CUVÂNTUL DE SALUT AL FRATELUI FRANK – Krefeld, duminică, 02 iunie 2024

Iubiți frați și surori, vă salut călduros în toată lumea în Numele scump al lui ISUS HRISTOS.

Cu mare recunoștință privesc înapoi la cei 70 de ani ai slujbei mele, timp în care Dumnezeu a binecuvântat pe întreg pământul. A fost în planul lui Dumnezeu să descopere întregul Său sfat hotărât în timpul nostru, și Mesajul veșnic valabil de mântuire să fie propovăduit întregii creații. Dar acum, la vârsta de 90 de ani, trupul meu este slăbit.

Mie îmi merge așa cum i-a mers lui Pavel, care scrie în Galateni 4:13-14:

Mai degrabă ştiţi că, prima dată, v-am propovăduit Mesajul de mântuire prilejuit de o stare de slăbiciune trupească. Atunci, în ciuda prilejului de poticnire pe care l-ar fi putut stârni la voi starea mea trupească, nu m-ați tratat cu dispreț și nici nu m-ați respins cu dezgust, ci m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ba chiar ca pe Isus Hristos.

Așa cum am spus adesea în ultima vreme: fratele Branham și-a îndeplinit slujba sa, și eu mi-am îndeplinit slujba mea. Nu trebuie să aștepte nimeni după mine. DOMNUL Însuși va face încheierea la nivel mondial.

Preocuparea mea a fost întotdeauna să-i aduc pe credincioși în legătură cu Dumnezeu. Noi nu suntem urmașii lui Pavel sau Branham, ci ai lui Isus Hristos, DOMNUL și Răscumpărătorul nostru. Pe cât de sigur este că DOMNUL Însuși Și-a încheiat lucrarea de creație, pe atât de sigur este că El Însuși Își va încheia lucrarea de răscumpărare.

Ceea ce contează acum este ca toți credincioșii adevărați din întreaga lume să creadă doar ceea ce spune Scriptura. Numai așa ajunge Adunarea în unitatea Duhului și toți cei ce sunt din Dumnezeu, ascultă glasul Cuvântului lui Dumnezeu.

Fiți binecuvântați cu toții în toată lumea, în toate popoarele și limbile, în Numele Sfânt al lui Isus. Amin.

Fratele Frank

Distribuie această postare.