Acum câtva timp am vorbit cu o tânără. Țineam o adunare într-o biserică baptistă și i-am cerut să vină la Hristos. Ea nu a vrut s-o facă. După aceea, ne-am întâlnit afară și mi-a spus: „Niciodată să nu mă mai pui într-o asemenea situație jenantă”.
Era o fată onorabilă. Dar un an mai târziu, m-am întâlnit cu ea pe stradă. Fuma o țigară, ce purta pe sub o fustiță atârna indecent. Era fiică de diacon. M-a salutat: „Bună, «predi…»” A folosi limbajul vagabonzilor. „Bună, «predi…»” Am întrebat-o: „Ție nu ți-e rușine cu țigara aceea?” Mi-a răspuns: „Hei, nu vrei o gură din sticla mea?” Era de jumătate beată. Am întrebat-o: „Nu ți-e rușine de tine?” A zis: „Vino-ncoace. Vreau să te duc unde locuiesc eu”. Am întrebat-o: „Ai plecat de acasă?” „Da”, mi-a răspuns. Am întrebat-o: „Nu ți-e rușine să-mi oferi de băut și să fumezi?” Ea a zis: „Vreau să-ți zic ceva. Ți-aduci aminte de seara aceea când mi-ai zis că a fost ultima mea șansă?” „Da”, am răspuns. A zis: „Ai avut dreptate. De atunci, sufletul meu s-a împietrit”. Ce-a spus mai departe mi-a dat frisoane: „Aș putea să văd cum sufletul mamei mele se prăjește în iad și să râd de asta”.
Vreți să ajungeți în halul acela? Nu-L mai respingeți pe Hristos. Nu vreți să veniți la El chiar acum?
64 – 0418E – Isus își respectă toate întâlnirile
