Dragi prieteni în Hristos, vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aş vrea să folosesc din nou ocazia şi să mulţumesc tuturor celor ce ne-au scris scrisori de încurajare şi apreciere. Semnele timpului ne spun că ceasul este înaintat. De aceea doresc să împărtăşesc cu voi ceea ce făcut Dumnezeu în decursul istoriei bisericii, ducându-ne spre restituire, înapoi la Cuvântul original, în această ultimă epocă a bisericii. Desigur că este imposibil să ţinem un studiu biblic detaliat despre diferitele teme, pentru că timpul nostru este limitat. Dar suntem bucuroşi să trimitem literatură oricui doreşte să ştie mai mult despre mesajul acestui timp.
Aş vrea să deschideţi cu mine la Apoc. 2:12: „Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: «Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri».” Aici din nou Domnul Isus se prezintă cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. Apoc. 1:16 ne spune că El avea şapte stele în mâna dreaptă, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri. Evrei 4:12 ne clarifică ce este sabia cu două tăişuri: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”. De fiecare dată când se predică adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu sub ungerea Duhului Sfânt, acesta este trimis pentru corectare, mustrare şi avertizare. Cuvântul Domnului taie şi străpunge inima noastră până ce suntem modelaţi în chipul binecuvântat al lui Isus Hristos. Câtă vreme El ne acordă mila Sa şi harul Său rămâne în vieţile noastre, este încă timp de pocăinţă şi de aducere în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu. În ziua aceea El va recunoaşte numai sângele Său şi Cuvântul Său. Dar când se încheie harul şi judecăţile Domnului vor lovi pe toţi aceia care L-au respins şi nu au crezut Cuvântul Său, în ziua aceea El va fi un Dumnezeu mânios, aşa cum este descris în Apoc. 19:12: „Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: «Cuvântul lui Dumnezeu». Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu”.
Domnul continuă să vorbească bisericii din Pergam: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana”. Domnul ştie unde locuim, ştie când venim şi când plecăm, ştie ce facem şi ce gândim. Nimic nu este ascuns de El. în vremea aceea Pergam a fost numit „Scaunul de domnie al Satanei”. Dar chiar acolo trăiau creştini autentici care ţineau Numele Domnului Isus Hristos. „Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea…” Nu se spune nimic despre un „nume” sau despre o „biserică”. Însă Domnul vorbeşte despre Numele Său, şi despre credinţa Sa, credinţa originală a bisericii care a fost aşezată la Cincizecime. Este exact ceea ce avem noi nevoie azi. Nu un nume, ci Numele Lui. Nu o credinţă, ci credinţa Lui. Aceşti credincioşi au ţinut Numele Domnului Isus Hristos şi credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Ei nu au mers după învăţături omeneşti, şi pentru aceasta Domnul i-a lăudat. Dar au urmat apoi şi cuvintele mustrării: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie”. Biserica se îndepărtase de puterea (autoritatea) Duhului Sfânt şi numai o mică parte au rămas credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, şi erau gata să trăiască şi să moară pentru El. Noi am văzut că în prima epocă a bisericii faptele nicolaiţilor s-au strecurat în biserica Dumnezeului celui viu. În a treia epocă a bisericii aceste fapte au devenit o învăţătură. Balaam nu era un proroc evreu. El reprezintă capul denominaţiunii. Moise era adevăratul proroc al acelui timp, care avea însărcinarea divină de a duce copiii lui Israel în ţara făgăduită. Domnul îi vorbise din Stâlpul de Foc, împlinind făgăduinţa pe care i-a dat-o lui Avraam. Moise avea pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, mesajul eliberării.
Balac, regele moabiţilor, nu era un păgân. Ei credeau în acelaşi Dumnezeu în care credea şi Israelul, însă nu aveau făgăduinţa. Aici este deosebirea! Balaam era un cap religios, dar era un proroc plătit care a iubit mai mult banii decât Cuvântul lui Dumnezeu. Balac l-a angajat ca să blesteme pe Israel. Dar cum poate cineva să blesteme ceea ce a binecuvântat Dumnezeu? Balaam a zidit şapte altare, aşa cum a făcut şi Israelul, închipuind venirea Domnului. Dar el nu avea legătură cu ceea ce făcea Domnul atunci. Acelaşi lucru este şi azi. Mulţi vorbesc despre revenirea Domnului dar nu vor să primească Cuvântul lui Dumnezeu descoperit pentru ceasul acesta care premerge a doua venire a lui Hristos. Dar ce s-a întâmplat cu Israelul? Ei au început să uite semnele şi minunile mari care au avut loc în mijlocul lor şi au început să se depărteze de mesajul adevărat al acelui ceas trimis prin Moise. Au început să asculte de un om care nu avea ce să le ofere. Acel păcat nu a fost iertat niciodată Israelului. Acelaşi lucru s-a întâmplat în epoca bisericii din Pergam. Majoritatea bisericii devenise rece şi formală. Sigur că ei mai credeau încă în Dumnezeu. Aveau o formă de creştinism dar erau orbi pentru descoperirea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu îşi mai avea poporul Lui care erau binecuvântat şi avea în mijlocul lui semne şi minuni.
La fel este astăzi. Oamenii sunt căldicei, şi se mulţumesc cu aproape orice fel de predică, câtă vreme este prezentă prosperitatea. Dar preacurvia spirituală nu va fi niciodată iertată. Oamenii nu vor să poarte ocara lui Isus Hristos. În Iuda 11 citim: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!” Prorocii din vechime, apostolii, toţi oamenii lui Dumnezeu nu au predicat niciodată pentru bani sau pentru popularitate. Ei predicau pentru că Cuvântul lui Dumnezeu era viaţa lor şi ardea în sufletul lor.
Citim în continuare: „Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc”. Am vorbit deja despre faptele nicolaiţilor în emisiunile anterioare. A fost începutul organizaţiilor, când ei au început să pună la punct o preoţie, ridicându-se deasupra laicilor. Puteţi întreba cum de este posibil ca astfel de lucruri cum ar fi învăţătura lui Balaam, învăţătura nicolaiţilor să fie în Biserica nou testamentară. Dragi prieteni, acele lucruri sunt peste tot în jurul nostru, dar pot fi detectate numai de lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că poartă o haină fină. Dar noi suntem chemaţi să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu.
„Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”. Duhul vorbeşte prin Cuvânt, prin mesagerul trimis de Dumnezeu epocii respective a Bisericii. „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte”. În Vechiul Testament mana proaspătă a căzut zilnic în timpul celor 40 de ani de călătorie a copiilor lui Dumnezeu prin pustie. Nişte mană a fost păstrată şi în sfânta sfintelor ca o amintire că Dumnezeu i-a hrănit cu o hrană cerească pe aceia pe care i-a eliberat. Aici este numită mană ascunsă. Acest lucru înseamnă că nu este ceva ce stă la suprafaţă, ci este ascunsă de ochii celor înţelepţi. La descoperirea lui Dumnezeu pentru acest ceas, mana cerească pregătită pentru ceasul în care trăim, au acces numai cei ce sunt călăuziţi de Duhul Sfânt.
Dragi prieteni: cărui grup îi aparţinem noi? Ne-am verificat noi învăţăturile cu Scriptura? Am comparat noi ceea ce practică biserica noastră cu ceea ce practica la început Biserica nou testamentară? Corespunde experienţa noastră cu cea a creştinilor de la început? Sunteţi voi călăuziţi de Duhul Sfânt?
Să ne rugăm:
Tată ceresc, ne rugăm ca nimeni să nu trateze cu uşurătate Cuvântul Tău. Acesta să fie pentru noi toţi ca o sabie cu două tăişuri, şi să intre adânc în inimile noastre, ca să ne dea adevărata pocăinţă prin harul Tău. Ajută-ne ca în toate lucrurile să ne rânduim după Cuvântul Tău. Binecuvântează pe toţi aceia care au auzit acest mesaj. În Numele Sfânt al lui Isus. Amin.
