Dragi prieteni, aş dori să vă salut din nou, în Numele sfânt şi binecuvântat al lui Isus. Nădăjduiesc că v-aţi bucurat cu toţii de mesajele din cartea Apocalipsei. Scopul meu este să vorbesc despre acest subiect în lumina Cuvântului lui Dumnezeu descoperit pentru vremea noastră. Aş dori să-i îndemn pe toţi cei care cunosc slujba fratelui Branham, să nu ia o singură afirmaţie pe care a făcut-o el referitor la un anumit subiect, ci să primească o vedere de ansamblu a ceea ce s-a spus despre anumite teme.
Astăzi vom vorbi despre Apoc. 7:9-17. Sunt sigur că aţi citit cu toţii despre marea gloată pe care n-o putea număra nimeni. Haideţi să privim mai de-aproape versetele acestea. Eu nu cred că este justificat să spunem numai că „este Mireasa lui Hristos” sau să spunem „nu este Mireasa lui Hristos” şi prin aceasta să pretindem că gloata cea mare reprezintă fecioarele neînţelepte. Orice afirmaţie de genul acesta nu este suficientă decât dacă putem cerceta tema aceasta cu o inimă deschisă înaintea Dumnezeului Atotputernic, până când primim chiar din Cuvânt un răspuns satisfăcător, fără nicio idee preconcepută. Dumnezeu are întotdeauna dreptate.
În Apoc. 7, de la v.1-8, Ioan îi descrie pe aleşii dintre evrei, care sunt pecetluiţi în timpul slujbei celor doi proroci, după ce timpul neamurilor s-a încheiat şi harul este luat de la acestea. Zaharia 12:10 spune: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut”. Acum vom deschide la Apoc. 7, începând cu v. 9: „După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini”. Dacă dorim să ştim cine este „marea gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam”, trebuie să deschidem în Fapte 15:14, unde Iacov le spune fraţilor: „Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.” Pavel deja le spusese evreilor care au respins evanghelia: „…fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci aşa ne-a poruncit Domnul: «Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului» Neamurile se bucurau când au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvântul Domnului. Şi toţi cei ce erau rânduiţi să capete viaţa veşnică, au crezut”. Conform mărturiei apostolilor, prin predicarea Cuvântului şi a mântuirii prin Isus Hristos, Domnul a ales dintre neamuri un popor care să-I poarte Numele. Înainte de a fi tăiat împrejur, Avraam a primit făgăduinţa că în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Din punct de vedere duhovnicesc, dacă credem Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, noi suntem sămânţa lui Avraam. În Gen. 15:5, Domnul i-a spus: „Uită-te spre cer, şi numără stelele, dacă poţi să le numeri”. Şi i-a zis: „Aşa va fi sămânţa ta”. Sunt sigur că nimeni nu poate să numere stelele cerului sau nisipul mării. Aşa va fi şi sămânţa lui Avraam, conform făgăduinţei pe care a primit-o.
Conform Apoc. 7:9, gloata cea mare din toate neamurile „stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini”. Trebuie să avem grijă din nou să nu ne exprimăm gândurile personale, ci să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească pentru sine. Mielul este arătat în legătură cu cei răscumpăraţi, în legătură cu ruperea celor şapte peceţi. Ioan, premergătorul lui Isus Hristos, mărturiseşte: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Aici în Apocalipsa, Mielul este arătat împreună cu gloata cea mare, înaintea scaunului de domnie. Vă rog să vă amintiţi că la scaunul alb de domnie, Domnul va fi Judecător. Însă aici El este văzut ca Miel, nu ca Judecătorul dinaintea căruia au fugit pământul şi cerul. Vom reveni la aceasta puţin mai târziu.
Cei răscumpăraţi sunt arătaţi împreună cu Mielul, „îmbrăcaţi în haine albe”. Biblia ne spune de asemenea cine a fost îmbrăcat cu in curat: Mireasa, care după ospăţul de nuntă este numită „soţie”. (Apoc. 19:7-8) „I s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat, care este neprihănirea sfinţilor”. În ceea ce priveşte ramurile de finic pe care le aveau în mâini, trebuie să mergem în Lev. 23 de la v. 33, unde citim despre sărbătoarea corturilor, care trebuia ţinută timp de şapte zile, în cinstea Domnului. În v. 40 citim despre ramurile de finici care trebuiau luate atunci când poporul Domnului se bucura înaintea Dumnezeului Său, în timpul celor şapte zile. După ce copiii lui Israel s-au întors din robia babiloniană, li s-a citit legea lui Moise, ei s-au bucurat extraordinar pentru că Domnul s-a îndurat de ei. În Neem. 8:15 este scris că ei trebuiau să ia ramuri de finic atunci când ţineau sărbătoarea corturilor.
În zilele primei veniri a lui Hristos, inimile acelor oameni care au recunoscut împlinirea scripturii, au fost pline de bucurie. În Ioan 12:13-14, citim că atunci când Isus a intrat călare în Ierusalim în duminica floriilor, oamenii au luat ramuri de finic şi I-au ieşit în întâmpinare strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” De aici vine şi termenul de „duminica floriilor”. Atunci de ce să ne mirăm dacă cei ce au prioritatea de a sta în prezenţa Mielului înaintea scaunului de domnie şi care vin din toate națiunile şi sunt îmbrăcaţi în haine albe, se bucură? Ei au ramuri de finic în mâini şi se bucură aşa cum s-a întâmplat şi la prima venire a lui Hristos, pentru că au văzut împlinirea Scripturii şi au luat ramuri de finic ca să-şi exprime aprecierea faţă de Domnul care le-a fost îndurător.
Vom citi acum v. 10: „şi strigau cu glas tare, şi ziceau: «Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie şi a Mielului!»” Ei nu strigau despre judecăţile Dumnezeului nostru, ci se bucurau pentru mântuirea pe care au primit-o prin sângele vărsat al Mielului lui Dumnezeu. Vă rog să observaţi că Dumnezeu este arătat ca stând pe scaunul de domnie şi, de asemenea, se vorbeşte despre Miel. Însă la judecata de la scaunul alb de domnie, se vorbeşte numai despre Unul singur: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele”. Apoc. 20:11. Atunci se împlineşte 1 Cor. 15:28: „Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi”.
Nu numai cei răscumpăraţi se bucurau, ci aşa cum spune mai departe Scriptura, „toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu”. Cerul întreg se uneşte în laudă la adresa celui Atotputernic. Cei 24 de bătrâni, şi de asemenea cele patru făpturi vii despre care am vorbit în emisiunile precedente, sunt arătate întotdeauna în legătură cu Biserica nou testamentară. Toţi îngerii, toţi cei răscumpăraţi, cei 24 de bătrâni şi cele patru făpturi vii – toţi cei ce au fost prezenţi cu ocazia aceea deosebită, toţi s-au închinat lui Dumnezeu spunând: „Amin.” „A Dumnezeului nostru, să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în vecii vecilor! Amin.” Aceasta pare o bucurie extraordinară. Sunt sigur că tot cerul a luat parte şi s-a bucurat şi s-a închinat Dumnezeului Atotputernic. Noi nu ne putem închipui ce zi minunată va fi aceea, când vor fi adunaţi înaintea scaunului de domnie biruitorii din toate epocile, toţi răscumpăraţii din perioada vechiului şi a noului testament şi vor sta înaintea Mielului care ne-a răscumpărat vărsându-şi sângele scump şi sfânt. Acelaşi Miel a rupt peceţile şi a pregătit locaşurile pentru noi, în slavă.
Dragi fraţi şi surori în Hristos, cred că vă daţi seama că eu nu-mi folosesc propriile cuvinte, ci v-am citit din sfintele Scripturi. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic. Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru care contează. Nădăjduiesc că fiecare este gata să se supună Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, să-şi uite gândurile personale şi să vorbească în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Să ne rugăm:
Tată ceresc, venim împreună în prezenţa Ta, şi te rugăm să ne luminezi prin Duhul Sfânt şi să ne vorbeşti într-un mod puternic, prin Cuvântul Tău, ca noi toţi să ajungem la cunoştinţa adevărului, şi să credem tot Cuvântul. Îngăduie ca toţi să înţeleagă mesajul acestui ceas şi să fie pregătiţi pentru ziua slăvită a revenirii Tale. Mă rog în Numele sfânt al lui Isus. Amin.
