Crizele adolescenților – de William Branham

Dragă frate Branham, vor fi mântuiți toți fii și fiicele credincioșilor autentici, născuți din nou?


Nu, frate; nu, nu toți vor fi mântuiți. Vedeți, am preluat o observație făcută de David duPlessis: „Dumnezeu nu are nepoți, doar fii și fiice”. Ei va trebui să fie născuți exact așa cum tați și mamele lor au fost născuți din Duhul. Nașterea din nou face din om o persoană nouă. Nașterea firească îl aduce pe omul firesc pe pământ; nașterea din nou îl face un om duhovnicesc. Îl schimbă, îi schimbă sufletul, nu exteriorul, nu simțurile; el are în continuare cele cinci simțuri; dar interiorul lui, dorințele, motivația lui, este schimbată și înclină spre Dumnezeu. 

Singurul lucru prin care s-ar putea întâmpla aceasta, este ca în cazul temnicerului roman. Pavel i-a spus atunci când el a vrut să-și scoată sabia să se omoare: „Nu-ți fă niciun rău, suntem toți aici”. Acela a vrut să știe ce poate să facă. Pavel i-a zis: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit tu și casa ta”. Cum? Dacă și casa ta crede așa cum crezi tu! Înțelegeți? Rugați-vă și încredințați-vă copiii lui Dumnezeu și țineți-vă de Dumnezeu, crezând că ei vor fi mântuiți. 

Eu tocmai am trecut printr-o experiență cu Rebeca mea. Pur și simplu i-am încredințat-o lui Dumnezeu. Când a ajuns și ea adolescentă, a mers acasă la o fată să ia lecții de muzică. Într-o zi am trecut pe acolo și fata aceasta cânta la pian rock-and-roll. Mie atât mi-a trebuit! I-am spus să stea departe de fata aceea. Iar ea a zis: „Păi este singurul loc unde trebuie să merg să iau lecții de muzică”. (Voi știți cum fac adolescenții.) 

Fiecare copil trebuie să treacă prin aceasta. Și voi și eu am trecut. Și trebuie să ne punem în locul lor. 

Astfel, la câteva zile după aceea, mama ei a trimis-o după ceva, iar ea a fost obraznică. Nu mai era deloc Rebeca. A ieșit și a trântit ușa, aproape că a smuls-o din zid și a plecat la școală. Aparent ar fi trebuit să-mi scot cureaua și să ies după ea în curte și s-o aduc înapoi încingând-o puțin. Dar m-am gândit: „Stai puțin, eu trebuie să gândesc ca la 18 ani”. Am zis soției: „Mami, știu că…” Soția a început să plângă. Am zis: „Știu că ai făcut tot ce ai putut; eu am făcut tot ce am putut. Acum, dacă nu mai e în mâinile noastre, trebuie să trecem la pasul următor”. 

Cum a scris de curând o doamnă, într-una din aceste întrebări: „Frate Branham, tu nu ești Mesia, nu-i așa?” Am zis: „Nu, doamnă”. Ea a zis: „Noi credem că tu ești păstorul nostru, dar tu întotdeauna arăți spre Marele Păstor”. Am zis: „Așa e”. Vedeți? 

Deci, am zis: „Uite, dragă, acum trebuie să mă asculți. Îți este greu să faci asta; eu sunt soțul tău. Dar oamenii călătoresc prin toată țara doar pentru câteva cuvinte de sfătuire. Am vorbit cu ea deunăzi și ea a plecat de lângă mine”. Becky nu mi-a făcut așa ceva niciodată. Iar când mama ei a zis ceva despre asta, ea a trântit ușa și a zis: „Voi vă așteptați ca eu să stau aici și să fiu toată viața o plantă agățătoare?” Și a trântit ușa și a ieșit afară. Acela era diavolul. 

Îmi aduc aminte, în primii ei doi ani de viață, ce-a mai plâns. Noi intram într-un restaurant să mâncăm; eu o plimbam pe stradă până mânca Meda, apoi o plimba ea, până mâncam eu. Ea plângea tot timpul. Și într-o zi, în Canada, a plâns toată noaptea și eu nu m-am putut odihni deloc…Și ceva mi-a zis: „Diavolul încearcă să se atingă de slujba ta”. Am zis: „Dă-mi copilul”. Apoi am spus: „Satană, în Numele lui Isus Hristos, ia-ți mâinile de pe ea”. Ea s-a oprit pe loc și n-a mai plâns deloc. Este cel mai liniștit copil al meu. Din momentul acela s-a terminat. Dar voi trebuie să aveți asta în voi, înainte de-a o putea face! 

Iar când ea a trântit ușa, am zis: 
– Meda, ia-ți mâinile. 
– Eu? Păi e copilul meu!
– Al meu nu e? Dacă ea ar muri în această dimineață, ar trebui s-o încredințezi lui Dumnezeu pentru destinația ei veșnică. De ce n-o putem încredința noi lui Dumnezeu, acum, pentru călătoria ei pământească?
– Păi e copilul meu!
– Este și al meu. Poți să-ți iei mâinile?
– Și eu să nu-i spun nimic?
– Eu n-am zis asta. N-o vom mai certa, doar o vom sfătui. Ea are nevoie de un prieten, iar noi va trebui să fim prietenii ei. Noi suntem părinții ei. 

Copiii au nevoie de un prieten. Dacă ei ar fi avut mame și tați care să fi stat cu ei acasă și să fi avut grijă de ei, în loc să stea noaptea prin baruri, n-am mai fi avut delicvență juvenilă. Oamenii s-au depărtat de Biblie; la biserică se joacă tot felul de jocuri… Niciodată nu veți putea aduce biserica în Hollywood, ci va trebui să aduceți Hollywoodul pe terenul vostru. Înțelegeți? Nu mergeți pe terenul lor, lăsați-i pe ei să vină aici. Noi avem ceva de care ei habar nu au. 

Astfel, noi am îngenunchiat acolo și am încredințat-o lui Dumnezeu. Am spus: „Știu că în câteva zile va face 18 ani, și o fată de vârsta asta se gândește la prieteni, iar noi am ținut-o înăuntru. Eu n-am vrut să o văd vreodată măritându-se. Am vrut să implic în lucrare, aici, la birou. Am vrut s-o văd umplută cu Duhul Sfânt și să trăiască astfel”. Noi toți am vrut asta. Meda a zis: „Păi nu putem face asta. Ea nu vrea să asculte.” Eu am zis: „Stai puțin! Noi am crescut-o cum am putut mai bine, acum o încredințăm în mâinile lui Dumnezeu. Când mai face ceva, spune-i «Becky, dragă, mama nu vrea ca tu să faci asta, dar eu sunt prietena ta; eu voi rămâne alături de tine». Las-o să vadă c-o iubești. Dacă nu, ea va găsi pe cineva care s-o iubească și s-ar putea să nu fie tocmai persoana potrivită. Fii tu persoana care-o iubește. Dragă, asta s-ar putea să sune grosolan, dar oamenii vin de pretutindeni pentru discuții particulare. Eu sunt atât de obișnuit; noi suntem obișnuiți unul cu celălalt pentru că suntem soț și soție, dar noi nu lăsăm să se întâmple asta niciodată. Trebuie să ții minte, aceasta este în Numele Domnului!” Astfel, ea a zis: „Bine”. Noi am îngenunchiat și am încredințat-o lui Dumnezeu. Am spus că noi ne vom lua mâinile. 

În după amiaza aceea ea a venit și a spus: „Bănuiesc că tot nu mă lăsați să merg acolo!” Meda a spus: „Nu, n-am spus asta. Știi, mama nu vrea ca tu să faci asta; tu știi că e ca și cum l-ai ucis pe tatăl tău când te-a auzit cântând acolo genul acela de muzică, cu fata aceea. El nu vrea ca tu s-o faci, noi nu vrem s-o faci, Becky, dar am încredințat problema asta Domnului. Vreau să știi că noi te iubim. Orice ai face, noi tot te iubim”. Ea a țipat: „Mă duc oricum”. „Bine, dragă. Când te întorci, voi pregăti cina”. Și a plecat. Ea nu s-a mai dus! Nu, ea n-a mai mers de atunci. Vedeți? 

Apoi, nu după mult timp, l-a întâlnit pe George. George este un creștin. Cu asta s-a rezolvat. Deunăzi ea încerca să-i spună dnei Wood despre asta. „Oh, am fost foarte rea. Tati și mami m-au încredințat Domnului. Am fost foarte, foarte rea”. Dar ea a fost rea cu noi. Noi nu vrem să fim mai răi decât ea. Înțelegeți? Lăsați-o așa. 

64-0823M – Întrebări și răspunsuri #1

Distribuie această postare.