Vă salut pe toți din adâncul inimii cu versetul din Fapte 26:22: „Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că are să se întâmple”. Amin! Așa s-au și întâmplat toate lucrurile, în special la prima venire a lui Hristos, când s-au împlinit peste 100 de prorocii și la fel se întâmplă acum, când se împlinesc ultimele prorocii.
Noi știm că Dumnezeu are un plan de mântuire pe care l-a făcut cunoscut prin prorocii Săi și-l duce la împlinire în timpul „zilei mântuirii” în care trăim noi acum: „Domnul oştirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi? Mâna Lui este întinsă: cine o va abate?” (Isaia 14:27).
Pavel a avut o chemare (Fapte 9) şi astfel o responsabilitate directă înaintea lui Dumnezeu, pe care el a exprimat-o în toate epistolele sale. El a putut spune: „Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:27). În acelaşi fel, întreg planul de mântuire ne-a fost vestit din nou printr-un bărbat însărcinat de Dumnezeu şi a fost descoperit prin Duhul Sfânt în acest timp.
Conform făgăduinţei lui Dumnezeu din Vechiul şi din Noul Testament (Mal. 4:5, Mat. 17:11), credinciosul Domn a trimis un proroc înaintea venirii Sale ca Mire ceresc, cu scopul de a aşeza din nou toate lucrurile în Biserica Sa şi de a o reaşeza în starea de la început.
Haideţi să observăm modelul biblic al unei chemări şi însărcinări divine.
Moise a putut spune: „Cel ce Se numeşte «Eu sunt», m-a trimis la voi” (Ex. 3:14), căci Domnul Însuşi i-a vorbit: „Acum, du-te, te voi trimite în Egipt” (Ex. 3:10-12, Fapte 7:34).
La întrebarea pusă de Domnul. „Pe cine să trimit… ?”, Isaia a răspuns astfel: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8). Lui Ieremia, El i-a spus: „Nu zice: «Sunt un copil», căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite şi vei spune tot ce-ţi voi porunci” (Ier. 1:7).
Domnul i-a dat lui Pavel porunca să plece: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…” (Fapte 22:21) „…ca să le deschizi ochii…” (Fapte 26:17-18). Aceasta s-a făcut prin vestirea Cuvântului.
În Ioan 13:20, Domnul Isus a accentuat: „…. cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primeşte”. În Ioan 20:21, Domnul cel înviat a spus ucenicilor Săi: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi”.
Ca Fiu al Omului, El Însuşi a mărturisit de peste douăzeci de ori, de la Ioan 4:34 la Ioan 17:8, că El era trimis.
În legătură cu prima Sa venire, Domnul a spus în Maleahi 3:1: „Iată, trimit pe solul Meu…”, iar în Maleahi 4:5 găsim următoarea făgăduinţă: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie…”.
În cele peste 1200 de predici ale sale, fratele Branham s-a referit de aproape două sute de ori la Maleahi 4:5 ca fiind în legătură cu trimiterea lui, acolo Domnul Însuşi spunând: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată…”. Acest verset s-a împlinit în timpul nostru. Prin această slujbă făgăduită urmau să fie reaşezate toate lucrurile care au fost prezente în învăţătura şi practica Bisericii de la început; acest lucru a fost confirmat de Domnul în Matei 17:11: „Este adevărat că trebuie să vină întâi Ilie şi să aşeze din nou toate lucrurile”.
Ioan Botezătorul a ştiut, de asemenea, ce Cuvânt al lui Dumnezeu se aplică slujbei lui. De aceea, el a putut spune: „«Eu», a zis el, «sunt glasul celui ce strigă în pustiu: ‘Neteziţi calea Domnului!’, cum a zis prorocul Isaia (Isaia 40:3)»” (Ioan 1:23). În Matei 11:10, Domnul Isus Însuşi a arătat în ce context se va desfăşura slujba lui: „Căci el este acela despre care s-a scris (Mal. 3:1): «Iată, trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta»”.
În această expunere nu este vorba despre slujbele pe care le-a aşezat Dumnezeu în Biserică şi anume apostoli, proroci, păstori, învăţători şi evanghelişti, nici despre bătrâni şi diaconi sau despre darurile Duhului în biserică, ci este vorba despre ultima trimitere, ultimul mesaj, care nu trebuie predicat doar într-o biserică locală, ci în întreaga lume, astfel ca întreaga Biserică a lui Isus Hristos să fie reaşezată în starea ei de la început.
Pe cât de sigur a putut Ioan Botezătorul să mărturisească, „Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis…” (Ioan 1:33), pe atât de sigur a putut mărturisi fratele Branham ceea ce i-a fost spus lui în 11 iunie 1933, şi anume: „Aşa cum Ioan Botezătorul a fost trimis să premeargă prima venire a lui Hristos, la fel eşti tu trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos!”. El a putut mărturisi despre trimiterea directă şi trăirea supranaturală din 7 mai 1946, când a primit însărcinarea pentru slujbă. Îngerul care a pătruns în camera lui, a păşit din lumina supranaturală, a stat înaintea lui şi i-a spus: „Nu te teme; eu sunt trimis din prezenţa Atotputernicului Dumnezeu!”. El i-a dat îndrumări şi printre alte lucruri, i-a spus: „Aşa cum prorocului Moise i-au fost date două semne, şi ţie îţi vor fi date două semne”. A fost o slujbă confirmată în mod supranatural prin vindecări extraordinare ale bolnavilor. Vindecările miraculoase trebuia să atragă atenţia oamenilor la prezenţa lui Dumnezeu şi la mesajul pe care el trebuia să-l aducă.
Slujba deosebită a fratelui Branham a fost de multe ori tema expunerilor noastre. Ca martor ocular eu pot confirma că el a fost folosit şi binecuvântat de Dumnezeu ca evanghelist şi proroc, aşa cum nu a mai fost altcineva în timpul nostru şi a confirmat Cuvântul Lui. Totuşi, acum nu mai este vorba despre perioada anilor 1933 – 1946 sau despre perioada anilor 1946 – 1965 în care acest om al lui Dumnezeu a devenit cunoscut în întreaga lume datorită campaniilor de trezire şi vindecare care au avut loc în douăsprezece ţări. Acum este vorba despre perioada de timp deosebită în care trăim. Dumnezeu, care a întocmit planul Său de mântuire din veşnicie, îl va aduce la îndeplinire până la sfârşit conform voii Lui. Slujba lui Ioan Botezătorul s-a încheiat într-un mod de neînţeles pentru noi, el fiind decapitat (Mat. 14:1-12). Fratele Branham a murit pe 24 decembrie 1965 în urma rănilor pricinuite de groaznicul accident de maşină din 18 decembrie 1965 provocat de un tânăr şofer care era beat. Dumnezeu nu face greşeli. Evident, fie că o înţelegem sau nu, slujba fratelui Branham se încheiase, dar nu şi chemarea afară şi pregătirea Bisericii Mirese. Mesajul încă trebuia să fie purtat în întreaga lume ca să ajungă la toţi oamenii, toate limbile şi toate naţiunile.
Puteți citi continuarea scrisorii circulare dând click aici.
