Creatori de atmosferă – de William Branham

La noi tot timpul vin oameni din întreaga lume, zi şi noapte vin şi pleacă. Şi am observat aici cu ceva timp în urmă; iubita mea soţie are 37 de ani şi e complet căruntă; ea stă între mine şi public. Dacă este vreo laudă vis-a-vis de familia Branham, i se cuvine ei. Telefonul suna nebuneşte zi şi noapte. Casa era plină toată ziua. 

Eu am ieşit afară. Şi copilaşii mei, Sara şi Rebeca se luptau pentru nişte cuburi, micuţul Iosif plângea cât îl ţineau puterile stând pe podea, iar soţia stătea în bucătărie cu faţa îngropată în mâini şi plângând… Când în sfârşit am avut casa goală, m-am gândit „O, ce zăpăceală.” Ea m-a îmbrăţişat şi a spus: „Billy, o să-nnebunesc. N-am fost în stare nici să dau de mâncare copiilor.”

Câteodată fanaticii aleargă prin casă spunând „Domnul a spus asta, şi Domnul a spus că dacă nu voi fi eu managerul tău…” Păi dacă Domnul ar fi avut ceva de spus, nu mi-ar fi vorbit şi mie? Dar nu poţi face nimic; e doar natura umană. 

Şi ea a spus: „Copiii nu au nimic de mâncare, şi nu ştiu ce să fac.” Eu m-am gândit: Rămâne numai un lucru! Eu sunt obosit, dar voi face asta. „Tată ceresc” – în inima mea – „ajută-mă să fiu ceea ce Tu vrei să fiu de data asta.” Apoi m-am gândit: Dacă aş putea s-o liniştesc. Aşa că am spus: „Iubita mea, ai vrea să pregătim împreună cina?” „Oh, ar trebui să spăl copiii!” Şi micuţul bătea în podea cât de tare putea el. 

Aşa că am luat un prosop, l-am înfăşurat în jurul meu şi am început s-o ajut. Şi am spus: „Dragă, ştii ceva? Am văzut de curând cea mai drăguţă rochie. Aşa de mult am vrut s-o iau pentru tine. Era într-un oraş aici aproape. Vom merge s-o luăm.” Şi tot timpul mă rugam în inima mea: „Tată ceresc, linişteşte această femeie dragă.” Şi am pus mâna pe ea, fără ca ea să ştie ce fac. Spuneam: „Da, dragă, oh, era minunată.” „O, Doamne, linişteşte-o.” Ce făceam eu? Cream o atmosferă diferită. Umblaţi în dragostea lui Dumnezeu, aveţi părtăşie. Şi în câteva clipe s-a liniştit. Apoi când ea s-a liniştit, Sarah şi Becky şi-au împărţit cuburile; Iosif a primit ceva cu care să se joace; şi a fost pace în casă. Ce a fost? Manifestarea dragostei. Erau ai mei, copiii mei, soţia mea, şi eu eram… un mic dumnezeu. Şi apoi Dumnezeu a dat Duhul Său, şi prin acel Duh, cu dragoste pentru familia mea, a venit harul suveran şi a liniştit familia. Aşa va funcţiona. Eu ştiu că va funcţiona. 

Distribuie această postare.