Apocalipsa – capitolul II (partea I-a) – de Ewald Frank

Stimați ascultători, vă salut călduros, în Numele scump al Domnului! Și mulțumesc tuturor celor care mi-au scris!

Astăzi dorim să citim din Apocalipsa capitolul 2: „Îngerului Adunării din Efes, scrie-i: «Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur». După ce, în primul capitol, Domnul a fost descris în starea Sa proslăvită, în fiecare scrisoare, El Se prezintă îngerului Adunării în mod diferit.

Vom atinge doar pe scurt cele șapte scrisori. Cartea „Cele șapte epoci ale Bisericii” le tratează în detaliu. În cele șapte scrisori întâlnim de fiecare dată pe „AȘA VORBEȘTE DOMNUL.”

În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit prin profeți.

În cartea Apocalipsa ne întâlnim cu același Domn, care vorbește și lucrează în Adunarea Sa. El umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur și vorbește celor șapte îngeri, care sunt arătați ca stele în mâna Sa dreaptă. Ei au fost conducătorii și mesagerii lui Dumnezeu în epocile respective. Așa cum adunările locale din Asia Mică aveau câte un reprezentant, un mesager cu care a vorbit Domnul, așa a avut fiecare epocă a Adunării câte un bărbat al lui Dumnezeu, un mesager, căruia i-a vorbit Domnul: „Așa vorbește Domnul: «Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, …».” Ochii Lui, ca o flacără de foc, văd totul. El va răsplăti tot ceea ce a fost făcut conform Cuvântului Său, spre cinstea Numelui Său. El zice: „ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt și i-ai găsit mincinoși”. Nu poți amăgi un adevărat rob al lui Dumnezeu. El este condus de Duhul lui Dumnezeu. Domnul îi arată tot ce privește Adunarea.

Pavel scrie despre bărbați care predică fără o însărcinare divină. Oamenii aceștia sunt niște apostoli mincinoși, niște lucrători înșelători, care doar poartă masca apostolilor lui Hristos. Nu faptul că cineva se referă la Domnul și la apostolii Săi, îl face pe respectivul un rob al lui Dumnezeu, ci trebuie să existe însărcinarea Domnului, ca și la ucenicii lui Isus.

Mai întâi, Domnul vorbește despre lucrurile bune din Adunare, despre lucrările lor, osteneala lor, răbdarea lor ș.a.m.d. După lauda dată: „și că n-ai obosit”, Domnul trece la partea a doua, pronunțând mustrarea: „Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi”. Cu toate că Adunarea din Efes avea atâtea lucruri lăudabile și se ostenea, pentru a-I sluji Domnului, lucra pentru El, purta poveri grele și nu se obosea, aici este mustrată de Însuși Domnul pentru că a căzut de la dragostea dintâi. La ce folos toate lucrările, toată osteneala și tot efortul depus, dacă nu se rămâne în prima dragoste divină?! În 1 Corinteni 13, Pavel scrie tuturor credincioșilor despre dragostea lui Dumnezeu, care trebuie să aibă ca rezultat roada Duhului Sfânt în viețile noastre. Predicarea despre dragostea nu înseamnă nimic, dacă nu este descoperită în mod practic în viața adevăraților credincioși.

Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești”. Acest cuvânt este valabil și pentru noi, astăzi. Noi ne gândim la începutul Adunării Noutestamentare, atunci când fiecare mădular era umplut de dragostea lui Dumnezeu și era călăuzit de Duhul Sfânt. Iar Domnul Se putea dovedi într-un mod puternic în mijlocul lor. Dar, nu după mult timp, Domnul a exprimat această mustrare și dă avertismentul: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în raiul lui Dumnezeu.»” Făgăduința este valabilă numai pentru biruitori. Ei sunt aceia care iau în serios avertizarea și mustrarea lui Dumnezeu, care se cercetează și se pocăiesc, pentru ca Domnul să poată lucra în ei dragostea dintâi și să poată face faptele dintâi. În raiul lui Dumnezeu erau doi pomi: pomul cunoștinței binelui și răului și pomul vieții. Aici se vorbește numai despre pomul vieții. Iar de roadele lui se vor bucura biruitorii. Domnul lor le-a deschis urechea. Ei aud ceea ce spune Duhul, Adunărilor.

În scrisoarea scrisă Adunării din Smirna, citim: „Iată ce zice Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce a murit și a înviat… .” Aici, Domnul Se prezintă Adunării așa cum redă profetul Isaia în capitolul 48, versetul 12: „Ascultă-Mă, Iacove! Și tu, Israele,, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel dintâi și tot Eu sunt Cel din urmă”. Același Domn Se prezintă Adunării ca Cel dintâi și Cel din urmă. El zice: „Știu necazul tău și sărăcia ta (dar ești bogat), și batjocurile, din partea celor ce zic că sunt Iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a Satanei”. Și aici, mai întâi Domnul laudă Adunarea și apoi vine mustrarea. Adevărații credincioși au fost defăimați de evrei, pe care, aici, Domnul îi denumește a fi „sinagoga” Satanei. Este scris: „Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce”. Dar Domnul spune alor Săi: „Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții!” Credincioșia va fi răsplătită. Din nou auzim aceleași cuvinte: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: «Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.»” Așa cum Domnul Se prezintă tot diferit la începutul fiecărei scrisori, tot așa, El dă biruitorilor la sfârșitul fiecărei scrisori, o altă făgăduință. Când va veni marea zi, atunci noi vom vedea că Domnul a fost totul în toate și că fiecare făgăduință pe care a dat-o El, s-a împlinit cu toți biruitorii.

În a treia scrisoare, citim: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri: «Știu unde locuiești… .»” Domnul știe și vede totul. Adunarea din Pergam urma să aibă o mare luptă. Scaunul de domnie al lui Satan era acolo. Martorii adevărați ai lui Isus țineau tare de credință, de Cuvântul adevărului și nu L-au tăgăduit pe Domnul. Și aici, mai întâi este pronunțată lauda, iar apoi, mustrarea. Domnul zice: „Dar am ceva împotriva ta”. Acolo, în Adunare, erau oameni care nu se țineau de învățătura apostolilor și profeților, ci de învățătura lui Balaam. Mai erau și unii dintre ei care se țineau de învățătura Nicolaiților. Domnul pronunță avertizarea, zicând: „Pocăiește-te dar. Altfel, voi veni la tine curând și Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele”.

Ce are să ne spună Domnul în acest timp? Ce-I place și ce nu-I place? În ce constă lauda și în ce constă mustrarea?

Stimați ascultători, același Domn care a vorbit poporului Său în toate timpurile prin robii Săi, ne pune în fața noastră și în acest timp, oglinda Cuvântului Său. El ne mustră și ne conduce la pocăință, pentru că am părăsit dragostea dintâi și am tolerat învățături greșite. El ne spune să ne pocăim. Dacă nu, El vine și va răsturna sfeșnicul. Noi trebuie să recunoaștem că Însuși Domnul vorbește cu noi. Cuvântul Lui este o sabie cu două tăișuri; taie și pătrunde până în adâncul interiorului sufletului nostru. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor, Duhul! Făgăduința este: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă și-i voi da o piatră albă; și pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l știe nimeni decât acela care-l primește”. Noi de-abia așteptăm acea zi glorioasă!

Să ne rugăm:

Tată ceresc, dăruiește tuturor claritate cu privire la lucrarea Ta în Adunarea Ta! Vorbește tuturor, prin Duhul Sfânt! Te rog, în Numele lui Isus! Amin!


Distribuie această postare.