Dragi prieteni, este privilegiul meu să vă invit să ascultaţi continuarea mesajului fratelui Branham. În viaţa şi în slujba lui, el a pus în practică ceea ce a predicat. Toţi cei care l-au cunoscut au consimţit faptul că niciodată nu au mai văzut un om atât de plin de dragoste dumnezeiască şi de compasiune. Pentru noi experienţele sale nu ar trebui să fie numai nişte povestiri, ci să recunoaştem care sunt căile lui Dumnezeu cu noi. Acum, fratele Branham:
Vă voi spune ceva. Poate după aceasta mă veţi considera fanatic. Dar simt că doresc oricum să v-o spun. Se întâmplă multe lucruri de felul acesta. Ca să fiu sincer, acesta a fost punctul central în întreaga mea slujbă.
Eu am fost paznic de vânătoare timp de câţiva ani în Indiana, când eram şi pastor baptist. Într-o zi m-am depărtat de maşină şi treceam peste o păşune. Aveam în dotare un pistol vechi, un revolver. Şi mergeam peste dealuri ca să văd un prieten bolnav şi să mă rog pentru el. Îmi dădusem jos pistolul şi-l aruncasem pe banchetă şi am început să mă deplasez peste păşune. Eram la circa 180 de metri sau mai mult, de gard, când dintr-o dată am văzut ridicându-se un taur mare. Şi l-am recunoscut: era ucigaşul acela de la ferma Burke de lângă cimitirul „Movila Nucului”. Cu câteva luni înainte omorâse un bărbat de culoare: l-a împuns şi l-a omorât. Taurul fusese vândut pentru că era foarte bun de prăsilă. L-au adus pe păşunea aceasta şi eu am uitat că era acolo. El s-a ridicat: era la circa 30 de metri de mine. Toată lumea ştie cât de rele sunt animalele acestea, iar acesta era şi un ucigaş. Când s-a ridicat (sigur că eu eram agitat) am dus mâna după pistol dar acesta nu era la locul lui. Şi mă bucur că nu-l aveam. Aş fi ucis taurul şi după aceea l-aş fi plătit.
Deci, am dus mâna după pistol, dar nu-l aveam. M-am uitat apoi spre gard: era prea departe. Prin preajmă nu era nici un copac, numai nişte tufişuri. Taurul stătuse în aceste tufe împreună cu nişte vite. Dacă m-aş fi întors, m-ar fi prins. M-ar fi prins indiferent în ce parte aş fi luat-o. Eram în faţa morţii. Atunci m-am gândit la Domnul meu. „Nu-mi voi sfârşi viaţa ca un laş. Eu le-am spus altora să fie curajoşi în vreme de necaz. Voi muri cu curaj, încrezându-mă în Isus Hristos”. Numai la asta mă gândeam…
Acum vă rog nu consideraţi asta o copilărie, dar s-a întâmplat ceva. Oh, ce mi-aş dori să se întâmple şi acum… În astfel de cazuri se întâmplă întotdeauna ceva. În loc să urăsc taurul acela, s-a întâmplat ceva. L-am înţeles; l-am iubit. Şi nu m-am mai temut de animalul acela, cum nu mă tem nici acum când sunt aici cu fraţii mei. Toată frica dispăruse. Şi m-am gândit: „Biată creatură, mă aflu pe teritoriul tău. Tu eşti un animal. Tu nu ştii altceva. Tu nu ştii decât să-ţi aperi drepturile”.
Şi i-am spus acestui taur următoarele cuvinte: „Oh, făptură a lui Dumnezeu, eu sunt un rob al lui Dumnezeu. Şi mă duc să mă rog pentru fratele meu bolnav. Îmi pare rău că te-am deranjat. Dar în Numele lui Isus, mergi şi stai jos”. Şi şi-a pus coarnele în pământ, scurmând praful; s-a pus în genunchi şi a scurmat din nou pământul. Eu stăteam acolo la fel de calm cum sunt acum. Şi el s-a năpustit spre mine cu toată viteza. Eu am stat acolo, căci nu îmi era teamă. Când a ajuns lângă mine s-a oprit. Şi privea epuizat, s-a întors şi a plecat şi s-a pus jos. Eu am trecut la vre-un metru jumătate de el, iar el n-a schiţat nici o mişcare.
Dacă dragostea îşi ocupă locul, va birui orice duşman de pe pământ. Voi poate spuneţi acum: „Frate Branham, eu am avut multă încredere în tine până acum”. Dă-mi voie să-ţi spun frate, în ziua judecăţii toţi vom da socoteală. Iar Dumnezeul care a putut închide gura leului din groapa în care era Daniel, este viu şi azi. Sigur.
Nu ştiu pe unde este acum soţia mea… ea întotdeauna îmi face observaţie când tund iarba fără să am cămaşa pe mine. Eu am circa o jumătate de pogon de pământ la casa de adunare. Şi într-o zi îmi împingeam maşina de tuns iarba; făceam câteva ture şi venea cineva pentru rugăciune. Trebuia să mă furişez afară şi să-mi dau jos salopeta, să mă îmbrac cu ceva şi să fug să mă rog pentru respectivul şi poate de-abia apucam să fac câteva ture cu maşina de tuns. Şi până începeam să tund iarba din spatele casei, cea din faţa casei creştea la loc.
Într-o după amiază fierbinte eram în curtea din spatele casei, nu era nimeni în preajmă ca să mă vadă. Mi-am dat jos cămaşa, pentru că era foarte foarte cald. Aici nu este aşa de cald precum este acolo la noi. Eu coseam iarba din răsputeri, de teamă să nu vină cineva şi să n-apuc să termin. Mi-am uitat că în colţul gardului era un cuib de viespi mari. Şi am nimerit exact în cuibul acela. Prieteni, Dumnezeu este Judecătorul meu: într-o clipă am fost acoperit de viespile acelea.
Acum, oricine ştie ce este un gărgăun (o viespe foarte mare). Te ucide. Una singură te pune la pământ, iar eu n-aveam cămaşa pe mine. Stăteam acolo şi s-a întâmplat ceva. Eu nu ştiu ce este. Este pur şi simplu ceva ce se întâmplă. Este iubire. În loc să urăsc viespile acelea, m-am gândit: „Biete făpturi ale lui Dumnezeu, eu n-am nimic cu voi. Asta-i casa voastră şi eu v-am deranjat”. Sună copilăresc. Necazul este că noi încercăm să fim adulţi când ar trebui să fim ca nişte copilaşi. Acţionăm ca şi cum am fi foarte inteligenţi. Dacă ne-am măsura inteligenţa cu harul lui Dumnezeu, mă întreb care ar fi rezultatul.
Viespile acestea m-au acoperit. Şi nu-mi era frică de ele. Am spus: „Mici făpturi, întoarceţi-vă în cuibul vostru. Nu vă voi face rău”. Şi aşa cum Dumnezeu este viu, viespile acelea s-au învârtit în jurul meu de trei sau de patru ori şi s-au întors direct în cuibul lor. Acesta este adevărul adevărat. […]
[…citat dintr-o altă predică – n.tr.] Ce se întâmplase? Când iubirea divină se manifestă, începe să lucreze harul suveran. Trebuie s-o facă!
Oh, cât de diferit stau lucrurile la Împăratul împăraţilor. Tu nu poţi fi prea mic pentru El. El îţi vede fiecare mişcare. El ştie tot ce este în tine. Nici o vrabie nu ar putea să cadă pe stradă fără ca El să n-o ştie. Nicio floricică n-ar putea răsări fără ştirea Lui. Cu cât mai mult sunteţi voi decât floarea aceea? Iar dacă zaci aici bolnav sau chinuit, nu ştii că Împăratul împăraţilor te vede? Nu ştii tu că El este interesat de vindecarea şi de fericirea ta? Poate eşti cât se poate de păcătos, dar ştiai că pe El Îl interesează să fii un supus al Lui? Tu spui „Eu sunt lipsit de importanţă”. Dar nu este aşa în ochii lui Dumnezeu. Dumnezeu te vrea. El te iubeşte. Şi Dumnezeu te-a iubit aşa de mult încât atunci când iubirea Lui a fost manifestată, harul suveran a intrat în acţiune şi a trimis un Mântuitor ca să te răscumpere pentru El.Iar în acest Mântuitor El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre – pentru că Dumnezeu te-a iubit. Dar Dumnezeu a văzut chinurile poporului Său şi prin rănile Lui aţi fost vindecaţi – harul lui Dumnezeu a făcut o cale, pentru că dragostea Lui a cerut-o.
Şi când iubirea Lui a manifestat mila Lui, Hristos a păşit în faţă. Se cerea ceva care să ia locul. Numai iubirea Lui a fost de partea voastră. Iar harul a dat o Jertfă pentru voi. Acum nu vi se cere decât să credeţi: „Oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Cred că înţelegeţi despre ce este vorba…”
Noi am recunoscut că Dumnezeu este cu noi nu numai în timpul adunărilor, ci El este un ajutor prezent la vreme de necaz. Experienţele acestui mare bărbat al lui Dumnezeu ne amintesc de zilele apostolilor şi ale prorocilor din vechime. Fie ca voi toţi să fi fost încurajaţi.
Să ne rugăm:
Doamne Dumnezeule, ne rugăm mai ales pentru cei bolnavi şi năpăstuiţi: fie ca ei să-şi dea seama că Tu eşti acelaşi şi astăzi şi că îţi confirmi Cuvântul cu semnele care-l urmează. Fie ca ei să înţeleagă că Tu eşti preocupat de necazul fiecăruia. Binecuvântează toţi ascultătorii şi dăruieşte-le dorinţa inimii lor. Mă rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.
