Stimați ascultători, vă salut călduros, în Numele scump al Domnului!
Astăzi începem cu Apocalipsa 5:1: „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinlăuntru și pe dinafară, pecetluită cu șapte peceți”. Mulți ar fi dorit să privească în tainele acestei cărți pecetluite, dar în planul lui Dumnezeu a fost hotărât să fie ținute ascunse până în timpul sfârșitului. După ce pecețile au fost deschise, Dumnezeu dă alor Săi privirea și înțelegerea corectă pentru Cuvântul descoperit.
Domnul Dumnezeu a avut mereu robii Săi, prin care Și-a făcut de cunoscut tainele. În capitolul 2:9-10, profetul Ezechiel scrie: „M-am uitat și iată că o mână era întinsă spre mine și ținea o carte în chip de sul. A desfășurat-o înaintea mea și era scrisă pe dinlăuntru și pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri și gemete”. Termenul „sul” din Vechiul Testament, în Noul Testament este descris ca fiind o carte. În această carte tainică nu găsim doar descoperirea planului divin de mântuire pentru Adunare, ci și plângeri, bocete și gemete care vor veni asupra pământului. Această carte este pecetluită pe dinafară cu șapte peceți. Niciun om neautorizat nu are voie să cunoască conținutul; nimeni nu are voie să privească în ea. Ioan dă mărturie și spune: „Și am văzut un înger puternic, care striga cu glas tare: «Cine este vrednic să deschidă cartea și să-i rupă pecețile?».” Această întrebare i-a mișcat pe mulți, până în timpul nostru: Cine este vrednic? Cine este autorizat să descopere tainele acestei cărți și să-i rupă pecețile? Răspunsul este: „Și nu se găsea nimeni nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea”. Niciun om, nicio ființă nu a fost în stare să se uite în această carte a tainelor divine și să-i rupă pecețile.
Ioan a plâns mult pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. El era trist, deoarece conținutul acestei cărți nu trebuia ascuns, ci [trebuia] făcut de cunoscut poporului lui Dumnezeu. Dar unul din bătrâni i-a spus: „Nu plânge: «Iată că Leul din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei.»” Pentru el, acestea au fost cuvinte de mângâiere și de nădejde, căci Isus Hristos, Leul din seminția lui Iuda, Domnul slavei a biruit; și numai El singur este vrednic să deschidă cartea, să-i rupă pecețile și să-i descopere conținutul. Niciun profet, niciun apostol nu a fost vrednic, ci Cel care S-a dat pe Sine Însuși ca Miel al lui Dumnezeu și a biruit.
După ce profetul Ezechiel a văzut această carte tainică, sulul, lui i-a fost spus: „Du-te la prinșii de război, la copiii poporului tău: vorbește-le și, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu!»” Cuvântul Domnului a răsunat și-n timpul nostru în același mod supranatural cum au primit profeții descoperirile lor de la Dumnezeu și așa cum Ioan a avut trăirile lui pe insula Patmos. În același fel, fratelui Branham i-au fost descoperite tainele divine. După ce i-a fost făcut de cunoscut conținutul acestei cărți tainice, el a mers la poporul lui Dumnezeu care în acest timp trăiește în robie babiloniană, duhovnicească și în Numele Domnului Isus Hristos a adus pe AȘA VORBEȘTE DOMNUL a Cuvântului descoperit.
Indiferent dacă cineva ascultă sau nu, totuși, ei să recunoască că în mijlocul lor a trăit și a vorbit un profet, cu descoperirea divină a Cuvântului.
Ori de câte ori venea brațul Domnului peste profeții Săi, ei primeau puterea Duhului. Ei au fost conduși în mijlocul poporului lui Dumnezeu, pentru a le aduce cuvintele Atotputernicului, pe „AȘA VORBEȘTE DOMNUL”. Profetul Ezechiel relatează deja că: „Când m-a răpit Duhul și m-a luat, mergeam amărât și mânios și mâna Domnului apăsa tare peste mine”. Așa s-a întâmplat întotdeauna cu adevărații profeți ai lui Dumnezeu. Domnul a vorbit întocmai lui Ezechiel, zicându-i: „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel”. Și noi stăm în fața întrebării: În acest timp, nu a fost trimis de către Dumnezeu un profet pus ca străjer în Adunarea lui Dumnezeu, pentru a împărtăși descoperirea vie a Dumnezeului Celui viu și asupra căruia Se odihnea Duhul lui Dumnezeu?
Ioan relatează mai departe: „Și la mijloc, între scaunul de domnie și cele patru făpturi vii și între bătrâni, am văzut stând în picioare un Miel. Părea înjunghiat și avea șapte coarne și șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, trimise în tot pământul”. În această descriere este prezentată divinitatea deplină a Mielului. Despre cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu, deja am vorbit. Este Unul și Același Duh care a fost în lucrare în cele șapte epoci ale Adunării. Iar această lucrare a lui Dumnezeu a devenit posibilă după ce Mielul lui Dumnezeu a fost înjunghiat și a plătit prețul pentru păcatele noastre, dobândind ispășirea. Adunarea Noutestamentară a început cu o turnare puternică a Duhului Sfânt asupra celor răscumpărați.
„El a venit și a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce ședea pe scaunul de domnie”. Aici întâlnim o acțiune de mare însemnătate în istoria mântuirii. Un teolog ar spune imediat: „Acolo Îl vedeți pe Isus ca a doua persoană din Dumnezeire”. Dar aici nu este scris așa ceva. Aici Îl vedem pe Isus ca Miel; și este scoasă în evidență lucrarea Lui mântuitoare. Abia după ce Mielul lui Dumnezeu a fost adus ca jertfă a lui Dumnezeu aici pe pământ, a venit lucrarea Duhului peste tot pământul.
Termenii „Duhul lui Dumnezeu”, „dragostea lui Dumnezeu”, „harul lui Dumnezeu”, „Fiul lui Dumnezeu”, „Cuvântul lui Dumnezeu”, ș.a.m.d., nu avem voie să le despărțim niciodată de Dumnezeu, în imaginația noastră omenească. Sunt vești deosebite de la Dumnezeu, dar nu au existență în sine însele, ci numai în Dumnezeu.
Noi trebuie să înțelegem că Fiul lui Dumnezeu este descoperirea lui Dumnezeu în trup de carne. Dacă vedem această descriere separată, lângă Dumnezeu, atunci este doar pentru o observa clar un act istoric de mântuire. Niciodată nu putem despărți descoperirea lui Dumnezeu de Dumnezeu. Așadar, Ioan a văzut Mielul cu șapte ochi, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu – Un Dumnezeu al căruit Duh a stăpânit peste cele șapte epoci.
„Când a luat cartea, cele patru făpturi vii și cei douăzeci și patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare câte o alăută și potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinților”. Începând cu Golgota, calea către Dumnezeu este liberă. Rugăciunile sfinților se ridică la Dumnezeu, cerul este deschis. Aici nu este scris „rugăciunile pocăiților” sau „rugăciunile credincioșilor”, ci „rugăciunile sfinților” – oameni care nu au primit doar răscumpărarea, ci care sunt sfințiți în adevăr.
Despre cei douăzeci și patru de bătrâni și cele patru făpturi vii este scris: „Și cântau o cântare nouă și ziceau: «Vrednic ești Tu să iei cartea și să-i rupi pecețile: căci ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru și ei vor împărăți pe pământ!».”
Stimați ascultători, ce privilegiu că putem trăi în acest timp, în care Mielul a deschis cartea tainică, a rupt pecețile și a descoperit tainele ascunse! Ca întotdeauna, la fel și acum, El le-a descoperit robului și profetului Său, căci așa este scris: „Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Și descopere taina Sa, slujitorilor Săi proroci”.
Dumnezeu a pus o chemare înaltă în viețile noastre și ne-a învrednicit să auzim și să credem mesajul Său pentru acest timp. Toți cei care sunt răscumpărați prin sângele Mielului, au parte de descoperirea tainelor Sale. El îi desăvârșește pentru ziua revenirii lui Isus Hristos. Domnul să dăruiască har ca toți să fie pregătiți!
Să ne rugăm:
Dumnezeul meu, Te rog în Numele lui Isus Hristos, deschide alor Tăi inimile și vorbește cu ei prin Duhul Tău cel sfânt! Fie ca fiecare să înțeleagă totul corect! Te rog, în Numele lui Isus! Amin!
