tradiţionale şi în confesiunile creştine. Sute de evanghelişti, chiar şi cei mai renumiţi, au fost inspiraţi şi şi-au început propriile lor slujbe. De atunci și-au urmat cursul, în întreaga lume, diverse întâlniri interconfesionale, evanghelizări de proporţii, s-a înfiinţat asociaţia „Oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline” şi au avut loc tot felul de întâlniri carismatice. Acum „rugăciunile pentru bolnavi” şi „practicarea darurilor duhovniceşti” nu mai sunt atribuite doar unor grupări minoritare, separate, ci sunt practicate în aproape fiecare confesiune creştină, fiind recunoscute chiar şi de către mass-media. În ciuda tuturor acestor lucruri, evangheliştii şi bisericile au rămas în tradiţiile şi învăţăturile lor nebiblice, fără să-şi dea seama de aceasta.
Foarte mulți credincioşi au auzit despre trezirea menţionată mai înainte, care a început după al II-lea Război Mondial. Totuşi, doar puţini ştiu astăzi cum, când şi prin cine a început Dumnezeu această mişcare. Pastorul Gordon Lindsay din Dallas, Texas, S.U.A., a publicat în anul 1950 o carte cu titlul „WILLIAM BRANHAM – UN OM TRIMIS DE DUMNEZEU”. În această carte, el a relatat că William Marrion Branham a primit în 7 mai 1946 o însărcinare divină, supranaturală, exact cum a primit şi Pavel. Astfel, o trimitere divină de o deosebită importanţă pentru planul de mântuire a fost dată de către Domnul Însuşi. Gordon Lindsay a scris cum acest bărbat, care a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a fost folosit şi confirmat de El într-un mod extraordinar, conform modelulului apostolic. Oamenii s-au strâns în adunări de mari proporţii, cum nu se mai întâmplase până atunci. Spre sfârşitul anilor ’49, mulţi alţi evanghelişti au început să ţină adunări de trezire şi vindecare. Diferenţa dintre William Branham şi toţi ceilalţi care au apărut mai târziu, este că omul lui Dumnezeu a pus accentul în predicile sale pe învăţătura biblică, de la începutul slujbei lui, până când a fost luat să fie cu Domnul în anul 1965.
În „al doilea val de trezire”, deja, evangheliştii au avut propriile lor programe. Ceea ce se întâmplă acum în aşa numitul „al treilea val de trezire” este pur şi simplu scandalos, privit din punctul de vedere al Scripturilor. Evangheliștii predică o „evanghelie a prosperităţii” şi vorbesc mult despre semne şi minuni; ei petrec mai mult timp cu strângerea colectei şi a darurilor băneşti, decât cu predica. Mulţi dintre ei au reuşit să ajungă multimilionari. Presupusa lor „demonstrare a puterii” este mai degrabă un spectacol susţinut de o muzică adecvată. La o privire mai atentă, nu se găseşte deloc substanţa divină a Cuvântului. Evanghelia veşnic valabilă nu mai este vestită. A devenit un mesaj evanghelic propriu, dat mai departe după necesităţile fiecăruia. Dacă Dumnezeu Îşi confirmă Cuvântul Său cu ascultătorii şi au loc vindecări, aceasta nu înseamnă că învăţătura, evanghelistul sau făcătorul de minuni ar fi corect. În fiecare an, milioane de oameni merg în pelerinaj la aşa-zisele „locuri sfinte”, sperând să trăiască o minune. Când un evanghelist promite celor suferinzi o vindecare miraculoasă din partea lui Dumnezeu, atunci ei se adună în număr foarte mare. Dar vindecările dovedesc doar că Dumnezeu este credincios şi răspunde rugăciunilor celor care cred ceea ce a făgăduit El. Binecuvântările duhovnicești vin peste toţi cei ce le doresc, pentru că este scris: „căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mat. 5:45).
Conform spuselor Domnului nostru, cei drepţi şi cei nedrepţi conviețuiesc unul lângă celălalt. De fapt, falsul este atât de asemănător cu originalul, încât se spune: „Aici este Hristosul. Acolo este Hristosul”. El ne-a avertizat cu privire la aceste dezvoltări cu următoarele cuvinte: „Căci se vor scula Hristoşi (unşi) mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi” (Mar. 13:22). În realitate, Dumnezeu este prezent acolo unde Cuvântul Său, Duhul, învăţătura şi practica se compară, într-adevăr și coincid cu sfintele Scripturi.
Cuvintele Domnului nostru ne dau explicaţia necesară şi în acest punct: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Mat. 7:16). Nu suntem cunoscuți după daruri spirituale, care pot fi imitate, ci după roada Duhului, care descoperă natura lui Hristos și nu poate fi imitată. Roada trebuie să crească și să mărturisească despre ce fel de «pom» este vorba, de fapt. Nu ploaia spirituală este decisivă, ci felul seminţei din inimă, peste care cade ploaia, căci fiecare sămânţă aduce rod după soiul ei. Atât sămânţa bună cât şi cea rea, se află pe acelaşi ogor al acestei lumi. Domnul a spus: „Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş” (Mat. 13:30). La vremea secerişului, neghina va fi legată şi arsă, dar grâul va fi adunat în grânarul ceresc. Trebuie, de asemenea, să se împlinească și ceea ce a spus Domnul cu privire la unșii mincinoși: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?» Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi, toţi care lucraţi fărădelege»” (Mat. 7:22-23).
Se pare că majoritatea celor care-L caută pe Domnul se mulţumesc cu atmosfera întreţinută în adunări, care, uneori, nu este altceva decât divertisment religios. Ei rămân în tradiţiile oamenilor, în loc să caute cu sinceritate sfatul lui Dumnezeu şi să ia în considerare Cuvântul Său. Totuși, atunci când cei cu adevărat sinceri cercetează Cuvântul lui Dumnezeu spre a găsi călăuzire și apoi îl și urmează, Dumnezeu le permite să-și găsească drumul înapoi la Biserica primară, nou testamentară. Numai cei ce caută cu sinceritate vor găsi, celor ce bat, cu adevărat, li se va deschide şi cei ce se vor rezista până la sfârşit, vor fi biruitori.
Adevărații creștini credincioși Bibliei, vor face tot posibilul să se conformeze sfintelor Scripturi. Pentru ei vor fi valabile și vor crede numai învăţăturile apostolice despre Dumnezeire, botezul în apă, Cina Domnului etc. și, în cele din urmă, ei vor pune în practică modelul apostolic de la la început şi care trebuie să rămână și să continue la fel, până la sfârşit. Toţi aceia care aparțin Adunării lui Isus Hristos, vor lua poziţie pe această temelie biblică şi vor trăi, acum, ultima lucrare a lui Dumnezeu şi desăvârşirea lor pentru ziua lui Isus Hristos, care este foarte aproape (Fil. 1:6).
