Pentru un bărbat sau o femeie care a intrat vreodată în acea slavă șekina a lui Dumnezeu, lumea întreagă rămâne în urmă, închisă. Indiferent ce spune diavolul, pe voi nu vă mai interesează. Acel om trăiește într-o altfel de atmosferă. El trăiește în locul acela în care a fost pus toiagul lui Aaron. Acel toiag nu era altceva decât un băț uscat de migdal. Dar odată adus în prezența lui Dumnezeu, a produs ceea ce trebuia să fie de la început. Într-o noapte a înmugurit, a înflorit și a făcut migdale.
În același fel, dacă un necredincios sau un păcătos este adus vreodată în prezența Dumnezeului Atotputernic, sub influența Duhului Sfânt, el devine o făptură nouă. Viața lui devine roditoare, înviorată; viața pătrunde în interior și el devine ceea ce trebuia să fie: un fiu al lui Dumnezeu. El a fost tăiat din măslin – păcătoșii și membrii căldicei ai bisericii se usucă și le rămâne amintirea faptului că a existat cândva un Dumnezeu supranatural, al trecutului. Dar dacă voi credeți și sunteți aduși în prezența Lui, aceasta va produce același lucru în voi. Vă veți da seama că ați fost fii născuți și fiice ale lui Dumnezeu și veți produce roada Duhului. Dar n-o puteți face în curțilea din afară; trebuie să intrați înăuntru, să fiți ascunși.
Omul din curțile de afară, umbla în lumina zilei. Unele zile erau ploioase. În altele, era soare, iar noaptea putea fi furtună. El avea perioade bune și perioade rele. „Oh”, se spune, „noi mâncăm mana cea bună a lui Dumnezeu”. Așa este. Dar unde se găsesc ei? Ei se găsesc în afară, mâncând într-o atmosferă în care n-ar trebui să mănânce dacă ar fi înăuntru.
Celălalt om, cel de la altar, avea o altă lumină. Era aprinsă într-un sfeșnic de aur, în candele. Uneori acelea fumegau și erau pe punctul de a se stinge. Cine ajunge doar să vină la biserică, deși este mai mult decât un membru căldicel și ajunge să ducă o viață bună în Hristos, tot mai trăiește sub o lumină slabă, fumegândă, artificială. Dar odată intrat în sfânta sfintelor, în prezența lui Dumnezeu, cu perdeaua trasă după el, poate mânca zilnic din vasul cu mană, în fiecare ceas. El trăiește în slava șekina, unde sunt aripile încrucișate ale heruvimilor, stâlpul de Foc. El nu poate să fie decât un creștin autentic, tot timpul.
Bărbații și femeile care trăiesc astfel, sunt înțeleși greșit. Ei devin niște ciudați. Ei nu aud lucrurile lumii, sau dacă le aud, nu le iau în seamă și merg mai departe. […].
Rugăciunea nu este ceva „probabil”. Rugăciunea este un lucru sincer. Rugăciunea este o vorbire cu Dumnezeu. Rugăciune nu înseamnă să te pui în genunchi, să închizi ochii și să te gândești că ai de spălat sau altceva de lucru, să zici: „Doamne, ajută-me pe mine și pe John și vindec-o pe doamna cutare” și așa mai departe. Aceea nu este rugăciune, ci doar repetarea unor cuvinte. Rugăciune înseamnă să vii într-o atmosferă în care să îți dai seama că ești în prezența lui Dumnezeu și că vorbești cu cea mai profundă sinceritate. Mai întâi, este o închinare: „O, Iehova, cât Te iubesc”. Înțelegeți? Apoi, după închinarea în rugăciune, vii cu o inimă sinceră și ceri. „Dacă rămâneți în Mine” nu că azi ieșiți de după perdea, în lume și vă plimbați și încercați să reveniți după perdea seara. „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele…” Cu alte cuvinte, dacă sunteți ca toiagul lui Aaron, dus în slava șekina a lui Dumnezeu, lângă vasul de mană, de unde puteți mânca tot timpul… Iar sufletele voastre sunt învioarate și înfloresc. Voi RĂMÂNEȚI ÎN EL. „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da”.
Vedeți eșecul bisericilor penticostale, metodiste, baptiste și ale tuturor celorlalte? Ele nu reușesc să rămână în harul acela al lui Dumnezeu. În seara asta strigă și bat din palme, dansează printre rânduri, vorbesc în limbi. Acestea sunt daruri. Darurile nu folosesc decât dacă rămâneți în slava șekina. Ele sunt bune, n-am ce să spun împotriva lor; sunt de la Dumnezeu. Să strigi și să-L binecuvântezi pe Dumnezeu este minunat. Să vorbești în limbi sau să tălmăcești sau toate aceste lucruri, daruri de vindecare, prorocii, sunt minunate, dar nu sunt roditoare decât dacă trăiți în prezența slavei șekina, unde atmosfera din jurul vostru este una dumnezeiască. Acesta este motivul pentru care bărbaților și femeilor nu le este permis să aibă acces la aceste lucruri, pentru că s-ar duce cu ele și ar chema o binecuvântare peste ceva ce Dumnezeu a blestemat, sau ar blestema ceva ce Dumnezeu a binecuvântat. Este vorba de a rămâne în prezența lui Dumnezeu, pentru a cunoaște voia Lui. Atunci nu te mai uiți la ce spune lumea despre tine. Contează ce crede Dumnezeu despre tine. Atunci tu trăiești în prezența Sa.
56-0129 – Supranaturalul
