Demonologie (1) – de William Branham

În seara aceea, la adunare, fratele Brown a spus: „Vino aici, frate Branham, să vezi ce n-ai mai văzut”. Și am coborât scările și am văzut acolo pe un frate din Arkansas, stand pe scările care duceau în sală. Am întrebat: „Unde este persoana cu problema?” Mi-a zis: „Iat-o!” Și acolo zăcea o doamnă, o femeie solidă. Îi curgea sânge pe picior, în jos. Zăcea pe spate, într-un colț, cu mâinile și picioarele în sus. Am întrebat:

– De ce sângerează? 
– Frate Branham, și-a pierdut mințile în urma unei injecții pe care i-a făcut-o doctorul, pentru menopauză. De doi ani este internată în ospiciu. Am cinci copilași acasă. Mi-am vândut ferma și tot ce-am avut, ca să încerc s-o tratez. Într-un final a trebuit să fie internată. Dar am auzit de un caz – o doamnă care, tot așa, a fost internată într-un ospiciu, care își pierduse mințile de zece ani și pentru care te-ai rugat și a fost eliberată.
– Este soția ta?
– Da.
– Bine, voi ieși la ea.

Pe atunci nu știam de darul deosebirii. Eu trebuia să-i țin pe oameni de mână, să am un contact cu ei, conform îndrumărilor îngerului. Am zis:

– Voi ieși și-o voi lua de mână, să vedem dacă…
– Frate Branham, să nu te duci. Te va ucide. Nici măcar n-am putut lua o ambulanță ca s-o aduc aici. Am angajat vreo cinci frați. Ei o țineau în mașină. Ea a spart cu picioarele toate geamurile mașinii. De aceea sângerează așa. Ea nu se poate ridica de pe spate, e de doi ani așa. 
– Păi o să merg să văd. 
– Să n-o faci.

Eu m-am dus. Eram la început pe cale, nu știam exact cum să procedez cu demonii. Și nu știi până nu ești inspirat… Ar fi mai bine să aveți grijă ce faceți. Vă amintiți când băieții lui Sceva, fără a avea autoritate, au încercat să facă așa ceva? A venit peste ei.

Eu m-am dus la ea și am văzut-o. Zăcea acolo, cu mâinile în sus, clipind din ochi. Am zis: Ce faci, soră?” Ea nu a schițat nicio mișcare. Și am apucat-o de mână: „Dă-mi voie să-ți iau mâna”. Bine că Dumnezeu a fost cu mine și a avut milă de neștiința mea. Avea o forță în braț, de zece ori mai mare decât ar fi fost normal. Cine a avut de-a face cu nebuni, știe că în acei oameni sunt demoni. Dar dacă puterea dracului poate să-l facă pe un om de zece ori mai puternic decât e normal, ce va face puterea lui Dumnezeu, dacă vine peste un paralizat? Cu cât mai puternic este Dumnezeu, când vine peste tine, decât dracul? Înțelegeți?

Apoi, ea m-a smucit cu brațul ei mare. Eu eram mai ușor decât sunt acum, aveam doar vreo 59 kg. Ea m-a smucit atât de tare, încât m-a tras de pe podea și m-a aruncat în perete. Doar prin harul lui Dumnezeu m-am smucit din mâinile ei, m-am întors și am început să fug, am sărit pe scări. Și femeia a început să se deplaseze, pe spate, exact ca un șarpe, urmărindu-mă pe podea: avea un demon. Eu cred în existența diavolului ca persoană. Da. Peste femeia aceea era un demon. Ea se târa ca un șarpe, mișcându-și trupul, urmărindu-mă. Eu am urcat scările.

Eu mai fusesem în ospicii și am văzut tot felul de cazuri. Am văzut tinere care-și scoteau hainele și luau mizeria din oala de noapte și se spălau cu ea pe față. Dar așa ceva nu mai văzusem niciodată. Femeia mă urmărea șuierând ca un șarpe. Omul mi-a zis: 

– Eu ți-am spus! 
– Frate, eu n-am mai văzut niciodată așa ceva. Este chiar dracul în ea. 
– Frate Branham, ea este o femeie cumsecade. Acum, zici că nu simți nicio vibrație, ce mai pot eu să fac? Ultimul lucru pe care l-am mai avut a fpst un catâr, pe care l-am vândut ca să-i angajez pe frați să o aducă peste 300 km, aici.

Și omul a izbucnit în plâns, dându-și capul de perete. I-am zis:

–  Stai așa, frate. Vibrațiile acelea nu înseamnă nimic. Ele doar indică boala. Tu crezi, dacă eu Îl voi ruga pe Dumnezeu? 
– Eu cred din toată inima mea!

Și m-am întors, iar ea și-a sprijinit piciorul ei puternic în perete și a început să lovească. Era acolo o bancă pe care șezuse cineva. Ea a lovit banca aceea cu capul și i-a zburat din cap un smoc mare de păr, i-a țâșnit sângele și s-a rupt o bucată din bancă. Ea a apucat bucata aceea și a aruncat-o de-a sărit tencuiala din perete. Și făcea: „Hee-hee-hee, hee-hee-hee” – un râs ciudat. Am zis: „N-am mai văzut niciodată așa ceva”. Iar ea s-a întors să se uite la mine; a spus: „William Branham, tu n-ai nimic de-a face cu mine. Eu am adus-o aici”. Bărbatul s-a uitat la mine și a zis: „Sunt primele cuvinte pe care le-a spus în doi ani. Ea nu mai știe nici cum o cheamă. De unde te cunoaște?” I-am zis: „Frate, ascultă. Nu e ea, e diavolul care recunoaște un dar dat de Dumnezeu. Asta e… El știe și mai știe și că i-a sosit timpul. Tu crezi, domnule?” El a răspuns: „Din toată inima mea!” Eu am spus: „Satană, omul acesta a făcut tot ce a putut și la fel au făcut și doctorii. Tu ești hotărât s-o ții pe femeie. Dar eu îți poruncesc, prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să ieși din femeie și s-o părăsești!”. Ea a rămas acolo și-a mai suflat de două sau de trei ori.

M-am uitat la el și l-am întrebat:

– Crezi? 
– Frate Branham, nu mi-a mai rămas altceva, decât să cred. Ce să fac cu ea? Voi face exact ce îmi spui tu.
– Du-o înapoi la ospiciu. Să vadă și ei. Mergi și mulțumește-I lui Dumnezeu pentru vindecare. Ea va veni acasă în câteva zile. 
– Bine.

La câtva timp după aceea, am avut niște adunări. Și l-am văzut acolo pe bărbatul acesta cu soția lui și cinci copilași. Am văzut că femeia îmi tot făcea cu mâna și nu știam de ce. Mă gândeam, „cine-or fi?” Soțul ei a zis:

– Nu mă cunoști, frate Branham? 
– Nu. 
– Îți aduci aminte de femeia care a fost în ospiciu. 
– Da. 
– Ea este. Am dus-o înapoi a doua zi. N-am mai avut nicio problema cu ea. Am dus-o la ospiciu, așa cum ai zis. A doua zi era în picioare, în salon, când a intrat asistenta. Și-a luat micul dejun, iar a treia zi i-au dat drumul, a venit acasă cu mintea întreagă.

Fraților, ALELUIA. Isus Hristos este același ieri și azi și în veci. Fiecare demon cunoaște autoritatea lui Dumnezeu. Și nu trebuie să fie nimic altceva, decât să credeți din toată inima voastră în Isus Hristos și să fiți vindecați. Credeți asta?

50-0815 – Cine este Dumnezeu?

 

Distribuie această postare.