„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea!” (Pilde 22:6).
„Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” (Gen. 18:19).
„Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului” (Efes. 6:4).
Următoarele citate au fost luate din mesajele predicate de fratele William Branham. Se recomandă să le studiaţi în contextul lor.
Slujba lui Hristos – Connersville – 7.06.1953
Remarcaţi acum că venirea lui Ioan Botezătorul a fost prezisă înainte de venirea lui Isus, care a fost prezisă încă din grădina Edenului. Vreau să observaţi familia lui Ioan Botezătorul. Zaharia era un om religios, sfânt. În familia lor s-a întâmplat ceva îngrozitor. Ei îşi doreau un copil. În zilele acelea era o ruşine să nu ai copiii; astăzi aproape că e o ruşine să ai şi unul singur. Cât de mult s-au schimbat lucrurile. Oamenii nu mai au timp să crească copii.
Acum ascultaţi. Aceasta este după-amiaza mea în care sunt cu Domnul, aici în această adunare. Eu doar spun ceea ce-mi spune El să spun. Dar a fost o zi tristă atunci când s-au inventat maşinile de spălat rufe şi cele de spălat vase şi lucruri de felul acesta, pentru că le-au dat timp femeilor să zacă în baruri, să bea şi să fumeze şi să se plimbe încoace şi încolo. Aşa este. Leneşilor, voi aveţi prea mult timp şi n-aveţi nimic de făcut. Ar fi fost mai bine să spălaţi cu peria, aşa cum făcea mama mea, decât să aveţi maşinile acestea.
Nu numai atât, dar şi bărbaţii îşi planifică timpul astfel încât să poată să joace golf sau altele de felul acesta, să facă puţin sport ca să mai dea jos din kilogramele de pe ei. Şi ei fac asta în timp ce restul lumii moare de foame. Credeţi cumva că noi nu o să fim pedepsiţi pentru aceste lucruri? Bineînţeles că vom fi. Am fost în ţările acelea în care am văzut copii sărmani cu feţele murdare, care îşi întindeau mâinile şi plângeau pentru o bucăţică de pâine. În America, jumătate din mâncarea pe care o poţi cumpăra numai cu 8 dolari, se aruncă la coşul de gunoi, de unde o mănâncă porcii. Nu e corect. Şi frate, vine timpul când Dumnezeu ne va face să plătim şi pentru lucrurile acestea.
Credinţa dată sfinţilor o dată – Palm Beach, Florida, 29.11.1953
Astăzi, femeia este dumnezeul Americii. Aşa este. Dezbrăcaţi una dintre aceste femei şi puneţi-o pe o plajă îmbrăcată într-un costum de baie şi ea va trimite în iad mai mulţi bărbaţi decât toate barurile ilegale din oraşul vostru. Aşa este. Ea este dumnezeul Americii. Ea face bărbaţii să cadă oricum vrea ea. Diavolul a ştiut aceasta de la început. Acesta este motivul pentru care a ales femeia. Dacă femeia este mântuită, ea poate fi o soră şi o sfântă. Dar frate, noi avem nevoie astăzi de mame de modă veche, mame născute din Duhul Sfânt, ca să crească în modul corect copiii. Se vorbeşte despre delicvenţa juvenilă; dar de fapt este delicvenţa părinţilor! Chiar aşa este.
Se vorbeşte despre analfabetismul din Kentucky. Există acum printre noi oameni care locuiesc acolo? …dar lăsaţi-mă să va spun ceva. Dacă unele din mamele acelea de modă veche şi-ar vedea fiicele purtându-se aşa cum se poartă unele dintre ele pe plajă, frate, fetele lor nu s-ar mai ridica din pat o săptămână. Ele nu ar mai fi în stare, pentru că mamele lor ar lua nişte nuiele din acelea de alun şi le-ar bate până ar sări de pe ele şi rămăşiţa de fustă pe care o mai au.
Şi cred că dacă am face acest lucru mai des prin Palm Beach şi prin zona aceasta, am avea un nivel moral şi social mai ridicat în ţara aceasta. Amin. Frate, aceasta poate fi de modă veche şi un lucru prea radical, dar este adevărul care vine din Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că noi ne părăsim locurile noastre. Este Adevărul.
Eu nu sunt aici ca să vă spun cum să vă îmbrăcaţi şi cu ce să vă îmbrăcaţi. Acest lucru este între voi şi Dumnezeu. Dar ascultaţi: când o persoană se împacă cu Dumnezeu, Dumnezeu se îngrijeşte de celelalte lucruri. Aşa este. Eu nu am nişte reguli care să vă spună că trebuie să faceţi una sau alta, cum trebuie să vă îmbrăcaţi rochiile sau fustele, sau ce trebuie să facă bărbaţii. Nu există o regulă.
Este exact ca la ţară, de unde vin eu. Este acolo un stejar bătrân care îşi păstrează frunzele toată iarna. Când vine primăvara, nimeni nu trebuie să dea jos frunzele vechi, ca să iasă cele noi. Lăsaţi să vină viaţa cea nouă, şi frunzele vechi vor cădea singure. Iar dacă un bărbat sau o femeie este născută din Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt va da jos viaţa cea veche şi va apărea viaţă cea nouă. Amin.
Prorocul Ilie – Chicago, Ilinois – 2.10.1956
Mă gândesc câteodată cum refuză femeile să crească copii sau să aibă copii. Tinerele folosesc metode contraceptive şi îşi cumpără un căţeluş pe care-l plimbă încoace şi încolo. Nu-ţi dai seama, doamnă, că Dumnezeu ţi-a dat numai în jur de 20 de ani ca să-ţi faci această mare datorie faţă de Dumnezeu? Ştii că copilul tău poate să fie un Finney modern sau altcineva de felul acesta? Îţi dai seama că ai la dispoziţie în jur de 20 de ani ca să creşti copii?
Şi toată veşnicia te vei bucura de binecuvântările lui Dumnezeu dacă aduci pe lume un copil şi-l creşti în modul corect. Vei fi asociată cu steaua care străluceşte acolo în glorie. Vedeţi? E ridicol să refuzi să creşti copii pentru că ai prefera să mergi încoace şi încolo şi să pierzi vremea. Nu ar trebui să faci asta. Nu fă asta. Nu, nu fă asta. Fii o persoană fericită.
Mamelor de odinioară le plăcea să crească copii. Oh, dar noi trăim acum în timpul acesta modern, american! Eu vă spun: naţiunea noastră este pur şi simplu contaminată. După cum văd eu, nu mai este nici o speranţă pentru această naţiune. Numai o trezire de modă veche; şi conform Scripturii, aceasta nu va fi niciodată la scară naţională. Va fi o trezire între aleşii lui Dumnezeu, dar nu va fi o trezire adevărată la nivel naţional; nu a fost niciodată şi nu va fi niciodată. Şi această împărăţie mare trebuie să cadă ca să lase loc Împărăţiei eterne a lui Dumnezeu, care trebuie să înceapă în curând. Bineînţeles că ne iubim ţara. Dar inimile noastre sunt zdrobite când vedem contaminarea de astăzi. Oh, este groaznic. Duhoarea a ajuns la nările lui Dumnezeu.
Sunetul nesigur – Spokane, Wa – 14.07.1962
Acea femeie de la fântână a văzut aşa de multe scrupule în legătură cu religiile şi cu bisericile şi cu teologia acelei zile, până când s-a scârbit de tot. Ea nu lua parte la nimic. Ea era la fel de bine şi aşa. A fost poate un copil sărac din părinţi stricaţi, a crescut pe stradă şi a devenit o prostituată.
Lăsaţi-mă să vă spun: sunt multe femei stricate. Noi ştim asta. Dar nu poţi fi o femeie stricată fără să fi fost şi un bărbat stricat, înţelegeţi. Deci trebuie să fie cineva care s-o facă stricată. Câteodată copiii sunt aşa din cauza unei mame stricate şi se refugiază în baruri şi fac lucruri de felul acesta.
Se vorbeşte de delicvenţă juvenilă: eu spun că e delicvenţa părinţilor. Se vorbeşte de neştiinţa oamenilor din Kentucky, a unor mame de aici. Dar ia să vină fiicele lor acasă cu ruj pe toată faţa şi cu părul răvăşit şi cu jumate din hainele de pe ele date jos… cu o ţigară în mână – să vedeţi cum părinţii iau o doagă de la un butoi sau o nuia de alun şi ea va şti următoarea dată când va ieşi cu prietenii ei. Şi se mai vorbeşte de analfabetism. Ei ar putea să înveţe această gloată de huligani violenţi cum să crească copii. Poate că nu trebuia să spun asta. Dar, nu. Nu-mi retrag cuvintele. Am spus asta sub ungerea Duhului Sfânt. Asta este foarte adevărat.
Calea de a avea părtăşie – Chicago, IL – 9.10.1955
Acum vreau să fiţi foarte atenţi. Am vorbit mai înainte despre Iov, Iov a folosit aceeaşi pregătire. Cartea lui Iov este cea mai veche carte din Biblie, a fost scrisă încă dinainte de a fi scrisă Geneza. Şi Iov a fost un om neprihănit, temător de Dumnezeu. Şi necazurile au venit peste el. Dar vreau să vedeţi că înainte să vină necazurile, Iov s-a pregătit pentru acestea.
Ascultă prietene, prietene păcătos, în această seară sunt necazuri, chiar în faţa ta. Şi acesta este valea umbrelor morţii. Ar fi bine să-ţi faci pregătiri pentru singurul Prieten care poate merge cu tine prin această vale. Da, să faci pregătiri pentru asta.
Iov a avut un număr mare de fii şi fiice. Şi când a ştiut că ei sunt plecaţi… ca păsările… Oamenii cresc astăzi copii. Îmi pare rău pentru mamele şi taţii de azi, fiind şi eu părinte şi având un singur motiv; încerc să-mi duc copiii departe de oraşul nostru; nu avem şcoli creştine acolo. Şi vreau să-i duc într-un loc unde se vor forma într-o şcoală, într-o şcoală cu adevărat fundamentală, unde vor învăţa să-L iubească pe Domnul. Eu le pot da învăţătură acasă, dar totuşi ei au legătură cu oamenii din lume; Diavolul este şmecher şi împinge asta în ei. Dacă îi ţineţi sub Duhul până devin suficienţi de mari ca să primească Duhul Sfânt şi să ştie despre ce e vorba, atunci Dumnezeu va avea grijă de restul. Dar înainte de asta ei au zilele adolescenţei.
Fiecare persoană se gândeşte la propriii copii. Atâta timp cât sunt sub aripa voastră, voi îi puteţi supraveghea. Dar, în momentul în care pleacă de sub aripa voastră, Diavolul le aduce în cale persoane necredincioase şi rele şi diabolice şi lucruri de felul acesta. Dumnezeu să ne ajute. Delicvenţa juvenilă de aici din New York, Chicago şi alte oraşe mari despre care scriu ziarele, cum se omoară unul pe altul… copii mici, fetiţe şi băieţei care se omoară, se împuşcă şi lucruri de felul acesta. Dacă aceşti bieţi copilaşi şi-ar da seama că acesta este de fapt Diavolul!
Ceea ce a determinat delicvenţa juvenilă a fost de fapt delicvenţa părinţilor care n-au avut grijă de copiii lor. Vă amintiţi, cu ani în urmă, când s-a născut fiul meu; cred că el are 19 ani acum. Îmi amintesc că doctorul i-a zis soţiei mele: „Lasă copilul acesta să ţipe. O să-i facă bine. Şi dacă vine bunica şi vrea să-l ia în braţe, să-i spui să-l lase în pace. În felul acesta va ajunge să nu mai depindă de pătuţ pe la 6 luni”. Dar voi ştiţi mai bine decât atât! Îmi părea că vorbesc cu un vraci nu cu un doctor adevărat. Şi ştiţi care este rezultatul acestui lucru? O grămadă de nevrotici şi de gangsteri. Ascultaţi! Dumnezeu v-a dat acel copil ca să-l iubiţi. Nu-mi pasă cât de mult îl răsfăţaţi; iubiţi-l oricum. Aşa este. Iubiţi-l. Dacă nu-l iubiţi acum, va creşte într-o casă rece şi indiferentă, şi va căuta dragoste altundeva şi la altcineva. Va căuta altundeva. Mamă, ia-ţi copilul şi dăruieşte-i părtăşia şi dragostea ta acum. Fă-l o parte din tine, ceea ce şi este, şi comportă-te ca atare, şi îmbrăţişează-l şi sărută-l şi iubeşte-l. Nu fi prea rece cu el şi nu te ocupa de lucrurile lumii. Dumnezeu ţi l-a dat ca o comoară; creşte-l corect. Amin.
Vedeţi, aceasta este problema; ne-am îndepărtat de lucrurile lui Dumnezeu. Vă îndepărtaţi de natură şi apoi ieşiţi din voia lui Dumnezeu.
Acum, vreau să observaţi că Iov, atunci când se gândea la copiii săi, a zis: „Poate că fiii mei au păcătuit…” Deci, el a adus singura jertfă pe care o ştia, o ardere de tot, vărsarea de sânge. Şi el a vărsat sângele unui miel pentru copiii lui, aducând jertfă, în cazul în care ei ar fi păcătuit. Vedeţi? Iov s-a gândit la copiii lui, ca să facă o pregătire în cazul în care ei ar fi păcătuit.
Şi mame şi taţi, dacă noi am înceta să mai cheltuim bani pentru ca copiii noştri să înveţe să danseze step şi să devină actori şi lucruri de felul acesta şi am petrece mai mult timp cerând ca sângele lui Isus să vină peste ei, şi dacă le-am arăta dragoste şi am avea părtăşie cu ei, ne-am înţelege mai bine cu ei. Şi copilul s-ar înţelege mai bine cu noi. Învăţaţi-vă copilul.
Mai întâi, părintele să se întoarcă la Dumnezeu, să scoată berea din frigider, şi să ia cărţile de joc de pe masă. Veţi spune: „O, dar este ceva nevinovat”. Dar ia să vedeţi ce rezultat aduce asta. Frate, eu nu aş lăsa o carte de joc în casa mea. Nu, domnule. Este un lucru drăcesc. Ţineţi-i departe de aşa ceva. Voi veţi spune: „Frate Branham, eşti de modă veche”. Ei bine, pe mine m-a mântuit o evanghelie de modă veche. Amin. O mântuirea de modă veche mă face pe mine fericit. Un Duh Sfânt de modă veche a fost Cel care m-a vindecat. Este cu siguranţă acelaşi lucru care ne va lua acasă în slavă. Învăţaţi-vă copilul!
Ascultaţi aici. Uitaţi-vă la ceea ce poate face lumea. […] Fiecare copil din oraş ştie cine este David Crockett. Vai, vai. El este peste tot, pe linguriţele copilului, pe şapca lui, pe cravata lui, peste tot: David Crockett. Lumea i-a învăţat pe copii, America i-a învăţat până peste cap despre David Crockett. Ei ar putea să-ţi spună că el a fost din Tennessee, când a fost născut şi orice altceva despre el. Purta o căciulă de raton şi a omorât un urs şi toate închipuirile de genul acesta. Ei ştiu totul despre David Crockett. Şi voi sunteţi dornici ca ei să ştie şi doriţi să le spuneţi totul despre el.
Ei bine, dacă ei pot să înveţe despre David Crockett şi să se îmbrace ca David Crockett şi să se poarte ca David Crockett, cu siguranţă i-aţi putea învăţa despre Isus Hristos şi ei s-ar purta ca Isus Hristos şi L-ar iubi pe Isus Hristos, la fel de bine cât l-ar putea iubi pe David Crockett. Părtăşie în jurul Bibliei! Spuneţi-le că Isus îi iubeşte.
David Crockett este adevărat, dar mă îndoiesc că a omorât un urs când avea 3 ani. Multe lucruri, multe dintre poveşti sunt imaginaţie. Când am fost copil îl admiram foarte mult pe Willliam Tell; el a tras cu arcul într-un măr de pe capul copilului său. Când am mers în Elveţia am aflat că nimic nu era adevărat; totul era închipuire. Aşa este. William Tell a existat, dar nu a tras cu arcul în nici un măr de pe capul copilului său, nu, nimic nu era adevărat. Este doar imaginaţie, poveşti. Haideţi să aducem oamenilor adevărul. Haideţi să nu avem părtăşie cu aceste lucruri: haideţi să avem părtăşie cu Dumnezeu şi cu Biblia şi cu Duhul Sfânt. Faceţi pregătiri pentru copii voştri.
Fiul risipitor – Cleveland, OH – 27.08.1950
[porţiune goală pe bandă – n.ed.] …A vrut să angajeze pe cineva ca să-l ducă pe deal. Unul a spus: „Ei bine, eu pot să mân caii aceştia în cel mai tare galop, la distanţă de 30 de cm de marginea prăpastiei fără cad în ea”. Celălalt a spus: „Eu pot să-i mîn la 15 cm de marginea prăpastiei fără să cad în ea”. Apoi l-a întrebat pe următorul: „Tu ce zici?” El i-a răspuns: „Eu stau cât pot de departe de marginea prăpastiei”. El a spus: „Tu să mă duci”.
Nu încercaţi să vedeţi cât vă puteţi apropia de păcat. Încercaţi să vedeţi cât de departe puteţi sta de păcat. Depărtaţi-vă de el la cea mai mare distanţă şi nu mai aveţi deloc tangenţă cu el. Lucrurile pe care le fac americanii noştri sunt o ruşine… Eu am fost în case creştine şi frigiderele lor erau pline de cutii de bere, şi se mai presupun a fi case de creştini. Creştinii nu se încurcă cu asemenea lucruri. Aşa este. Ce credeţi voi că faceţi? Aţi schimbat altarul de rugăciune de modă veche într-o masă de jucat cărţi. Aceasta-i împiedică pe copiii voştri de la… este vorba despre delicvenţa părinţilor. Dacă părinţii şi-ar învăţa copiii şi şi-ar supraveghea copiii şi ar avea grijă de ei, nu ar mai fi aşa… Aşa este.
Vedem femeile tinere stând pe plajele acestea în costume de baie înaintea bărbaţilor. Şi pe stradă ele poartă haine vulgare din acestea şi numai să le jignească cineva că…
Vorbeam zilele trecute cu o doamnă. Ea a zis: „Păi eu încerc s-o duc acolo ca să se bronzeze”. Eu am zis: „Uite ce e, eu am acasă o fetiţă, dar dacă o prind vreodată întinsă în felul acesta, ea se va bronza, dar va fi un bronz dat de dl. Branham cu un băţ”. De bronzul acesta ar avea ea nevoie…
[O porţiune de bandă nu se auzea suficient de bine ca să poată fi inclusă în predică – n.ed.] Acum, pot să-l văd pe tânăr ieşind din… […] Parcă îi şi aud spunând: „De ce nu vii să stai? Vino să stai la mine acasă şi să trăieşti aşa cum ar trebui să trăiască un băiat”. Deci, primul lucru pe care-l face, parcă îl şi văd: el se va duce şi-i va spune tatălui său: „Tată, tu şi mama îmbătrâniţi.” El vine într-o zi şi primul lucru pe care-l spune este: „Tată, vreau să-mi dai partea mea. M-am săturat să tot stau prin jurul casei. Toţi prietenii mei ies în oraş, au casele lor. Vreau să fac ceea ce fac ei”. Să nu urmaţi niciodată mulţimea. Voi să-L urmaţi pe Isus. Dar aceasta este atitudinea tinerilor din ziua de azi: „Vreau să fac ca toţi ceilalţi”. Să nu vă luaţi după ei; să vă luaţi după El.
Apoi l-am auzit pe tatăl zicând: „Fiule, acesta este singurul mod în care-mi câştig existenţa. Este singurul mijloc de trai pe care-l am”. „Păi eu am o moştenire, şi tu să mi-o dai. Dreptul meu…” Care este dreptul tău?
Parcă îl văd pe bietul tată; l-a deranjat foarte mult. „Deci, ce vrei să faci, fiule?” El a spus: „Voi merge la oraş şi voi trăi ca toţi ceilalţi”. „Stai cu mama ta şi cu mine; noi te iubim din toată inima noastră şi vrem să fim cât putem de buni. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putinţă”. Dar aceasta nu l-a mulţumit. Satana a pus stăpânire pe băiat. Deci, el a mers la oraş şi a trăit ca toţi oamenii din lume.
Apoi, îl pot vedea pe tată zicând mamei: „Mamă, ştii ce s-a întâmplat? Băiatul nostru şi-a făcut de lucru cu cine nu trebuia. Acum el este tânăr şi m-a rugat să vând ferma şi să tot ce am şi să împart între el şi fratele lui”. Eu pot s-o văd pe bătrâna lui mamă… (Dumnezeu să binecuvânteze aceste surori dragi). Eu am acasă una dintre acestea. Ce mult o iubesc… […]
O pot vedea pe această mamă, aici în povestire, cum se duce la fiul ei şi îi spune: „Fiule, mama a spălat multe haine şi le-a călcat şi a încercat să aibă grijă de tine. De ce trebuie să faci asta?” „Eu apreciez asta, mamă… Dar acestea sunt timpuri vechi. Eu nu vreau aşa ceva. Eu voi trăi cum vreau eu. Sunt aproape major acum. Eu voi face cum vreau”.
Pot s-o văd cum şi-a pus mâinile în jurul lui şi cum l-a îmbrăţişat. Ea l-a iubit şi a încercat să-l sărute. Dar el nu vrea ca ea să-l sărute de faţă cu alţi oameni… Nici o manifestare de afecţiune? Ce urmează? Biblia spune că oamenii vor fi aşa. Pavel o spune: „fără dragoste firească”. Aşa este astăzi. Copiii sunt cei care conduc casa. Ei sunt cei ce au ultimul cuvânt. E ciudat: „fără dragoste firască”.
Pot s-o văd pe mamă. Ea se uită la băiatul ei… „Tatăl tău de care te ruşinezi când stă la răscruce de drumuri spre biserică… Prietenii tăi şi prietenele tale cu care mergi la biserică spun „Uitaţi prieteni, nu este asta groaznic?” Ţie îţi cam este ruşine de el. Va fi un timp când nu-ţi va fi ruşine de el.
De curând o tânără a venit de la facultate. Mama ei a spălat pe scândură ca ea să poată să meargă la facultate. Şi când a venit în staţie, ea a venit cu o prietenă; se îndepărtase de Dumnezeu şi de biserică. Prietena cea tânără era cu ea. Se uita pe fereastra trenului. Afară stătea mama ei; ea avea mult cicatirci pe faţă. Şi fata cea tânără se uita le ea din tren şi a zis în final: „Uită-te la femeia aceea bătrână şi ponosită”. Aceea era mama fetei. A mai zis: „Nu este oribilă? Nu ţi-ar fi urât să stai la masă cu ea?” Aşa a zis prietena ei. În loc să îşi apere mama, fata şi-a întors capul. Când s-a dat jos din tren, această femeie bătrână şi plină de riduri, a fugit la ea şi a luat-o în braţe şi a sărutat-o. Fata a fost aşa de scârbită. Ea se îndepărtase de ea, se îndepărtase de biserică şi de Dumnezeu. Şi era aşa de rece; i-a întors spatele femeii. Aceasta a zis: „Draga mea, ce s-a întâmplat cu tine?” Şi tânăra se simţea aşa de prost din cauza prietenei ei.
Tocmai atunci, unul dintre conductori care ştia povestea, s-a dus la ea, a prins-o de umeri şi i-a zis: „Ascultă aici, ce înseamnă asta? Ţi s-a făcut ruşine de mama ta, de când mergi la facultate? Adu-ţi aminte că ştii ce s-a întâmplat. Într-o zi casa a luat foc. Mama ta era o femeie foarte frumoasă, mult mai frumoasă decât tine, sau decât vei putea fi tu vreodată. Tu erai un bebeluş. Ea întindea rufele în curtea din spatele casei, când dintr-o dată casa a luat foc. Pompierii au venit ca să stingă focul. Şi casa era în flăcări. Şi tu plângeai sus în casă. Nimeni nu îndrăznea să pătrundă prin flăcări. Mama ta s-a învelit şi a fugit prin flăcările acelea. Te-a luat. Şi-a luat hainele de pe corpul ei şi ţi-a învelit faţa, mâinile şi corpul şi şi-a expus faţa ei flăcărilor. A venit să te salveze printre flăcări. De aceea tu eşti frumoasă acum şi ea este plină de cicatrici. Ţi-e ruşine de cicatricile acestea?”
Aşa a făcut Isus pentru noi. Când eram noi păcătoşi, urâţi în faţa lui Dumnezeu, aruncaţi, îndepărtaţi de la Dumnezeu, El a venit, Fiul lui Dumnezeu din palatele de fildeş, a coborât pe pământ, a luat ruşinea şi păcatul asupra Lui şi a murit acolo pe Calvar, strigând. Să-mi fie ruşine de Evanghelia Lui? Creştinilor de pe stradă le e ruşine să apere Evanghelia. Dar El a fost făcut păcat şi urât, ca voi să fiţi liberi. El a fost făcut păcat ca voi să fiţi liberi de păcat. Să nu vă lepădaţi de El. Să-L iubiţi întotdeauna. Apăraţi ceea ce este adevărat. Apăraţi Evanghelia Lui.
Şi acum, aceasta este atitudinea tinerilor din ziua de azi. Acest tânăr, care simţea la fel, a zis: „ Mamă, eu nu mai vreau să am nimic de-a face cu această familie. Voi nu faceţi altceva decât că tot timpul mergeţi la biserică. Asta este tot ce aud.”
Uitaţi-vă. Parcă îl şi văd pe tată afişând plăcuţa pe care scrie „de vânzare”. (Bineînţeles că noi cam dramatizăm lucrurile acestea, dar o facem pentru tineri.) Apoi, pot să-l văd afişând plăcuţa pe care scrie „de vânzare”; el vinde ferma şi strânge toate bunurile şi le împarte celor doi băieţi. Poate că mama şi tata vor trăi doar atât cât le ajunge partea lor, apoi totul se va sfârşi.
Observaţi, pot să văd că atunci când au dat băiatului mai mic partea lui, el a băgat banii în buzunar şi a zis: „Acum o să mă distrez.”
În dimineaţa următoare parcă îl şi văd înfruntând-o pe mama lui: „Femeie bătrână, acum împachetează-mi hainele. Dimineaţă voi pleca.” Oh! Mama aceea bătrână, merge şi adună lucruşoarele pe care el le-a purtat când a fost băieţel, se uită la ele şi le pune deoparte. Parcă o văd cum ia în mână o micuţă pereche de pantofi…
Voi ştiţi, mamelor le place să păstreze lucruri de felul acesta. Mama mea are pantofii mei pe care i-am purtat când eram micuţ. Are haina aceea lungă, de felul celor pe care le purtau copiii atunci. Acestea sunt comori pentru inima mamelor. Şi pot s-o văd pe mama aceasta bătrână cum ia această pereche mică de pantofi, o pune deoparte, îngenunchează, se roagă şi spune: „O, Dumnezeule, ai grijă de băiatul meu. El mă părăseşte acum…”
Câţi dintre voi au o asemenea mamă de modă veche? Să vă vedem mâinile. O, nu sunt ele drăguţe şi minunate? „Ai grijă de băiatul meu. El s-a înhăitat cu lumea asta, şi nu ştiu ce o să se întâmple cu el; numai să ai grijă de el, Tată”. Ea se ruga. Mama voastră s-a rugat vreodată pentru voi? O, mama mea… am văzut-o intrând în camera ei şi în sinea ei când nu mai aveam mâncare, aşezându-se în genunchi şi strigând la Dumnezeu. Dumnezeule, dă-ne mai multe mame de modă veche de felul acesta. Aceasta este coloana vertebrală a acestei naţiuni: mame bune, mântuite de Dumnezeu.
Pot s-o văd strigând la Dumnezeu: „Doamne ai grijă de băiatul meu”. Indiferent de ceea ce faceţi voi, inima ei este întotdeauna gata să ierte.
Apoi pot să-l văd pe tată. El este îngrijorat, se plimbă pe afară în sus şi în jos, încolo şi încoace. De la şopron până la casă, încoace şi încolo. Pot s-o aud pe mamă, mergând la el: „Ce s-a întâmplat, tată?” „O, nu ştiu, mamă”. Voi ştiţi cum îşi fac griji pentru copiii lor părinţii buni, mântuiţi de Dumnezeu. Şi eu sunt tată şi am un băieţel care stă şi mă ascultă chiar acum. Dumnezeu ştie că îl iubesc. O singură dorinţă în după-amiaza aceasta: „Lasă-mă să mor de o mie de ori în locul lui. Lasă-l pe el să rămână”. Este dragostea pe care o avem pentru copiii noştri. Aceasta este motivul pentru care Dumnezeu a iubit aşa de mult lumea, copiii Lui, încât a venit El Însuşi ca să moară ca noi să fim liberi; El Însuşi a suportat pedeapsa.
Acum observaţi-l pe acest tată, împovărat, plimbându-se încoace şi încolo. În ziua următoare când a venit vremea ca băiatul să plece, pot să-l văd împachetându-şi bagajul. Pot să-l văd ieşind afară şi zicând: „La revedere” şi plecând. Mama spune: „Numai un moment fiule. Înainte de a pleca, hai să ne rugăm încă o dată”. Pot să-i văd pe mamă şi pe tată cum îngenunchează pe podea, îmbrăţişându-se, rugându-se lui Dumnezeu: „Dumnezeule, noi l-am crescut… El s-a îndepărtat de cale, de la noi, rătăcind. Te rog, Tată, ai grijă de el”. O, acest tată agitat se roagă, dar tânărul nu mai vrea să audă rugăciunile tatălui şi ale mamei. El era preocupat de altceva. Acesta este motivul pentru care suntem noi nerăbdători câteodată; nu mai putem avea răbdare câteva minute, nu ne putem ruga, nu mai putem aştepta pentru rugăciune. Dar va veni un timp, prieteni, când veţi avea o veşnicie ca să vă gândiţi la asta. Rugaţi-vă acum. Pregătiţi-vă să-L întâlniţi pe Stăpân.
Parcă îi şi aud cum se roagă, mama încearcă să-l îmbrăţişeze şi el îşi întoarce capul într-o parte. Şi tatăl îl ia în braţe şi strigă: „O, tu pleci…” Şi tânărul pleacă peste deal. Îi şi văd pe tatăl şi pe mama lui, stând acolo, ţinându-se de mâini, îmbrăţişându-se, făcându-i cu mâna, în timp ce el trece peste deal ca să meargă în oraş ca să fie cu restul lumii. Iar părinţii lui se întorc în casă, plângând şi rugându-se.
Parcă îl văd înhăitându-se cu mulţimea. Atâta timp cât a avut bani a fost un tip bun. Aşa te tratează lumea. Cât timp ai bani, ai prieteni. Dar când dispar banii, dispar şi prietenii. Aceştia sunt prieteni pe care nu-i vezi la nevoie.
Eu ştiu un Prieten care te susţine chiar dacă nu ai nici un ban: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. El m-a iubit când nu aveam nici un ban în buzunar. El m-a iubit la fel de mult cât m-ar fi iubit dacă aş fi avut un milion de dolari. El mă iubeşte la fel. Această dragoste pură, sfântă, nestricată, vine de la Dumnezeu în poporul Său. Aşa ar trebui să ne iubim unii pe alţii, cu această dragoste dumnezeiască.
Parcă îl văd plin de el în săli de jocuri de noroc şi în locuri rău famate şi aşa mai departe. Şi după ce i s-au terminat banii, prietenii lui au dispărut. El a fost un băiat cunoscut. Putea să cucerească orice fată. Dar când i s-au terminat banii, ele au plecat cu restul lumii. Aşa face Diavolul. Atâta timp cât ai bani şi eşti binecunoscut, este bine, dar când timpul acesta trece eşti terminat.
Şi parcă-l văd. El a fost nevoit să-şi găsească o slujbă. Aşa că a mers la un cetăţean al acelei ţări, un crescător de porci. Uitaţi unde a decăzut: un evreu, care nici măcar nu trebuia să atingă stârvul unui porc. Dar el era în necaz. Murea de foame. Şi a trebuit să-şi caute o slujbă. Şi ei i-au dat cea mai rea slujbă. Aşa face diavolul. Imediat după ce te face să pleci, el se va lupta cu tine cu tot ceea ce are.
Şi… el s-a alăturat unui cetăţean al acelei ţări. Şi acela i-a dat două găleţi mari ca să ducă lături porcilor. Acolo, băiatul pregătea lături, departe de mamă, departe de religia pe care a avut-o odată şi care-l ţinea departe de porci…
Aşa va lucra diavolul. Te va face să fumezi prima ţigară, spunându-ţi că nu e nimic rău în asta. Şi după un timp eşti un înrăit al ţigărilor. El îţi va spune că nu e nimic rău în a bea un pahar.
Eu am auzit oameni spunând: „Niciodată nu am vrut să devin un jucător de noroc. Niciodată nu am vrut să devin un beţiv. Niciodată nu am vrut să devin un hoţ”. Dar singurul lucru pe care vrea diavolul ca voi să-l faceţi este să începeţi, şi se va ocupa el de restul. Urmăriţi-l odată. Voi ştiţi ce înseamnă să faceţi rău, dar există o influenţă a puterii întunericului, prinţul văzduhului, care vă conduce ca să vă prindă în aceste lucruri. Trebuie să-i staţi împotrivă. Separaţi-vă de lucrurile lumii ca să veniţi şi să trăiţi pentru Hristos.
Parcă îl văd pe acest copil. Acum el hrăneşte porcii. El este acum în ţarcul porcilor şi se hrăneşte din aceeaşi găleată. Hrăneşte porcii… Gândiţi-vă ce are el acum şi ce a avut înainte. Şi ceea ce a cheltuit a fost de fapt ceea ce a câştigat tatăl lui. Dar acum el era la porci. Tot ce putea să audă era grohăitul porcilor.
Aşa se întâmplă în seara acesta cu această naţiune. Mulţi „băieţi ai mamei” se mânjesc în locuri rău famate. Multe tinere se prostituează pe străzi. De ce? Pentru că s-au îndepărtat de casă, s-au îndepărtat de Dumnezeu, s-au îndepărtat de Biblie, de învăţăturile ei şi au mers să trăiască cu restul lumii. Staţi departe de lume.
Biblia spune că dacă iubiţi lumea şi lucrurile din lume, dragostea lui Dumnezeu nici măcar nu este în voi. Staţi departe de lume. Atâta timp cât este în voi dorinţa să faceţi aceasta, veniţi înapoi la altar. Amin. Staţi acolo până când dispare. Oh. Acesta este religia de modă veche despre care vorbesc, care încearcă să scoată dorinţa din voi.
La început când m-am întors la Dumnezeu, a venit la mine o femeie tânără şi m-a întrebat: „Frate Branham, ce plăcere ai de la viaţă, dacă nu fumezi, nu bei, sau nu mergi la spectacole, sau lucruri de felul acesta?” Câteva seri după aceasta, au venit la altar opt sau zece păcătoşi. Am spus: „Un minut de felul acesta îmi dă mai multă plăcere decât ai putea avea tu în 10 ani din lume.” Păcătoşi care vin la Dumnezeu… în aceasta găsim plăcere noi, creştinii: să vedem nou născuţi în Hristos venind în Împărăţie, ceva real; sufletul este veşnic…
Parcă îl văd acum pe băiat, stând acolo în cocină. Noaptea, cu siguranţă, locul acela pute… în cocină, stând lângă porci în troacă.
Parcă îi văd într-o noapte de părinţii agitaţi vorbind despre băiatul lor. Parcă o aud pe mama lui: „Sunt aşa de agitată, tată, încât nu ştiu ce să fac. Mă tot gândesc la băiatul nostru. Mă întreb dacă are ce mânca”. Şi tatăl lui a zis: „Noi am fost învăţaţi că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Hai să ne rugăm”. Parcă îi văd cum se aşează în genunchi şi se roagă pentru „micuţul Johnny”. Parcă îi pot auzi. „O, Dumnezeule, salvează-l pe scumpul nostru băieţel. Oriunde ar fi el, în orice stare ar fi, ai grijă de el, Tată şi trimite-l acasă”.
Îngerul Domnului a venit. „Băiete, scoală-te”. A vorbit cu el, şi a zis: „Ce-ar fi să te întorci acasă?” „Mă gândesc la tatăl meu care are toată bogăţia şi la toate lucrurile pe care mi le-a dat mie. Iar eu sunt aici, murind de foame, stând într-o cocină, mâncând lături”. Biblia spune că el şi-a venit în fire.
Acest lucru trebuie să-l facă biserica astăzi: să vă daţi seama cine este Tatăl vostru, pentru că noi ne purtăm câteodată ca şi cum nu am avea un Tată ceresc. Pentru că toată bunătatea cerului aparţine Bisericii: vindecarea divină, mântuirea, eliberarea de îngrijorări, toate aparţine Bisericii. Isus a murit şi noi moştenim prin El tot ce are Dumnezeu, suntem moştenitori ai Împărăţiei, bogaţi…
„Tatăl meu are multe terenuri şi case / El are toată bogăţia în mâinile Lui.”
Aşa suntem noi. Noi tocmai ne-am venit în fire. Oh, parcă îl văd venindu-şi în fire şi spunând: „O, dacă aş putea să merg acasă. Dar am păcătuit şi nu mai merit să mă întorc. Deci ce pot să fac?”
Pot să văd clar până în copilăria lui, când era bolnav şi mama lui era lângă el. Acum nu este nimeni care să-l iubească şi să aibă grijă de el. El trebuie să se descurce singur în lumea rece. Tot ce aude este grohăit. Şi parcă-l aud cum începe să cânte un cântec vechi pe care-l ştia mama lui. Cred că este ceva de genul acesta: „Dacă aş putea-o auzi din nou pe mama cum se roagă / Dacă aş putea auzi din nou glasul ei blând / Ce bucuros aş fi, ce mult ar însemna asta pentru mine, / Dacă aş putea-o auzi din nou pe mama cum se roagă.”
[…]
Apoi, parcă îl văd pe tată cum devine agitat, cum se ridică şi-şi ia haina pe el şi se duce afară să vadă noaptea luminată de lună, se uită de-a lungul drumului şi se întreabă: „Unde este băiatul meu?” Un cântec vechi pe care tatăl meu obişnuia să-l cânte…Mi-l amintesc pe tata. Avea o batistă roşie veche pe care o purta şi care ieşea pe jumătate din buzunar. El obişnuia să cânte cântecul acesta: „O, unde este băiatul meu în seara aceasta? / O, unde este băiatul meu în seara aceasta? / Inima mea dă pe dinafară / Şi vreau ca el să ştie. / O, unde este băiatul meu în seara aceasta?”
Oh, Doamne! Tatăl priveşte de-a lungul drumului după băiatul lui care este departe… Parcă îl văd pe băiat că-şi vine în fire, părea că o aude pe mama lui cum se roagă. Îngerii lui Dumnezeu aşteaptă să ducă mesajul, parcă îl văd cum se ridică şi cântă şi spune: „Spuneţi-i mamei că o să vin / – (Haideţi să cântăm cu toţii) – Ca răspuns la rugăciunea ei. / Să poarte îngerii păzitori acest mesaj, / Spuneţi-i mamei că o să fiu acolo, / Să-mpărtăşesc cu ea bucurii cereşti. / Da, spuneţi mamei mele dragi că voi fi acolo.”
Câte mame sunt aici azi? Să vă vedem mâinile. Haideţi să ne ţinem de mâini şi să cântă, cântecul acesta. […]
Parcă îl pot auzi spunând: „Mă voi duce!” Uite-l cum vine târându-se. Pot să-i văd pe părinţi cum stau acolo în pădure. Uite-l cum vine: nu are încălţăminte în picioare, hainele îi sunt rupte şi sfâşiate, el se clatină spre casă. Parcă o aud pe mamă spunând: „Uite-l, tată.” Îl aud pe tată spunând: „Acela este băiatul meu.”
El spune: „O, tată eu nu sunt vrednic să fiu fiul tău, poate unul dintre servitorii tăi. Dar mă voi duce…” Tata şi mama s-au dus la poartă. Indiferent de ceea ce a făcut, el vine acum acasă. Au alergat la el, l-au îmbrăţişat şi au zis: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Aceasta este atitudinea Tatălui faţă de fiecare păcătos care s-a clătinat…
Îmi amintesc când eu eram pierdut şi condamnat, în lume, pe moarte, păcătos, pe un pat de spital. Doctorul a spus că mai am doar câteva minute de trăit. Dar eu am strigat, şi m-am întors din drum. Şi, copil fiind, am fugit să-L întâlnesc pe Tatăl ceresc; El m-a sărutat, mi-a îndepărtat toate păcatele şi grijile. M-a îmbrăcat cu haina, Duhul Sfânt, mi-a pus pe deget inelul de nuntă; şi o să merg undeva într-una din zilele acestea. M-a pus în poporul Lui aici, unde ne putem bucura şi trăi împreună. De ce? Am fost odată mort şi acum sunt viu. Oh, am fost odată pierdut şi acum sunt găsit.
Credeţi voi că pot face aceasta? L.A. CA – 09.05.1951
Acum ascultaţi. Mai repede aş prefera ca băiatul meu să-L cunoască pe Isus Hristos şi iertarea păcatelor, chiar dacă n-ar cunoaşte alfabetul, decât să fie altfel. Mai bine ar fi aşa. Eu nu vreau să spun că copiii voştri ar trebui să fie neşcolarizaţi. Nu aşa. Dar, frate, şcolarizarea a fost cea mai mare piedică pe care a avut-o Evanghelia lui Isus Hristos. În seminarii se face citirea, scrierea şi aritmetica. Şi unii dintre ei habar n-au de Dumnezeu. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Este bine să fii învăţat. Eu nu vreau să fiţi analfabeţi. Dar ideea este că puneţi prea mult accent pe aceste lucruri şi nu pe Isus. El este Acela despre care trebuie să vorbiţi.
Şi apoi, când deveniţi foarte deştepţi, veţi spune: „Oh, doctorul cutare ştie mai multe despre aceasta”. Poate că ştie. Caiafa ar fi trebuie să-L cunoască pe Isus, nu-i aşa? La fel şi preoţii din zilele acelea. Dar ei nu L-au cunoscut. Şi aşa este şi azi.
Povestea vieţii_- Hammond, IN – 20.07.1952
Mă gândesc la părintele naţiunii noastre, George Washington, cum se încredea el în Dumnezeu. Mă gândesc la Abraham Lincoln. Sigur că eu nu sunt un politician, dar dintre toţi preşedinţii Lincoln a fost favoritul meu. El a trebuit să meargă pe drumul cel greu; poate motivul pentru care îl simpatizez pe Lincoln, este că şi eu a trebuit să merg pe drumul cel greu. Şi singurele cărţi pe care el le-a avut până la 21 de ani au fost Biblia şi „Cartea Martirilor” de Foxe. Acestea i-au modelat caracterul.
Lăsaţi-mă să vă ce citiţi; lăsaţi-mă să intru în biroul vostru, în casa voastră, şi să văd ce citiţi şi vă voi spune ce sunteţi. Voi să ţineţi Biblia aproape de copiii voştri, s-o citiţi şi voi, să fiţi un exemplu. Acesta este lucrul pe care eu nu l-am avut în prima parte a vieţii mele. Dar, prin harul lui Dumnezeu, vreau să pun aceasta înaintea copiilor mei. Şi dacă mai este încă o generaţi, fie ca ei s-o pună înaintea copiilor lor.
Calea dată de Dumnezeu – Palm Beach, FL. – 01.12.1953
Şi vă spun părinţilor, copiii voştri trebuie să vadă un cămin aşa cum ar trebui să fie. Aceasta trebuie făcut. Pentru că dacă aş fi fost crescut într-o casă creştină, poate că în seara aceasta eram mai înaintat în Domnul nostru Isus şi poate că erau mântuiţi mai mulţi oameni. Dar familia mea nu a fost religioasă. Şi Dumnezeu, prin harul Lui măreţ, a găsit cu cale să mă salveze. Şi de atunci am condus pe câţiva dintre ei la Domnul. Am botezat-o pe mama; tata şi-a dat inima lui Domnului, a murit în braţele mele. Pe bunicul meu l-am botezat în râu la aproape 90 de ani; pe unii dintre fraţii mei şi aşa mai departe. Şi pe băiatul meu care este aici şi apoi pe fetiţa mea care a avut 7 ani. Cealaltă este prea mică să fie botezată; are doar 2 ani. Deci, cred că atunci când va fi destul de mare ca să fie botezată, o s-o botez; ea deja este încredinţată Domnului – noi numim aceasta „dedicare”. Noi dedicăm copilul Domnului. Încercăm să urmăm Scriptura cât de aproape putem.
Apele despărţirii – Macon, GA – 06.06.1955
Aceasta este problema cu lumea astăzi: în locul mămicilor de modă veche de mai demult, care se rugau pentru copii lor, sunt mame care ies cu copii lor în seara aceasta, fumând, bând şi comportându-se astfel. Acesta este motivul pentru care avem delicvenţă juvenilă. Ei spun că noi suntem mai civilizaţi decât au fost ei. Mă îndoiesc. Da, da. Cu siguranţă că nu dovedim asta. Mie îmi place „moda” aceea veche.
Se vorbeşte despre analfabetismul din Kentucky. Eu am predicat în munţii aceia; oamenii stăteau pe dealuri, acele mame bătrâne de acolo, cu bonete vechi pe cap. Şi femeile din jurul lor râdeau de ele, spunând: „Uitaţi-vă la ele. Nu arată ele de modă veche?” Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Dacă una din fetele lor ar ieşi oraş şi ar sta toată noaptea, şi ar veni acasă în dimineaţa următoare, aşa cum fac unele dintre fetele voastre, sunt convins că ar fi o schimbare în acea familie. Cu siguranţă ar fi. Mama ar umple-o de vânătăi cu un băţ. Voi ştiţi că acesta este adevărul; şi apoi voi o numiţi analfabetă pe o astfel de mamă de modă veche
Şi eu am două fete; nu ştiu ce vor ajunge. Eu văd fetele întinse prin curţile acestea, chiar şi pe aici. Nu credeam că sudul ar permite aşa ceva vreodată. Am fost surprins. Stând întinse pe străzi, cu hainele lor minuscule, făcând plajă.
S-ar putea ca şi copiii mei să facă aceasta; nu spun că nu s-ar putea. Dar, frate, vor încasa o bronzare cu o doagă de butoi, cât de tare voi putea. Acesta va fi felul de bronzare pe care-l vor avea. Şi de aceasta avem noi nevoie astăzi, mai mult Duh Sfânt de modă veche trimis de la Dumnezeu, avem nevoie de botezul Duhului lui Dumnezeu. Cuvântul desparte. Hristos urăşte păcatul. Duhul Sfânt urăşte păcatul. Nu e de mirare că oamenii urăsc Duhul Sfânt; se întâmplă aşa pentru că ei nu pot să iubească Lumina dacă ei umblă în întuneric. Amin. Acesta este adevărul şi voi ştiţi că este adevărul.
Înfiere duhovnicească – Jeffersonville.IN. – 23.09.1956
Ce mult vreau ca El să spună: „Bine, rob bun şi credincios. Intră în bucuria Domnului”.
Poate că tu eşti o casnică; dacă eşti, Dumnezeu te-a făcut o învăţătoare a copiilor tăi. Fă o treabă bună. Indiferent de ceea ce trebuie să faci, fă-o bine.
Prorocul Elisei – Chicago, IL. – 02.10.1956
În fiecare seară când sunt acasă după ce totul este strâns, îmi iau fetiţele şi facem un studiu biblic; le urc în maşină, ca să nu fim întrerupţi de nimeni şi ne plimbăm împreună cu soţia şi bebeluşul. Şi le pun întrebări de genul: „Cine a fost Ilie? Ce a fost el?” Şi foarte repede fetiţele mele de 6 şi de 8 ani spun: „Tişbitul”. Foarte repede. Şi eu întreb: „Dacă voi l-aţi întâlni azi, ce fel de om ar fi el?” „O, el era un bărbat cu o manta de păr şi încins cu o curea de piele” vor să strige micuţa Rebeca şi Sara. Vedeţi? Să le spuneţi tot timpul aceste lucruri. Aşa să faci cu copiii tăi, mamă. Încetaţi să vă mai plimbaţi prin oraş şi să vânaţi plăceri; citiţi-le copiilor voştri din Biblie. Acesta este lucrul care trebuie făcut.
[…] Biserica este mondenă, nu mai are timp pentru a creşte copii. Şi cred că aţi auzit ce spun eu despre femeile predicatoare. Acum cred că trebuie să mai insist pe aceasta. Dar lăsaţi-mă să vă spun. Fiecare mamă este un predicator. Aşa este. Şi Dumnezeu îi dă acasă o mică adunare la care să predice. Aşa că, faceţi aceasta. Este bine. Faceţi asta. […]
În urmă cu ceva timp am citit un articol despre o casă în care s-au născut cinci băieţi. Şi îndată ce primul dintre ei a fost suficient de vârstnic să meargă în marina militară, acolo s-a şi dus. Următorul l-a urmat şi celălalt la fel, până când au plecat toţi. În familia lor nu mai erau marinari. Mama şi tatăl lor nu înţelegeau de ce băieţii lor au vrut cu toţii să meargă în marină.
S-a făcut o investigaţie minuţioasă. Şi s-a descoperit că în dormitorul băieţilor în care au fost crescuţi toţi, atârna o poză frumoasă cu un vapor mare care naviga pe o mare calmă şi liniştită. Şi asta i-a impresionat aşa de mult pe băieţii care se duceau noaptea la culcare, uitându-se la această poză. Era în mintea lor să navigheze pe acea mare calmă şi liniştitoare. Şi dimineaţa când se trezeau, primul lucru pe care-l vedeau, era vaporul care îşi făcea drum pe marea liniştită şi calmă. Şi asta i-a impresionat aşa de mult pe băieţi încât fiecare a devenit marinar.
Dacă un tablou cu un vapor îi va impresiona aşa de mult pe băieţi încât să devină marinari ce ar trebui să facă un tablou cu Domnul Isus Hristos? Vedeţi? Întotdeauna să puneţi lucruri corecte înaintea copiilor voştri. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”
[…]
Acum fiţi atenţi la această povestioară. Citiţi printre rânduri. Mie îmi place acest lucru. Vouă nu? Să citesc printre rânduri… Uitaţi-vă la aceşti copii care îşi băteau joc de acel predicator pleşuv. Uitaţi-vă la ceea ce i-au spus. „Suie-te, pleşuvule, cum s-a suit Ilie.” Ei nu credeau că Ilie a fost ridicat la cer. Ei se îndoiau de aceasta. Probabil că preoţii lor le-au spus, poate: „O, el nu s-a dus în sus. Este doar fanatism. Şi el să fie uns cu aceeaşi ungere ca Ilie… O, aceasta nu are sens. Spuneţi-i să se suie”. Şi aşa au făcut copilaşii. „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” Copiii au procedat în felul acela pentru că părinţii lor nu au crezut.
Cum poţi să aştepţi ca să meargă copii tăi la şcoala duminicală şi să slujească Domnului, când tu însuţi nu mergi? Cum poţi să aştepţi ca să fie ceva copilul tău când tu eşti nimic? Sunt cuvinte cam nepoliticoase, dar eu nu am vrut s-o spun aşa; dar El m-a făcut s-o spun. Nu a fost ceva intenţionat. Eu nu am vrut să spun că sunteţi nimic, am vrut să spun că voi nu daţi un exemplu bun. Cum vă aşteptaţi ca copiii voştri să fie neprihăniţi când voi puneţi înaintea lor un astfel de exemplu? Cum puteţi face asta? Voi sunteţi cel mai bun exemplu pe care îl au ei. Ei se vor uita la voi, nu se vor uita la altcineva, pentru că natura voastră este în ei.
Izabela cea fardată – 05.10.1956
Eu vă spun, izvorul se deschide numai la „AŞA VORBEŞTE DOMNUL”, nu că voi faceţi parte dintr-o biserică mare cu o cruce-n vârf şi cu o orgă de un milion de dolari.
El a stat acolo sus, bând din izvorul duhovnicesc când a dorit. Apa secase jos în ţară. Cred că astăzi este o mare problemă faptul că apa a secat şi în ţinutul nostru creştin. Ce s-a întâmplat? În urmă cu mult timp obişnuiaţi să aveţi adunări de modă veche unde oamenii plângeau şi mergeau în sus şi în jos pe culoar şi stăteau cu faţa la pământ toată noaptea şi se rugau şi îşi aduceau copiii în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi azi ei au bone (babysitter). În trecut era ruşine ca o femeie să fumeze. Astăzi toată lumea fumează. Şi era o ruşine ca o femeie să se fardeze şi să folosească toate aceste lucruri. Astăzi este toată lumea la fel. Nu se poate face diferenţa între creştini şi ceilalţi. Toţi sunt la fel.
Ştiţi ce se întâmplă? Vi s-a întrerupt apa. Aceasta s-a întâmplat. Voi sunteţi într-un deşert. Şi acesta este motivul pentru care aveţi zarvă în biserică tot timpul.
Dumnezeu îşi ţine Cuvântul – Sturgis MI – 15.01.1957
Nu vă lăsaţi copiii să-şi facă de lucru cu oricine... Dacă el fuge la vecinul lui, la micuţul Oswald, poate că acela este un băieţel simpatic; dar fiţi atenţi cine este micuţul Oswald. Aflaţi cine-i sunt părinţii. Ei pot să fie unii care să urască Evanghelia. Ei ar putea să-l înveţe la fel şi pe micuţul Oswald. Şi dacă voi vă lăsaţi băieţelul sau fetiţa să stea împreună cu el, primul lucru pe care-l veţi constata este că vor deveni ca micuţul Oswald. Voi ştiţi că aşa este.
Uitaţi-vă la cei cu care sunteţi în legătură. Menţineţi curate legăturile voastre. Nu vă duceţi la biliard cu acel băiat numai pentru că credeţi că-l puteţi câştiga pentru Hristos. Dacă nu îl puteţi câştiga pentru Hristos în biserică sau în casa voastră, sau în maşina voastră, n-o s-o puteţi face niciodată la biliard. Eu vă spun: voi sunteţi pe terenul diavolului. Staţi departe de acesta. Aşa este. Separaţi-vă. Dumnezeu a spus: «Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, şi atunci vă voi primi». Dumnezeu caută pe cineva care are curajul să ia poziţie. Dumnezeu a vrut tot timpul aceasta.
Amintiri încercate de timp – Jeff. IN. – 18.08.1957
Deci îţi spun astăzi, frate, că lucrurile pe care le faci, cuvintele pe care le spui, modul în care îţi tratezi vecinul şi ce faci în legătură cu Hristos, vor fi o amintire veşnică. Poate ai o casă frumoasă pe care s-o laşi copiilor tăi; poate lucrezi ca să laşi ceva copiilor tăi. Dar mai bine le-aş lăsa Cuvântul lui Dumnezeu decât orice altceva. Acele case vor dispărea. Acele lucruri sunt absolut în regulă; sunt bune. Nu am nimic împotriva acestor lucruri. Dar nu faceţi aceste lucruri minore şi lăsaţi nefăcute lucrurile majore. Deoarece casa va pieri şi oamenii vor pieri cu ea; dar Cuvântul lui Dumnezeu îi va învia în zilele de pe urmă şi le va da din nou viaţă veşnică. Mult mai bine este ca atunci când vei fi pe patul morţii, copiii tăi să stea în jurul tău iar tu să ştii că ai zidit în ei nădejdea că într-o zi îi vei reîntâlni dincolo. Prefer să am asta atunci când medicul va spune: „Billy, nu mai putem face nimic pentru tine”. Să îmi văd copilaşii şi să îmi iau la revedere de la ei, să le spun: „Dar tata nu moare, se duce să se odihnească într-un loc. Pentru că dacă acest cort pământesc se desface, eu am încă unul care mă aşteaptă”.
Evrei 7 – Jeff. IN. – 09.02.1958
Atitudinea voastră faţă de Hristos va lăsa o amprentă mare asupra a ceea ce vor fi copiii voştri. Viaţa pe care o duceţi în mijlocul familiei voastre va lăsa amprenta asupra a ceea ce vor fi copii voştri. Pentru că Biblia spune că El pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copiii, până la al treilea şi la al patrulea neam.
Uşa de după uşă – 09.02.1958
Nu spun lucrul acesta ca să fiu eu altfel. Această Biblie care stă deschisă în faţa mea este Cuvântul Dumnezeului Celui Viu. Dar ştiţi voi ce înseamnă cuvântul „păgân”? „Păgân” înseamnă „necredincios”. E mai uşor să se vină la credinţă un păgân care nu are şcoală decât unul care are şcoală. Aşa este.
Păgânul care nu are şcoală va fi simplu în gândirea lui; dar păgânul cu şcoală va face tot posibilul să transforme credinţa într-o minciună. Diavolul s-a folosit de sistemul de învăţământ, mai mult decât de orice, ca să trimită suflete în iad. Cu siguranţă acesta este adevărul. Nu vreau să spun acum să vă creşteţi copiii analfabeţi. Dar daţi-I lui Hristos cel dintâi loc. Niciodată să nu puneţi şcoala înaintea lui Hristos. Şcoala va trece, dar Hristos niciodată. Lăsaţi-l pe Hristos să vină în inimă, apoi restul, şcoala va urma.
Aş prefera ca băieţelul meu, Iosif, să nu ştie nici măcar alfabetul şi să-L cunoască pe Isus ca Mântuitorul lui, decât să aibă toată şcoala din lume, să devină preşedintele Statelor Unite şi să nu-L cunoască pe Hristos. Absolut. Dacă ar putea să fie şi una şi alta, ar fi în regulă. Dar dacă ar trebui să aleg, atunci el să-L cunoască pe Hristos. Dacă ar trebui să fie un cerşetor pe stradă, atunci rugăciunea mea către Dumnezeu ar fi să-L cunoască pe Hristos.
Scrisul de mână de pe perete – Jeff. IN. 09.03.1958
Este o ruşine să vezi comportamentul femeilor din ziua de azi. Voi, femei penticostale, ce ruşine. Şi voi, bărbaţi penticostali care vă lăsaţi femeile să se poarte aşa, aceasta arată de fapt, cât de bărbaţi sunteţi voi. Voi ar trebui să fiţi capul familiei. O, ce ruşine. Voi spuneţi „Păi…” Soţia ta fumează. Dar ce a determinat-o să facă aceasta? Ea greşeşte făcând asta. Ea se otrăveşte. Ea îţi otrăveşte copiii. Ea aduce osândă asupra întregii familii şi este o ruşine pentru Biserica Dumnezeului Celui Viu.
Şi voi care vă lăsaţi copiii, fetele voastre tinere, să iasă cu băieţii aceia la rock-and-roll. Ruşine să îţi fie, mamă şi tată. Voi spuneţi: „Păi, ei doar fac ceea ce vor”. Încă mai există nuiele cu care să-i disciplinați. Eu am două; eu nu ştiu ce vor ajunge copiii mei, dar dacă bătrânul Branham trăieşte destul de mult şi îşi păstrează mintea întreagă, s-ar putea ca ei să plece, dar vor fi plini de vânătăi. Este o ruşine.
Se nasc tot mai mulţi copii nelegitimi în lumea aceasta, în America. În fiecare an se nasc mai mulţi copii nelegitimi decât au produs războaiele în patru ani de măcel. O, acesta este un mare semn al sfârşitului. Este cert.
Aveţi credinţă în Dumnezeu – Pittsfield, MA – 09.02.1958
Naţiunea noastră continuă să înainteze în păcat, deşi Billy Graham, Oral Roberts, Jack Schuller şi alţii produc în ţara noastră treziri mari şi importante… se mărşăluieşte în păcat.
Nu le poţi spune, pentru că diavolul cucerit naţiunea. A venit la noi în urmă cu câţiva ani; el a locuit la Paris – diavolul şi îngerii lui. Şi ei au avut primul război mondial şi Germania ar fi scufundat naţiunea aceea sub pământ, dar noi ne-am dus acolo să-i ajutăm. Şi din momentul în care s-a terminat, ei au reînceput cu vinul, femeile şi petrecerile. Apoi, Satana ne-a trimis aici modelul lui, ne-a dezbrăcat femeile, a adus ruşine asupra naţiunii noastre, prin felul lui de-a fi şi prin modă. Apoi el şi-a luat armata şi a aterizat în Hollywood. Cei mai mulţi dintre voi nu v-aţi lăsa copii să meargă la filme şi să vadă lucruri de felul acesta. Diavolul e însă deştept: el vi le aduce la televizor ca să fie sigur că le primiţi. Şi azi oamenii nu vin la rugăciune sau la adunări pentru că vor să vadă telenovele sau pe Elvis Presley şi rock-and-roll. Acesta este adevărul curat.
Viaţă – Everett MA – 12.05.1958
Ascultaţi! Nu pasărea care ciuguleşte mărul îi face rău, ci viermele din miez. Stricăciunea noastră este cea care ne omoară. Dacă vreţi să vă comportaţi ca şi copii ai lui Dumnezeu, El Îşi va proteja ce este al Lui. Voi ştiţi că acesta este adevărul.
Ce a făcut să apară setea aceea binecuvântată? Dumnezeu v-a făcut în felul acela. Şi diavolul se întoarce şi spune: „Aceasta este viaţă. Aceasta este viaţă”. Dar voi primiţi tot timpul moarte. Voi nu ştiţi ce este plăcerea până nu scoateţi din inima voastră toate rădăcinile firii şi până nu-L lăsaţi pe Dumnezeu înăuntru, până nu aveţi părtăşie şi până nu–L proslăviţi pe Dumnezeu şi vă bucuraţi şi cântaţi în Duhul şi Îi spălaţi picioarele ca o doamnă sau domn adevărat, până nu aveţi casa în ordine şi toţi copiii voştri ascultători.
Acum câteva zile, în Ohio, într-un tribunal s-a spus că toţi copiii trebuie trimişi la facultăţi. Ei nu vor analfabetism în Ohio. Şi populaţia dintr-o grupare menonită nu-şi trimite copii la aceste licee moderne. Şi, în toată istoria populaţiei de pe această linie menonită, nu se cunoaşte nici un caz de delicvenţă juvenilă. Chiar dacă ei se îmbracă diferit, se comportă diferit şi sunt ciudaţi… dar nu au avut nici un caz de delicvenţă juvenilă. Nici un caz în toată America. Ei nu-şi trimit copiii în acest gen de locuri. Şi ceilalţi au dat o lege prin care ei trebuie să meargă în liceele şi în facultăţile lor.
Şi aceşti doi părinţi erau acolo pentru că nu şi-au trimis fiul. Şi judecătorul a zis: „Ori îi trimiteţi, ori faceţi doi ani de închisoare”. (Eu eram în Middletown, Ohio când s-a întâmplat aceasta.) Şi tatăl a zis: „Eu refuz să fac aceasta domnule. Nu pentru că vreau să fiu altfel, dar pentru că am venit în America gândindu-mă că aici este libertate religioasă”. (Noi nu mai avem democraţie.) Judecătorul a spus: „Ori te supui legilor noastre, ori vei ispăşi pedeapsa ca toţi ceilalţi”. Tatăl a spus: „Refuz să-i trimit”. Judecătorul a zis: „Te condamn pe tine şi pe mama lor la doi ani de închisoare”.
Ultima floare a democraţiei s-a ofilit în tribunalul acela. Tatăl s-a ridicat şi a zis: „Foarte bine, voi ispăşi pedeapsa pentru a-mi salva fiul. Mie nu-mi trebuie nici un rock-and-roll şi prostiile voastre”. Şi când el a început să spună lucrurile acestea, judecătorul nedrept a încercat să se justifice spunând: „Adu-ţi aminte că Scriptura spune «Daţi Cezarului ce-i al Cezarului.»”
Şi el s-a întors şi a spus: „Şi lui Dumnezeu…?” Dar floarea a înflorit din nou câteva minute. Tot juriul a plecat de acolo şi şi-a dat demisia. Dumnezeu să fie binecuvântat pentru câţiva americani adevăraţi. Ce ar trebui să facă Biserica? Să ia atitudine şi să nu se mişte de pe aceste poziţii.
Viaţă – Bangor ME – 19.05.1958
Aceasta arată unde a ajuns lumea. Lumea a decis când a zis: „Răstigneşte-l pe Isus şi dă-ni-l pe Baraba.” Este numai o diferenţă între Elvis Presley şi Iuda Iscarioteanul. Ştiţi, eu locuiesc în zona lui, îl ştiu pe pastorul lui. Îmi spune că el este religios. După părerea mea, din punct de vedere al Bibliei lui Dumnezeu, este doar o singură diferenţă între Elvis Presley şi Iuda Iscarioteanul. Elvis are o flotă de Cadillac-uri şi două sau trei milioane de dolari. Aceasta este diferenţa. Amândoi s-au vândut diavolului. Absolut adevărat.
Toate aceste lucruri… Tennessee Ernie Ford şi cei ca el, se ridică şi cântă un cântec religios şi-şi dau ochii peste cap ca un viţel muribund şi apoi ies în oraş în locuri de felul acela, cu lucruri vulgare şi îmbrăţişează femei de felul acela şi se comportă aşa. Şi voi daţi drumul la televizor la aşa ceva şi vă lăsaţi copiii s-o vadă pe femeia aceea. Aveţi nevoie de o adunare de rugăciune de modă veche cu o Biblie deschisă! Aşa este.
Unde este Regele iudeilor – Jeff. IN – 21.12.1958
Este Crăciunul. Toate zorzoanele strălucitoare pe strada lui Moş Crăciun, o ficţiune germană, o dogmă catolică… Nu este nici un miligram de adevăr în aceste lucruri. Şi aceasta ocupă locul lui Isus Hristos în inimile prea multor americani. Crăciunul nu înseamnă Moş Crăciun. Crăciunul înseamnă Hristos. Nu e vorba despre un om cu o pipă în gură care coboară pe un horn. Dacă vă învăţaţi copii aşa ceva, ce vă aşteptaţi să devină ei? Spuneţi-le adevărul, nu poveşti închipuite. Spuneţi-le că este un Dumnezeu în ceruri care Şi-a trimis Fiul şi asta înseamnă Crăciunul. Şi El revine în curând.
Şi pe măsură ce strâmtorarea începe să vină pe pământ, diavolul îşi scoate la iveală lucrurile lui, ceea ce se vede, beteala, zorzoanele şi lucruri de felul acesta. Dumnezeu Îşi scoate la iveală lucrurile Lui, adică Duhul, care nu se vede, dar voi Îl credeţi.
Sete după viaţă – LA. CA – 14.04.1959
Vino, prietene păcătos care asculţi acum la radio şi primeşte-L chiar acum ca pe Mântuitorul tău personal. Nu vrei s-o faci? Închină-te chiar în camera în care eşti. Nu contează cine este în jurul tău, să nu-ţi fie ruşine de El. Lui nu-i va fi ruşine de tine în ziua aceea. Îngenunchează, indiferent unde te afli. Şi tu tată şi mamă, poate nu v-aţi crescut copii cum ar fi trebuit. Poate acesta este motivul pentru care ei sunt în lume în această seară. De ce nu te duci acum în locul în care este mama şi s-o iei în braţe şi să spui: „Dragă, este adevărat. Noi am fost ca fiul risipitor, ne-am risipit viaţa, destrăbălându-ne. Niciodată nu vom putea fi mulţumiţi aşa. Haide să venim la Hristos în seara aceasta”. Vrei să faci aceasta prietene, care asculţi transmisiunea?
Şi pentru voi care sunteţi în această adunare, câţi dintre voi ar spune: „Frate Branham, aminteşte-mă în rugăciunile tale. Vreau să mă dedic Domnului.”? Ridicaţi-vă mâinile peste tot în clădire. Oh, Doamne!
De ce? Phoenix AZ – 09.03.1960
Pavel i-a spus lui Timotei să înflăcăreze darul care era în el, şi care venea de la bunica lui, Lois. Vorbind despre zeciuială, în Evrei 7 Pavel a spus că Levi, care avea de la Dumnezeu o însărcinare ca să primească zeciuială de la fraţii lui, a plătit zeciuială, pentru că el mai era încă în coapsa lui Avram când acesta L-a întâlnit pe Melhisedec, care era stră-străbunicul lui. Şi i s-a socotit lui că a dat zeciuială.
Viaţa voastră îşi va lăsa amprenta asupra copiilor voştri, şi exemplul pe care-l daţi îi va influenţa. Şi cred că este un lucru bun să depunem tot efortul de care suntem capabili, în faţa copiilor noştri, ca nişte părinţi sfinţi. Daţi un exemplu, fiţi un exemplu.
Aşteptare – Long Beach, CA – 07.02.1961
Oh, ce s-a întâmplat de la evenimentul de pe strada Azusa până în prezent? Era o ruşine să ai o carte de cântări în biserică când a început trezirea Penticostală. Ei cântau în Duhul. Totul era în Duhul. Acum este aşa cum a zis David duPlessis: „Avem prea mulţi nepoţi Penticostali”. Dumnezeu nu are nici un nepot. Voi aţi avut fii şi fiice pe care i-aţi adus în biserică. Numai pentru că voi aţi fost Penticostali, copiii voştri au venit înăuntru din pruncie şi au crescut şi au pretins trezirea Penticostală, fără să ştie ceva despre experienţa Cincizecimii, care a produs o curăţire între femei şi bărbaţi, în biserici. Mai bine ar fi să tac. Dar este adevărat. Noi trebuie să ne întoarcem din nou la acea trezire. Eu mă aştept ca El să facă ceva înainte să se întoarcă. Şi cred că o să văd aceasta.
