Nu este nimic de filozofat, ci doar este nevoie să credem, ca Dumnezeu să poată lucra în noi. Nu doar de „alaltăieri”, ci de la începutul istoriei bisericii, au existat întotdeauna două grupuri. Unii au crezut de la bun început și nu au răstălmăcit, nu au hotărât ei nimic, ci au crezut din toată inima lor și au fost călăuziți de Duhul Sfânt. Aceștia au fost cei din adunarea lui Dumnezeu.
Dar alții au formulat niște crezuri și așa procedează până în ziua de astăzi: tot felul de formulări. Și s-au blocat, de fapt. Uneori ești foarte supărat când citești că lucrurile formulate la Niceea, în 325, și decise la sute de ani după apostoli, în 381 la Constantinopol și în 451 la Calcedon, sunt numite „crez apostolic”. Atunci mi-a venit gândul: pretutindeni se spune că este vorba despre „crezul apostolic”; niciun apostol n-a formulat așa un crez și nici în Faptele Apostolilor nu este scris nimic din ceea ce au făcut ei 300 de ani mai târziu. Și acești oameni au avut îndrăzneala să pună o ștampilă „apostolică” pe învățătura lor. Aceasta este o crimă religioasă, este o infracțiune. Aşa ceva nu se face!
