Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump şi sfânt al Domnului Isus Hristos. Nădăjduiesc că Dumnezeu v-a vorbit când l-aţi ascultat pe fratele Branham în emisiunea noastră precedentă. Uneori este nevoie de ceva timp până ne dăm seama ce a făcut Domnul. Să ne gândim întotdeauna că lucrurile duhovniceşti pot fi înţelese numai de cei călăuziţi de Duhul Sfânt. Toţi prorocii, şi chiar şi Domnul Isus Hristos nu a fost înţeles în vremea Lui. Este trist s-o spui, dar majoritatea celor ce cred acum în Domnul nu sunt călăuziţi de Duhul Sfânt şi nu au o părtăşie strânsă cu El. De multe ori s-a ajuns la o religie formală, fără a se mai căuta gândul lui Hristos şi manifestarea Duhului Sfânt. Noi cu într-adevăr avem nevoie să ne întoarcem la adevărata părtăşie cu Domnul astfel încât binecuvântările Lui originale să fie peste noi. El a făgăduit: „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.”
În unele dintre emisiunile noastre precedente am vorbit despre epocile Bisericii. Astăzi vom continua cu Apocalipsa şi vom vorbi despre taina celor şapte peceţi. Noi trăim într-un timp extraordinar – timpul de sfârşit – în care se împlinesc multe prorocii. Profetul Ezechiel a văzut o carte în chip de sul, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, în care erau scrise bocete, plângeri şi gemete. Prorocului Daniel i s-a spus să ţină ascunse cuvintele şi să pecetluiască cartea până la vremea sfârşitului.
În cap. 5 din Apocalipsa citim despre Acela care stătea pe tron şi avea în mâna dreaptă o carte pecetluită cu şapte peceţi. De-a lungul timpului mulţi oameni au cercetat şi au încercat să înţeleagă tainele din această carte. Dar Scriptura spune „Căci Duhul lui Dumnezeu” – nu duhul omului – „cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”
Nădăjduiesc că ştiţi ce s-a întâmplat în anul 1963, când fratele Branham a fost însărcinat să se întoarcă în Jeffersonville, pentru că venise timpul deschiderii celor şapte peceţi. Dar poate că nici n-aţi auzit despre acest minunat eveniment supranatural. Lucrul acesta arată cu siguranţă că nu sunteţi în locul corect, în locul în care este Isus. Pentru că toţi cei care umblă şi vorbesc cu El, sunt informaţi despre ceea ce face El în Împărăţia lui Dumnezeu. De multe ori creştinii au cunoştinţă numai despre lucrurile care se petrec în biserica sau denominaţiunea lor. Regretabil, dar multe programe religioase au devenit o atracţie, o distracţie duhovnicească. În timpul nostru sunt multe glasuri care strigă. Dar câţi sunt conştienţi de ceea ce face Dumnezeu conform Cuvântului Său? Câţi sunt gata să asculte glasul lui Dumnezeu? Oamenii acuză pentru că nu s-a întâmplat aşa cum s-au gândit ei, sau pentru că nu s-a întâmplat în mijlocul lor.
Toţi prorocii, toţi slujitorii adevăraţi ai lui Dumnezeu au vorbit în Numele Domnului. Ei au avut o chemare personală la slujbă. Cuvântul pe care l-au primit şi l-au predicat nu a fost închipuirea lor. O asemenea însărcinare divină implică o mare responsabilitate. Lucrul acesta îmi aminteşte de ceea ce a spus fratele Branham în privinţa aceasta, şi anume că nimeni nu are dreptul să predice Cuvântul lui Dumnezeu dacă nu a avut o experienţă cu Dumnezeu ca Moise, şi dacă nu a fost însărcinat de Domnul ca să facă lucrul acesta. Oricine a avut privilegiul să asculte mai multe predici înregistrate ale fratelui Branham, va şti că el a stat sub o trimitere directă din partea Dumnezeului atotputernic, cu o chemare deosebită la slujbă. El n-a avut nici o pregătire teologică deosebită, dar a predicat la milioane de oameni de pe întreg pământul.
Acum să ne întoarcem la Apoc. 5:2, unde citim după cum urmează: „Şi am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?”” pe vremea aceea o carte era un sul. Cartea aceasta era pecetluită pentru ca nici o persoană neautorizată să nu aibă acces la conţinutul acesteia. Toate lucrurile pe care le face Dumnezeu se întâmplă exact la timpul potrivit, în locul potrivit şi prin persoana potrivită. Ioan a plâns pentru că nu a fost nimeni găsit vrednic să deschidă cartea. Nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a fost găsit nimeni vrednic ca să se uite în aceasta. Atunci unul dintre bătrâni a vorbit şi a spus: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei.” Dumnezeu a ales să se descopere prin Isus Hristos Domnul nostru. El este singurul vrednic să descopere tainele ascunse. El Însuşi este taina lui Dumnezeu descoperită.
Nu fiecare predicator de pe pământ a fost vrednic să primească descoperirea deschiderii celor şapte peceţi. Aşa cum a fost ales Ioan dintre apostoli şi dintre cei folosiţi de Dumnezeu în primul secol, tot aşa, fără nici o umbră de îndoială, Dumnezeu a ales să vorbească printr-un vas din generaţia aceasta, care să primească Cuvântul descoperit şi la rândul lui să-l vestească copiilor lui Dumnezeu. Ferice de cei care nu se poticnesc în ceea ce face El. Tot ce trebuie să facem noi este să primim o descoperire deplină a lui Isus Hristos cu tot ceea ce aparţine de aceasta.
Ioan mărturiseşte că a văzut un Miel care părea înjunghiat, şi care „avea şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul.” În aceste prime versete din Apoc. 5 citim despre 24 de bătrâni, despre cele patru făpturi vii, şi despre cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu. Acestea sunt în legătură cu Biserica nou testamentară. Mielul lui Dumnezeu este Răscumpărătorul nostru. Prin El este descoperit tot ce urmează să fie cu cei răscumpăraţi. Ca Leul din seminţia lui Iuda, El este Împăratul, Biruitorul cel Puternic. El a biruit. El este Acela care a biruit iadul şi moartea – nu pentru El însuşi, ci pentru toţi aceia pe care i-a răscumpărat prin sângele său scump pe care l-a vărsat pe Golgota.
După ce Mielul a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei 24 de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Lui. Fiecare dintre aceştia avea câte o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor. Rugăciunile sfinţilor sunt duse sus la scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Sfinţii din fiecare epocă a bisericii sunt cei care sunt sfinţiţi în adevăr, după ce au auzit şi au crezut mesajul din vremea lor. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul. Acesta vine de la scaunul de domnie şi toţi sfinţii din epocile Bisericii îl cred. Rugăciunile lor sunt duse la scaunul de domnie de unde a venit Cuvântul. Cuvântul Domnului nu se întoarce niciodată gol, ci împlineşte lucrul pentru care a fost trimis. Cei care cred Cuvântul trimis şi descoperit de Dumnezeul Atotputernic au pentru ce să se roage. Ei îşi aduc Domnului mulţumirile lor. Cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii, cântau o cântare nouă. „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost înjunghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.” Înainte ca Mireasă să fie luată pentru a sta înaintea tronului ca să cânte cântarea cea nouă, cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii se bucură deja în ceruri pentru că ei văd lucrarea lui Dumnezeu încheiată deja prin Isus Hristos Domnul nostru. Ei i-au văzut pe cei mântuiţi din toate epocile, din toate popoarele şi seminţiile. Din cauza aceasta se bucură ei. Apoi toate făpturile îngereşti se alătură celor 24 de bătrâni şi celor patru făpturi vii, şi cântă cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Toţi cei care sunt în ceruri se bucură de lucrarea de mântuire care a fost îndeplinită pe pământ. Biblia spune că în cer este bucurie atunci când se pocăieşte un păcătos.
După ce îngerii s-au alăturat celor 24 de bătrâni şi celor patru făpturi vii, Scriptura spune că „toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri” spuneau: „A Celui ce stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” În timp ce se petreceau aceste lucruri cele patru făpturi vii ziceau „Amin!” „Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ, şi s-au închinat Celui ce este viu în vecii vecilor!”
Dragii mei fraţi şi surori, dragi prieteni: ce zi măreaţă de bucurie va fi atunci când Mireasa lui Isus Hristos, sfinţii din toate timpurile, se vor uni în acea cântare. Biblia spune că va fi ca vuietul multor ape. Domnul te cheamă azi pe tine să ai parte şi să împărtăşeşti binecuvântările sale veşnice. Eşti tu gata să-l urmezi tot drumul? Să ne rugăm:
Tată ceresc, îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău scump şi sfânt. Îţi mulţumesc pentru nădejdea slăvită care este în noi prin Isus Hristos Domnul nostru. Fie ca toţi să fim găsiţi vrednici să avem parte de aceste evenimente măreţe care vor veni. Doamne, fie ca noi toţi să ne dăm seama de seriozitatea acestui ceas. Binecuvântează pe toţi cei ce sunt bolnavi, pe cei ce suferă, pe toţi care au auzit acum Cuvântul Tău. Căci eu mă rog în Numele Sfânt al lui Isus. Amin.
