Dragi prieteni, vă salut încă odată Numele scump al Domnului Isus Hristos. Astăzi îl vom asculta din nou pe fratele Branham vorbindu-ne prin predica „Apa din stâncă, prezentă întotdeauna” (JEFF.IN Duminică, 23.07.1961, dimineaţa). Acum, fratele Branham:
Dar dacă voi sunteţi cu adevărat hotărâţi să rămâneţi pe cale, rămâneţi cu acest Conducător, Duhul Sfânt, rămâneţi cu Cuvântul. Şi dacă rămâneţi cu Duhul, Acesta vă va ţine în Cuvânt. Aşa este. Vă va conduce de-a lungul căii Cuvântului. Şi să nu vă fie teamă de Cuvânt. Acesta nu va răni; acesta vă va ajuta, dacă sunteţi răniţi. Acesta va vindeca toate rănile; Duhul Sfânt o va face.
Acum, noi constatăm că de-a lungul acestui drum, ei au ajuns la un loc numit Horeb. Haideţi să descompunem numele acesta: H-o-r-e-b. Acest nume înseamnă „un loc secetos” sau „deşert”.
Iar când noi ne depărtăm de părtăşia unuia cu celălalt în biserică, şi când ne depărtăm de părtăşia cu Duhul Sfânt, lucrul acesta ne aduce într-un loc secetos, într-un deşert, unde nu este nimic viu, şi tot ce există acolo are ţepi. Aţi ştiut ce este de fapt un ţepuş de felul acesta? Este o frunzuliţă delicată care nu a avut parte de apă; ea s-a răsucit atât de mult şi s-a strâns încât a ajuns un ţepuş. Şi dacă vedeţi pe cineva care se comportă în felul acesta, poate că el este un suflet scump care dacă ar fi fost udat în mod corect, ar fi fost o frunză delicată. Dar în loc de aceasta s-a răsucit până când a devenit un ţepuş care înţeapă totul – ştiţi voi, cineva care tot timpul bagă vină. Singurul lucru de care are nevoie este apa. Asta-i tot. Are nevoie de o trezire, de o înviorare de la Domnul. Dacă o veţi pune în apă, frunzuliţa aceasta se va desface.
Dar cei ce se află într-un astfel de loc trebuie să îndure situaţia de acolo. Iar cei ce doresc să fie în atmosfera aceea unde totul înţeapă, este zarvă, ceartă, frământare – voi vă veţi găsi în atmosfera aceea; asta-i tot. Dar noi nu trebuie să fim acolo; nu trebuie să rămânem acolo.
Acest Horeb a fost locul în care Dumnezeu a fost dezamăgit de popor, pentru că ei au ajuns în starea aceasta. Şi El i-a făcut să ocolească pentru că nu au vrut să meargă pe cale. Ei au părăsit calea principală şi au luat-o pe partea aceasta. Lucrul acesta l-a determinat pe Dumnezeu să facă ceva extraordinar. Dumnezeu a trebuit să-l facă pe Moise să ia toiagul judecăţii cu care a judecat naţiunea şi să lovească Stânca pentru a da apă.
Aici este o lecţie frumoasă, dacă am putea s-o înţelegem. Pentru că noi ne-am depărtat atât de tare şi am fost prinşi de lume, Dumnezeu a trebuit să ia judecata lumii şi să-L lovească cu aceasta pe Fiul Său la Golgota, ca noi să putem fi liberi. Înţelegeţi ce vreau să spun?
Pentru ca oamenii aceştia să primească apă după ce au ajuns acolo, locul acesta secetos a fost făcut o Golgotă. Şi acolo Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă, şi să adapi adunarea şi vitele lor.” Şi Stânca aceasta era Hristos. Iar Moise a luat toiagul care adusese judecata peste naţiunea lui Israel, şi cu acesta a lovit Stânca – cu judecata lui Dumnezeu. Înţelegeţi? El a luat păcatele poporului pe acest toiag. În loc să lovească poporul, el a lovit Stânca. Şi printr-o lucrare a lui Dumnezeu Stânca a adus mântuire, a dat apă unui popor pieritor. Aceasta a dat apă unui popor care era pe moarte. Şi acesta este lucrul pe care l-a făcut Dumnezeu atunci când a înfăşurat păcatele mele şi ale voastre pe un toiag al judecăţii; noi ar fi trebuit să fim loviţi, însă Cel lovit a fost Hristos; ca din El să iasă ape, care semnifică Duhul. Duhul Sfânt a ieşit din El ca să ne dea nouă viaţă. Acum noi avem viaţă veşnică. Stânca aceea era Hristos.
Acum să fim atenţi. Eu am văzut atâtea ilustrări fireşti, intelectuale, ale acestei Stânci. Nu demult am văzut una care le întrecea pe toate: în vârful unui deal era o mică stâncă, iar Moise trebuia să o lovească, şi Israelul era acolo jos cu o ceaşcă de ceai, ca să soarbă dintr-un mic izvor care curgea din această stâncă. Dar aceasta este doar părerea cuiva. Însă atunci când Stânca aceasta a dat apă, au fost acolo peste două milioane de oameni, în afară de boi, cămile şi tot ce au mai fost, care au băut cantităţi mari de apă. Acolo a ţâşnit şuvoi.
În felul acesta încearcă ei azi să-l facă pe Hristos, pe Duhul Sfânt: doar o mică stropitură, numai atât cât să vă facă să credeţi că există un Dumnezeu. Nu. Este Apă din belşug. David a spus: „…paharul meu este plin de dă peste el.” Este pur şi simplu un şuvoi, o revărsare a Duhului Sfânt.
Oamenii se tem de Acesta. Unii spun: „Mi-e puţin frică să nu fac cutare sau cutare lucru, sau să nu merg prea departe. Eu pot să-ţi arăt pe cineva care a mers puţin cam departe.” Dar voi niciodată nu arătaţi spre aceia care nu au mers destul de departe. Vedeţi? Cum este cu cei care nu au mers destul de departe?
Noi am avut pe unii care au făcut lucruri fireşti şi au călcat cu stângul. Şi în cazul acesta nu Dumnezeu este de vină, ci pentru că oamenii nu au fost călăuziţi corect au călcat cu stângul şi s-au băgat în nişte fanatisme. Şi după aceea toată lumea, Diavolul, arată spre ei: „Vezi? Vezi?”
Daţi-mi voie în dimineaţa asta să arăt spre cei al căror număr este mai mare de zeci de milioane de ori, şi care nici măcar nu au avut un început. Cum este cu ei? Uitaţi-vă la starea lor. Uitaţi-vă la unul ca Eichman, unul dintre cei mai şcoliţi oameni din lume. Se spune: „Penticostalii nu sunt civilizaţi şi sunt lipsiţi de etică, nu au şcoală” şi aşa mai departe. Dar priviţi la Eichman, unul dintre cei mai bine pregătiţi oameni din lume. Şi el a trimis la moarte şase milioane de copii şi femei şi bărbaţi, şase milioane de suflete. Dar voi nu vreţi să arătaţi spre cineva de acest fel.
Dar dacă un neînsemnat care de-abia citeşte, care stâlceşte vreun nume din Biblie, sau care a făcut sau a spus ceva greşit, toate ziarele vor să relateze şi spun „Nu te poţi bizui pe ei.”
Atunci dacă pe aşa ceva nu vă puteţi bizui, de ce nu vă bizuiţi pe educaţie şi pe intelectualismele pe care le avem azi? Uitaţi-vă la Adolf Hitler. Priviţi la „creierele” lumii de azi. Uitaţi-vă la ei.
Ceea ce trebuie să faceţi voi, este să fiţi în stare să despărţiţi prin Duhul Sfânt ce este corect de ceea ce este greşit.
Acum, noi constatăm că apele vieţii au ţâşnit din această Golgotă pe care au avut-o ei acolo. Unii oameni se gândesc că tot Israelul a băut, apoi au încărcat cămilele şi aşa mai departe, şi şi-au luat copiii şi au călătorit altundeva, şi au lăsat acolo Stânca din care ţâşnea apă. Este greşit. Stânca aceea a mers după ei, şi apa aceea i-a urmat. Cred că puteţi găsi acest lucru în 1 Cor. 10:4: Stânca venea după Israel. Oriîncotro au mers din ziua aceea încolo, Stânca a mers cu ei, şi apele i-au urmat.
Ce tablou minunat, şi o nădejde pentru credinciosul de azi care ştie Stânca aceea care a fost lovită odată, Apa aceea care a curs odată de pe Golgota, merge cu noi oriunde ne aflăm. Oh, Doamne. Nu ne întoarcem într-un loc anumit şi spunem: „Păi alaltăieri noi am avut apă aici.” Noi avem Apă astăzi chiar aici, pentru că Stânca aceea era Hristos. Şi Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Vedeţi?
Stânca aceea a mers după Israel. Nu ei au mers după Stâncă, ci Stânca a mers după ei. Amin. Israelul a mers mai departe în călătoria lui. Ei aveau de făcut un singur lucru, şi anume să ţină ruta corectă, drept spre ţara făgăduită. Iar Stânca şi apa i-a urmat… Stânca venea după ei… aşa spune în 1 Cor. 10. Stânca aceea era Hristos.
Dumnezeu a pus peste Hristos judecata care ar fi trebuit să-i lovească pe oameni, şi L-a lovit. Aţi remarcat că a existat o spărtură în Stâncă din acel moment încoace? Stânca avea o spărtură în locul în care a lovit-o Moise. Şi Hristos a avut o spărtură în locul în care a fost lovit. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Din acea Viaţă au ieşit Râurile de Apă vie de care noi ne bucurăm aşa de mult astăzi.
Ţineţi minte că Viaţa lui Hristos rămâne cu Biserica. Aleluia. O, dacă ne-am putea opri gândurile noastre aici pentru următoarele 10 minute! Hristos nu părăseşte Biserica. „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Oamenii Îl părăsesc pe Hristos nu Hristos pe oameni. Oamenii Îl părăsesc prin necredinţa lor. Ei Îl părăsesc pe Hristos, nu Hristos pe ei.
Israel a părăsit izvorul, nu izvorul pe ei. Vedeţi? Pentru că Biblia spune clar că Stânca şi apa l-au urmat pe Israel: l-a urmat. Oriunde se duceau ei, Stânca mergea cu ei.
Aş vrea să deschidem în dimineaţa aceasta, dacă mai avem timp, la Iosua capitolul 1, unde El a spus: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te…” Dumnezeu mergea cu Iosua…
Acelaşi Dumnezeu merge cu Biserica în dimineaţa aceasta. În orice loc faci un pas, acolo Dumnezeu este cu tine să-ţi dea apa şi Viaţă. „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.”
Să ne rugăm: Tată ceresc, mă rog în Numele lui Isus Hristos ca toţi aceia care tocmai au ascultat Cuvântul Tău vestit prin slujitorul Tău, să primească descoperirea asupra a ceea ce doreşti Tu să împlineşti. Dăruieşte-ne lucrul acesta Doamne, căci mă rog în Numele scump al lui Isus Hristos. Amin.
