Următoarele paragrafe sunt extrase din ultima parte a predicii „Dedicarea bisericii” (Church dedication), 08.07.1959, Cleveland, Tennssee, SUA, predică ținută de fratele Branham cu ocazia dedicării unei clădiri a unei biserici:
Predicatorul care face slujba de mare preot în locul lui Aaron, trebuie uns cu „părtăşie”. El nu poate să pună o barieră denominaţională în casa lui Dumnezeu. Nu puteţi spune „această casă aparţine prezbiterienilor, acest loc aparţine metodiştilor, sau baptiştilor, sau penticostalilor, sau orice altceva. Trebuie să fie o casă deschisă pentru ca orice om care a fost despărţit de păcatele lui şi umplut cu Duhul, să poată să aibă bucuria părtăşiei Untdelemnului Domnului. Oh, ce loc de închinare.
Orice frate născut din Duhul să fie liber să vină în casă. În această dimineaţă Isus stă uns ca să aibă părtăşie cu voi, Biserica lui Dumnezeu, cu voi, prezbiterieni, cu voi, metodişti, cu voi, baptişti, cu oricine vine prin apele de despărţire şi recunoaşte sângele şi este sfinţit şi botezat în trup. Indiferent ce marcă[1] purtaţi, sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi aveţi un drept la această părtăşie. Barierele denominaţionale vă vor opri, dar Duhul Sfânt vă va aduce în acea părtăşie care este de la Dumnezeu.
Ce-am făcut noi? Aceasta era rânduiala primului cort. Dacă nu este şi rânduiala acestui cort, acesta va pieri şi va cădea; l-aţi construit degeaba. Voi, care v-aţi jertfit venitul ca să construiţi această clădire frumoasă, care este…
Eu vreau să iau modelul acesteia. Vom face şi noi una în Jeffersonville. Mie îmi place aceasta. Îl iubesc pe pastorul vostru; vă iubesc pe voi. Dar frate, soră există rânduiala casei Domnului. Este un templu dedicat. Cortul a fost o prefigurare. Moise l-a văzut. Apoi, într-o zi, David stătea cu profetul şi i-a spus acestuia, lui Natan: „Este corect ca eu să locuiesc într-o casă de cedru, iar chivotul legământului Dumnezeului meu să fie acolo, sub acele corturi?” Şi Natan, fiind profet, a ştiut că David era corect înaintea lui Dumnezeu. El a spus: „David, fă tot ce este în inima ta, căci Dumnezeu este cu tine”.
Şi David a dorit să-i construiască o casă. Dar în noaptea aceea Dumnezeu a văzut dorinţa profetului, dorinţa împăratului şi scopurile lor. El a spus: „Mergi şi spune robului Meu, David: Cine era el? L-am luat de la oi”. De unde v-a luat El pe voi? „Şi i-am făcut un nume, ca numele celor mari”. Când Domnul mi-a arătat aceasta într-o zi, m-am gândit: „O Dumnezeule, ce aş putea să fiu eu?” Un biet predicator, necunoscut în afara Jeffersonville. Şi într-o zi, în peştera mea, Domnul mi-a arătat aceasta: „Îţi voi da un nume mare ca al lui Oral Roberts, sau Billy Graham, sau unii din ei. De unde te-am luat Eu pe tine? Ce erai tu?”
„Dar nu te pot lăsa să construieşti tu un templu, pentru vă îl va construi fiul tău”. Oh, erau prefigurări şi simboluri. Solomon I-a construit un templu. Dar adevăratul Fiu al lui David este Isus Hristos, care a construit adevăratul Templu, care a fost născut dintr-o fecioară. Şi în trupul Său este Templul veşnic al lui Dumnezeu.
Dar Solomon a construit acel templu. Amintiţi-vă, a fost făcut din diferite pietre. Şi vreme de patruzeci de ani nu s-a auzit acolo zgomot de ferăstrău sau de ciocan. Au fost atât de perfect tăiate.
Acuma, pietrele erau diferite una de cealaltă. Şi voi, oameni din denominaţiuni care vă aflaţi aici în această dimineaţă, „Biserica lui Dumnezeu” şi două sau trei denominaţii diferite şi voi toţi, penticostali şi unitarieni şi binitarieni şi trinitarieni sau orice aţi mai fi, vă daţi seama că Dumnezeu face acel lucru cu un scop? Pietrele au fost tăiate diferit şi în diferite părţi ale lumii. Dar când au venit laolaltă, nu s-a auzit zgomot de ferăstrău sau de ciocan. Într-o zi, Arhitectul Suprem va veni şi trupul Domnului Isus Hristos… Voi toţi, unitarieni, binitarieni, trinitarieni, „Bisericile lui Dumnezeu”, penticostali, veţi veni laolaltă fără zgomot şi vă veţi potrivi încheietură cu încheietură, Marele Preot unge. Fie ca El să stea întotdeauna în această clădire unsă, să întindeţi o mână oricărui om născut din Duhul lui Dumnezeu. Indiferent de biserica din care face parte, el este fratele vostru; este sora voastră. CÂND VEŢI PUNE O BARIERĂ DENOMINAŢIONALĂ, DUMNEZEU VA PĂRĂSI ACEASTĂ CLĂDIRE, când nu puteţi recunoaşte tot Trupul Domnului Isus. Pentru că El a murit ca noi toţi să putem fi mântuiţi. Şi Dumnezeu face acest lucru cu un scop.
Amintiţi-vă, cedrii au fost tăiaţi în Liban, transportaţi pe apă la Iope, apoi duşi la Ierusalim cu care trase de boi. Cedrii înalţi din Liban, care au fost acoperiţi cu aur, în templu – şi nicăieri nu s-a auzit sunet de ferăstrău.
Iată acum un lucru pe care l-au făcut şi acela este lucrul pe care îl face biserica astăzi. Ei au început construcţia şi au găsit la un moment dat o piatră ciudată care nu arăta ca şi celelalte. Şi ei au respins-o şi au aruncat-o. Au spus: „Această piatră nu se va potrivi în această clădire”. Şi ei au aruncat-o pe grămada de gunoi. Dar când au ajuns la o anumită fază a construcţiei şi-au dat seama că au o gaură în clădire. Şi n-au avut nicio piatră care să se potrivească acolo.
Asta au făcut bisericile de astăzi, denominaţiunile; aţi zidit, aţi tencuit şi aţi făcut clădiri; dar voi vedeţi că undeva este o spărtură. Ei ce-au constatat? Piatra care a fost respinsă, a spus Isus, este piatra din capul unghiului. Sigur că da. Voi aţi făcut denominaţii: „Noi o avem; ceilalţi nu sunt în aceasta”. Voi lăsaţi laoparte iubirea de Dumnezeu, piatra din capul unghiului. Nu mă interesează câte minuni puteţi face, câţi profeţi aveţi, câte fapte faceţi; nu vor folosi la nimic pentru că Biserica Dumnezeului celui viu fuzionează şi este legată laolaltă prin dragoste. Şi ei au respins piatra aceea.
Ca Ilie în peşteră. Prima dată a auzit un tunet puternic. Apoi a auzit trăznete. Apoi un vânt puternic. Dar Dumnezeu n-a fost în toate acelea. Eu cred că asta am făcut şi noi astăzi. Am avut foc, sânge, fum şi vânt puternic. Am auzit atâtea vânturi puternice încât mă întreb dacă nu am refuzat să ascultăm susurul acela. Să nu fie aşa cu biserica aceasta. Să stea liniştită, să-L asculte pe Dumnezeu, căci „cei ce-L aşteaptă pe Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc”. Învaţă-mă Doamne, cum să aştept.
Piatra respinsă a devenit piatra din capul unghiului. Şi când s-au dus şi au adus această piatră respinsă, aceasta s-a potrivit perfect, şi clădirea a fost asamblată laolaltă. Atunci Solomon a convocat ziua dedicării. Acel templu a fost construit exact ca acesta de aici. Congregaţia, curtea, altarul şi sfânta sfintelor. Dar uitaţi-vă la principiile de care s-au ţinut ei. Uitaţi-vă cum a trebuit să fie acest loc pentru părtăşie.
Fie ca acest „templu” să se ţină întotdeauna de acele principii, care erau simboluri atunci, dar acum sunt împlinite. Atunci sângele vitelor stropea tronul îndurării, dar acum Sângele lui Isus Hristos îl stropeşte. Când intrăm, noi trebuie să recunoaştem Sângele şi puterea lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem evanghelia deplină. Trebuie să avem părtăşie cu fiecare frate sau soră care doreşte părtăşie. Nu permiteţi niciodată ca denominaţia lui să vă împiedice; în felul acesta, această biserică va rezista până la venirea Domnului. Căci eu cred că aceasta va avea loc în curând.
Dar după ce a fost adus chivotul şi apele despărţirii au fost aduse în curte, sângele junincii roşii a fost stropit peste uşă… Când totul a fost în rânduială, Solomon i-a chemat laolaltă pe oameni, aşa cum v-a chemat şi pe voi pastorul vostru în această dimineaţă. Oh, a fost un timp adevărat de dedicare şi părtăşie.
În încheiere vreau să spun următoarele. I-au chemat laolaltă. Şi când oamenii au venit să vadă că, în sfârşit, Dumnezeu avea un loc unde să se întâlnească cu ei… Modalitatea de apropiere fusese clarificată. Totul fusese făcut corect. Priviţi, i-au chemat pe fiii diferiţilor cântăreţi la instrumente şi ei au mers către partea de răsărit a altarului; erau îmbrăcaţi în alb şi cântau cântările cu bucurie. Poporul L-a lăudat pe Dumnezeu până când a răsunat ca un singur glas. Dacă aceea n-a fost Cincizecime, atunci eu n-am văzut vreuna în toată viaţa mea.
Templul era pregătit să fie dedicat. Sunteţi voi gata în dimineaţa aceasta, pentru dedicare? Amintiţi-vă, nu numai că Israelul a fost pregătit pentru dedicarea templului, dar ei s-au rededicat pe ei înşişi lui Dumnezeu când au intrat. Biserica penticostală de astăzi… Şi acest pastor de aici, eu o cred din inimă, este un om al lui Dumnezeu. Eu cred că el ţine de principiile pe care ni le-a arătat Dumnezeu. Deci vedeţi, dedicarea unei biserici nu înseamnă doar să vii şi să spui „Doamne, noi Îţi dăm această clădire”. Ci înseamnă, „Doamne, noi ne predăm pe noi înşine Ţie, ca jertfă”. Dumnezeu nu vrea în fiecare dimineaţă de Paşti un crin pe altar; El îl vrea pe păcătos pe altar. Clădirea este frumoasă, dar nu despre aceasta este vorba. Templul lui Solomon a fost la fel. Însă este vorba să vii sub cuvintele lui Dumnezeu, să vii jertfindu-te pentru slujba lui Dumnezeu.
Şi când Israelul în final a făcut un loc în care puteau să locuiască cu toţii şi să-L întâlnească pe Dumnezeu sub părtăşia sângelui, atunci au început să cânte cu bucurie. Au început să cânte la harfă. L-au lăudat pe Dumnezeu într-un asemenea unic gând, încât se părea că este glasul unui singur om. Atunci Solomon s-a ridicat ca să se roage şi să facă dedicarea, Domnului. Şi când a făcut acel lucru, amintiţi-vă, chivotul fusese deja adus sub aripile heruvimului şi aşezat în locul sfânt. Dar când poporul, nu biserica, nu clădirea, ci când poporul s-a strâns într-un singur gând şi s-a rugat într-un singur gând şi au cântat într-un singur gând şi totul s-a făcut într-un singur gând, atunci Duhul Sfânt, sub forma unui Stâlp de Foc, a intrat în clădire şi s-a aşezat deasupra locului. Şi atâta slavă a fost în clădirea aceea încât preoţii n-au mai putut să slujească.
Dumnezeu s-o lase să se întâmple din nou. Să se întâmple din nou în acest mic templu. Noi păşim prin Sânge, sau sub Sângele Domnului Isus, mărturisindu-ne păcatele şi fiind umpluţi cu Duhul Său şi venim aici… Şi voi, în această dimineaţă ar trebui să vă bucuraţi de acest mic templu, aşa cum s-a bucurat Israelul de al lor. Veniţi în aceeaşi rânduială în care au venit ei şi bucuria va veni în inima voastră. Ţineţi în inima voastră faptul că nu veţi condamna niciodată pe vreun om născut din Duhul, că veţi avea părtăşie cu toţi slujitorii Săi, cu tot poporul Său. Fie ca acesta să stea ca un aşezământ interdenominaţional. Să fie un loc în care călătorul să poată găsi odihnă când intră pe uşă. Fie ca pastorul acestuia să trăiască până la venirea Domnului. Fie ca adunarea să crească şi să prospere în tot ceea ce faceţi. Binecuvântările lui Dumnezeu să fie peste ea. Eu rostesc această binecuvântare peste această mică biserică. Va rămâne binecuvântată, atât timp cât va rămâne în rânduiala lui Dumnezeu. Dacă iese din această rânduială, i se poate întâmpla orice.
Asiguraţi-vă că Sângele este pe pragul de sus al fiecărei inimi, că nu există bariere denominaţionale, că nu există diferenţe; noi suntem una în Hristos Isus. Să poată să vină oricine doreşte să aibă părtăşie. Să predicaţi întotdeauna evanghelia deplină, din acest locaş sfânt. Fie ca locul acesta să aibă întotdeauna semne şi minuni ale lui Isus cel înviat. Fie ca Marele Preot uns cu untdelemnul opiului să aline fiecare inimă zdrobită. Fie ca Trandafirul din Saron, mireasma Duhului să fie atât de puternică, aşa să fie predicată şi manifestată aici, încât să vină oameni din toate părţile ţării şi să spună: „Cu adevărat, Dumnezeu este cu voi”.
Fie ca predicarea fratelui nostru să fie însoţită de semne şi minuni. Şi dacă el va merge altundeva, sau dacă va muri, fie ca acela care-l va urma să intre în această clădire aşa cum a fost de-a lungul anilor de la Sam Jones şi ceilalţi. Fie ca aici să se predice întotdeauna această evanghelie a Duhului Sfânt. Fie ca niciodată să nu se facă compromis sau să se pună bariere datorită vreunei denominaţiuni. Să fie întotdeauna deschisă pentru oricine vrea să vină şi să bea din izvoarele Domnului.
În timp ce ne rugăm aşa cum a făcut-o Solomon, rugăciunea de dedicare, congregaţia să se ridice şi să ridice mâinile şi fiecare să se roage în felul lui, şi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru această clădire, pentru un loc de închinare, pentru că Domnul Dumnezeul nostru a găsit în sfârşit un loc în care-Şi poate aşeza Numele, sub sânge şi în părtăşia Duhului. Acum fiecare să-şi ridice capul. Şi în felul vostru, haideţi să ne dedicăm împreună cu acest templu spre slava lui Dumnezeu.
Dumnezeule Atotputernic, venim în prezenţa Ta, aducându-Ţi lucrările mâinilor copiilor oamenilor, această clădire, al cărei material a fost cumpărat cu lacrimi, sacrificiu şi trudă. Mâini atente au proiectat-o şi au făcut-o. Şi pe inimile lor a fost aceeaşi povară care a fost şi pe inima lui David. „Nu este corect ca noi să ne închinăm în această baracă când mulţi dintre noi au locuinţe frumoase”. O Doamne, Dumnezeule, să fie astfel încât acelaşi Duh Sfânt şi aceleaşi cuvinte ale lui Dumnezeu să fie predicate în această clădire, cum a fost în vechime în acele simboluri. Duhul Sfânt să lucreze astăzi şi să intre pe uşă şi să se aşeze peste fiecare. Puterea Dumnezeului celui viu să fie în această clădire. Aceasta să stea pentru slava Numelui lui Isus Hristos.
Doamne Dumnezeule, Îţi încredinţăm lucrările mâinilor, truda, grijile. Şi, Doamne, să nu fie degeaba, ci oamenii să conştientizeze mesajul său dedicat în această dimineaţă Ţie, la dedicarea clădirii.
Doamne, Duhul Tău să intre în acest loc. Fie ca orice bărbat sau femeie care este în afara lui Hristos, când intră pe uşa aceea, să poată să recunoască faptul că vine sub Sânge. Aici să se simtă fericirea lui Hristos, mireasma Duhului, încât bărbaţi şi femei să alerge din toate părţile oraşului şi din împrejurimi ca să audă evanghelia, de aici. Fie ca această congregaţie să fie atât de sărată cu botezul Duhului Sfânt încât să fie numită sarea pământului. Dăruieşte-o, Doamne. Ascultă-ne rugăciunile în dimineaţa aceasta.
Nu-Ţi dăruim numai clădirea aceasta, ci ne predăm pe noi înşine Ţie, în slujba acestei clădiri şi pentru cauza pe care o susţine. O Dumnezeule, primeşte-ne în dimineaţa aceasta. Noi suntem copiii Tăi. În dimineaţa aceasta stăm în picioare şi cu mâinile ridicate iar ochii noştri privesc în sus, pentru că noi credem că Duhul Sfânt este prezent. Ascultă-ne, Doamne şi primeşte-ne rugăciunea. Şi primeşte comemorarea din partea noastră a bunătăţii Tale, lucrările mâinilor noastre pe care Ţi le aducem. Puterea lui Dumnezeu să ia jertfa noastră şi pe noi împreună cu aceasta, şi atât clădirea cât şi adunarea să fie dedicate Împărăţiei lui Dumnezeu şi lucrării Fiului Său. Pentru că o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin. Puteţi lua loc.
Această clădire aparţine acum Dumnezeului Atotputernic. Voi aparţineţi Dumnezeului Atotputernic. Menţineţi-vă curaţi tot timpul; menţineţi-vă biserica curată. Menţineţi-o într-o stare corectă, astfel încât oricui trece pe aici, să-i facă plăcere să vină şi să aibă părtăşie cu voi, să aveţi un asemenea Duh plăcut încât să puteţi întinde mâna oricui şi să-i daţi ajutor. Indiferent cât s-ar fi scufundat în mocirlă, principiile acestea le susţinem, un loc sfânt al harului lui Dumnezeu.
[1] Se referă la apartenenţa denominaţională – n.tr.
