MĂRTURIE – Am fost într-o adunare cu fratele Branham, în 1954

Mărturie scrisă de pastorul penticostal Len Jones din Australia

Este ora 00:30. Tocmai m-am întors de la o adunare cu fratele Branham și doresc să scriu impresiile, cât timp am totul proaspăt în minte. Simt că sunt dator să spun și altora ceea ce am văzut și auzit în seara aceasta. Am fost atât de aproape de cer, cum nu m-am așteptat să fiu, vreodată, pe pământ. Nu voi uita niciodată seara aceasta. Am trăit ceva și nu voi mai fi niciodată același. Vă voi spune ce am auzit și am văzut – vă rog să mă credeți, oricât de incredibil ar părea, căci este adevărat.

Când am sosit la Shreveport, secretarul bisericii mi-a spus că în seara ce va urma, va sluji în adunare fratele Branham și că ambelor adunări li s-a făcut publicitate, laolaltă. Am fost încântat; dorisem atât de mult să particip la o asemenea adunare, pentru că auzisem atât de multe despre slujba fratelui Branham.

Adunării sale i s-a făcut publicitate doar în ziar; de mai mult nu este nevoie, atunci când William Branham vine într-un oraș. Biserica a fost plină până la refuz, au fost chiar și oameni care au stat în picioare. Unii au venit și de la 300 km. Printre primii oameni pe care i-am întâlnit, a fost pastorul din Baton Rouge, de la 400 km depărtare, pentru care predicasem de curând. Reverend Gordon Lindsay, redactorul GLASULUI VINDECĂRII, a venit tot de la o distanță similară, din Dallas, Texas.

În mesajul său din această seară, fratele Branham a spus că urma să plece, ieri, în Africa de Sud și India, dar, în timp ce se pregătea, a venit un bărbat la el acasă, îmbrăcat într-o haină deosebită, cu un anume gen de pălărie pe care nu-l mai văzuse până atunci și care i-a spus: „Nu pleca peste ocean până în septembrie”. El s-a uitat, din nou (mai târziu mi-a descris cum arăta omul) și bărbatul dispăruse. Și-a dat seama că avusese o vedenie. Această atingere a supranaturalului a caracterizat întreaga adunare, căci noi aveam să mai vedem și să auzim multe lucruri minunate. Fratele Branham și-a anulat imediat vizita în Africa de Sud și India și va pleca după cum i-a fost arătat. Adunările sale din India sunt susținute financiar de un demnitar al Bisericii Anglicane.

Vorbind despre textul care spune că „dragostea desăvârșită izgonește frica”, el a spus că dragostea este cel mai măreț lucru din lume și că nimic nu-i poate sta împotrivă. A spus: „Oamenii și animalele știu dacă îi iubiți și nu-i puteți amăgi”. Ca să ilustreze aceasta, ne-a povestit două întâmplări din experiența sa.

Într-o zi traversa un câmp deschis, când un taur feroce s-a repezit spre el. Nu era niciun copac în care să se fi putut urca și nici un gard prin care să treacă, căci era în mijlocul câmpului. Nu avea nicio speranță, decât la Dumnezeu. El a spus că o pace ciudată l-a cuprins și a știut că animalul nu-i poate face rău. Taurul a scurmat pământul o vreme, apoi s-a repezit cu mare iuțeală spre el. El stătea acolo, neajutorat, în mijlocul câmpului și un taur furios alerga spre el. El n-a mai făcut altceva decât să stea acolo și să spună încetișor, pe măsură ce taurul se apropia din ce în ce mai tare: „Tu nu îmi poți face rău, iar eu nu vreau să-ți fac rău – acum mergi acolo și așează-te”. Taurul a venit în fugă până a ajuns la un metru de el, când s-a oprit dintr-o dată și a făcut așa cum i-a fost spus. Gândurile noastre s-au îndreptat spre Daniel în groapa leilor.

În continuare a ilustrat puterea dragostei nu doar asupra oamenilor, ci și asupra animalelor și insectelor. El a spus că într-o zi își tundea gazonul la bustul gol, pentru că era foarte cald. A deranjat un roi de viespi care au zburat în jurul său, pregătite de atac. Din nou, el a vorbit în șoaptă, viespilor și le-a spus să plece, căci el nu a dorit să le facă rău și nici nu vrea ca ele să-i facă rău, lui. Ele s-au îndepărtat pur și simplu, încet, fără să-l înțepe. El a spus că exact același lucru i s-a întâmplat apostolului Pavel când vipera i s-a lipit de mână – el pur și simplu a scuturat-o în foc, fără să-i fie deloc frică.

Vorbind despre vindecare, fratele Branham a spus că Isus n-a vindecat pe nimeni la scăldătoarea Betesda. El a trecut pe lângă mulți, fără să spună un cuvânt. I-ar fi putut vindeca pe toți, dar n-a făcut-o; un singur om a fost vindecat. La fel este și astăzi, a spus el. Domnul o poate face, dar numai unii își fac drum și ating marginea hainei Sale.

El a spus că Isus nu putea să facă nimic de la Sine, motiv pentru care El a trecut pe lângă atâția la scăldătoarea Betesdei, n-a mers din prima zi ca să răspundă rugăminții Mariei și Martei, cu privire la fratele lor, Lazăr. El a trebuit să aștepte până I-a vorbit Tatăl, căci El nu putea să facă nimic dacă nu-I arăta El.

A spus că Isus vedea totul în vedenii. El a cunoscut gândurile oamenilor. Ce putem spune noi în fața acestor afirmații? Ce știm noi despre astfel de lucruri? Aceste lucruri sunt din alt domeniu, dar aici era un bărbat care trăia în acel domeniu și, înainte de a trece seara aceea, avea să facă exact lucrul despre care vorbea într-o manieră minunată. Branham este un om din afara acestei lumi! El trăiește într-o cu totul altă lume! Eu n-am auzit niciodată astfel de lucruri! N-am văzut niciodată așa ceva! N-am întâlnit niciodată un asemenea om și nici nu mă mai aștept să mai întâlnesc, cât voi trăi.

După ce a terminat de predicat, a zis: „Acum, dacă eu sunt un proroc al lui Dumnezeu, lucrurile despre care am vorbit eu se vor întâmpla în această seară. Dacă nu se întâmplă, mă puteți eticheta drept proroc mincinos”. Niciodată n-am mai auzit vreun om care să spună așa ceva! Niciodată n-am auzit pe vreun om să vorbească atât de autoritar!

Înaintea începerii adunării, fiul său împărțise bilete de ordine, celor care doreau rugăciune. Acestea erau notate de la L 50 la L 100. Fratele Branham a spus că se va ruga pentru toate biletele cuprinse între L 85 și L 100. Din acea mulțime, 15 oameni au ieșit în față ca să se facă rugăciune pentru ei și s-au așezat la rând. M-am gândit că acum vom vedea dacă omul acesta spune doar teorie și teologie, ca noi toți, sau dacă are o cunoștință trăită a lucrurilor pe care le afirmă. În curând aveam să mă conving că acolo era, într-adevăr, un om care făcea ceea ce predica.

În timp ce cele 15 persoane stăteau înaintea lui, el a zis: „Toți acești oameni îmi sunt necunoscuți. Nu i-am mai văzut înainte. Nu-i cunosc absolut deloc! Acum vom vedea ce va face Domnul în seara aceasta. Satana este numai un mincinos. Isus a câștigat biruința pe crucea Golgotei și ne-a făcut pe noi stăpâni”. Și noi spunem același lucru, dar omul acesta avea s-o demonstreze în fața ochilor noștri.

Prima persoană care a stat înaintea lui era o femeie slăbuță, de vârstă mijlocie. Fratele Branham era atât de blând și vorbea atât de calm cu oamenii – niciodată n-a ridicat tonul sau să se fi enervat. Tot timpul a avut situația sub control absolut. Branham este exact felul de om cum am crezut întotdeauna că ar trebui să fie un creștin. Nu este deloc arogant. Este un bărbat blând și smerit, în cel mai adevărat sens al cuvântului, singurul său scop în viață fiind acela de a-I fi plăcut Domnului. Este un om iubit de toți. Nimeni nu-l invidiază pentru succesul sau popularitatea sa. El este ca acasă în cele mai mari săli care au capacitate de 10.000 de locuri, adesea pline până la refuz, oriunde merge el, cât și la locuința sa simplă, unde slujește oamenilor care vin la el.

În timp ce prima persoană stătea în fața lui, toată lumea aștepta cu sufletul la gură să vadă dacă ceea ce a spus el se va întâmpla în adunarea aceea. Mulți predicatori spun ce s-a întâmplat în alte adunări, dar aici era un bărbat care deja spusese: „Dacă eu sunt un proroc al lui Dumnezeu, lucrurile despre care am vorbit eu, se vor împlini în seara aceasta. Dacă nu se împlinesc, mă puteți eticheta ca proroc mincinos”.

A așteptat puțin, căci nu se grăbea deloc. I-a vorbit încetișor, așteptând inspirația: „Eu nu te cunosc deloc. Nu ne-am mai întâlnit înainte. Dacă îți pot spune lucruri despre tine și ce nu este în ordine cu tine, vei recunoaște că Domnul mi-a descoperit aceasta, căci niciun om nu poate face aceste lucruri prin puterea sa?” Ea a fost de acord. Aerul era electrizat și atmosfera era una de așteptare. Acum citez exact ce i-a spus el, căci mi-am notat, în timp ce vorbea:

„Locuiești în Shreveport. Vii dintr-un loc din afara orașului. Văd că locul din care vii are mulți brazi. Este corect?” Doamna a confirmat. „Îți voi spune unde este”, a continuat el, „este Camden, în Arkansas. Da; și pe tine te cheamă Dorothy, dar ți se spune Dolly. Da. Dolly Yacht și ai două tumori în stomac”.

Când a spus asta, întreaga mulțime a explodat. Parcă toți deodată plângeau și strigau. Ceva s-a petrecut în interiorul meu și știu că nu voi mai fi niciodată același. Vă rog să nu vă treacă prin cap că ar fi fost ceva fals în aceste lucruri – căci având în vedere atmosfera de acolo și duhul acelui om, așa ceva ar fi aproape un sacrilegiu. Toate acestea s-au petrecut la circa 2 metri de unde ședeam eu pe platformă. Femeia a părăsit platforma plângând, suspinând și lăudându-L pe Dumnezeu. Când am văzut-o pentru ultima oară, ea îngenunchease pe unul dintre culoarele bisericii, cu mâinile ridicate și-L lăuda pe Dumnezeu în timp ce îi curgeau lacrimile pe obraji.

FOARTE MULȚI PLÂNGEAU. Cu siguranță, noi vedeam lucruri neobișnuite – lucruri despre care am citit deseori în Scripturi, dar pe care nu ne-am gândit vreodată că vom avea privilegiul să le vedem.

A doua persoană care a venit înaintea fratelui Branham a fost tot o femeie. El i-a spus ei că ea era o creștină și că avea un ulcer la un picior. M-am uitat și am văzut că piciorul era bandajat, dar Branham nu a observat acest lucru. El era pierdut pe de-a-ntregul în Dumnezeu. Mai târziu mi-a spus că omul are cinci simțuri, dar există și un al șaselea simț, iar acela era exact domeniul în care se afla el în astfel de momente. Eu cred asta. El se poate auzi pe sine cum vorbește, dar vocea lui pare a fi la foarte mare distanță.

Nu-mi spuneți mie că acest lucru este spiritism, imitație sau vreo putere necurată. Pur și simplu nu este! La o parte cu un asemenea gând! Aceasta nu este nimic altceva decât puterea lui Dumnezeu – Dumnezeul Bibliei, care este Cuvântul Său inspirat, ghidul și regula noastră de conduită în toate. Astfel de gânduri de îndoială nu ar putea să vă intre-n cap, dacă ați fi fost acolo, martori la o asemenea adunare. De fapt, fratele Branham a vorbit pe larg despre imitație și realitate – despre puterea lui Dumnezeu și puterea diavolului. După o asemenea adunare, putem să înțelegem foarte bine textul care spune că fariseii credeau că Isus „scoate draci cu ajutorul lui Beelzebub, domnul dracilor”. Eu nu sunt un băiat purtat încoace și încolo de un nou val de entuziasm. Dacă nu știu nimic la 53 de ani, după ce am fost vreme de 30 de ani în slujbă în vreo 40 de țări, înseamnă că niciodată nu voi ști ceva. Aceste lucruri au fost reale. Era Dumnezeu la lucru! Era împlinirea Bibliei și ați fi recunoscut aceasta dacă ați fi fost acolo.

El s-a oprit și a așteptat, s-a uitat în jur ca și cum i-ar fi fost descoperit ceva. Noi vedeam că se întâmpla ceva, dar nu puteam să vedem ce vedea el. Apoi s-a întors spre adunare și a spus: „Acolo” și a arătat într-o anumită direcție: „Acolo este un om bolnav de cancer. Nu are bilet de ordine pentru rugăciune. Lângă el este soția lui care este oarbă și în partea cealaltă este fiica lui care suferă de epilepsie”. Apoi i-a spus omului să-și pună mâinile în jurul soției și a fiicei sale, iar el se va ruga pentru ei. Mai târziu i-am văzut pe toți trei intrând în camera pentru rugăciune ca să-și predea viețile Domnului. Noi cunoaștem versetul „a văzut că are credință ca să fie tămăduit”, dar omul acesta îl practică. Mulțimea a explodat de entuziasm, emoție și tensiune. Tot ceea ce a făcut Branham a fost să spună încet în microfon: „Aveți credință în Dumnezeu”.

După adunare, fratele Branham, care este foarte ușor de abordat, transparent și gata să-ți explice și să-ți spună tot ce știe – căci este viața lui să vorbească despre astfel de lucruri – mi-a spus că el vede o lumină deasupra unor oameni și în același timp îi sunt descoperite toate împrejurările din viețile lor. De foarte multe ori el vede păcatul din viețile oamenilor și le spune, încet, ce au făcut și faptul că trebuie să aducă lucrurile în ordine, fie prin mărturisire sau restituire.

Unul după altul, 15 oameni au stat înaintea lui. În fiecare caz, el le-a spus ce nu era în ordine cu ei și lucrurile care țineau de viața lor trecută. Din când în când se oprea și privea spre adunare, arătând către anumite persoane cărora le spunea ce nu e în ordine cu ele. A vorbit întotdeauna cu autoritate. N-a făcut nicio greșeală! Mi s-a spus că niciodată nu a greșit, câtă vreme ungerea lui Dumnezeu era peste el!

Unei persoane i-a spus: „Ești neliniștită. Ai și probleme cu vezica și ceva la piept”. Altei persoane i-a zis: „Ai o boală de inimă care se agravează. Vii din Fort Worth, Texas. Ești îngrijorat și cu privire la un băiețel care are o problemă la ombilic”. Altei persoane i-a spus: „Tu ai avut complicații în urma unei operații”, iar alteia: „Suferi cu spatele, ridică-ți mâinile, laudă-L pe Dumnezeu și mergi sănătoasă”.

N-a ezitat deloc. Niciodată n-a zis: „Tu ai…?” ci întotdeauna „Tu ai…!” Întotdeauna a vorbit autoritar, iar mulțimea plângea și își ștergea lacrimile, spunând ca aceia din vechime: „N-am mai văzut așa ceva înainte” și „azi am văzut lucruri nemaipomenite”.

Am putea să continuăm să relatăm despre multele ocazii când el s-a uitat din nou spre adunare, spunând unei femei: „Tu ai avut septicemie” și alteia „Tu suferi cu stomacul”, iar alteia „Tu nu va mai trebui să fii operată pentru tumoarea aceea”, de fiecare dată cu același efect asupra adunării, dar poate că este suficient.

O femeie a țipat când el i-a spus ce nu era în ordine, dar a fost un țipăt de eliberare, și nu de teamă. Plecarea de la adunare n-a fost într-o confuzie, ci totul a fost într-o frumoasă rânduială. Nu mai văzusem niciodată așa ceva. Dumnezeu a fost în locul acela, în seara aceea. Nu mă aștept să mai văd vreodată așa ceva, deși sper.

Când fratele Branham a terminat cu rugăciunea și a plecat de pe platformă, rev. Gordon Lindsay de la „Glasul Vindecării” a preluat adunarea și i-a chemat pe cei neconvertiți și pe alții să se pună în ordine cu Dumnezeu. După aceea, mi-a spus că a fost atât de ușor să facă acea chemare. Pretutindeni s-au ridicat mâinile și mulți și-au predat viața Domnului fără să fie nevoie să se insiste. De fapt, cu toții simțeam la fel, să ne punem în ordine cu Dumnezeu și să-I predăm Lui totul. Acesta părea să fie singurul lucru pe care să-l facem după o astfel de adunare.

Oamenii pur și simplu nu mai voiau să plece acasă. Cred că Dr. Bob Cook, Președintele Internațional al organizației „Tineri pentru Hristos” a fost cel care, atunci când i-a fost cerut să-l compare pe Billy Graham cu fratele Branham a spus: „Billy îmi amintește de Ioan Botezătorul iar fratele Branham, de Isus”. Aceasta nu este o analiză cu privire la Billy Graham, care face o lucrare atât de minunată pentru Dumnezeu în aceste zile. Ei doi sunt pur și simplu doi oameni diferiți cu două slujbe diferite.

Oameni cunoscuți din toate mediile se sfătuiesc cu fratele Branham și mulți dintre ei se numără între prietenii lui. Pe mulți i-a ajutat. Oameni din toate confesiunile religioase privesc spre el, căci el nu este legat de vreo confesiune. Oameni ca arhiepiscopul anglican din India, dr. E. Stanley Jones și Kenneth De Courcey de la revista „Inteligența” au fost doar câteva dintre numele cunoscute care au fost amintite în discuțiile noastre.

Când s-a încheiat adunarea, am avut o altă surpriză: l-am întâlnit pe fratele Branham personal. Rev. Jack Moore, slujitor la „Cortul Vieții”, din Shreveport, Louisiana, Gordon Lindsay, redactorul „Glasului Vindecării”, fratele Branham și eu, am mai petrecut ceva timp împreună, luând masa și având părtășie la restaurant și în mașina fratelui Moore.

Ultimul lucru pe care l-a făcut fratele Branham înainte ca noi să ne despărțim, a fost să spună în timp ce ne aflam în mașina fratelui Moore: „Haideți să ne rugăm împreună” și s-a rugat pe rând, pentru fiecare dintre noi. Apoi a plecat și ne-a urat „noapte bună”.

Rev. Len Jones
Predicator penticostal, Australia
Mărturie scrisă în 1954

Distribuie această postare.