Unitatea – condiție premergătoare manifestării finale a puterii lui Dumnezeu în biserică

Predica de la Krefeld, DECEMBRIE 2004

Exod 29:6-7: „Să-i pui mitra pe cap şi pe mitră să pui tabla sfinţeniei. Să iei untdelemnul pentru ungere, să i-l torni pe cap şi să-l ungi”. Apoi v. 9b: „Preoţia va fi a lor printr-o lege veşnică. Astfel să închini pe Aaron şi pe fiii lui în slujba Mea”. Aici se vorbeşte despre punerea în slujbă prin dedicarea prin ungere. Nu un popor de preoţi şi împăraţi în mod automat, ci puşi în slujbă prin puterea ungerii, prin puterea turnării Duhului Sfânt, botezaţi într-un singur Trup. Botezul în apă în Numele Domnului Isus Hristos, botezul cu Duhul Sfânt conform modelului biblic şi după aceea biserica primeşte unitatea care necesară în Duhul, ca toţi să vorbim aceeaşi limbă, să avem aceeaşi învăţătură şi să fim călăuziţi de acelaşi Duh Sfânt, prin har.

Fraţi şi surori, înainte să aibă loc ultima manifestare a puterii lui Dumnezeu, mai întâi noi trebuie să devenim o inimă şi un suflet, cum a fost înaintea Cincizecimii. Cei mai mulţi oameni vor să devină numai după aceea o inimă şi un suflet. Ştiţi că unitatea aceasta este necesară deja înainte de ne ruga pentru botezul cu Duhul Sfânt? Nu vă amintiţi de începuturile noastre? În trecut, înainte de a ne ruga pentru botezul Duhului, era unitate, noi eram o inimă şi un suflet. Fraţi şi surori, cerul a coborât pe pământ, cerul era pe pământ, era bucurie, pace, era acolo tot ce trebuia să fie. La fel trebuie să se întâmple. Este scris că înainte de coborârea Duhului Sfânt toţi erau într-un gând, toţi cei 120. Dacă noi nu suntem într-un gând, atunci aşteptăm degeaba. Noi trebuie să fim într-un cuget: un Domn, o credinţă, un botez. Niciunul să nu aibă ceva împotriva celuilalt, totul trebuie rezolvat. Domnul vrea să-şi aibă calea Lui cu biserica Sa, prin har. Este târziu pe ceasul lumii şi Domnul încearcă să ne aducă pe toţi în punctul în care să poată să-Şi aibă calea Lui cu noi.


Predica de la Krefeld, IUNIE 2005

Efes. 4:11: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători” – credem noi acest lucru? Este adevărat? El a făcut-o! Şi El a pus slujbele în Biserică. Întrebarea se pune însă „Cu ce scop?” V. 12: „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. Şi apoi urmează ţinta: „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”. Acesta este ţelul Bisericii nou testamentare: să ajungă la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos, din punct de vedere duhovnicesc, ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură; ci, inimile noastre să fie întărite prin har.

Citim apoi mai departe în v. 14: „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire”. Avem aici cuvântul „amăgire”. Dacă citim în Mat. 24:4 acolo Domnul spune „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva”. Cine citeşte v. 11 şi 24, vede seriozitatea avertismentului, căci amăgirea la sfârşit va fi atât de puternică încât numai cei aleşi vor găsi cu adevărat har la Dumnezeu. Şi ei nu vor fi înşelaţi. De ce? Pentru că ei rămân în Cuvânt şi întreabă întotdeauna „Ce spune Scriptura?” Trebuie să facem acest lucru; avem această datorie faţă de Dumnezeu.

Noi avem aici modelul Bisericii nou testamentare. Şi trebuie şi vom fi readuşi la acest model. Dacă Dumnezeu trimite un proroc, o face pentru ca totul să fie pus în rânduială, ca să aşeze din nou toate lucrurile. Dar după aceea este nevoie de lucrarea Duhului Sfânt prin care Bisericii i se dă posibilitatea să umble pe calea pregătită, în ascultare de Cuvânt, ca să primească şi să trăiască tot ceea ce a fost corectat prin mesaj, ca prin aceasta să ajungă la unitatea divină. Am citit o carte şi mai ales cele 38 de pagini scrise despre mine. Acolo oamenii vorbesc despre cele şapte tunete; iar cei care au o răstălmăcire îi atacă pe ceilalţi care au altă răstălmăcire. Şi dacă lucrurile n-ar provoca o asemenea întristare încât să-ţi vină să plângi, atunci ar trebui să te pufnească râsul. Dar nu este de râs. Şi de ce se întâmplă aşa ceva? Pentru că oamenii şi-au pierdut respectul pentru Cuvântul lui Dumnezeu. În locul acesta noi vom pune accentul până la sfârşit pe faptul că Cuvântul lui Dumnezeu a devenit absolutul nostru. Şi va rămâne în veci absolutul nostru. Noi nu vom învăţa ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu nu învaţă. Unde Cuvântul lui Dumnezeu tace, vom tăcea şi noi. Unde vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu, vom vorbi şi noi. Şi aceasta este diferenţa între cei puşi de Dumnezeu, care au o slujbă dumnezeiască pentru Biserică şi ceilalţi. Şi fiecare învăţătură adevărată ne uneşte cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Fiecare răstălmăcire desparte şi provoacă dezbinări în biserică. Şi noi am văzut şi am trăim de repetate ori lucrul acesta.

Şi eu o spun iarăşi: dacă Hristos este Capul şi El a pus slujbele în Biserică, a făcut-o pentru a reaşeza rânduiala divină astfel ca toate mădularele Trupului lui Isus Hristos să fie unite împreună într-o unitate dumnezeiască. Şi oricine rămâne în învăţătura lui Hristos şi a apostolilor nu va fi purtat încoace şi încolo de toate învăţăturile. Deci, rânduiala divină constă în faptul ca nu doar să fie făgăduită o slujbă profetică iar făgăduinţa să se fi şi împlinit, ci rânduiala divină trebuie să fie reaşezată în Biserică. De aceea trebuie să fie slujbele în Biserică. Am o întrebare: este cumva scris aici „Vă voi trimite un proroc şi totul în Biserică se va rezolva prin el!”? Sau a trimis Dumnezeu un proroc pentru ca prin toate slujbele să se facă totul în Biserică? Spuneţi voi înşivă: care este rânduiala divină? Iar dacă unii fraţi arată tot timpul în urmă şi vorbesc despre ceea ce a făcut Dumnezeu acum 40 de ani sau mai mult… fraţi şi surori, eu am trăit cu mult mai mult din ceea ce a făcut Dumnezeu atunci, decât toţi fraţii care spun ceva undeva. Ceea ce am văzut şi am auzit eu în vremea aceea mi-a deschis ochii pentru ceea ce a făgăduit Dumnezeu şi ce face El chiar acum prin harul Său.

Am spus de multe ori şi lucrul următor: are rost să privim în trecut numai dacă noi primim o imagine clară despre prezent şi despre viitor. Scopul nu este numai să spunem că Dumnezeu a făgăduit un proroc şi l-a trimis, ci este vorba despre chemarea afară, despre pregătirea Bisericii, până la umplerea cu puterea de sus, până la pecetluirea cu Duhul Sfânt după ce am primit Cuvântul adevărului. Înainte de acestea nici nu poate să aibă loc răpirea. Pentru că aşa este scris: că noi am fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării trupurilor noastre. Noi nu ne facem griji despre cei ce au plecat la Domnul înaintea noastră. Dumnezeu deja a avut grijă de ei. Preocuparea şi grija noastră este pentru cei ce trăiesc acum; pentru că aceia care au adormit în Hristos vor învia oricum. Dar după aceea trebuie să se întâmple ca noi care suntem în viaţă şi rămânem până la momentul acela, să fim schimbaţi. Însă după aceea urmează versetul din Romani: dacă puterea aceasta care L-a înviat din morţi pe Hristos Isus locuieşte în trupurile voastre muritoare, atunci trupurile voastre muritoare vor fi înviate de Duhul care locuieşte în voi. Acesta este un cuvânt adresat celor vii, nouă, în timpul acesta. Şi nu este suficient să cântăm „Poate Domnul vine anul acesta”. Noi nu o ştim, însă trebuie să ne devină ceva serios: cu adevărat o seriozitate sfântă, încât noi să nu avem numai orientarea profetică în ceea ce priveşte evenimentele vremii sfârşitului, ci să fim incluşi în planul acesta divin de mântuire stabilit pentru Biserică în vremea sfârşitului. Să ţinem pasul în interiorul nostru cu vestirea şi în acelaşi timp să ascultăm şi să spunem Domnului în rugăciune „Îngăduie să fie aşa. Confirmă-Ţi Cuvântul în noi”. Să se întâmple aşa cum am auzit-o în Cuvântul din Exod: „Voi face, în faţa întregului popor, minuni care n-au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam”.

Fraţi şi surori, Ghedeon întreba în vremea lui: „Dacă Domnul este cu noi… unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri?” Noi avem nevoie de prezenţa lui Dumnezeu în Biserică. Şi accesul are loc prin credinţă. „Numai calea credinţei este sigură, de neatins pentru duşman”, după cum spune o cântare germană.

Îi suntem foarte recunoscători lui Dumnezeu pentru mărturiile pe care le-am auzit în ultimele zile, în ultima săptămână. Nu ştiu dacă fraţilor le place să fie amintiţi, dar aici în faţă stau unii care după operaţii serioase de cancer, când în trup nimic nu mai mergea cum trebuie, au fost vindecaţi de Domnul. Dumnezeu se ţine de cuvânt. Dar miezul este acesta: trebuie să vină credinţa personală şi chemarea personală. Nu se poate ca tot timpul alţii să se roage pentru ceilalţi. Trebuie să se ajungă până acolo încât persoana în cauză să-L cheme pe Domnul. Exact ca şi cu rugăciunea pentru bolnavi: „Este vreunul printre voi bolnav? „Să cheme” – el, el însuşi, nu alţii pentru el – „pe prezbiterii (sau: bătrânii) bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului”. Fraţi şi surori, Dumnezeu are o rânduială în Cuvântul Său şi o rânduială în Biserică.


Predica de la Krefeld, IULIE 2005

Ceea ce este de asemenea important este faptul că trebuie să ajungem să fim o inimă şi un suflet, ca la început. Unitatea a fost prezentă înainte de Cincizecime, înainte de a fi turnat Duhul Sfânt. Credincioşii erau în aşteptare, dar erau o inimă şi un suflet. La fel trebuie să se întâmple acum. Şi pentru aceasta este nevoie ca în cadrul mesajul divin să înceteze glasurile personale şi numai Dumnezeu să aibă ceva de spus. Numai astfel se poate face unitatea în Duhul, prin har. Pentru aceasta, Cuvântul mesajului din 1 Ioan 1:5: „Vestea, pe care am auzit-o de la El…” Deci nu de la un mesager, ci direct de la Domnul. „Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric”. Cu toţii credem lucrul acesta din toată inima. „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric”. Şi primul lucru pe care l-a făcut la creaţie, a fost să despartă lumina de întuneric. „Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte”. Şi le-a despărţit una de cealaltă. La fel se întâmplă acum. Credincioşii trebuie să fie fii ai luminii. Iar cine doreşte s-o citească, poate s-o vadă în 1 Tes. 5:4-5: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului”. Apoi urmează porunca: „De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji”. Nu este suficient numai să se citească Ioan 8:12 („cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”); nu ajunge numai să se citească 2 Pet. 1:19 („Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos”) – trebuie să şi devină aşa. Şi numai când lucrul acesta este adevărat şi cu noi, atunci putem să mărturisim despre aceasta. Înainte ca aceasta să fie o realitate, noi poate şovăim. Dar în clipa în care o şi trăim, când Dumnezeu ne dăruieşte prin har descoperirea că noi am fost scoşi din împărăţia întunericului şi am fost mutaţi în Împărăţia Fiului dragostei Lui, atunci am lăsat în urma noastră întunericul şi noaptea şi am văzut lumina şi am devenit copii ai luminii, prin harul Său. Ioan botezătorul a mărturisit despre lumină. Iar cine umblă în lumină nu se poticneşte.


Predica de la Krefeld, AUGUST 2005

Fraţi şi surori, Dumnezeu a spus lucruri minunate prin gura fratelui Branham şi ne-a întors la Cuvânt, la făgăduinţe, ca noi să putem să ajungem o Mireasă-Cuvânt, născuţi din nou la o nădejde vie, prin învierea lui Isus Hristos din morţi. La Golgota a avut loc răfuiala cu omul cel vechi. Omul vechi nu mai este, căci Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. Şi prin sângele Mielului noi am primit iertarea deplină, împăcarea deplină. Am găsit pacea cu Dumnezeu. Acesta este sfârşitul vieţii noastre vechi. Dar unde este începutul vieţii noi? Trebuie să vină o sămânţă şi în sămânţă este germenul de viaţă şi acesta trebuie să răsară. Trebuie să răsară. De aceea este necesară predica.

Iar în cuprins doresc să spun că noi predicăm evanghelia deplină şi aşteptăm să se descopere în mijlocul nostru că Cuvântul crucii devine puterea lui Dumnezeu, că păcătoşii sunt mântuiţi, că robii sunt eliberaţi, că bolnavii sunt vindecaţi. Fratele Branham vorbeşte pe câteva pagini din această broşură, despre aceste lucruri. Şi el spune: „Prin Biserică se va întâmpla ce s-a întâmplat şi prin Hristos – Capul”. Dar aici este miezul: noi trebuie să ajungem la unirea (unitatea) credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu. Trebuie să devenim o inimă şi un suflet. Nimeni nu mai are voie să se uite de sus în jos la fratele sau la sora şi să se gândească: „O, fratele meu, o, sora mea”. Haideţi să avem grijă ce vorbim, ce gândim. Să avem grijă! Cum am auzit în cuvântul de început, să ne îndemnăm unii pe alţii la fapte bune, cu atât mai mult cu cât vedem că ziua lui Hristos se apropie.


Predica de la Krefeld, MARTIE 2006 – REZUMAT VIDEO

Iubiţilor, cred că a sosit vremea ca toţi copiii lui Dumnezeu să-şi dea seama că noi trebuie să fim una în Hristos; Hristos în noi este nădejdea slavei. Trebuie să fim una în Cuvântul Său, nu în interpretările unui frate sau ale altuia. Până şi afirmaţiile fratelui Branham sunt interpretate în atâtea feluri. De ce? De ce să le interpretaţi? De ce să scoateţi lucruri din context? De ce să provocaţi din nou confuzii? Eu cred că Dumnezeu ne-a scos din toată confuzia ca să ne aducă înapoi în Cuvânt şi ca să avem unitatea în Duhul. Ioan 17.23 spune: „Eu în ei şi Tu în Mine; – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una”.


Predica de la Krefeld, AUGUST 2006

O spun din nou: ce se întâmplă din afară – presiune, prigoană, neînţelegeri, tot ce se scrie şi se spune despre noi – chiar dacă este foarte rău, nu provoacă nicio dezbinare, ci ne apropie şi mai mult. Dar tot ceea ce vine din interior şi este prezentat apoi, provoacă într-una noi diviziuni şi dezbinări. Şi Trupul Domnului trebuie să fie unit sub puterea Duhului Sfânt în unitatea credinţei.


Predica de la Krefeld, IANUARIE 2007

După cum spuneam ieri, fraţi şi surori, dacă Domnul Dumnezeu a trebuit deja în Vechiul Testament să lase ca Îngerul morţii să treacă pe lângă casele pe ale căror uşiori era pus sângele unui miel şi Domnul Dumnezeu a spus „Dacă Eu voi vedea sângele şi voi trece cruţător pe lângă voi” şi Îngerul morţii, cu toată furia Lui, n-a putut face nimic – toţi cei răscumpăraţi prin sângele mielului erau în casă sub protecţia sângelui – toţi cei răscumpăraţi din Noul Testament sunt în casa lui Dumnezeu, în Biserica Domnului şi suntem sub sânge. Dar asiguraţi-vă că sunteţi în casa lui Dumnezeu, că faceţi parte din Templul lui Dumnezeu. Nu mai faceţi încercări de unul singur, ci lăsaţi-vă incluşi de Dumnezeu în Casa Lui, în Templul Lui. Numai când vom fi venit toţi în unitatea credinţei ne vom putea ruga dintr-o singură inimă şi Dumnezeu Se va coborî şi-Şi va turna Duhul Său peste orice făptură.


Predica de la Zürich, FEBRUARIE 2007

Uneori, fraţii mă sună şi mă întreabă: „Nu poţi să-i spui fratelui aceluia asta şi asta? Nu poţi să-l mustri?” Nu, eu n-o pot face – nu este însărcinarea mea s-o fac. Hristos este Răscumpărătorul şi Capul Bisericii. El călăuzeşte, El scoate afară, El are totul în mâna Lui. A sosit timpul ca toţi fraţii slujitori să se supună Capului. Timpul alergării singuratice a trecut, timpul învăţăturilor proprii a trecut. Eu am mai spus acest lucru şi mărturisesc că este o durere în sânul Bisericii faptul că există încă atâtea direcţii de credinţă, fiecare spunând că Dumnezeu i-a dat o descoperire. Dar noi mergem înapoi la Scriptură şi verificăm totul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Fratele Branham spune de şase ori, insistând asupra acestui lucru, că cine scoate afară fie chiar şi un singur cuvânt, sau adaugă un cuvânt de la sine, numele aceluia va fi şters din Cartea vieţii. Dar astăzi avem fraţi care fac ce vor cu cuvintele fratelui Branham şi cu sfânta Scriptură şi asta nu se poate. Fiecare răstălmăcire proprie aduce despărţire şi dezbinare în Trupul Domnului. De aceea, înainte ca Trupul să fie supus Capului, trebuie ca toate slujbele în parte să se supună Capului şi doar atunci când toate slujbele din Biserică se vor fi supus Capului, întreaga Biserică va putea să se supună lui Hristos, în unitatea credinţei şi a cunoştinţei. Aceasta a fost ordinea divină de la bun început şi tot aşa trebuie să fie şi la sfârşit.


Predica de la Krefeld, MARTIE 2007

1 Cor. 13, ultimul verset: „Acum dar rămân aceste trei: credinţa, speranţa şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea… Dragostea nu piere niciodată”. Eu nu ştiu dacă voi aţi observat, dar eu am constatat că, în ultima vreme, dragostea între noi, credincioşii, a devenit mai profundă. Nu-i aşa? Noi ne simţim cu adevărat legaţi mai profund unii de alţii… este aşa ca şi cum am fi fost întotdeauna împreună şi că noi vom rămâne întotdeauna împreună. Dragostea lui Dumnezeu uneşte, sub Hristos, Capul şi apoi noi, ca multe membre, formăm Trupul Domnului. Numai în Trupul Domnului sunt diferite slujbe şi toţi cei ce aparţin Trupului Domnului se supun slujbelor, după cum scrie în Efes. 4 de la v. 11. Lăsaţi-mă să citesc aceste versete. Efeseni 4:11. Despre Domnul nostru este spus aici: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea [sau: echiparea – n.tr.] sfinţilor, în vederea lucrării de slujire [sau: „ca să-i facă pe sfinţi destoinici pentru exercitarea lucrării de slujire”] pentru zidirea trupului lui Hristos”. Toate slujbele, pe care le-a dat Dumnezeu sunt numai pentru zidire, numai pentru zidirea Trupului lui Isus Hristos. Printr-un singur Duh suntem toţi botezaţi într-un trup – aşa o scrie Pavel în 1 Cor. 12. Iar scopul este, aşa cum vom citi în v. 13: „până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos”. Oh, acest lucru este puternic. Este posibil? Da, este posibil. Da, este posibil la Dumnezeu, este posibil la toţi cei care cred ceea ce a făgăduit Dumnezeu în Cuvântul Său. „…la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos”. – spre aceasta ne îndreptăm noi. Domnul Dumnezeu lucrează. Punctul de cotitură urmează – Dumnezeu nu se va lăsa batjocorit la infinit. El va aşeza din nou, va aduce înapoi, va pune totul în starea corectă. Aşa a promis-o.


Predica de la Zürich, APRILIE 2007

Toţi ştim că învăţătura vine de la Domnul prin Cuvânt şi Duh, care ne conduce în tot adevărul. Şi care poate să ne călăuzească şi care ne călăuzeşte în tot adevărul. Azi vom avem o oră biblică, nu voi predica cu o voce puternică. Voi ştiţi exact cum este. Dinamica nu e în vocea celui care aduce Cuvântul. Despre Pavel se spunea că el nici nu putea vorbi şi că înfăţişarea lui era foarte firavă, dar epistolele pe care le-a scris aveau conţinut şi greutate. Nu vocea sau vocea puternică, ci întrebarea este de a şti dacă Dumnezeu, prin Cuvântul Său, poate vorbi cu noi. Avem noi această comuniune, această relaţie cu El? Pentru asta, mă voi duce în evanghelia lui Ioan şi voi citi, pentru introducere, câteva gânduri. Ioan 8. Aici avem oameni care au devenit credincioşi, care au o dispoziţie faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său şi contrar a ce spun necredincioşii au ca dispoziţie.

Ioan 8.31: „Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: dacă rămâneţi în Cuvântul Meu sunteţi în adevăr ucenicii Mei”. Aceşti iudei deveniseră credincioşi şi după ce au devenit credincioşi, nu era vorba doar despre a fi crezut, ci de a rămâne în Cuvântul Său, nu de a scoate sau a adăuga, să nu aluneci într-o tradiţie sau într-un crez sau o interpretare sau învăţătură. „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, veţi fi cu adevărat ucenicii Mei”. Cuvântul este adevărul şi, de aceea, este scris în versetul următor, 32: „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. Aceasta se referă la credincioşii adevăraţi şi continuă cu cei care au devenit credincioşi dintre evrei şi neamuri. Citim în v. 37: „Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu”. Cei religioşi, fariseii, cărturarii îşi spun „sămânţa lui Avraam”, spun că sunt sămânţa lui Avraam, că provin din Avraam şi apoi El constată că „Cuvântul Meu nu pătrunde în voi”. Deci, în noi, care am devenit credincioşi, Cuvântul lui Dumnezeu a putut pătrunde în adâncul inimii noastre. Astfel, pentru noi Cuvântul înseamnă totul.

Noi am înţeles că cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac. În Ioan 8.43 este continuarea: „Pentru că nu puteţi asculta vorbirea Mea, de ce nu înţelegeţi ce spun? Şi El continuă: «Pentru că nu puteţi asculta Cuvintele Mele»”. Ei nici măcar nu erau gata să asculte, aveau deja propriul lor răspuns, propriul lor mod de a vedea. Înainte ca Domnul să spună ceva, ei nici măcar nu doreau să asculte.

Care este situaţia azi în toată lumea religioasă? Cine vrea să asculte Cuvântul lui Dumnezeu în forma lui originală? Toţi au interpretările şi învăţăturile lor, dar poporul lui Dumnezeu are Cuvântul lui Dumnezeu în forma originală şi noi credem doar cum spune Scriptura şi acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu. Şi v. 47: „Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu”. Pe de o parte, „sămânţa lui Avraam”, „descendenţa lui Avraam” şi de cealaltă parte „voi nu ascultaţi cuvintele lui Dumnezeu şi nu acceptaţi ce vă spun”.

Iubiţii mei fraţi şi surori, aici noi ne putem aduce pe noi înşine: în ce stare suntem şi unde ne găsim, de ce parte suntem, avem împotrivire în inima noastră când ascultăm Cuvântul sau avem un accept interior, lăsând să intre şi să îşi producă efectul? Voi ştiţi că Cuvântul trebuie să fie o lumină pe cărarea noastră, o candelă pe drumul nostru. Aşa vom şti dacă am primit prin credinţă şi că prin Duhul Sfânt, prin harul lui Dumnezeu ne-a fost descoperit. Ştim că acum e vorba cu adevărat ca Biserica-Mireasă să devină o Mireasă a Cuvântului, ca în ea să nu fie găsit nimic de forma unei interpretări, crez sau prescripţie omenească, ci ca noi să putem fi pătrunşi de Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu până când, în calitate de fii şi fiice ai lui Dumnezeu să fim descoperiţi şi după care firea suspină şi aşteaptă. Romani 8, în special 17 şi 18, Pavel a făcut un rezumat.

Aici, Pavel scrie lucrurile următoare. Romani 16.17: „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei”. Este vorba despre adevărata învăţătură a apostolilor şi prorocilor, aşa cum ne-a fost transmisă prin Cuvântul lui Dumnezeu şi e vorba despre cei care contrar acestei învăţături clare şi limpezi aduc propriile lor interpretări. Astfel, în Biserică se produc tulburări [scandaluri], dezbinări, poate fără a fi conştienţi, pentru că ei nu rămân la învăţătura originală a apostolilor şi prorocilor.

Şi aici e punctul important: înainte de a transmite cuiva învăţătura biblică prin convingere, trebuie ca noi înşine să ne supunem sub această învăţătură şi să o urmărim de aproape. Trebuie să respectăm şi să primim fiecare învăţătură care ne-a fost dată în Scriptură. În 1 Tim. 1 Pavel se adresează conlucrătorului său. Pavel avea pe inimă ca în Biserică, unitatea în Duhul să fie păstrată şi ca toţi să creadă doar cu spune Scriptura şi să înveţe cum zice Scriptura şi ca în toate să fie de acord cu Sfintele Scripturi, de la început până la sfârşit. Aici, în 1 Timotei 1, citim de la v. 3: „După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes, ca să porunceşti unora să nu înveţe pe alţii altă învăţătură”. Ca să nu se facă tulburare, diviziuni, ci ca unitatea în Duhul să fie păstrată în Biserică, prin harul lui Dumnezeu. Pe urmă, în 1 Timotei 4, avem un îndemn. Aici e vorba despre omul lui Dumnezeu şi despre învăţătură. Citesc din 1 Timotei 4, de la v. 16: „Fii cu luare aminte asupra ta şi asupra învăţăturii pe care o dai altora: stăruieşte în aceste lucruri, căci dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine şi pe cei ce te ascultă”. Citim, apoi, din 2 Timotei 1.13: „Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus”. Păzeşte ceea ce ai primit de la mine.
[….]
Vrem să facem un rezumat al celor spuse astăzi aici. Întoarcerea DOMNULUI nostru este aproape. Ea va fi o realitate. Aşa cum este scris aşa se va întâmpla. Şi Matei 25 se împlineşte aşa cum este scris. Nu e nevoie de un al optulea mesager care trebuie să vină. Acest strigăt are loc în mijlocul celor care au auzit Mesajul şi ei se pregătesc pentru ziua glorioasă a revenirii Domnului nostru. Dacă Dumnezeu ne călăuzeşte să postim, prin Duhul Său, o vom face. Dar porunca nu vine de la un om care cheamă la un post. Tot ce este prescris este fals. Numai Duhul trebuie să conducă pe cel credincios la post şi rugăciune.

Aşa cum am citit şi în Romani 14, de exemplu, lucrurile din domeniul pământesc sunt lăsate la latitudinea fiecăruia. Dacă cineva ţine o zi sau nu, pentru Domnul o face, niciunul să nu îl judece pe celălalt. Dragii mei fraţi şi surori, a venit timpul când trebuie să scoatem din gândul şi inima noastră tot ce deranjează şi ce nu aduce pacea. Convingerea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine şi nu obliga pe nimeni să vadă lucrurile aşa cum le vezi tu. Să lăsăm pe fiecare să trăiască aşa cum consideră. Toţi tinerii care vor să se căsătorească, să o facă. Aveţi grijă să ne invitaţi la nuntă ca să fie totul în ordine. Celor care vor să se căsătorească le dorim binecuvântarea lui Dumnezeu. Ei nu trebuie să se supună unui cap, ci lui Hristos. Fiecare trebuie să se supună Lui. La fel şi cei care sunt neînsuraţi. Hristos este capul Bisericii şi cel care vrea să aparţină Bisericii este supus lui Hristos.

O mai spun o dată: să lăsăm deoparte tot ce e fanatic, căci produce probleme şi îi duce pe alţii în probleme. Să lăsăm pe fiecare să trăiască în pace cu Domnul şi să ne rugăm unii pentru alţii şi veţi vedea că dacă nimeni nu-l judecă pe altul spunând: „o, acest frate mai merge încă la sport, fratele acela face aia sau ailaltă…”. Opriţi-vă cu toate acestea! Tot ce nu contribuie la unitatea în Duhul, uneori micile lucruri pământeşti pot fi aduse în domeniul spiritual şi deja apare dezbinarea în Biserică. Nu! Vă rog, încetaţi! Împărăţia lui Dumnezeu nu înseamnă să mănânci şi să bei, ci pace, bucurie în Duhul Sfânt. Lăsaţi-i fiecăruia libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu fiecăruia prin harul Său şi nimeni să nu-l mai judece pe altul şi fiecare să vadă cum stă el personal înaintea Domnului. Fiecare să poată umbla cu Domnul şi să continue drumul lui cu Domnul şi dacă e ceva, noi vrem să întindem mâna unii altora şi să nu ne facem reproşuri, ci încurajări pentru zidire.

Fiecare slujbă pusă de Dumnezeu în Biserică a slujit întotdeauna la zidirea Bisericii. Niciodată pentru distrugerea sau divizarea ei, ci fiecare slujbă care vine de la Dumnezeu face bine întregului trup al lui Hristos, chiar dacă Dumnezeu ne mustră prin Cuvântul Lui, asta face bine. El o face pentru binele nostru. Dar nu eşti tu cel care îl mustri pe altul, ci e Dumnezeu cel care mustră pe fiecare. Şi încredinţează-l pe frate Domnului şi roagă-te pentru el. Dumnezeu se va ocupa de el. Aşa e cu fiecare frate şi soră şi astfel acest cuvânt se va împlini. Să ne primim unii pe alţii aşa cum Dumnezeu ne-a primit în Hristos, nimeni să nu-l mai judece pe altul, ci toţi ne aşezăm sub Domnul, ne supunem Lui, ne punem la dispoziţia Lui şi vrem să trăim această zidire spirituală, natura divină trebuie să se manifeste în noi.

Şi ca să revenim la acel Diotref care voia să aibă primul loc în Biserică, nimeni să nu încerce să se ridice, să fie ceva deosebit, să încerce să închidă uşile cuiva. Oamenii lui Dumnezeu au întotdeauna obligaţia de a purta Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care vor să aibă locul întâi – lor nu le place să audă asta – dar cei care sunt din Dumnezeu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi acceptă ce vine de la DOMNUL şi Îi mulţumesc DOMNULUI pentru că a călăuzit astfel lucrurile.


Predica de la Krefeld, MAI 2007

Fraţi şi surori, eu o spun pe tot pământul, a sosit momentul în care noi nu-l mai putem crede şi urma pe un frate, noi nu mai putem alerga după o descoperire specială, ci trebuie doar să căutăm şi să găsim unitatea Duhului în Dumnezeu, fiind întemeiaţi în Cuvânt, în deplină concordanţă cu Vechiul şi Noul Testament.


Predica de la Krefeld, IUNIE 2007

Fraţi şi surori, Isus Hristos este Cel Întâi Născut şi noi suntem cei întâi născuţi, rânduiţi să facă primele roade – snopul celor dintâi roade. Şi vedem că în ziua Cincizecimii ei erau o inimă şi un suflet şi acelaşi lucru trebuie să se întâmple cu noi.

Fraţi şi surori, eu nu am nimic împotrivă dacă oamenii vin cu propriile păreri aici. Nu am nimic împotrivă, dar dacă după aceea ei le iau cu ei, eu cred că asta nu e bine. Eu cred că toţi venim din diferite denominaţiuni, culturi, ţări şi avem diferite învăţături care odată ne erau foarte preţioase. Voi puteţi veni cu ele aici, dar trebuie să le lăsăm aici. Voi toţi trebuie să le lăsaţi aici. Aici, Dumnezeu vrea să facă ceva nou şi aici nu trebuie să mai aibă loc vreun amestec, să nu mai fie nicio legătură cu învăţături străine. Noi suntem avertizaţi în Vechiul Testament că poporul Israel nu trebuia să se amestece cu popoarele păgâne vecine.

Astăzi, Biserica lui Isus Hristos, ca snopul primelor roade, ea este despărţită, fără niciun amestec şi cu asta putem să stăm înaintea lui Dumnezeu. Încă o dată o spun că putem veni cu orice aici, dar trebuie să o lăsăm aici, să o aducem sub cruce şi să spunem: „Doamne iubit, eu nu sunt aici ca să Îţi spun părerile şi vederile mele, ci să fiu învăţat prin Duhul şi Cuvântul Tău”. Apoi ajungem toţi la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu până la starea despre care scrie Pavel filipenilor: „dacă cineva dintre voi mai are o problemă cu înţelegerea, Dumnezeu să i-o descopere”.
[…]
Dragi fraţi şi surori, azi vrem să ne rugăm din acest loc, ca Dumnezeu să îi ajute pe toţi fraţii slujitori de pe tot pământul, să le dea harul să fie călăuziţi în tot adevărul prin Duhul Lui până toţi vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu. Lucrarea duşmanului are loc prin interpretări, ca să rupă Trupul Domnului. Lucrarea lui Dumnezeu este aceea că toţi ascultă vocea bunului Păstor, se întorc la Domnul, lăsând ca doar Cuvântul lui Dumnezeu să conteze şi sunt sfinţiţi în acest Cuvânt. Să se întâmple în primul rând cu noi, cei care predicăm Cuvântul şi apoi cu toţi cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu din gura noastră.

Dragi fraţi de pe întregul pământ, revenirea lui Isus Hristos este foarte aproape. Nu fiţi un obstacol, ci fiţi slujitori care îndepărtează orice obstacol şi orice piatră de poticnire din cale, ca slava lui Dumnezeu să se poată descoperi. Fiecare răstălmăcire este o piedică şi de aceea orice răstălmăcire trebuie dată la o parte ca să poată fi pregătită calea pentru Domnul şi pentru ca slava lui Dumnezeu să se manifeste în mijlocul poporului lui Dumnezeu, ca sfârşitul să fie – şi va fi – ca începutul.


Predica de la Zürich, IUNIE 2007

Pentru mine este o durere că mereu şi mereu apar noi răstălmăciri, noi direcţii, noi divizări. Pentru mine este dureros. Voi citi Efeseni 4 pentru a arăta că slujbele pe care le-a pus Dumnezeu în Biserică nu au produs niciodată vreo diviziune, ci întotdeauna au slujit la zidirea şi unirea Bisericii. O mai spun o dată aici, înaintea lui Dumnezeu, înaintea voastră şi înaintea lumii întregi: este loc pentru fiecare slujbă pe care a aşezat-o Dumnezeu în Biserică, e loc pentru fiecare frate care a primit o chemare de la Domnul. Aici este o platformă, la Krefeld este o platformă. În toată lumea este o platformă. Cel ce are o slujbă de la Dumnezeu, să o facă şi toţi ne vom bucura din toată inima. Dar o slujbă nu lucrează împotriva alteia, ci lucrează împreună cu cealaltă şi aşa cum spune Scriptura, dacă un mădular se bucură, toate mădularele se bucură. Dacă cineva este evanghelist, să aducă Evanghelia. Dacă cineva are o chemare ca să înveţe, să înveţe. Indiferent ce este, să se facă.

Citim din Efeseni 4, aceste versete minunate începând cu v. 1: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru DomnuL, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste”. Fratele Graf poate să îşi aducă aminte de această propoziţie: „dragostea frăţească nu trebuie să fie rănită niciodată”. Dragostea de fraţi este coroana pe care Dumnezeu ne-a dat-o după dragostea în general, ca noi să putem să-i iubim cu adevărat pe toţi fraţii. Continuăm: „şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii”. Aici este vorba despre unitatea Duhului prin legătura păcii. Fiecare învăţătură biblică ne uneşte cu Dumnezeu şi unii cu alţii. Fiecare răstălmăcire ne desparte de Dumnezeu şi pe unii de alţii. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna. Dumnezeu este numai în Cuvântul Lui şi nu e în nicio răstălmăcire.
[…]
Important e ca noi, ca fraţi slujitori, să păstrăm unirea Duhului prin legătura păcii şi fiecare să îşi găsească locul. Doar în momentul când toate slujbele îşi vor găsi locul lor şi când prin slujbe va fi atinsă unitatea în Biserică, atunci toate mădularele vor simţi această unitate divină între ele şi vor trăi zidirea în dragostea lui Dumnezeu în mod personal.


Predica de la Krefeld, IUNIE 2007

Voi ştiţi toţi că sarcina este ca Biserica să fie adusă înapoi la început. În Fapte 4:32 avem un text care vorbeşte despre unitatea Bisericii. Asta trebuie să meargă la inima tuturor fraţilor slujitori, ca ei să menţină unitatea în Duhul, iar unitatea aceasta poate fi păstrată numai dacă rămânem în Duhul lui Dumnezeu, în Cuvântul lui Dumnezeu, în voia lui Dumnezeu. Fiecare răstălmăcire este un alt duh. Asta trebuie spusă răspicat. Fapte 4.32: „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet”. Aici trebuie să ajungem, acesta trebuie să fie scopul şi ţinta, ca Domnul Dumnezeu să poată fi prezent în aşa fel ca totul să se împlinească ca la început în locurile unde era Domnul nostru. Am citit în Matei 12, de fapt nu am citit-o, dar în acel timp oamenii erau aduşi la Domnul. Nu era nicio adunare în care să nu se manifeste puterea lui Dumnezeu.
[…]
Vă rog, lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să intre în inima voastră! Lăsaţi-l să cadă pe un pământ roditor, credeţi aşa cum este scris ca să vă poată fi descoperit, ca împreună cu Domnul, în credinţă şi ascultare, să devenim o Biserică care este o inimă şi un suflet, în care să nu fie învăţături străine, unde nimic care să cauzeze o rupere nu mai este adus înăuntru. Fiecare răstălmăcire, fiecare nouă învăţătură produce perturbări, dezbinări şi toate acestea trebuie să se termine. La final, totul trebuie să slujească pentru zidirea Bisericii. Nicio slujbă să nu mai iese din rând printr-o cunoştinţă sau învăţătură speciale prin care se produc necazuri în Trupul Domnului.

Vă spun că dacă toţi fraţii slujitori au devenit o inimă şi un duh şi dacă fiecare îşi îndeplineşte slujba după cum a fost chemat de Domnul, atunci şi unitatea în Biserică se va manifesta. Indiferent de oraşul sau ţara de unde venim – o spun, acum, în încheiere – am trăit-o în ultima călătorie din Caraibe, fraţi şi surori, aş vrea ca noi – şi nu vreau să numesc asta entuziasm, dar trebuie să fie auzite ecoul şi reacţia fraţilor şi surorilor care au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi care l-au primit prin credinţă. Eu am trăit acest lucru după mult timp. Şi fratele Taty este în seara aceasta aici. El a fost traducătorul meu în adunările din insulele Caraibe. În ultima adunare, cred că au fost câteva sute care au venit pe platformă, alergau spre platformă şi am crezut că mă rup în bucăţi şi mi-au spus: „Frate Frank, Dumnezeu să te binecuvânteze!”, iar altul a spus: „Mulţumiri lui Dumnezeu că porţi Cuvântul lui Dumnezeu!”. Fiecare spunea ceva. Erau copleşiţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Unde este „aminul” nostru? Unde este acordul nostru? Unde sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a împlinit în noi?

Fraţi şi surori, cred că în ciuda faptului că avem mentalităţi diferite, un ecou ar trebui să se audă şi de la noi şi nu pentru un om, care este doar un vas, ci pentru conţinut. Este pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi până în ziua de azi noi nu am avut nicio singură învăţătură personală, nici măcar o singură cunoştinţă proprie. Noi am predicat Cuvântul lui Dumnezeu în adevăr pentru că Biserica Mireasă este o Mireasă a Cuvântului, iar sămânţa Cuvântului este semănată în inima noastră. Laudă Dumnezeului nostru pentru tot ceea ce face pe pământ! Noi dorim tuturor din toate popoarele, limbile şi naţiunile binecuvântările bogate ale lui Dumnezeu şi experimentarea pregătirii împreună cu noi.

Noi aşteptăm cu dor momentul în care vom deveni o inimă şi un suflet, ca stâlpul de foc să coboare şi Domnul să se descopere personal în mijlocul nostru. O singură dată am fost martori la aceasta aici pe platformă. Era cu mulţi ani în urmă. Domnul a coborât, iar un frate de la balcon, fratele Vanhess, a strigat tare: „Văd stâlpul de foc deasupra platformei!” Era anul 1978. Dumnezeu poate restitui totul, chiar şi ceea ce Satana a crezut că distruge. Dumnezeu va reconstrui totul, toate temeliile străbune vor fi din nou aici şi va fi mai glorios decât a fost înainte. Dumnezeu este credincios! El îşi ţine Cuvântul, iar noi îl credem şi îl vom trăi, prin harul Lui. A Lui să fie slava şi onoarea, în Numele sfânt al lui Isus! Amin.


Predica de la Zürich, IULIE 2007

Nu foloseşte la nimic să spui că „fratele Branham a fost…”, ci este vorba de a ne aduce în locul Prea Sfânt ca Dumnezeu să ne poată vorbi prin Cuvântul Lui. Nu de a răstălmăci ce a spus fratele Branham, ci de a înţelege sensul spuselor lui şi de a le primi descoperite de Dumnezeu Însuşi. Aşa vom fi toţi învăţaţi de Dumnezeu, iar unitatea este posibilă, ajungând toţi la cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu, la unirea în credinţă. Nu prin dispute şi interpretări, ci prin descoperire, aşa cum am citit în Coloseni 1:9, prin harul lui Dumnezeu şi prin înţelepciunea şi priceperea duhovnicească pe care o dă Duhul. Dumnezeul nostru e minunat! Amintiţi-vă de Isaia 28, El îşi va desăvârşi lucrarea, o va face degrabă, Se va ridica ca în Valea Gabaonului, pe timpul lui Iosua, ca la muntele Peraţim, în zilele lui David şi va dărui biruinţa poporului Său.

Domnul Dumnezeul va dărui ultima trezire puternică, va merge înaintea noastră. Noi o credem, credem cum şi ce spun Scripturile şi astfel vom vedea slava Dumnezeului nostru. Rămâneţi, vă rog, în cadrul Scripturilor, nu ieşiţi afară din cele scrise, căci altfel nu e posibilă experimentarea aşezării în poziţia de fii şi pecetluirea cu Duhul Sfânt. Dumnezeu nu pecetluieşte nimic străin, ci doar Cuvântul adevărului pe care l-am primit în credinţă. Astfel este scris în Efeseni 1.13 şi 4.30.


Predica de la Krefeld, NOIEMBRIE 2007

Şi acum vine ceea ce mă necăjeşte: oamenii care se referă la fratele Branham cauzează mare confuzie, pentru că şi-au pierdut respectul faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei interpretează şi iarăşi interpretează şi nu se mai opresc. Lucrul acesta doare. Noi toţi avem dreptul să ne rugăm ca Dumnezeu să facă o răsturnare a situaţiei. Şi vă spun de ce: ultima turnare a Duhului Sfânt nu poate avea loc în toată această confuzie. Este imposibil. Ar fi un Babilon mai rău decât cel dinainte. Înainte de ultima turnare puternică a Duhului Sfânt, trebuie să ne întoarcem la Fapte 1: „Mulţimea credincioşilor era o inimă şi un suflet”.

Începutul contează foarte mult şi sfârşitul va conta. Aşa cum a fost chiar la început, atunci nu era niciun frate fals, nicio învăţătură greşită, nicio Izabelă, nicio profeţie falsă, nu era nimic şi Duhul Sfânt a fost turnat. Aşa va fi şi acum, la sfârşit. Mai întâi chemarea afară, ajungerea la unitatea credinţei şi a Duhului şi apoi ne vom ruga şi Domnul o va confirma şi va locui în mijlocul nostru.
[…]
Apoi, în 1 Petru avem nu doar o înştiinţare, ci faptul că fraţii noştri, la început, au predicat Cuvântul în puterea Duhului Sfânt; apoi vorbeşte despre lucrurile în care îngerii doresc să privească: 1 Pet. 1.12: „Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească”. „…rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus”. „Atunci Îmi veţi fi martori, atunci veţi purta Cuvântul şi Eu voi fi cu voi şi-mi voi însoţi Cuvântul şi-l voi confirma cu semne şi minuni”. Biserica trebuie să se întoarcă la unitatea credinţei şi a cunoştinţei. Noi trebuie să căutăm unitatea Duhului şi trebuie s-o găsim, trebuie s-o trăim împreună. Şi de aceea este necesar ca noi toţi să lăsăm deoparte toată cunoştinţa şi toate învăţăturile noastre, ca să ne lăsăm învăţaţi de Dumnezeu, căci aşa este scris: „Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: «Cunoaşte pe Domnul!» Ci toţi Mă vor cunoaşte”.
[…]
Dorim tuturor fraţilor şi tuturor surorilor de pe întregul pământ, ca Biserica Mireasă să revină în cadenţă, ca toţi să fim găsiţi în unitatea credinţei şi a cunoştinţei – un Domn, o credinţă, un botez. Fără învăţături deosebite, fără răstălmăcirea Scripturii, fără răstălmăcirea citatelor, ci vestirea adevărată şi clară a Cuvântului lui Dumnezeu, după cum ne-a fost descoperit prin harul Său. Şi toţi cei ce sunt din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Şi dacă le ascultăm prin credinţă, atunci ne vor fi descoperite prin harul Său.


Predica de la Krefeld, DECEMBRIE 2007

Pavel i-a spus lui Timotei să vegheze asupra învăţăturii, ca nimic străin, nicio învăţătură străină să nu apară, ci ca Biserica să rămână în adevărata învăţătură care ne-a fost lăsată în Sfânta Scriptură, ajungând prin asta la unitatea în credinţă. În 1 Cor. 12 Pavel priveşte Biserica ca pe Trupul Domnului. 1 Corinteni 12.12-13: „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, – tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”. Adăpaţi de un singur Duh.

Fraţi şi surori, dorinţa noastră sinceră este ca noi, ca Biserică, să ajungem în punctul în care Duhul să vină peste noi, să ne primim unii pe alţii cum ne-a primit Dumnezeu în Isus Hristos, să ne ducem până la capăt mântuirea cu frică şi cu tremur. Nu mântuirea altuia, ci a noastră personal, să o ducem până la capăt cu teamă şi cu tremur. Atunci am făcut-o fiecare şi suntem mântuiţi în frica de Dumnezeu. Sunt descrise, apoi, toate slujbele şi darurile din Biserică, dar mereu este vorba despre acelaşi Duh. Fie ca azi să le fie spus tuturor fraţilor slujitori: dacă Dumnezeu v-a pus într-o slujbă în Biserică, acea slujbă va sluji la zidirea Bisericii, aşa cum scrie în Efes. 4.11, că Dumnezeu a pus diferite slujbe în Biserică pentru zidirea Trupului lui Hristos. Atunci învăţătura biblică va fi păzită şi niciun vânt de învăţătură nu mai bate pe acolo, ci Duhul se mişcă şi lucrează în mijlocul nostru şi toate vor avea loc într-o ordine divină.

Domnul va avea o Biserică fără pată şi fără zbârcitură, care este în acord cu El şi Cuvântul Lui, va avea o biserică care va avea parte de desăvârşire. Să înaintăm cu răbdare, pentru că ştim că Domnul îşi va sfârşi lucrarea Lui. Nu este altă cale. Dumnezeu şi-a asumat răspunderea pentru desăvârşirea Bisericii Lui. Aşa cum El, în calitate de Creator, poartă răspunderea pentru toată creaţia chiar până în ziua de azi, aşa are responsabilitatea pentru toţi mântuiţii ca Mântuitor. În calitate de Cap al Bisericii El răspunde de întregul Trup, pentru întreaga Biserică. Datoria noastră este să ne încredem în El, să umblăm pe căile Lui, în ascultare, ca voia Lui să se facă cu noi şi în noi, să spunem ca şi Răscumpărătorul „mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis”.
[…]
Iubiţi fraţi şi surori, Biserica Mireasă este o Mireasă-Cuvânt. Noi nu putem fi în Cuvânt dacă rămânem încă în răstălmăciri. Nu. Unitatea în Duhul poate avea loc doar rămânând în Cuvântul pronunţat de gura Domnului, care ne-a atins inima şi ne-a fost descoperit. Sunteţi voi de acord cu asta? Amin. Nu plecaţi urechea la nicio răstălmăcire, ci numai la Cuvântul original al lui Dumnezeu. Nu vă lăsaţi păcăliţi şi înşelaţi. În scrisoarea circulară am mai amintit o dată textul din Apocalipsa 10, dar totul este atât de clar. Sunt însă unele persoane pe care nu le mai putem ajuta. Ei au întrecut limita, au mers prea departe cu răstălmăcirile lor, au întors spatele Cuvântului, nu îl mai respectă. Din acest motiv suntem recunoscători pentru mesajul divin care ne-a fost încredinţat.


Predica de la Krefeld, IANUARIE 2008

Încă o dată: niciun oraş, nicio casă care este dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui. Domnul nostru s-a rugat pentru unitatea Bisericii. Ioan 17 este cel mai important capitol din scrierile lui Ioan. Unitatea Bisericii lui Isus Hristos, una cu Capul, toate mădularele unite cu Capul şi unele cu altele. Apoi, în Matei 12.30 scrie: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte”. Şi acest lucru este uşor de înţeles. Chiar Domnul nostru trebuia să spună atunci că oricine nu este cu El este împotriva Lui şi cel care nu adună cu El, risipeşte. La fel este azi, în Biserică şi, de aceea, unitatea este condiţia pentru ultima şi puternica trezire dinaintea revenirii lui Isus Hristos, Domnul nostru. Mai citesc o dată: „Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea”. Nu există cale de mijloc. Ori una, ori alta. Fie credem, fie nu. Fie ascultăm, fie suntem neascultători. „Cine nu strânge cu Mine, risipeşte”. Dumnezeu să dea har ca noi să luăm poziţie pentru Domnul nostru şi unii pentru alţii, ca dragostea divină să triumfe în toţi.
[…]
În acest necaz, când a văzut că administratorul anterior a fost cel care l-a acuzat, a fost un mare necaz în Biserică. Ca un om aşa de mare al lui Dumnezeu, el a avut pe inimă… Da, Dumnezeu confirma Cuvântul, da, aşa este, dar Dumnezeu confirma şi că acest om poartă Cuvântul Lui. Înţelegeţi acest lucru? Confirmarea Cuvântului este un lucru, dar Dumnezeu confirma şi omul care purta Cuvântul. Dumnezeu nu a dorit să fie puse piedici. Apoi, el a cerut un angajament de la cei din Biserică. L-am adus cu mine, este scris de mâna lui. E un angajament. „Promit să sprijin tabernacolul Branham”. Casa lui Dumnezeu era numită „tabernacolul Branham”. „Promit să sprijin toate programele pastorului William Branham”. Aceasta este prima propoziţie. A doua este: „Promit că nu voi spune nimic împotriva fratelui Branham, nici împotriva programului său şi voi corecta pe oricine face un astfel de lucru”.

Era necesar. Devenise necesar. Trebuie să înţelegem că în slujba fratelui Branham darul supranatural era la lucru. Imaginaţi-vă doar că în biserica lui stăteau oameni care aveau ceva împotriva acestui om şi a slujbei lui, sau aveau ceva de discutat în legătură cu ea. Şi el avea nevoie de unitatea în Duhul, în Biserică, avea nevoie de o Biserică care stă de partea lui, care stă în spatele lui. Apoi el a spus-o în al treilea pasaj: „voi sta de partea lui aşa cum el stă de partea lui Dumnezeu”. Noi am luat acest lucru pentru noi şi azi vreau să dau aceasta mai departe către toţi fraţii care au preluat o răspundere de a predica mesajul divin. S-o ştiţi: noi stăm de partea voastră. În toate limbile, popoarele şi naţiunile, noi îi sprijinim pe fraţii care poartă Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum a formulat-o fratele Branham aici.

Am luat 3 sau 4 versete biblice pentru aceasta. În Romani 14.13 scrie: „Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire”. Suntem de acord cu asta? Să începem să fim pentru Domnul şi unii pentru alţii. Romani 15.1-6. Citesc doar Romani 15.1: „Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine”. Nu să îi judecăm, ci să răbdăm slăbiciunile celor care nu sunt atât de tari şi asta cu toată inima. Romani 15.6: „Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu”. Primiţi-vă unii pe alţii aşa cum sunteţi. Aşa primim pe fiecare. Înnoirea o poate da numai Dumnezeu, noi doar ne putem pune la dispoziţia Lui. Apoi, în 1 Petru 3:8 citim ce a fost pe inima apostolului, ca credincioşii să atingă ţinta şi să se strângă în unitate. Vă rog puneţi aceasta la inimă: „Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi”. Suntem de acord cu aceasta? Hai să ne rugăm lui Dumnezeu să facă aceasta în noi. „Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi”. Apoi vine avertismentul: „Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea”. Numai cel ce binecuvântează va moşteni binecuvântarea.

Este pur şi simplu foarte important. Există anumite reguli pe care Dumnezeu le-a făcut. El i-a spus lui Avraam: „Te voi binecuvânta şi vei fi o binecuvântare”. „Ca să moştenim binecuvântarea”. Toţi vrem binecuvântare. Deci, prima dată binecuvântează tu pe fratele şi sora ta, urează-le toate lucrurile bune, apoi va veni şi peste tine. V. 10: „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare”. Aici ne gândim la cuvintele din Psalmi: „cine va locui pe muntele Tău cel sfânt, cine va fi primit înaintea Domnului Dumnezeu?”. Să avem grijă ca buzele noastre să nu vorbească nimic înşelător, ci dacă vorbesc, să vorbească adevărul. V. 11: „Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească”. Cuvinte foarte importante! V.12: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Dar Faţa Domnului este împotriva celor ce fac răul”. Nu cei cu o neprihănire proprie, ci neprihăniţi prin credinţă, prin har.


Predica de la Krefeld, MARTIE 2008, REZUMAT VIDEO

Mă adresez mai ales vouă, celor care slujiţi cu Cuvântul lui Dumnezeu: în poporul lui Dumnezeu există o dorinţă puternică de a fi una, de a se iubi unii pe alţii cu iubirea autentică a lui Dumnezeu – o dorinţă după unitatea în Duhul. Aceasta a devenit o dorinţă care a fost exprimată şi în acest sfârşit de săptămână care a trecut. Cum am spus-o deja, au fost sute de oameni din întreaga Europă şi din diferite ţări, dar noi am fost una în Duhul, recunoscând faptul că Dumnezeu a trimis un profet, conform Cuvântului promis, ca să ne readucă la Scriptură, ca să ne întoarcă inimile înapoi la învăţăturile apostolice. Noi trebuie să înţelegem că la început, Biserica originală a lui Isus Hristos a fost o inimă şi un suflet. Această stare trebuie să existe la sfârşit, exact în acelaşi fel.

Dacă privim în cadrul mesajului, vedem câte direcţii diferite, răstălmăciri, câteodată ură, se manifestă între cei ce pretind a-L iubi pe Domnul, a-l iubi pe profet, a iubi Cuvântul, a fi pregătiţi pentru răpire. De curând, un frate care nici măcar nu vrea să vorbească cu mine, i-a spus unuia dintre bătrânii noştri: „Eu aştept răpirea”. Dar el nici măcar nu dă mâna cu mine, de mulţi, mulţi ani. Fraţi şi surori, acest lucru este dureros, pentru că Biblia spune că aceia care au o inimă curată Îl vor vedea pe Dumnezeu, aceia care sunt gata, care sunt spălaţi în sângele Mielului, aceia care au trăit cu adevărat naşterea din nou, înnoirea în Duhul, aşa cum spune Scriptura, aceia care sunt cu adevărat umpluţi cu Duhul Sfânt, care sunt călăuziţi cu Duhul Sfânt, care umblă în ascultare pe căile lui Dumnezeu.


Predica de la Zürich, IUNIE 2008

Fraţii noştri care iau parte la predicarea Cuvântului, să primească acest cuvânt în inima lor: fiecare slujbă pusă de Dumnezeu în Biserică serveşte la zidirea Trupului lui Hristos. Fiecare slujbă! Fără nicio excepţie! Efeseni 4.11 şi versetele paralele. Domnul Dumnezeu să acorde har tuturor fraţilor, din toate limbile, ca să revenim cu toţii la unitatea predicării, în învăţătură, ca şi Biserica din toate popoarele, limbile şi naţiunile, să fie adusă în cadenţă, ca toţi să fie un suflet şi o inimă, ca să nu mai fie două sau trei adunări în acelaşi oraş sau două-trei grupuri diferite, ci să fie o singură Biserică, un singur loc de întâlnire, unde Dumnezeu se poate descoperi şi unde toţi aceşti fraţi să îşi poată exercita slujba, iar cei care stau pe scaune să spună „amin” fratelui care predică.

Fraţilor, ascultaţi: de peste 55 de ani, noi, ca fraţi slujitori, am slujit împreună în aceeaşi Biserică şi fiecare l-a urmat [urmărit] pe celălalt din toată inima lui, în predică şi fiecare s-a bucurat împreună cu celălalt şi astfel, a fost posibilă zidirea Bisericii. Aceasta trebuie să fie starea în poporul lui Dumnezeu. Să nu se întâmple nimic din cauză că cineva doreşte să ştie mai bine lucrurile sau să aibă dreptate. Tot ce se face din aceste motive trebuie să înceteze. Toţi să fie sub călăuzirea directă a Duhului Sfânt, ca ordinea divină se fie aşezată, ca cei care ascultă să ştie cine este cu adevărat un om al lui Dumnezeu şi cine nu e. Nu un frate pretinde ceva, ci aceia care ascultă ştiu ce slujbă are acel frate din partea Domnului. Nu e nevoie ca un frate să pretindă ceva.


Predica de la Krefeld, SEPTEMBRIE 2008

Referitor la partea duhovnicească, avem în Romani 9.28 cuvintele atotcuprinzătoare: „Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui”. Şi noi avem sarcina de a da mai departe vestirea biblică curată, de a o apăra şi de a purta de grijă ca pe tot pământul toţi să fie aduşi în concordanţă cu Cuvântul şi cu voia lui Dumnezeu. Acest lucru trebuie să înceapă şi toţi fraţii slujitori să audă următoarele: lucrul acesta trebuie să înceapă între fraţii slujitori pentru ca să poată avea loc unitatea în Biserică. Numai dacă între fraţii slujitori există unitatea în Duhul şi unitatea în vestire, numai atunci această unitate se poate descoperi şi în Biserică.

Am primit un telefon din partea unei surori care a întrebat: „Frate Frank, cât timp să mai fie chinuită Biserica cu problemele pe care el au predicatorii unii cu alţii, cu problemele pe care le provoacă predicatorii pentru că ei vor să fie cineva şi să ştie ceva?” Oricine citeşte 1 Cor. 12.28, Efes. 4 de la v. 11, va vedea că Dumnezeu a pus diferite slujbe în Biserică. Este necesar ca noi să înţelegem că aşezarea din nou care a venit prin slujba făgăduită ce ne-a fost dată, nu este o teorie despre care să filozofăm ci este legată de o realitate divină. Şi anume, Biserica nou testamentară este adusă înapoi [la starea dintâi], totul este aşezat din nou: toate slujbele, toate darurile, toate roadele Duhului să fie puse în rânduială de Dumnezeu Însuşi în fiecare dintre noi, apoi, de asemenea, în Biserica universală.


Predica de la Krefeld, DECEMBRIE 2008

Fraţi şi surori eu nu o spun ca să critic pe cineva, ci o spun cu o durere mare în inimă: mulţi ani au trecut din anul 1966 până în 1979, când nimeni n-a venit şi nimeni n-a făcut o călătorie internaţională. Toţi au rămas acolo unde erau deja! Până atunci a existat şi unitatea în Biserică în toată lumea. Pretutindeni a existat o armonie dumnezeiască, nu existau învăţături străine, nimeni nu a venit de undeva ca să-şi spună părerea proprie sau învăţătura proprie, ci m-am dus din ţară în ţară şi din oraş în oraş şi am vestit Cuvântul Domnului. Eu n-am vestit nicio răstălmăcire, ci doar Cuvântul limpede şi adevărat al lui Dumnezeu. Dar, după aceea, a început un timp în care mulţi bărbaţi au venit de undeva şi au propovăduit. Şi dacă i-ai fi întrebat când au fost chemaţi, ar fi tăcut.


Predica de la Krefeld, FEBRUARIE 2009

Înaintea mea am ultima fotografie din adunarea din Brazilia, din 19 decembrie 2008. Când am fost acolo împreună cu fratele Miskis, la aceste adunări, peste 3000 de oameni, 320 de predicatori din întreaga ţară s-au adunat. M-am gândit apoi la octombrie 1971, când am predicat în Sao Paolo pentru prima oară, într-o mică adunare de casă. Peste zece mii de oameni cred acum mesajul, sunt botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi Domnul Dumnezeu a dăruit har ca mulţi predicatori care alergau după diferite tâlcuiri şi care le şi predicau, să se întoarcă şi să primească Cuvântul ca pe o autoritate supremă. În acest mod contribuie şi ei la unirea credinţei. Mai întâi trebuie să aibă loc unitatea între predicatori, înainte de a se putea descoperi în rândul poporului. Aşa a fost deja pe vremea lui Moise, Dumnezeu a pus peste cei 70 din Duhul care era peste Moise. Ei trebuia să fie în acelaşi Duh. Apoi este scris: „Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel”. Voi, predicatori ai mesajului divin, înapoi la Cuvânt, înapoi la original. Numai ceea ce putem predica din sfânta Scriptură va fi predicat pentru totdeauna astfel ca diferitele direcţii să înceteze şi toţi să meargă în această direcţie divină, să fie aduşi în armonia Cuvântului lui Dumnezeu. Numai aşa putem ajunge la unirea credinţei şi a cunoştinţei şi împreună să experimentăm creşterea duhovnicească, apoi desăvârşirea.


Predica de la Krefeld, MARTIE 2009

De dimineaţă am fost întrebat dacă într-un oraş mai mare ar putea să existe două sau trei adunări. Este o întrebare dificilă la care nu e uşor de răspuns. În sfânta Scriptură găsim că în fiecare cetate a existat întotdeauna o singură biserică locală. Şi în acea biserică locală erau bătrâni, diaconi – exista rânduiala divină în fiecare biserică locală. Răspunsul meu a fost: dacă este aceeaşi credinţă, aceeaşi învăţătură, iar clădirea nu mai are destule locuri pentru credincioşi, atunci se poate face un balcon, pentru a mai câştiga spaţiu. Acest lucru îl vom face noi aici, dacă va fi necesar. Noi nu vom deschide o a doua biserică locală, ci am construi încă un balcon ca să avem 146 de locuri în plus, apoi dorim să-L rugăm pe Dumnezeu să adauge la Biserica Lui pe cei mântuiţi.

Eu cred în unitatea Bisericii lui Isus Hristos. Cred că Hristos este capul Bisericii şi că El a pus în Biserică diferite slujbe. Iar dacă aceste slujbe lucrează în armonie slujind Bisericii, atunci aceasta este zidită, va fi o binecuvântare şi va fi folosită de Dumnezeu. Dar slujirea trebuie să aibă loc în unitatea Duhului: fiecare frate să-l respecte pe celălalt şi fiecare îşi împlineşte slujba şi sarcina sa în Biserică.

Apoi, cum ştim, există şi slujbe care nu se limitează la o biserică locală. Moise a avut o astfel de slujbă, Iosua, profeţii din Vechiul Testament, Ioan Botezătorul la începutul tranziţiei de la Vechiul la Noul Testament – el a avut slujba pregătirii căii Domnului. Slujba aceasta încă nu fusese în Biserică. Era ca o punte – Luca 16.16 „Legea şi profeţii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte”. De acolo a continuat Domnul cu slujba şi Şi-a dat viaţa ca Răscumpărător, pentru toată Biserica răscumpărată. În ziua Cincizecimii a fost instituită Biserica prin turnarea Duhului Sfânt. Nu Petru a instituit-o, ci el doar a fost prezent. Cei 120 erau adunaţi, dar Dumnezeu a zidit Biserica nou testamentară. Şi El a dat după aceea diferitele slujbe în Biserică.


Predica de la Krefeld, IUNIE 2009

…pe de o parte sunt duhurile acestea diferite care lucrează pe acest pământ, duhul de minciună, etc, este o listă întreagă de duhuri, un registru întreg, dar eu mă bucur când citim în 1 Cor. 12 unde ni se spune ce face Domnul prin Duhul lui cel sfânt în Biserică. 1 Cor 12.4: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh”. De câte ori n-am spus-o noi? Înainte ca în Biserică să poată exista unitatea, aceasta trebuie să existe în mijlocul acelora care vestesc Cuvântul! Dacă între predicatori nu este unitate, atunci cum să fie în Biserică? Dumnezeu doreşte să restituie armonia, să aducă totul la început ca să se poată spune că printr-un singur Duh noi cu toţii suntem botezaţi într-un singur Trup. Aceasta trebuie să se împlinească, la fel de adevărat precum a spus-o Dumnezeu.

În v. 5-6: „sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi”. Fraţi şi surori, noi avem nevoie de lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu, lucrarea prin Duhul Sfânt. Cuvântul „ploaie târzie” a fost amintit deja, în Zaharia 10 – este spus că Domnul va trimite ploaie timpurie şi târzie. În Iacov 5 este scris că plugarul aşteaptă recolta după ce va cădea ploaie timpurie şi târzie. Noi, ca Biserică, suntem foarte aproape de revenirea Domnul nostru Isus Hristos. În noi trebuie să existe o dorinţă de a avea o trăire supranaturală cu Dumnezeu, nu cu sforţări ci cu laudă. Cele mai minunate botezuri cu Duhul Sfânt le-am trăit când cei credincioşi au proslăvit sângele Mielului şi s-au bucurat de răscumpărarea şi iertarea lor – ei au mulţumit din toată inima lor Domnului până când Duhul Sfânt a preluat aceste mulţumiri şi a umplut pe toţi aceia care au crezut Cuvântul şi au trăit harul. Este o făgăduinţă pe care Dumnezeu a dat-o. Nu foloseşte la nimic dacă citim cuvântul „făgăduinţă” de 91 de ori în Sfânta Scriptură – nu este de ajuns! Ci nouă trebuie să ni se adreseze personal, Dumnezeu a făgăduit că în ultimile zile va turna din Duhul Său peste orice făptură. Dumnezeu a făgăduit că nu prin putere şi nici prin tărie, ci prin Duhul Său se va împlini. Noi credem din toată inima noastră că nu avem doar un mesaj despre restituire, ci Dumnezeu îşi va împlini Cuvântul Său şi că îşi va împlini restituirea. Nu se poate altfel. Dumnezeu stă de partea Cuvântului Său. Noi putem să promitem ceva şi poate după aceea nu o putem împlini, dar făgăduinţele lui Dumnezeu rămân. Isus a pecetluit cu sângele Lui ceea ce a făgăduit în Cuvânt – spune o cântare. Ce a spus Petru în prima predică? „Aceşti bărbaţi nu sunt beţi, cum credeţi voi, ci aici se împlineşte făgăduinţa pe care Dumnezeu a dat-o prin profetul Ioel”. Ioan a predicat şi el şi a spus: „Eu vă botez cu apă spre pocăinţă dar Acela care vine după mine vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc”. Care a fost rezultatul? Lor li s-au arătat nişte limbi împărţite, ca de foc, nu o flacără oarecare ieşită din ochii sau gura cuiva. Nu, erau nişte limbi de foc! De ce? Fiindcă limba este mădularul cel mai rău care este aprins de focul gheenei, cum a scris şi Iacov, dar la Cincizecime toată fiinţa umană şi în special limba, a fost curăţită şi dedicată Domnului, a fost curăţită prin focul lui Dumnezeu. După aceea s-au putut vesti lucrările mari ale lui Dumnezeu. Ei au vestit tot ce le-a dat Duhul să vorbească nu cu limba cea veche aprinsă de focul gheenei, cu care noi am făcut mult rău… Fiţi cinstiţi, există un alt mădular în trupul omului prin care se poate face atât rău precum se poate face cu limba? O, ce lucruri se pot spune cu limba… Dar Dumnezeu a luat acest om, l-a sfinţit, i-a curăţit limba cu focul dumnezeiesc şi după aceea ungerea cu Duhul Sfânt şi-a împlinit scopul. Aşa s-a întâmplat la început, aşa trebuie să se întâmple şi acum la sfârşit; doar în acest mod Biserica poate deveni o inimă şi un suflet.

În v. 7: „Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”. Dorim doar s-o citim sau dorim să o trăim? Să devină aşa în mijlocul nostru? Dacă da, spuneţi AMIN. Dacă trebuie să fie aşa, atunci noi trebuie să ţinem pasul în interiorul nostru cu această vestire, nu doar să auzim ci să avem o dorinţă faţă de Dumnezeu şi să o şi exprimăm, ca ceea ce s-a întâmplat la început să se întâmple acum la sfârşit şi cu noi.

V. 8: „De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh” căci Duhul Sfânt lucrează în toţi aceia care sunt botezaţi cu Duhul. Ei sunt multe mădulare, dar formează un Trup. În acest mod noi vom avea o armonie dumnezeiască şi între slujbe.

V. 9: „altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh” totul prin acelaşi Duh, totul lucrat de către Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Nimeni nu poate aduce ceva personal, ci totul ne este dăruit de Dumnezeu.

V.10: „altuia, puterea să facă minuni; altuia, profeţia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor”. Şi acum vine încoronarea: „Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte”. Amin! După aceea vedem Trupul lui Hristos în slujba pentru care a fost hotărâtă. Şi vedem apoi că Biserica are o datorie mare de împlinit şi o răspundere mare în timpul nostru prezent. Nu doar eu şi fraţii slujitori, ci toată Biserica are o răspundere mare, ca Dumnezeu să-Şi atingă ţinta Lui cu noi, ca Duhul lui Dumnezeu să poată lucra astfel ca în mijlocul nostru Cuvântul lui Dumnezeu să fie dovedit. Aceeaşi slujbă pe care a avut-o Domnul nostru pe pământ, El doreşte să o continue prin Biserica Lui. Ce a spus Fratele Branham: „ceea ce a făcut Domnul prin slujba Lui se va împlini cu toată Biserica când va veni restituirea totală”. Deci, nu doar eu sau fraţii mei care vestesc şi ei Cuvântul – haideţi ca noi, astăzi, să mărturisim împreună înaintea Domnului: „Noi avem o răspundere înaintea lui Dumnezeu astfel ca ultimul mesaj să fie dus până la marginea pământului. Noi avem răspunderea înaintea lui Dumnezeu ca toate făgăduinţele să fie împlinite”.

Fac o mică observaţie – dacă spune cineva, de exemplu: „Frate Frank, tu nu ai voie să te amesteci în bisericilor locale”. Eu nu am de gând să fac aşa ceva. Dar dacă noi dorim să ne întoarcem la început atunci trebuie să citim Faptele Apostolilor, trebuie să vedem ce răspundere a existat în biserica locală. Faptele Apostolilor 15 este exemplul cel mai bun. Aici nu s-au adunat doar apostolii, ci apostolii şi bătrânii, în biserică. Biserica primară nu a cunoscut sistemul „un singur bărbat”, nu este sistemul american, „ONE MAN”, păstorul şi după el nu mai urmează absolut nimic… Aşa ceva nu este corect! În bisericile locale au fost bătrâni. Chiar şi Pavel i-a chemat pe bătrâni la el – în Fapte 20 – Pavel a vorbit cu ei, a chemat bătrânii care lucrează în biserica locală şi care poartă răspunderea în biserica locală. Înapoi la rânduiala biblică. Să citim, Fapte 15.2: „Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri”. În v. 4: „Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de prezbiteri şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei”. V. 6: „Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut”. Nu un bărbat a decis, ci apostolii şi prezbiterii, aceia care au avut răspundere înaintea lui Dumnezeu. După aceea este scris la sfârşit că: „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă”. Deci, înapoi la ceea ce ne este cunoscut şi transmis din vremea apostolilor.

V. 22: „Atunci, apostolii şi prezbiterii şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei” şi aşa mai departe. Vedeţi, toată biserica, întreaga biserică poartă răspunderea! Eu vă rog astăzi, pe toţi fraţii slujitori, toţi prezbiterii, toată biserica, haideţi ca să purtăm împreună răspunderea, să venim în prezenţa lui Dumnezeu ca cerul să fie deschis deasupra noastră şi noi să punem voia noastră în voia lui Dumnezeu şi Domnul să-şi poată atinge ţinta lui cu noi! Şi se poate întâmpla cum este scris în Fapte 13.1: „În Biserica din Antiohia erau nişte profeţi şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod şi Saul. Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat»”.


Predica de la Krefeld, AUGUST 2009

Iubit Domn, acum te rugăm, ca toţi slujitorii tăi, din toată lumea, să primească harul Tău ca să permită să fie corectaţi, astfel ca să nu deranjeze unitatea în Biserica Ta, ci să fie corectaţi prin Cuvântul Tău şi prin Duhul Tău cel Sfânt. Dăruieşte-ne harul Tău!

Te rog din toată inima, dăruieşte harul tău tuturor fraţilor care pretind că ar cunoaşte mesajul timpului de sfârşit, ajută-i ca ei să te cunoască pe Tine, să cunoască harul Tău. Dăruieşte harul Tău, aşa cum am şi citit-o şi în Leviticul 8, astfel încât mai întâi toţi slujitorii din casa Ta, să primească sângele împăcării pe urechea lor, pe mâna lor şi pe piciorul lor, aşa cum este scris în Leviticul 8 şi după aceea toată ceata credincioşilor care formează o preoţie înaintea lui Dumnezeu, să trăiască acelaşi lucru. De la ureche, la mână şi până la picior, totul să fie stropit cu sânge, totul să fie dedicat Ţie, să fie pus la dispoziţia Ta, astfel încât Biserica Dumnezeului Celui viu să fie la dispoziţia Ta şi să-Ţi slujească Ţie!

Iubit Domn ascultă-mă pe mine, ascultă-ne pe noi toţi. Eu aduc aceasta înaintea tronului Tău de har, cu privire la seriozitatea situaţiei prezente. Şi pe baza profeţiei biblice, noi am înţeles că revenirea lui Isus Hristos este foarte, foarte aproape, este chiar la uşă. De aceea, noi împreună te rugăm încă odată, adu-Ţi aminte de legământul Tău, de sângele Tău şi de poporul Tău! Adu-Ţi aminte de ucenicii Tăi, adu-Ţi aminte de toţi aceia care sunt purtătorii Cuvântului Tău, ai mesajului Tău! Corectează-i! Tu personal să le vorbeşti, Să-i corectezi. Tu să le spui: „Respectaţi Cuvântul Meu, supuneţi-vă unii altora!” şi supuneţi-vă mâinii puternice a lui Dumnezeu. Mai întâi toţi aceia care slujesc cu Cuvântul şi după aceea toţi aceia care ascultă Cuvântul.

Iubit Domn, Tu te-ai rugat ca se împlinească unitatea şi aceasta se va împlini, ca să devenim o inimă şi un suflet: „Tată, Tu în Mine şi Eu în ei, astfel încât să fie cu toţii una”. Dăruieşte-ne-o, o, Doamne! Îţi mulţumesc, fiindcă Tu ai ascultat rugăciunea noastră şi rugăciunea Ta, o, Isuse, s-a împlinit şi se va împlini! Îţi mulţumim în Numele sfânt a lui Isus, acum şi în vecii vecilor! Amin!


Predica de la Krefeld, MARTIE 2010

Fraţii să nu mai aibă impresia că cineva a fost pus peste ei, deasupra lor, ca să-i stăpânească… Nu şi încă o dată nu! A fost pus doar ca să împartă hrana, pentru ca să nu predice toţi ce le trece lor prin minte, ci toţi să ajungă la unitatea credinţei şi a cunoştinţei lui Dumnezeu. Acest lucru trebuie să fie recunoscut, prin harul lui Dumnezeu. Eu sincer trebuie să spun că înainte ca Biserica să poată ajunge în unitatea credinţei, toate slujbele, toţi fraţii care sunt de părere că au o slujbă din partea lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să se supună lui Dumnezeu.


Predica de la Krefeld, REZUMAT VIDEO MARTIE 2010

Daţi-mi voie să împărtăşesc cu voi şi acest lucru: dacă ascultăm învăţăturile şi predicile fratelui Branham, ce n-a spus el? El a inclus totul, pentru bărbaţi, pentru femei, pentru fraţi, pentru surori, a inclus fiecare învăţătură, fiecare verset profetic, tot ce a ţinut de adevărata evanghelizare. El a predicat evanghelia deplină, a împărtăşit cu noi întreg planul lui Dumnezeu.
Nu înţeleg de ce trebuie ca unii fraţi să se ridice cu propriile lor descoperiri şi răstălmăciri şi să provoace întruna dezbinări. Dacă mergeţi în diferite ţări şi oraşe găsiţi poate patru, poate până la nouă grupări diferite care cred în slujba fratelui Branham. Aceasta este o înşelăciune, oamenii nu au înţeles mesajul; poate că ei l-au cunoscut pe fratele Branham, dar nu-L cunosc pe Domnul. De aceea, iubiţilor, trebuie s-o spun: nu ajunge să vorbeşti despre un proroc, nu ajunge să-l cunoşti pe proroc şi slujba sa infailibilă, trebuie să-L cunoşti pe Domnul, trebuie să fii plin de Duhul Sfânt, aceeaşi ungere care a fost peste proroc trebuie să fie şi peste tine ca să înţelegi corect lucrurile. Eu cred că este aproape vremea când fiecare slujitor autentic al lui Dumnezeu se va întoarce la Scriptură şi atunci toţi vom crede şi vom predica şi vom învăţa aceleaşi lucruri şi astfel unitatea în Trupul lui Hristos va fi instaurată.


Predica de la Krefeld, IUNIE 2010

Africa de Sud este într-un mod deosebit pe inima noastră. Voi ştiţi că acolo au fost nişte despărţiri (în cadrul mesajului), cum nu s-a întâmplat în nicio altă ţară de pe pământ. Acolo trăieşte un bărbat deosebit care se numeşte Nelson Mandela. Acesta a fost cel mai mare politician al secolului al XX-lea – el n-a avut în inimă dorinţa de răzbunare, n-a judecat niciodată pe nimeni. Ca şef de stat el a predicat împăcarea şi iată, unirea a funcţionat bine, rasele au devenit o inimă şi un suflet şi ceea ce încă nu este, se va mai face. A fost omul potrivit la locul potrivit şi la timpul potrivit.

Iar acum fraţii noştri au dorinţa ca şi în Biserica Domnului să intre unitatea divină. Fiţi cinstiţi, dacă noi aici pe pământ nu putem să ne adunăm într-un singur loc la masa Domnului, la masa pregătită de El, atunci cum vom putea ca să fim împreună la masa Lui din slavă? Dacă astăzi trecem unul pe lângă celălalt şi nu ne salutăm, atunci cum vom putea să fim împreună la masa Lui în slavă? Şi apoi să numim acest lucru dragostea desăvârşită? Aceasta este cea mai mare minciună! Dacă tu te minţi pe tine însuţi, aceasta este cea mai mare înşelătorie. De aceea este scris, în 1 Corinteni 11.28: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi”. Eu trebuie să mă cercetez, pe mine, eu trebuie să mă privesc în oglinda Cuvântului pe mine şi fiecare frate şi fiecare soră trebuie să o facă personal. Noi toţi trebuie să o facem.


Predica de la Krefeld, DECEMBRIE 2010

Acum citim din Efeseni 4, nişte versete care ne sunt cunoscute, în care este vorba despre slujbele pe care Dumnezeu le-a pus în Biserică, care trebuie să fie restituite şi vor fi restituite. În Efeseni 4.11 este scris: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători”. Fie ca toţi fraţii slujitori să-şi găsească locul lor în Împărăţia lui Dumnezeu şi în biserică, prin har, pentru că toate slujbele sunt necesare, ca să se poată împlini ceea ce este scris începând cu v. 12: „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. Nu doar o slujbă, ci toate slujbele sunt folosite de Dumnezeu pentru zidirea Trupului.

Noi toţi o ştim: dacă eu fac o călătorie, atunci sunt două zile aici, trei zile dincolo, dar sunt nişte fraţi în toate ţările şi oraşele, pe care îi foloseşte Dumnezeu ca să slujească Bisericii, ca să stea la dispoziţia Domnului. Important este ca noi să-I slujim Domnului împreună. Să nu fim unul împotriva celuilalt, ci să fim uniţi unul cu altul şi toţi să fim în concordanţă deplină cu Dumnezeu şi Cuvântul Său.

Citim din Efeseni 4.13: „până vom ajunge toţi – toţi cei adunaţi aici şi toţi cei care ascultă din toată lumea – la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”. Puteţi s-o credeţi? Amin. La Dumnezeu totul este posibil. Cuvântul Lui este adevărat şi El lucrează în noi prin Duhul Sfânt.

V. 14: „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire”. Oameni care cad pradă învăţăturilor false, care sunt mişcaţi încoace şi încolo. Ei nu vin să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, ci aleargă de `colo-`colo, ca valurile mării, aşa cum este scris aici.

Acum un cuvânt adresat acelora care rămân în adevăr. Citim versetele 15 şi 16: „ci, spunând adevărul în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos”. În dragostea divină pentru Cuvânt, pentru Domnul şi Răscumpărătorul nostru, în această dragoste dumnezeiască a unuia pentru celălalt, să creştem în Hristos, până când vom fi desăvârşiţi. Voi toţi ştiţi ce înseamnă desăvârşire. Fiecare bebeluş care se naşte sănătos este complet, nu-i lipseşte nimic, dar după aceea urmează procesul creşterii. Fiecare copil al lui Dumnezeu, toţi aceia care sunt născuţi din nou, sunt compleţi, perfecţi, dar după aceea urmează creşterea duhovnicească.

V. 16: „Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei şi se zideşte în dragoste”. Nu printr-unul sau prin două mădulare, ci prin fiecare mădular, prin fiecare încheietură. Aici avem un rezumat al lucrării lui Dumnezeu, pe care o face El, în timpul nostru. Nu doar un mesaj sau un mesager, ci în legătură cu aceasta este chemarea afară, pregătirea, restituirea tuturor lucrurilor în vieţile acelora care au devenit, cu adevărat, o proprietate a Domnului nostru, care fac parte, cu adevărat, din Trupul lui Hristos. Doar acela care face parte din Trupul lui Isus Hristos va recunoaşte slujbele. Acela nu va spune: „Ce mă interesează pe mine fratele cutare?”. Nu! Dumnezeu a pus în Biserică diferite slujbe şi cine face parte din Biserică respectă slujbele pe care Dumnezeu le-a pus. Oricine nu respectă aceste slujbe, nu poate să facă parte din Biserică. Este o zidire a diferitelor mădulare din Trupul lui Isus Hristos şi este în legătură cu slujbele pe care Dumnezeu le-a pus în Biserică, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire.

Poate un frate, care este mijlocul nostru, sau fratele Schmidt, fratele Russ să facă ceva, singur? Aş putea eu să fac ceva, chiar în Numele Domnului, dacă voi toţi n-aţi fi cu aceasta? Unitatea este necesară în Biserica Domnului, astfel încât străpungerea deplină şi restituirea deplină să poată avea loc şi Dumnezeu să-Şi poată atinge scopul Lui cu noi toţi. Eu cred că noi toţi am înţeles că slujbele au fost aşezate de Dumnezeu. Nu s-a împlinit doar făgăduinţa că El va trimite un proroc, ci totul trebuie să fie restituit şi readus în starea originală de la început.

Din această legătură fac parte încă trei versete din Efeseni 4. Citim Efeseni 4.3: „şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii”. Niciun copil adevărat al lui Dumnezeu nu va începe o ceartă, dispută sau nu va aduce tulburare. Nu, noi suntem călăuziţi în pace şi suntem făcători de pace, după cum este scris în predica de pe munte.

Citim Efeseni 4.4-6: „Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi”. Noi am putea să citim mai departe pentru că toate versetele sunt minunate. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu este minunat în tot contextele. În toate domeniile avem aici înţelegerea planului de mântuire al lui Dumnezeu, a ceea ce face El în timpul nostru.
Daţi-mi voie ca la sfârşit s-o spun şi s-o accentuez încă o dată: este un privilegiu deosebit că noi putem trăi astăzi, dar la fel de importantă este şi răspunderea pe care o avem noi faţă de Dumnezeu. Nu doar noi, ca fraţi slujitori, ci toţi purtăm o răspundere faţă de Dumnezeu şi înaintea Lui, ca să credem ce spune Scriptura, cum spune Scriptura, să nu adăugăm nimic, să nu scoatem nimic, să nu răstălmăcim nimic şi să nu fim purtaţi încoace şi încolo, ca valurile mării, de la o învăţătură greşită la cealaltă, ci să fim zidiţi în Cuvântul adevărului şi să rămânem în acest Cuvânt, să fim întăriţi, să fim pecetluiţi cu Duhul Sfânt.


Predica de la Krefeld, DECEMBRIE 2010

Eu citesc rugăciunea fratelui Branham: „O, Doamne, binecuvântează această comunitate şi ajută-mă Doamne, în timp ce mă duc să aduc mesajul altor oameni. Să stăm împreună ca un singur om, ca o familie, să stăm împreună, să ne rugăm împreună, să trăim împreună în unitatea Duhului Sfânt, până va veni Isus şi ne va duce în împărăţia Sa. Noi ne rugăm pentru toate acestea în Numele Său, spre slava Sa. Amin”.

La început Biserica a fost o inimă şi un suflet. Ei aveau respect faţă de Dumnezeu, faţă de Cuvântul Său şi faţă de tot ceea ce făcea El. Fratele Branham a ţinut o predică întreagă cu titlul „Respect”. Respect faţă de Dumnezeu, respect faţă de slujbele pe care Dumnezeu le-a pus în Biserică. Respect! Şi abia atunci când noi, într-un mod sincer şi cinstit, suntem adunaţi în prezenţa lui Dumnezeu şi când Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte cu adevărat, când venim cu teamă şi respect în faţa lui Dumnezeu, abia atunci ne va fi descoperit Cuvântul lui Dumnezeu.


Predica de la Krefeld, MARTIE 2011

O spun în felul următor: în acest timp cine este unit cu Domnul, acela este unit cu toţi aceia care, ei la rândul lor, sunt uniţi cu Domnul. Domnul Își conduce Biserica la unitatea în credinţă şi cunoştinţă, astfel încât noi, fără vreun efort propriu, să devenim o inimă şi un suflet aşa cum s-a întâmplat la Cincizecime, în acele 10 zile înaintea turnării Duhului Sfânt. Acolo toţi au fost o inimă şi un suflet şi au avut o singură aşteptare: aceea ca puterea de sus să fie turnată şi Biserica să fie împuternicită ca să ducă mai departe slujba Domnului. Acesta este scopul Bisericii, al Trupului Domnului: ca Dumnezeu să poată să-Şi continue lucrarea. Pentru aceasta noi vestim aceeaşi Evanghelie şi, în acest mod, Biserica este zidită.

Este aşa cum am spus şi aseară: tot aşa cum Templul a fost zidit pe acelaşi fundament, cu aceleaşi cote, în acelaşi loc, la fel va fi zidită şi Biserica nou testamentară, pe aceeaşi temelie a apostolilor şi prorocilor, aşa cum este scris în Faptele apostolilor 2.42: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni”.
[…]

Dragi fraţi, Dumnezeu v-a pus în diferite locuri şi voi aveți aceeaşi descoperire, acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, aceeași sămânță. Voi împărţiţi hrana duhovnicească, căci astfel este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Nu doar cu „unele cuvinte”, ci cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Acesta este timpul în care noi credem fiecare Cuvânt şi trăim cu fiecare Cuvânt. Să nu evităm şi să nu trecem pe lângă un cuvânt sau altul. Noi trebuie să credem fiecare cuvânt şi să-l punem în practică şi atunci veţi vedea că Domnul Dumnezeu îşi va dovedi Cuvântul Lui.

Fraţilor slujitori din toate popoarele şi limbile, le urăm din toată inima noastră, binecuvântarea lui Dumnezeu. Țineți tare la unitatea în Duhul şi în credinţă! Dacă fraţii slujitori ajung o inimă şi un suflet, atunci chiar şi adunările lor vor fi o inimă şi un suflet. Voi ştiţi unde trebuie să ajungem noi? Noi trebuie să ajungem acolo ca fiecare frate, să poată să vorbească în fiecare adunare şi niciunuia să nu-i fie frică că s-ar întâmplă sau s-ar predica ceva ce nu este corect. Noi trebuie să ajungem sub călăuzirea Duhului Sfânt. Nimeni să nu aibă un gând omenesc şi să se gândească: „Acum am să prezint eu ceva”. Aceasta nu în Biserica Domnului. În Biserica Domnului este interzis ca eu să prezint ceva. În Biserică este nevoie de purtători ai Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să dăruiască tuturor fraţilor slujitori ca, în unitatea Duhului să vestească Cuvântul Domnului. Atunci noi cu toţii vom fi binecuvântaţi în Numele Domnului. Amin.


Predica de la Krefeld, FEBRUARIE 2012

Citim Fapte 13, vers. 1 şi 2: „În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod şi Saul”. Aici sunt enumerate numele acelora care erau în biserica din Antiohia. Dar acum vine lucrul cel mai important, v. 2: „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: «Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat»”. „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul…”. Nu doar în biserica locală, ci au fost chemaţi pentru o lucrare mai mare. Vers. 3: „Atunci, după ce au postit şi s-au rugat şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece”. Ei au plecat şi în v. 4 este scris că au fost trimişi de Duhul Sfânt. Citim şi v. 4: „Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt”.

Fraţi şi surori, acest lucru contează, ca Duhul Sfânt să poată să înceapă să lucreze din nou după modelul biblic. Şi toţi fraţii în toată lumea să revină în cadenţă, toţi să înceteze cu răstălmăcirile lor proprii, astfel încât să fie posibilă unitatea în Duhul, în Trupul lui Isus Hristos. Dacă fraţii slujitori vestesc învăţături diferite, atunci cum poate să ajungă Biserica la unitatea în credinţă, a învăţăturii şi a cunoştinței? Trebuie să se ajungă în situația ca toți aceia care sunt hotărâţi acum de Dumnezeu să poarte Cuvântul lui Dumnezeu, să nu adauge niciun fel de specialitate proprie, ci, smeriţi, să dea mai departe ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu prin harul Său. Numai în acest mod putem împărți hrana duhovnicească. Și acest lucru este o parte a vremii sfârșitului, în care trăim noi acum.


Predica de la Krefeld, MAI 2012

Toţi aceia care fac parte din Trupul Domnului se vor uni. În fiecare oraş va exista o singură biserică, unită cu Domnul şi fraţii între ei. Nu vor fi grupuri diferite, care nici măcar nu pot să bea o cafea împreună pe acest pământ – ce să mai vorbim despre faptul ca ei să stea la aceeaşi masă la Ospăţul de Nuntă? Închipuirea nu va răpi pe nimeni! Noi trebuie să trăim viaţa Domnului nostru în dragostea divină – restul, toate celelalte lucruri, sunt o minciună religioasă, indiferent unde are loc. În Biblie, se vorbeşte numai fiecărei biserici locale. N-a existat nicio cetate în care să fi fost două, sau trei, sau mai multe biserici. În fiecare cetate exista o singură biserică. Şi dacă noi, acum la sfârşit, trebuie să ne întoarcem la început, atunci şi aici şi în toate popoarele, limbile şi naţiunile şi în toate oraşele va fi în felul acela. Sfârşitul va fi cum a fost începutul. Domnul nostru este Alfa şi Omega. Nu întrebaţi cum se va întâmpla. Dar Scriptura a spus-o că va fi aşa. „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” (Zah. 4.6).

Distribuie această postare.