IMNURI

„Ca să cânţi Domnului, trebuie mai întâi să fii lumină în toată fiinţa ta” (Nicolae Moldoveanu).
„Doar acela care L-a trăit pe Dumnezeu poate să cânte dintr-o stare corectă” (Ewald Frank).
„Cântările care nu sunt vorbirea inimii credincioase, jignesc urechea lui Dumnezeu” 
(Ch. Spurgeon).


WILLIAM MARRION BRANHAM:

„Oamenii ar trebui să vină la casa lui Dumnezeu cu un scop: să se închine și să cânte cântări. Dumnezeu așteaptă acest lucru de la noi” (ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI, 3 ianuarie 1954).

„Cântările, imnurile acelea de modă veche au ceva special. Mai degrabă le prefer pe acelea, nu aceste cântări noi care se cântă în bisericile creștine” (EVREI CAP. 6, 8 septembrie 1957).

„Oh! Nu vă simțiți bine? Gândiți-vă, prieteni, aceasta este o închinare ca la Cincizecime. Haideți să batem din palme și să cântăm. Fiecare din cei prezenți, încercați să fiți destinși, alungați de la voi formalismul acela metodist, vechi. Haideți, să cântăm!” (CELE ȘAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI ALE LUI DANIEL, 6 august 1961).

„Haideți, acum, să ne închidem ochii și să-I cântăm” (DE CE A TREBUIT SĂ FIE PĂSTORI, 21 decembrie 1964).

„Dumnezeule scump, nouă ne place să Îți cântăm, căci prin cântări ne exprimăm sentimentele, emoțiile…” (FILTRUL UNUI OM CARE GÂNDEȘTE, 22 august 1965, seara).

„Unde este sinceritatea, unde sunt imnurile acelea vechi pe care obișnuiam să le cântăm și să ne bucurăm în Duhul lui Dumnezeu, în timp ce lacrimile ne curgeau pe obraji? Acum încercăm să ne ținem respirația până ne albăstrim la față, ca să demonstrăm ce mari cântăreți suntem noi. Am copiat asta din Hollywood, din toate programele astea pe care le vedem, în care cântă acești profesioniști, intelectuali. Mie-mi place să ascult când se cântă frumos; îmi place să ascult cântări vechi, frumoase, venite din inimă. Nu-mi face nicio plăcere să aud guițatul acesta numit «cântat», din zilele noastre. Consider că este caraghios” (SETE, 19 septembrie 1695).


EWALD FRANK:

„Evanghelia este şi în cântări”.

„Este atât de minunat că putem cânta din inimă… Îi mulţumim Domnului că-I putem cânta spre slava Lui, că putem exprima ceea ce simţim cu adevărat. Şi facem lucrul acesta până când vom cânta cântarea cea nouă acolo Sus, la Domnul, cum este vestit deja în Apocalipsa”.

„Dacă ne gândim la aceste mii de cântări minunate – Duhul lui Dumnezeu a exprimat mulţumirea din credincioşi în toate timpurile”.

„Cunoaşteţi psalmul în care spune «În sălciile din ţinutul acela ne atârnaserăm harfele. Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări şi asupritorii noştri ne cereau bucurie, zicând: „Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”. Cum să cântăm noi cântările DOMNULUI pe un pământ străin?». Nu! Înapoi la locul ales de Dumnezeu şi acolo au cântat ei cântările Domnului. Fraţi şi surori, eu nu judec, dar astăzi mulţi cântă. Ei numesc aceste cântări «laudă şi închinare» şi ei cântă pe un pământ străin şi rămân în toate cultele lor – şi totuşi cântă. Cui cântă ei? Cine îi ascultă? Ce spune Domnul nostru? «Închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr». Nu pe un pământ străin, în învăţături străine, ci pe pământul sfânt pe care Dumnezeu ne-a aşezat, în învăţătura apostolilor şi a profeţilor, care este temelia Bisericii nou testamentare”.

„În toate aceste cântări a fost un mesaj evanghelic, au fost binecuvântări”.  

„Aş fi dorit să mai fi cântat câteva cântări. Fraţi şi surori, noi putem să-I aducem cinste lui Dumnezeu, chiar şi prin cântările noastre. În mod deosebit de la Reformă încoace, au fost scrise mii de cântări care ating sâmburele mântuirii. Mulţi bărbaţi ai lui Dumnezeu şi câteva surori, au fost inspiraţi şi au cântat în Duhul, fiindcă L-au trăit pe Dumnezeu. Doar acela care L-a trăit pe Dumnezeu poate să cânte dintr-o stare corectă. Doar acela care a trăit cu adevărat harul poate să cânte despre acest har”.

„Veniți devreme ca să ascultați cântările și să vă puteți alătura lor, în Duhul, ca să primiți Cuvântul”.

„Noi trebuie să cântăm aceste cântări ca şi când ne-am ruga şi tot ceea ce cântăm trebuie să şi credem. Nu doar să cântăm, ci să exprimăm prin aceste cântări lucrurile pe care le avem în inima noastră şi pe care dorim să le primim”.

„Chiar dacă noi predicăm  şi cântăm în limba germană, alegem acele cântări care sunt cunoscute şi în alte limbi. Dacă s-ar putea, cu o jumătate de oră înainte, să se cânte cântări şi din alte limbi, aşa încât toţi să se simtă ca acasă în mijlocul nostru şi Domnul să poată fi slăvit în acest loc, în toate limbile. Noi n-avem niciun fel de duh naţional, ci avem Duhul lui Dumnezeu. Întotdeauna vom fi atenţi ca să nu apară niciodată vreun duh naţional aici, ci doar Duhul Sfânt să fie la lucru”.

„Dacă surorile noastre au o cântare potrivită, să vină s-o cânte. Noi dorim să ascultăm şi astfel de cântări potrivite care ne ating inimile şi ne aduc într-o atmosferă de rugăciune în prezenţa tronului de har al lui Dumnezeu”.

„Noi am fost deja binecuvântaţi prin cântările corului. Aceşti poeţi au exprimat ceea ce le-a fost descoperit de Domnul din Cuvânt. Aşa cum sunt Psalmii în Vechiul Testament, aşa sunt mii de cântări scrise în timpul care a urmat şi, în mod deosebit, de la Reformă încoace când Evanghelia a fost pusă din nou pe sfeşnic”.

Haideţi să ne bucurăm, să nu mai fim oameni care stau jos spunând: «Cum să cântăm noi cu harpele lui Dumnezeu pe pământ străin?» Noi nu mai suntem pe un pământ străin, ci ne-am întors, noi putem cânta din nou cântări de laudă şi putem să credem că aceasta este ziua pe care Dumnezeu a făcut-o pentru noi.

În timp ce poporul lui Israel era în Babilon, batjocoritorii au venit la ei şi le-au spus: «Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului; luaţi harpele de pe sălcii, cântaţi-ne». Ei nu le-au cântat nicio cântare, ci le-au spus: «Cum putem să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?» Ei au tăcut. Dar după ce s-au întors au cântat în aşa fel încât tot pământul s-a cutremurat, pentru că s-a întâmplat ceva deosebit, pentru că tot poporul care văzuse Templul în starea lui originală l-a văzut rezidit”.

„Ce mare binecuvântare este şi în toate aceste cântări!”

„Voi, fraţilor şi surorilor, care nu cunoaşteţi limba germană, Dumnezeu să vă binecuvânteze în mod deosebit pentru răbdarea pe care o aveţi cu noi. Eu solicit de fiecare dată, ca aici să fie cântate cântările şi corurile care sunt cunoscute în toate limbile pentru ca fiecare să le poată cânta în limba lui, împreună cu noi. Ca şi această cântare pe care au cântat-o cele două surori, care este cunoscută în toate limbile… Deci toţi aceia care vor cânta aici o cântare, vă rog, alegeţi o cântare care este cunoscută în poporul lui Dumnezeu de pe întregul pământ. […] La sfârşit, avem nevoie de armonia divină în toate lucrurile: în cântatul la instrumente, în cântatul cu vocea, în rugăciune, în predică, în tot. Şi Domnul ne-a dăruit şi această armonie divină”.


NICOLAE MOLDOVEANU:

„Am zis şi zic mereu: Dumnezeu este Izvorul cântării, iar noi suntem vasul prin care curge această Apă sfântă, cât hotărăşte El; dar şi vasul acesta, nu s-a făcut singur; tot El l-a făcut şi lauda I se cuvine numai Lui!

Cântarea creştină, născută din Adevărul Evangheliei, din răspunsul inimii noastre noi îngenuncheate la picioarele lui Isus Cel Răstignit şi Înviat, este şi trebuie să fie puterea care poartă solia Evangheliei Domnului Isus Hristos, spre lauda lui Dumnezeu şi a Celui ce S-a jertfit pentru mântuirea noastră, a înviat din morţi, pentru că am fost socotiţi neprihăniţi, îndreptătiţi înaintea lui Dumnezeu – Romani 4:25.

Cântările izvorâte din Evanghelie sunt purtate cu aripile Porumbelului; numai zburând deasupra pământului, a tot ce este pământesc şi firesc, putem să ne bucurăm în El şi putem purta Solia Lui: «Pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile Porumbelului sunt acoperite de argint, şi penele Lui sunt de un galben auriu» – Psalmul 68:13.

Aceste «aripi ale Porumbelului» au umbrit întotdeauna, prin harul Tatălui Ceresc, pe toţi cei ce I-au cântat lui Dumnezeu o «cântare nouă ca David», o cântare nouă dintr-o viaţă nouă, o cântare cursă din aurul înţelepciunii lui Dumnezeu, prin strălucirea Dragostei Lui.

Cântarea duhovnicească este un dar al Duhului Sfânt, e un mare har care trebuie să bucure Cerul şi pământul. Acest dar este pândit de marele vrăjmaş, diavolul, care caută tot timpul să-l abată pe om de la adevarata ţintă, care este slăvirea lui Dumnezeu şi să dea cântării creştine înfăţişarea veacului de acum prin duhul lumesc exprimat printr-un ritm sălbatic şi un anumit fel, linguşitor şi prefăcut de a intona sunetele, care nu se deosebeşte cu nimic de felul lumii. Muzica «contemporană» religioasă nu mai atinge ţinta, adică nu mai aduce slavă lui Dumnezeu, nu cercetează sufletul, nu mişcă inima şi duhul spre adevarata viaţă creştină – Viaţa Domnului Isus, viaţă de rugăciune, de închinare şi de meditare la adevărurile Evangheliei. Muzica «contemporană» aşa zis creştină, mişcă picioarele, trupul şi firea pământească spre o trăire uşuratică, lipsită de pocăinţă şi evlavie în faţa lui Dumnezeu. Este doar plăcere, exaltare şi distracţie pentru firea pământească, care distrage pe om de la cugetarea adâncă, de la cercetarea Duhului Sfânt, de la Cuvântul lui Dumnezeu şi de la bucuria părtăşiei cu Tatăl Ceresc, cu Hristos Cuvântul prin Duhul Sfânt.

«Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume» – 1 Ioan 2:6. Sunetele, ca şi literele, muzica şi cuvintele, sunt folosite fie de Dumnezeu, fie de diavolul. Desigur, oamenii născuți din nou din Sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu prin învierea Domnului Isus, dacă rămân tot timpul sub călăuzirea Duhului Sfânt, dezrobesc, eliberează muzica, o dezbracă de felul lumesc, de ritmurile şi duhul de muzică uşoară, de estradă şi cabaret, şi o pun în întregime în slujba Domnului, într-un duh profund evanghelic.

Astfel, cântarea duhovnicească trebuie să răspândească mireasma lui Hristos, atât în locurile cereşti, cât şi aici, jos pe pământ, aici unde Hristos a pătimit, S-a jertfit şi ne-a mântuit pe noi.

Foarte adevărat a spus Charles Spurgeon despre cântarea creştină: «Cântările care nu sunt vorbirea inimii credincioase, jignesc urechea lui Dumnezeu… Cântarea care nu zideşte, dărâmă».

Cine a ieşit de sub stăpânirea păcatului şi a trecut complet sub stăpânirea sfinţeniei, sub stăpânirea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou, poate cânta lauda Domnului, care este o «ardere de tot», adică renunţarea la propria lui viaţă, punând-o pe altarul de jertfă al Lucrării Domnului Isus.

Ca să cânţi Domnului, trebuie mai întâi să fii lumină în toată fiinţa ta.

Întunericul este duşmanul cântării duhovniceşti, pentru că este duşmanul lui Dumnezeu, iar când încep cântările de laudă prin Duhul Sfânt, duhurile vrăjmaşe, împotrivitoare, vrăjmaşii Domnului şi ai noştri fug în orice număr ar fi ei şi orice putere ar avea ei.

Numai o inimă vie prin Duhul lui Dumnezeu, stăpânită deplin de Mântuitorul Hristos, cum era inima psalmistului David, poate cânta spre lauda lui Dumnezeu şi poate izgoni duhurile şi puterile vrăjmaşe, cum a cântat el când împăratul Saul era stăpânit de duhurile chinuitoare.

Muzica rock, aşa-zisul „rock creştin”, în fapt o muzică satanică, toceşte simţurile celor ce o ascultă, amorţeşte prin „veninul diavolului” şi poartă acele suflete spre moarte, spre o închinare idolatră şi satanică către vrăjmaşul lui Dumnezeu. Această „muzică” este purtată de un duh străin, ea stârneşte senzaţii în trup şi pune stăpânire pe duhul tinerilor, în primul rând.

Esenţa muzicii e însăşi esenţa cosmică… Structura intimă a Universului este de structură vibratorie. Vibraţiile sunt în elementele constructive ale Cosmosului şi, la fel, sunt şi în elementele construtive ale muzicii.

Vibraţii deci, nu zgomote, tunetul e un zgomot, ca şi tobele muzicii de astăzi.

În toate timpurile au fost două tipuri de muzică pe pământ: muzica lumească şi cântarea duhovnicească. Cum se deosebesc aceste feluri de muzică?

«Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui» – Romani 8:9.

Astfel omul născut din nou poate să deosebească Binele de rău şi nu le amestecă niciodată, trebuie lepădare de sine, rugăciune, post, cercetarea Scripturilor şi sfătuirea cu fraţii mai în vârstă, cu experienţă duhovnicească.

Din tot ce facem noi, urmaşii Mântuitorului, trebuie să se vadă limpede El, Domnul Hristos, Capul Bisericii Vii, care este Trupul şi Mireasa Lui, alcătuită din cei ce-l urmează aici şi în Cer, oriunde va merge El.

Trupul Său, Biserica trebuie să arate o cale limpede, care este calea Duhului, calea lui Hristos Cuvântul, căci nu Biserica, sau un cult, este calea, ci ea este chemată să umble pe Calea Cuvântului lui Dumnezeu, spre slava Lui şi a lui Dumnezeu Tatăl, prin Duhul Sfânt.

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

Slăvit să fie Domnul Isus în veci de veci!”