Dragi prieteni ascultători, vă salut în Numele binecuvântat al Domnului Isus Hristos. Cred că aţi fost binecuvântaţi în ultimele noastre transmisiuni, în care am atins cele mai importante puncte ale epocilor Bisericii. Dacă aţi dori să primiţi studii mai aprofundate asupra acestor teme, suntem bucuroşi să vă trimitem literatură gratuită. Noi nu reprezentăm o anumită biserică sau o denominaţiune. Sunt binevenite scrisorile în care poporul lui Dumnezeu pune întrebări biblice. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic.
În emisiunea din ultima duminică am vorbit despre epoca bisericii Laodicea, epoca în care trăim noi. Am văzut că aceasta este o epocă deosebită de toate celelalte. Ea n-a primit decât mustrare din partea Domnului care stă în afara propriei Sale biserici, bătând la uşă. Ea este bogată în bunuri pământeşti, dar este săracă din punct de vedere duhovnicesc. Dar chiar într-o asemenea stare fără speranţă Dumnezeu îşi are copiii Săi, biruitorii cărora li s-a făgăduit să stea cu El pe scaunul Lui de domnie. La sfârşitul acestei epoci, sfinţii lui Dumnezeu vor fi mutaţi şi răpiţi, conform 1 Tes. 4:16-17.
Se ridică acum întrebarea: cine sunt biruitorii din această ultimă epocă a bisericii? Cine nu va vedea moartea, ci va fi mutat şi luat în slavă? Toţi creştinii se aşteaptă mai mult sau mai puţin să ajungă cumva în ceruri. Dar Dumnezeu are o anumită cale pe care noi trebuie să mergem. Aşa cum pe pământ n-o putem lua pe oriunde ca să ajungem la o anumită destinaţie, la fel trebuie să mergem pe calea hotărâtă de Dumnezeu. În întreaga natură Dumnezeu a pus nişte reguli pentru a guverna universul. El a lăsat de asemenea un model pe care trebuie să-l urmeze ai Săi. Nimeni nu poate veni pe calea sa proprie, sau după părerile lui. Noi trebuie să îndeplinim cerinţele lui Dumnezeu.
Niciodată nu a fost o preocupare atât de puternică faţă de pilda celor zece fecioare, cum este acum. De aceea aş dori să deschideţi cu mine la Matei 25. Isus a spus: „Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: «Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!» Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele”. Când a avut loc strigarea de la miezul nopţii, toate fecioarele s-au trezit, ca să-I iasă în întâmpinare. Simbolurile profetice folosite în Cuvântul lui Dumnezeu au un anume înţeles. Noi am văzut în emisiunile trecute că sfeşnicul de aur reprezintă Biserica lui Isus Hristos. Candelele de pe sfeşnic dau lumină şi reprezintă iluminarea (înţelegerea, descoperirea) dată de Duhul Sfânt în timpul celor şapte epoci ale bisericii. În Vechiul Testament preotul trebuia să pregătească zilnic candelele din Templu şi să le umple cu ulei. Aceste lămpi dădeau lumina pe care o primeau din ulei. În Noul Testament, Biserica Dumnezeului Celui Viu este Templul. Fie ca Dumnezeu să dăruiască fiecăruia har să nu meargă împotriva luminii şi să fie orbit, ci să umble în lumina pe care o aruncă El pe calea noastră.
Domnul ne-a făcut împăraţi şi preoţi. Noi ar trebui să cunoaştem responsabilitatea ce rezultă dintr-o astfel de chemare înaltă. Să nu ne luăm numai candelele, care vorbesc despre iluminarea din timpul prezent. Noi trebuie să umblăm în continuu în lumină şi să fim legaţi la plinătatea Duhului Sfânt şi să ne umplem zilnic candelele noastre.
Ce reprezintă cuvântul fecioară? Maria, care a dat naştere lui Isus Hristos, este numită fecioară. Ea a găsit har înaintea lui Dumnezeu, a auzit Cuvântul făgăduit din gura îngerului, Duhul Sfânt a venit peste ea şi puterea celui Preaînalt a umbrit-o, şi atunci a avut loc cea mai mare minune din toate timpurile: Cuvântul s-a făcut trup.
Cele zece fecioare vorbesc despre credincioşii din această ultimă generaţie. Ca şi Maria, ele au găsit har înaintea lui Dumnezeu, sunt curăţate prin sângele Domnului Isus Hristos, şi aud făgăduinţa timpului prezent adusă nouă de mesagerul trimis de Dumnezeu. Lumina luminează în întuneric. Ele văd, aud şi ascultă Cuvântul. Duhul Sfânt coboară peste ele şi Cuvântul făgăduit este descoperit prin ele. Ele sunt preoţi ai lui Dumnezeu. Dar aşa cum preoţii din Vechiul Testament nu puteau aprinde lumina o singură dată şi apoi s-o lase aşa, căci astfel lumina s-ar fi stins, la fel şi noi trebuie să ne pregătim zilnic candelele şi să fim siguri de curgerea constantă a Duhului Sfânt. Cuvântul a devenit trup prin făgăduinţa dată Mariei. În acelaşi fel Cuvântul făgăduit pentru azi se împlineşte în fecioarele înţelepte care sunt Mireasa lui Hristos, şi ele vor merge la ospăţul nunţii Mielului. Făgăduinţele lui Dumnezeu se împlinesc acum ca şi atunci. Simplul fapt de a fi credincios nu garantează nimănui că va avea parte de răpire. De ce? Toate cele zece erau fecioare. Dar de ce au fost nechibzuite cinci dintre ele, şi au eşuat? Cuvântul fecioară vorbeşte despre curăţie şi sfinţenie, referindu-se la credincioşii care nu comit adulter spiritual prin a adăuga răstălmăciri personale la Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, amestecându-l cu gândurile şi părerile lor.
Toate cele zece fecioare au ieşit din robia spirituală şi trebuie să treacă acum prin încercări, aşa cum s-a întâmplat cu copiii lui Israel la eliberarea lor din robia egipteană. La început totul era măreţ, ei jubilau datorită minunilor făcute de Domnul în mijlocul lor. În fiecare zi aveau o trăire nouă cu Dumnezeu. Dar a venit apoi timpul încercărilor. Ei au început să comenteze şi să judece lucrurile duhovniceşti cu o minte firească. Pentru că nu au înţeles anumite lucruri au păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva prorocului Său Moise. Credincioşilor din această generaţie care au avut parte de lucrarea Duhul Sfânt li se aplică în general denumirea de fecioare. Dar a sosit timpul când trebuie să avem credinţă şi să ne ducem până la capăt mântuirea noastră cu frică şi cutremur. Fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu trebuie crezută. Noi nu putem să rămânem pe loc, ci trebuie să înaintăm şi să fim siguri de alimentarea constantă cu ulei pentru a umple lămpile. Nu ajunge să se vorbească doar despre o iluminare (claritate, înţelegere) sau o ungere deosebită, dacă noi nu suntem gata să mergem tot drumul cu Domnul Isus Hristos până când ajungem la desăvârşire şi suntem pregătiţi să-L întâlnim şi să fim uniţi cu El.
Dacă privim în urmă putem vedea că cei mai mulţi dintre credincioşii fiecărei treziri au rămas întotdeauna pe loc după o vreme. La fel se întâmplă cu aceia care au trăit harul lui Dumnezeu sub slujba puternică a fratelui Branham. Ei au recunoscut făgăduinţele pentru această epocă şi au crezut. Ei văd înţelesul duhovnicesc al sfeşnicului de aur. În ciuda acestor lucruri este totuşi posibil să se piardă legătura cu lucrarea continuă a Duhului Sfânt. Oamenii devin nemulţumiţi şi încep să se plângă de slujitorii lui Dumnezeu pe care El i-a folosit într-un mod deosebit. Acela este primul semn al rămânerii pe loc în viaţa noastră duhovnicească. Fecioarele înţelepte nu au timp să se plângă. Ele sunt ocupate cu pregătirea pentru acel eveniment măreţ care este acum atât de aproape. Ele-şi păstrează candelele pline şi pregătite şi rămân întotdeauna legate la sursa de energie a vieţii – lucrarea Marelui Duh Sfânt. Ele nu vorbesc numai despre ceea ce a făcut Dumnezeu prin slujba fratelui Branham, ci ele experimentează supranaturalul şi înaintează cu Dumnezeu, căci Duhul Sfânt îndeamnă spre desăvârşire.
Toate zece au avut acelaşi început. Toate au ieşit în întâmpinarea Mirelui. Dar în ceasul decisiv totul va fi adus la lumină. În fiecare epocă a Bisericii făgăduinţa este dată numai biruitorilor. În lunile trecute am văzut importanţa uleiului şi nenorocirile pe care le aduce lipsa uleiului. Nu cumva ar putea să fie acesta şi un tablou al părţii duhovniceşti? Ar putea să fie acesta timpul despre care citim în Mat. 25, în care lămpile celor nechibzuite se vor stinge? Desigur că noi suntem foarte recunoscători pentru înţelegerea pe care am primit-o, şi prin care am recunoscut biserica în prorocie, prin care L-am văzut pe Domnul ca Fiu al omului în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur ţinând în mâna dreaptă cele şapte stele – cei şapte îngeri mesageri: dar toate acestea încă nu garantează participarea la răpire, dacă nu menţinem pasul zilnic, ceas de ceas, cu lucrarea Duhului Sfânt. Nu ajunge doar să vorbim despre ceea ce a făcut Domnul în 1933, 1946, 1963! Noi trebuie să ne punem întrebarea: ce a reuşit să facă El în viaţa mea şi în a ta? Dragi fraţi şi surori în Hristos, în curând Matei 25 va fi de domeniul trecutului. Unde vom sta noi în ziua aceea? Dacă ar veni Domnul astăzi care ar fi consecinţele asupra noastră?
Să ne rugăm:
Tată ceresc, nu am cuvinte să-mi exprim mulţumirea adâncă faţă de Tine, şi nici nu pot să subliniez destul de tare seriozitatea acestui timp. Dar Te rog Doamne ca Duhul Tău să vorbească fiecărei inimi. Dacă ascultătorii nu au primit lumina acestui ceas, deschide-le ochii Doamne, toarnă Duhul Tău peste fiecare inimă înfometată, umple-le candelele, o, Dumnezeule. Noi trăim chiar în ultimele clipe ale timpului. Mântuieşte-i pe păcătoşi cât mai este har, vindecă bolnavii şi binecuvântează-Ţi toţi copiii. Mă rog în Numele Scump al lui Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
