Cele mai călduroase salutări tuturor fraţilor şi surorilor din întreaga lume în scumpul Nume al Domnului nostru Isus Hristos, cu propriile Lui cuvinte din rugăciunea de Mare Preot:
„Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4).
De fapt, a fost planul lui Dumnezeu: „…să împace totul cu Sine prin El,… făcând pace prin sângele crucii Lui…” (Col. 1:19-20a).
Şi următorul lucru a devenit adevărat pentru toată veşnicia: „Prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină…”. (Col. 1:22).
Biruinţa Lui este biruinţa noastră: „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Col. 2:15).
„Şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi” (Evrei 10:13-14).
Învierea Domnului a fost dovada vizibilă şi triumful că moartea, iadul şi Satana au fost biruiţi. În prima sa predică, Petru s-a referit la ceea ce era scris deja în Psalmul 16:8-11: „Căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea” (Fapte 2:27). Domnul cel înviat a putut vesti alor Săi mesajul biruinţei: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Mat. 28:18). La răpire şi noi vom striga: „Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Cor. 15:57).
Răscumpărătorul nostru a încheiat lucrarea de răscumpărare aşa cum este scris în Isaia 42:1-4 şi confirmat în Matei 12:17-21. El nu va stinge nici măcar un fitil care fumegă până va încheia toate lucrurile şi va face să biruie judecata cu toţi biruitorii. Amin.
După slăvita Sa înviere, Domnul nostru a vorbit cu apostolii timp de patruzeci de zile despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu (Fapte 1:1-8) şi apoi a fost ridicat dinaintea lor la cer, într-un nor (vers. 9). Imediat după aceea, li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb care le-au spus: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (vers. 10-11).
Domnul nostru a stat cu ei „…până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese” (Fapte 1:2). Acolo El a pus accentul pe făgăduinţa Tatălui (vers. 4-5) şi anume, de a fi botezaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt şi prin aceasta să primească puterea dumnezeiască de a fi martorii Lui. Apoi El a fost ridicat la cer dinaintea lor, într-un nor. Conform Scripturilor, El se va întoarce în acelaşi fel şi noi vom fi ridicaţi în nori ca să-L întâlnim pe Domnul în văzduh (1 Tes. 4:17) – nu undeva pe pământ.
În Fapte cap. 2 citim relatarea despre turnarea Duhului Sfânt, aşa cum fusese anunţat deja în prorocul Ioel cap. 2 şi vestit de Ioan Botezătorul cu următoarele cuvinte: „El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Matei 3:11). Aceasta a fost confirmată şi de Domnul nostru: „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt” (Fapte 1:5). Prima predică ţinută imediat după aceea, care cuprindea pocăinţa, credinţa, botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt, este modelul valabil pentru totdeauna în Biserica lui Dumnezeu. Ca urmare a vestirii, trei mii de credincioşi au fost adăugaţi în acea zi. Urmează apoi patru caracteristici distinctive ale Bisericii primare: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii (Cina Domnului) şi în rugăciuni” (Fapte 2:42).
Învăţătura apostolilor era în deplină concordanţă cu ceea ce au spus mai dinainte prorocii. De aceea Biserica este zidită „…pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Ef. 2:20).
Pentru toți cei ce fac parte din adevărata Biserică a Dumnezeului celui viu, a fost şi este încă foarte important să creadă doar ceea ce spune Scriptura şi să se ţină strâns de ceea ce învaţă ea. Mireasa Mielului (Apoc. 19:7) este o Mireasă a Cuvântului şi ea nu are absolut nimic a face cu tâlcuirile personale (2 Petru 1:20). În Apoc. 21:2, Ioan a văzut coborându-se Noul Ierusalim, gătit ca o mireasă împodobită pentru soţul ei. Cetatea sfântă are un zid cu 12 porţi, pe care sunt scrise numele celor doisprezece seminţii ale lui Israel. Zidul are doisprezece temelii de piatră care poartă numele celor doisprezece apostoli ai Mielului.
Este bine de ştiut că Răscumpărătorul are o singură Biserică, care este trupul Lui (1 Cor. 12:12-31), pe care El Însuşi o zideşte (Matei 16:16-18) şi pe care El a răscumpărat-o cu sângele Lui (Ef. 1:7), „ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Ef. 5:27).
Puteți citi continuarea scrisorii circulare dând click aici.
