Aflați ce vrea El de la voi – de William Branham

Dumnezeu ne-a pus pe pământ cu un scop. Noi suntem răspunzători în faţa Lui pentru scopul cu care ne-a pus aici. Voi ar trebui să veniţi la El pentru a afla ce vrea El de la voi, ce vrea El să faceţi voi.

Dacă lucraţi pentru cineva, iar acesta vă dă de lucru la o fermă sau altundeva – voi nu mergeţi la grajduri, vă aşezaţi şi spuneţi: „Am terminat!” Vedeţi, voi trebuie să mergeţi acolo şi să-l întrebaţi ce trebuie să faceţi şi apoi să o faceţi. Dacă lucraţi pentru cineva, atunci aflaţi mai întâi care sunt îndatoririle voastre.

Dacă noi suntem aici pe pământ, ar trebui să ne adresăm Celui care ne-a pus aici şi să spunem: „DOAMNE, ce vrei să fac? Ce trebuie să fac? De ce sunt aici?” Dacă trebuie să fiţi casnică, spălătoreasă sau altceva – indiferent ce cere Dumnezeu de la voi, voi o faceţi cât puteţi de bine; indiferent cât este de puţin, voi trebuie s-o faceţi. Voi spuneţi: „Ei, da.” Problema este că fiecare din noi vrea să facă lucrul celuilalt. Noi toţi vrem să avem mingea pentru noi, aşa cum se spune de obicei.

Cum este, de exemplu, ceasul acesta; fiecare piesă îşi are locul ei. Nu fiecare poate fi arătătorul. Eu mă uit la arătător doar atunci când vreau să ştiu cât este de târziu. Dar dacă una din rotiţe nu funcţionează corect, atunci ceasul nu va arăta ora exactă.

Aşa este şi cu omul. Noi toţi trebuie să fim la locul nostru şi în armonie în trupul lui Hristos. Atunci putem vedea cât este ceasul. Lumea va privi încoace şi va vedea ce este. Ei oricum sunt cu ochii pe voi. Indiferent dacă sunteţi un arc mic de ceas sau un arc principal, sau indiferent ce sunteţi, voi faceţi totul cât puteţi de bine. Noi avem o răspundere şi trebuie să dăm socoteală într-o zi pentru aceasta. Fiecare om de pe pământ are o răspundere şi trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu. Mulţi dintre noi sunt administratori şi trebuie să dea socoteală pentru aceasta. Această răspundere a unui administrator ne este dată de Dumnezeu; nu este important ce este. Aşa cum am spus cu câteva minute în urma: „O casnică trebuie să fie o casnică adevărată”. Aşa este. Dacă eşti fermier, atunci fii un fermier adevărat. Indiferent cu ce v-a însărcinat Dumnezeu, asupra acestui lucru sunteţi administrator şi voi trebuie să daţi socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta, căci toate aceste lucruri trebuie făcute.

Lui Ezechia i s-a poruncit să se pregătească pentru că trebuia să se întâlnească cu Creatorul său. Ezechia a fost un împărat, un bărbat însemnat. Aţi observat rugămintea lui? „DOAMNE, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată”. Ce mărturie este aceasta pentru noi astăzi: un bărbat care umblă înaintea lui Dumnezeu!

Deşi a fost anunţată moartea pentru omul acesta, Dumnezeu Şi-a schimbat, totuşi, planul cu el, căci Ezechia vroia să mai facă ceva, iar Dumnezeu a spus că ne va da cerinţa inimii noastre. Timpul lui Ezechia sosise. El avea cancer sau altceva, în zilele acelea se numea abces. Dar noi ştim că un abces obişnuit nu poate ucide; el se vindecă. Poate a fost cancer şi s-a deschis ca un ulcer. Dumnezeu i-a vorbit lui Isaia şi a spus: „Du-te acolo şi spune-i că va muri”. Dar Ezechia mai trebuia să facă ceva. Dacă Îl rugaţi pe Dumnezeu pentru ceva, atunci trebuie să aveţi un motiv. Este ca şi cu textul biblic pe care îl amintesc deseori: „Chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: ,Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare,’ se va face. Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi”. Toate acestea trebuie să fie dintr-o cauză şi cu un scop, altfel nu se va întâmpla. Voi nu puteţi să mergeţi pur şi simplu acolo – mulţi greşesc în aceasta – şi să spuneţi: „Eu vă voi arata că am credinţă să fac aceasta.” Aşa sunteţi pe dos de la început. Dumnezeu nu vă dă darurile ca să vă jucaţi cu ele.

Aşa cum am spus nu demult: „EL nu vă arată vedenii ca să vă jucaţi cu ele”. Acestea nu sunt ceva cu care se poate juca; acestea sunt sfinte. Folosiţi-vă de ele aşa cum vă permite DOMNUL. Fiţi prizonierul Lui. Chiar dacă vreţi să-i spuneţi cuiva că el este greşit şi una şi alta: voi tăceţi până v-o spune Dumnezeu. Dacă v-o spune Dumnezeu, atunci puteţi veni cu AŞA VORBEŞTE DOMNUL. Până atunci, uitaţi-o!

Lumea a fost avertizată astăzi exact aşa ca Ezechia atunci. Ea este mereu avertizată. Biserica este avertizată. Aceste lucruri nu se petrec din întâmplare; toate acestea au o cauză.

Ezechia nu s-a îmbolnăvit întâmplător şi a avut acest ulcer. Dumnezeu l-a trimis acolo pe Isaia ca să-i spună să-şi pună în rânduială casa pentru că va muri. Ezechia a plâns şi i-a spus lui Dumnezeu: „DOAMNE, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată, Te rog lasă-mi viaţa cu un scop, un scop bun, un scop divin”. Dumnezeu i-a spus proorocului: „Du-te înapoi şi spune-i.”

Nu este ciudat aceast lucru? Ezechia era bărbatul cel mai mare din ţară. Ezechia a fost un împărat şi un bărbat temător de Dumnezeu. El a fost un bărbat adevărat, dacă a putut să ceară aceasta de la Dumnezeu, iar Dumnezeu nu l-a mustrat pentru aceasta. „Eu am umblat înaintea Ta cu o inimă curată”. Aceasta ne spune foarte mult.

Dumnezeu nu a spus: „Nu, Ezechia, tu nu ai făcut aceasta”; El a aprobat că aşa a fost. EL a spus: „EU îţi voi mai prelungi puţin viaţa. Eu accept rugămintea ta”, căci el a fost un bărbat neprihănit, un slujitor adevărat al DOMNULUI.

Noi credem că şi noi avem dreptul să cerem ceva, dacă intenţia şi motivul sunt corecte.

63-0724 – Avertizare apoi judecată

Distribuie această postare.