Dragi prieteni, sunt fratele Frank şi vă salut în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Pentru că aşa de mulţi au fost binecuvântaţi când l-au auzit pe fratele Branham predicând şi rugându-se pentru bolnavi când darul deosebirii era în acţiune, îl vom lăsa să ne vorbească din nou prin predica „Apa din stâncă, prezentă întotdeauna” (JEFF.IN Duminică, 23.07.1961, dimineaţa). Acum, fratele Branham:
„Să deschidem în Exod cap. 17 şi să începem să citim de la versetul 5, până la 6: „Domnul a zis lui Moise: „Treci înaintea poporului şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel; ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul şi porneşte! Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca şi va ţâşni apă din ea şi poporul va bea”. Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel”.
Pentru lecţia din dimineaţa aceasta, aş lua ca temă: „Apa din stâncă, prezentă întotdeauna”
Noi ştim că Israelul a fost întotdeauna un exemplu istoric pentru Biserică. Căci Israelul a fost poporul lui Dumnezeu până a ieşit din Egipt şi după aceea ei au fost biserica lui Dumnezeu pentru că au fost despărţiţi de restul lumii. Şi noi devenim Biserica atunci când suntem despărţiţi de lucrurile lumii. Dar cât timp ne încurcăm cu lumea, noi nu suntem în Biserică. Eu am încredere acum că lucrul acesta va pătrunde adânc. Vedeţi, noi nu suntem Biserica până nu suntem despărţiţi de lume. Despărţiţi-vă, ieşiţi din mijlocul oamenilor necuraţi, nu vă încurcaţi cu ei şi nu fiţi părtaşi la păcatele lor. Nu vă înjugaţi cu necredincioşi, ci despărţiţi-vă de lucrurile lumii.
Iar când Israelul a fost în Egipt, ei erau poporul lui Dumnezeu. Apoi când au fost chemaţi afară, sau când a avut loc exodul lor, atunci au fost numiţi biserica, atunci când ei au fost despărţiţi de restul lumii.
Cuvântul „biserică” înseamnă „chemaţi afară”. Fiecare dintre noi, ca şi creştini, am avut un exod în viaţă. Am avut un timp când am fost chemaţi afară din mijlocul celor cu care eram asociaţi, am fost chemaţi afară din mijlocul oamenilor cu care am avut părtăşie odată şi am devenit un altfel de popor, ca să vorbim unui popor diferit care se poartă diferit şi vorbeşte diferit. În viaţa noastră a fost un exod.
Israel ne-a dat un exemplu foarte frumos când i-a chemat Dumnezeu afară. Ei au avut un exod şi au ieşit din mijlocul popoarelor lumii şi au devenit un popor despărţit pentru Dumnezeu, un popor ciudat. Ei umblau la umbra tronului de îndurare. Ei locuiau şi umblau cu marele Stâlp de Foc. Şi Dumnezeu i-a dus din Egipt în ţara pe care le-o făgăduise.
Iar în acest exod li s-a dat un conducător spiritual – Moise – un mare proroc uns, care a fost un bărbat deosebit. Era un om sfânt; aşa s-a născut el. Dumnezeu l-a chemat din pântecele mamei lui, ba chiar mai dinainte; Dumnezeu a hotărât înaintea întemeierii lumii ca el să fie un conducător al generaţiei aceleia, ca să-i ducă pe oameni în exodul acesta.
Cu ceva timp în urmă am vorbit copilaşilor de aici, am avut o mică predică pentru ei şi le-am arătat cum s-au rugat Iochebed şi Amram, tatăl lui Moise, pentru eliberarea poporului. Iar Amram a văzut într-o vedenie cum Dumnezeu, sau un Înger, arăta spre nord şi i-a spus ce se va întâmpla. Apoi s-a născut micuţul Moise. Iar lor nu le-a fost teamă de poruncile împăratului, ei nu s-au temut de pericole. Ei au ştiut că mâna lui Dumnezeu era peste Moise şi asta a rezolvat problema. Aşa este. Indiferent ce spunea împăratul, sau lumea politică, sau altcineva, ei au ştiut că mâna lui Dumnezeu era peste Moise. Lor nu le-a fost frică să-i dea drumul în mijlocul crocodililor care se îngrăşaseră cu copilaşii evreilor. Moise a fost pus într-o micuţă arcă şi trimis drept în mijlocul crocodililor. Pentru că ei nu se temeau de nimic; ei au ştiut că mâna lui Dumnezeu era peste Moise.
Dacă noi am putea să ştim acum acelaşi lucru şi anume că marele nostru Conducător, Duhul Sfânt, a fost trimis de Dumnezeu şi El este Conducătorul nostru. Şi nu contează ce spune lumea şi cât de mult râd ei de voi, noi Îl urmăm pe Conducător. Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt ca să fie Conducătorul nostru. „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea. Dar voi Mă veţi vedea, căci voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii”. Aşa că marele nostru Conducător, Duhul Sfânt, este cu noi. Acum noi trebuie să-L urmăm şi să facem exact cum spune El. Şi acest Conducător nu ne va lua niciodată de pe cale, ci ne va ţine tot timpul în graniţele Scripturii. El nici o dată nu se va abate la stânga sau la dreapta. El va sta drept pe calea Scripturilor.
Iar Moise trebuia să treacă cu Israelul chiar peste Marea Roşie, peste Iordan, spre ţara făgăduită, prin pustie. Nu Moise a fost acela care a ieşit din rânduială. Nu Dumnezeu a ieşit din rânduială. Poporul a ieşit din rânduială şi a provocat necazul. Haideţi să ne gândim acum la aceste lucruri.
Moise, acest conducător uns, le-a arătat în cele din urmă prin semne şi minuni, că numai Dumnezeu poate să facă acest lucru. El a făcut înaintea bătrânilor lui Israel aceste semne şi minuni, până când ei au fost convinşi că acest Moise era cel uns ca să-i scoată afară din Egipt şi să-i ducă în ţara aceea binecuvântată care le fusese făgăduită. Când ei au văzut semnele mari pe care le-a făcut Moise în Numele lui Dumnezeu, au fost gata să-l urmeze. Şi el i-a scos afară şi i-a dus prin Marea Roşie, au trecut prin mare ca pe uscat şi au călătorit prin pustie. Călătoria prin pustie a fost timpul încercărilor.
Când cineva Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor al său, parcă pluteşte pe înălţimi. Dar înainte ca această persoană să poată să fie botezată cu Duhul Sfânt, trebuie mai întâi să treacă printr-un proces de sfinţire. El trebuie să treacă prin nişte încercări. Voi toţi aţi trecut prin asta. Biblia spune: „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii”. Dar dacă noi suferim pedeapsa, ştiind că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, atunci suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu; apoi El ne pecetluieşte cu Duhul Sfânt până în ziua răscumpărării noastre. Iar Israelul, ca un simbol istoric, a trebuit să treacă prin această corectare.
Când ei erau în Egipt, Dumnezeu l-a trimis pe Moise şi el a întins toiagul şi au venit păduchi şi muşte… El a întins toiagul spre soare şi acesta a apus. A întins toiagul către ape şi ele s-au transformat în sânge. Iar Israelul avea un timp minunat în Gosen; soarele nu s-a întunecat; urgiile nu i-au atins; ei se bucurau, ca şi voi atunci la început, când aţi fost mântuiţi. Parcă şi păsările cântau altfel şi toată lumea era cumsecade. Oh, când aţi fost mântuiţi totul era minunat. Apoi a venit timpul încercării, al corectării, al sfinţirii, când aţi fost sfinţiţi faţă de lucrurile lumii, când trebuia să daţi la o parte orice piedică şi păcatul care vă înfăşura aşa de uşor. Bărbaţii au trebuit să se lase de fumat, de băut, să nu mai meargă să joace cărţi şi să facă pariuri. A trebuit să vă sfinţiţi faţă de toate acele lucruri prin credinţa în sângele lui Isus Hristos. Femeile au trebuit să-şi lase părul să crească, să poarte fuste lungi şi să se comporte altfel: a fost un timp al sfinţirii. Mulţi s-au răzvrătit şi s-au întors înapoi; copiii lui Dumnezeu nu procedează aşa. Un copil al lui Dumnezeu se uită drept spre Calvar şi ştie că aceste lucruri se întâmplă spre binele lui.
În acest timp de încercare a venit lepădarea în Israel. Au început să comenteze: „Am fi vrut să rămânem în Egipt. Ni s-au scârbit sufletele de această hrană proastă”.
În timpul nostru ar suna cam aşa: „Oh, în fiecare miercuri seara avem adunare de rugăciune. În fiecare duminică dimineaţa mergem la biserică. Ce vedem acolo? Tot acelaşi lucru; predicatorul se ridică şi predică; se cântă; şi tot aşa”. Dacă aşa vorbiţi, atunci voi mergeţi acolo numai din obligaţie. Voi nu sunteţi închinători. Un închinător merge acolo ca să se închine lui Dumnezeu, să se roage Dumnezeului său, să-L laude pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui; el ţine de fiecare Cuvânt.
Este ca într-o poveste de dragoste. Dacă în tinereţe ai mers cu un bărbat numai din obligaţie, sau voi bărbaţii aţi mers cu o fată numai din obligaţie… „Mama vrea să ies cu tipul acesta, dar eu nu-l pot suporta”. Nu te-alegi cu nimic de la vizitele lui. Sau dacă un băiat iese cu o fată… Tu ieşi cu ea, dar ea te plictiseşte; mama ta vrea să ieşi cu ea pentru că este genul de fată pe care ea o place. Vedeţi, asta te-ar face să te plictiseşti; acolo nu este dragoste. Dar pe tine nu te interesează fata; tu nu te aranjezi ca să mergi s-o vezi; tu nu vrei să mergi s-o vezi. Este un lucru îngrozitor. Iar când el vine să te vadă pe tine, tu ai vrea să stea puţin şi să plece.
La fel este atunci când voi spuneţi: „De ce predică aşa de mult?” Vedeţi, voi nu sunteţi îndrăgostiţi. Dar când pentru tine contează fiecare Cuvânt, aşa cum v-a avertizat azi dimineaţă Duhul (este vorba despre o vorbire în limbi care a avut loc înaintea predicii – n.tr.) (vedeţi?), „Ţineţi de fiecare Cuvânt”. S-ar putea ca despre asta să vă fi vorbit El. Fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este viaţa veşnică. Este o bucurie să mergi la biserică indiferent de situaţie. Chiar dacă a prea cald, sau e prea frig, chiar dacă oamenii se agită, sau se plâng, indiferent ce fac ei, tu tot te bucuri când auzi Cuvântul Domnului. Atunci eşti îndrăgostit de Hristos; vouă vă place atunci să mergeţi la biserică”.
Să ne rugăm:
Tată ceresc, binecuvântează-i pe toţi aceia care au ascultat predicarea Cuvântului Tău. Doamne, atinge pe fiecare. Deschide inimile copiilor Tăi de pretutindeni. Eu mă rog în Numele Domnului Isus. Amin.
Duminica viitoare vom asculta continuarea predicii fratelui Branham. Tocmai a fost tipărită ultima mea broşură: „Hristos şi Biserica Lui în lumina Cuvântului profetic”. Dacă doriţi să primiţi o copie, sau alt fel de literatură, vă rog să ne scrieţi.
