O inimă nouă – credincioșii „mesajului” au primit-o, sau încă o așteaptă?

Schimbarea interioriului este esențială

„Noi avem biserica romano-catolică; avem biserica ortodoxă greacă, biserica coptă şi toate bisericile de stat în toate diferitele ţări. Avem biserica luterană. Avem biserica calvinistă… Avem toate bisericile, dar Isus, Domnul nostru, spune, şi încă mai este valabil şi astăzi, în Matei, capitolul 16, versetul de la 16 la 18: „…nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”.; „Şi Eu voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”. Este atât de important ca noi nu numai să aparţinem unei biserici, ca și confesiune religioasă, ci să aparţinem lui Isus Hristos şi să fim născuţi din nou, să fi primit viaţa veşnică, să avem o relaţie personală cu Dumnezeu prin Isus Hristos, Domnul nostru. Dumnezeu nu ne aduce o nouă religie, ci El ne-a adus o viaţă nouă, un legământ nou. În Vechiul Testament, în special în Ieremia, capitolul 31, Domnul nostru a spus. „Voi face un legământ nou, vă voi da o inimă nouă, o viaţă nouă, un duh nou”. Şi de asemenea, în prorocul Ezechiel, capitolul 11: Dumnezeu ne va scoate inima de piatră şi ne va da o inimă de carne, în care poate fi scris Cuvântul. Aşa că trebuie să aibă loc o schimbare a interiorului: o schimbare a unei inimi noi, o viaţă nouă, un duh nou. Nu o religie, ci Hristos în noi, nădejdea slavei.”


Cuvântul încă mai este puterea lui Dumnezeu

„…astăzi multe lucruri sunt numite creştine: avem biserici creştine, şcoli biblice creştine, chiar şi sindicatele sunt numite sindicate creştine. Toate sunt numite creştine. Dar nouă nu ne trebuie un mesaj creştin, ci avem nevoie de mesajul lui Hristos. Noi nu predicăm o religie creştină, ci pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Noi predicăm Cuvântul, Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul care include ceea ce s-a întâmplat pe Calvar, când Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine. Acel Cuvânt încă mai este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.

Trebuie să începem corect. Iar în Ioan 3, Domnul nostru a spus foarte clar că dacă cineva nu este născut din nou, el nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Putem cânta despre aceasta, putem visa despre aceasta, putem predica despre aceasta, dar nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu decât dacă intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa cum în această lume intrăm prin naştere, nu prin cântări, nu prin predicat – pe tărâmul natural noi venim în această lume prin naştere: cu toţii avem certificat de naştere şi ne cunoaştem ziua şi locul naşterii şi în acelaşi fel intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu – suntem născuţi din nou. Mai întâi primim Cuvântul lui Dumnezeu, ca sămânţă în sufletul nostru, apoi îl credem şi Duhul Sfânt vine peste noi, iar viaţa care este în Cuvântul lui Dumnezeu se arată în noi şi suntem născuţi din nou la o speranţă vie şi veşnică, prin învierea lui Isus Hristos. Aşa de sigur cum a înviat El din morţi, noi am înviat cu El la o viaţă nouă. De aceea în Romani 6 apostolul Pavel spune foarte clar că noi suntem răstigniţi cu Hristos, am murit cu Hristos, iar prin botez suntem îngropaţi cu Hristos şi am înviat la o viaţă nouă. Nu să-ţi schimbi biserica sau religia, ci schimbarea se produce în inima noastră, în viaţa noastră.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a făgăduit: „Voi face un legământ nou, vă voi da o inimă nouă, un duh nou, o viaţă nouă”. În Noul Testament acest lucru a devenit o realitate: Dumnezeu a fost în Hristos, şi oricine este în Hristos, este o făptură nouă. În 2 Cor. 5 de la versetul 17 – apostolul ne arată foarte clar calea mântuirii; şi Isus Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Dumnezeu S-a descoperit personal în Hristos”.


Pregătirea în vederea răpirii

„Desigur că se pune întrebarea: ce a pierdut Biserica Dumnezeului celui viu şi ce trebuie reaşezat acum, înaintea revenirii lui Isus Hristos? Fără îndoială, noi am ajuns la răscrucea unei epoci. Porunca acestui ceas sună astfel: Nu intraţi în panică, ci recunoaşteţi Mesajul care precede venirea lui Hristos! Toţi trebuie să cugete bine la această expunere în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Ca să fim gata pentru revenirea lui Hristos, în Biserica Dumnezeului celui viu, totul trebuie să revină la starea de la început, conform făgăduinţei. De aceea este scris: „… ca să vină de la DOMNUL vremurile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime”. (Fapte 3:19-21). Este la modă să vorbeşti despre „profeţia timpului de sfârşit”, să predici „Evanghelia prosperităţii” şi, totodată, să treci pe lângă făgăduinţele biblice date Bisericii. Cine are ochi duhovniceşti poate observa că în marile biserici se repetă istoria de la prima venire a lui Hristos. DOMNUL plânge din nou pentru ai Lui, spunând „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi” (Luca 19:42). Acum se întâmplă ceva ce s-a întâmplat întotdeauna, chiar şi în zilele DOMNULUI nostru: credincioşii Scripturii îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce a făcut în trecut, privesc spre ce va face El în viitor, dar trec pe lângă ce face El în prezent.

Cine nu este în legătură cu ultima mişcare a lui Dumnezeu, cu siguranţă că nu va fi gata pentru răpire. Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, a fost luat în slavă fără să vadă moartea. El este un simbol al celor ce trăiesc acum în ultima epocă a Bisericii şi cărora le-a fost dată făgăduinţa: „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apoc. 3:21). Credincioşii adevăraţi aşteaptă acum ceea ce a scris apostolul Pavel: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi…” (1Cor. 15:51). Înainte de schimbarea trupului, trebuie să aibă loc schimbarea inimii şi a vieţii. Dumnezeu a promis în Vechiul Testament că va face un legământ nou şi că va da poporului Său o inimă nouă, un Duh nou şi o viaţă nouă (Ier. 36:31-34; Ezec.11:19; 18:31-32). Acelaşi lucru îl găsim în Noul Testament (Mat. 26:26-29; Evrei.8:6-13). Despre Enoh, citim: „Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5). Înainte de a fi răpiţi, noi avem nevoie de credinţa de răpire şi de siguranţa divină că suntem plăcuţi lui Dumnezeu.

A primi lumină şi a fi născut din nou prin Duhul nu este suficient pentru întâia înviere, pentru schimbarea trupului şi pentru răpire. Puterea de transformare a Duhului Sfânt trebuie să locuiască în noi pentru a învia trupurile noastre muritoare (Rom. 8:11). Duhul Sfânt trebuie să locuiască în noi pentru a ne da mărturia că suntem fii şi fiice ale lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat cu Fiul lui Dumnezeu. (Mat. 3) „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” (Gal. 4:6). Această trăire ne dăruieşte călăuzirea directă a Duhului Sfânt, „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu” (Rom. 8:14).

Toţi prorocii la care a venit Cuvântul au fost inspiraţi şi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu. Toţi cei care cred Cuvântul, au aceeaşi inspiraţie şi călăuzire a Duhului Sfânt, primind pecetea Lui: „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui” (Efes. 1:13-14). Noi trebuie să primim personal de la Dumnezeu toate trăirile răscumpărării. Aici se includ înnoirea prin Duhul Sfânt, naşterea din nou, dar şi ungerea şi umplerea cu Duhul Sfânt, după modelul credincioşilor de la început.

Dorinţa umblării cu Dumnezeu este în inima tuturor celor ce vor să stea înaintea Lui şi să participe la răpire. O viaţă plăcută Lui nu este posibilă decât în concordanţă deplină cu Cuvântul şi voia Sa. Toate celelalte lucruri sunt teorii şi iluzii. Dumnezeu Şi-a exprimat de două ori plăcerea faţă de Fiul Său: la botez, când Fiul a spus: „căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit” (Mat. 3), şi pe muntele schimbării la faţă (Mat.17). Acolo a fost adăugată porunca „… de El să ascultaţi!” Pe pământ au existat întotdeauna oameni care au fost rânduiţi ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu, după plăcerea voii Sale (Efes. 1:5). Lor le sunt descoperite taina voii Sale şi sfatul Său (Efes. 1:9-14). Apostolul Pavel îi încurajează pe credincioşii adevăraţi care aşteaptă apropiata venire a lui Hristos: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. …ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume”. (Filipeni 2:12-18). Înainte ca noi să fim răpiţi, Dumnezeu trebuie să-Şi găsească plăcerea în noi”.


Cum se produce schimbarea inimii

„Aşa cum El este legat acum de Cuvântul Lui şi îi iartă pe toţi care Îl cred, dându-le har şi dezvinovăţindu-i, tot aşa El va judeca drept pe toţi care I s-au opus, contrazicând Cuvântul şi planul Său de mântuire. Chiar şi aceia care au încercat să facă ceva pe căi proprii, fără să se fi predat Domnului cu adevărat, vor fi decepţionaţi. Nu contează doar să crezi, ci trebuie să-L crezi pe Dumnezeu – să crezi după cum a stabilit El condiţiile în planul Său de mântuire referitor la omenire. Cine nu-L crede pe Dumnezeu, îl face astfel mincinos (1 Ioan 5, 10).
Mai întâi este aşa, omul firesc nu ia seama la lucrurile spirituale, chiar dacă este religios şi procedează astfel. Totul începe cu trezirea conştiinţei din somnul spiritual. La predica lui Petru de la Rusalii, oamenii au fost aşa de mişcaţi şi au fost treziţi în interiorul lor, încât au întrebat: „Fraţilor, ce să facem?” (Fap. 2, 37b).

Prin vestirea Evangheliei, ascultătorii află diferite lucruri despre Dumnezeu, fac cunoştinţă şi au experienţă cu El. Atunci când Petru a predicat în casa lui Corneliu, în timpul predicii cei prezenţi au aflat totul dintr-o dată, de la pocăinţă până la botezul cu Duhul Sfânt (Fap. 10, 34-48). Depinde de poziţia interioară a ascultătorilor, de aşteptarea lor în credinţă şi de predica împuternicită, astfel Duhul lui Dumnezeu poate lucra conform Cuvântului vestit. Este bine că nu există şabloane care pot fi aplicate. Credinţa adevărată şi valabilă înaintea lui Dumnezeu vine din predică – din mesajul Evangheliei depline. Ascultătorii Cuvântului pot trăi toate experienţele spirituale care sunt necesare pentru mântuire. Duhul lui Dumnezeu începe să lucreze dăruind omului putinţa să-şi recunoască starea sa proprie, aceasta conducând la pocăinţă. Omul simte durere pentru lucrurile pe care el nu le-a făcut corect şi cere iertare de la Dumnezeu.

Cunoştinţa despre păcat pătrunde aşa de adânc, încât fiecare om îşi dă seama în prezenţa Dumnezeului sfânt: „Doamne, eu am păcătuit împotriva cerului şi împotriva Ta!” Apoi urmează o corectare. Cine a furat, nu mai fură; cine a minţit, nu mai minte; ş.a.m.d. Are loc o pocăinţă interioară şi o înnoire înspre Hristos, care se revarsă în naşterea din nou. Cel cuprins astfel se roagă Domnului ca să-l ierte pentru toate şi Îi mărturiseşte ce îl apasă şi îl frământă. În timpul rugăciunii se întâmplă ceva neobişnuit, adică lucrarea supranaturală a harului: dintr-o dată vine siguranţa mântuirii şi pacea lui Dumnezeu în inimă. Un om care simte o părere de rău, ştie din clipa respectivă că numai credinţa în Isus Hristos poate mântui. Este o experienţă adevărată, în interior are loc o transformare, o lucrare directă a Duhului lui Dumnezeu în omul devenit credincios. Duhul lui Dumnezeu mărturiseşte duhului său că el a devenit un copil al lui Dumnezeu (Rom. 8, 16). Mântuirea în Hristos se poate afla până în ziua de azi; această experienţă este posibilă.

Cine se întoarce cu adevărat la Dumnezeu, prin credinţă şi îşi deschide inima cu încredere şi nu zice doar: „Eu mă duc până acolo să aud cum stau lucrurile”, ci vine într-o poziţie corectă şi începe să vorbească cu Domnul, după ce i-a permis Cuvântului Lui să pătrundă, prin predică, în inima lui, acela Îl va afla pe Dumnezeu cu adevărat, ca în creştinismul primar. EL este credibil, în El ne putem încrede cu adevărat.

Din păcate, multe mişcări spirituale prezintă un tablou fără o imagine clară despre calea îngustă a Domnului şi fără experienţa personală obţinută în urma părtăşiei cu Isus.
În discuţia cu Isus trebuie să fie o credinţă ca de copil, la fel cum răspundem la o scrisoare. Noi ne referim la ceea ce ne-a scris El, pentru că, prin Cuvânt, Dumnezeu ne vorbeşte nouă, iar prin rugăciune vorbim noi cu Dumnezeu. EL ne face oferta Sa, ne face cunoscută voia Sa. În rugăciune ne referim la aceasta şi Îi mulţumim pentru toate acestea. Astfel omul ajunge într-o părtăşie personală cu Dumnezeu.

Prin credinţă şi încredere permitem Cuvântului să ne vorbească, astfel simţim cum, dintr-o dată, Cuvântul ni se adresează în mod personal, ca lui Nicodim: „Drept răspuns, Isus le-a zis: ,Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu‘” (Ioan 3, 3). Experienţa naşterii din nou este o necesitate dumnezeiască pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. „Nu te mira că ţi-am spus: ,Trebuie să vă naşteţi din nou‘” (Ioan 3, 7). Experienţa naşterii din nou nu are nimic de-a face cu filozofia reîncarnării, care în mod greşit este numită a fi naşterea din nou. Prin naşterea din nou, aşa cum o învaţă Sfânta Scriptură, omul nu se întoarce într-o altă formă sau într-un alt chip, ci aşa cum este şi trăieşte el devine credincios, primeşte Cuvântul lui Dumnezeu în sine, iar Duhul Sfânt înfăptuieşte naşterea şi aduce viaţă nouă, divină, în sufletul omului.

„Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice” (Tit 3, 4-7).

În cap. 2, 11 apostolul scrie: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat”. Omul care a primit har recunoaşte ce îi slujeşte pentru mântuire şi ce îi este necesar în acest sens. În epistole sunt descrise experienţele celor ce, în marea lor majoritate, au văzut şi au trăit împreună cu Hristos. Pentru că El este acelaşi ieri, azi şi în veci (Evrei 13, 8), se poartă acum la fel cu toţi acei ce vin la El. Cel ce acceptă Cuvântul adevărului, trăieşte ce a fost făgăduit. „El, de bună voia Lui, ne-a născut (născut din nou) prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui”. (Iac. 1, 18).

Apostolul Petru exprimă acelaşi gând şi scrie: „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac” (1 Pet. 1, 22-23). Cine trăieşte experienţe personale cu Dumnezeu, aşa cum sunt descrise în Cuvânt, acela devine o parte a Cuvântului Său şi a voii Sale, prin aceasta el dovedeşte că este rânduit în planul de mântuire al lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot rândui corect tot ce este scris. Este necesară o unitate între cei răscumpăraţi şi Răscumpărător, pentru ca să vedem aşa cum vede El şi să dorim ceea ce doreşte El.

Cu experienţa pocăinţei, a înnoirii şi a naşterii din nou începe calea urmaşului lui Isus Hristos. Pentru aceasta întregul om este solicitat cu voinţa şi puterea sa. În ceea ce priveşte calea de urmat, se pot citi multe texte biblice. Domnul stă dintr-o dată pe primul loc. Dacă este necesar trebuie lăsate în urmă casă şi curte, soţie sau soţ, fraţi, părinţi, copii, prieteni etc., din pricina Împărăţiei lui Dumnezeu (Luca 18, 29); lucrul acesta înseamnă că dacă numai omul respectiv vine la credinţă, iar ceilalţi din familie nu cred, el nu poate fi reţinut de cei necredincioşi. Ca să fi un urmaş al lui Hristos nu trebuie să intri într-o mănăstire, ci trebuie să rămâi într-o viaţă de zi cu zi normală, adică să rămâi în familie şi în serviciu şi să-ţi rânduieşti viaţa şi activitatea într-un mod corespunzător voii lui Dumnezeu. Părăsirea drumului lat şi pornirea pe calea îngustă aduc cu sine consecinţe pentru fiecare om. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, nimeni nu poate umbla pe două căi în acelaşi timp. Decizia trebuie să vină, iar viaţa unui om depune mărturie despre calea lui pe care umblă.

Înnoirea trăită se referă la inima omului, conform Cuvântului din Scriptură: „Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne” (Ez. 36, 26). Omul înnoit în interior stă înaintea unei mari probleme; el trebuie să arunce tot ce aparţine omului vechi care a fost în el. În fond, orice om necredincios duce o viaţă dublă. El nu este cum se prezintă şi ceea ce cred alţii despre el. Fiecare om are două feţe; odată el se arată cum ar dori să fie, iar altă dată se arată cum este el cu adevărat. şi în punctul acesta suntem învăţaţi în mod clar: „… cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”. (Ef. 4, 22-24). În versetele următoare sunt amintite o serie de lucruri care nu fac parte şi nu aparţin vieţii credinciosului.

După ce a fost trezită conştiinţa omului din moartea spirituală, Duhul lui Dumnezeu semnalează lucrurile care nu sunt corecte înaintea lui Dumnezeu. Din sfinţirea credinciosului face parte „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. (Rom. 12, 2). Cine Îl urmează pe Isus nu poartă crucea ca un lănţişor la gât sau pictată pe umăr, el ia asupra sa ocara lui Hristos Cel răstignit, şi umblă pe calea îngustă care duce la viaţă (Mat. 16, 24).

Apostolul Pavel încheie astfel epistola sa către Galateni: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” (cap. 6, 14). Numai cel ce a murit pentru el şi pentru această lume poate trăi deja aici cu Hristos, apoi în lumea viitoare. Toate celelalte lucruri sunt dorinţe smerite şi sforţări cu intenţii bune, dar sunt sortite eşecului. Cei răscumpăraţi formează o ceată a celor întâi născuţi după voia lui Dumnezeu”.


Inima nouă A FOST dăruită în legământul cel nou

Domnul nostru a spus: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.“ (Apoc. 21:5). EL a început cu Noul Legământ, în care oricine vine la credinţă primeşte, prin naşterea din nou, viaţă nouă din Dumnezeu. Pavel a spus: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă”. (2 Cor. 5:17). Dumnezeu ne-a făgăduit deja în Vechiul Testament că ne va da o viaţă nouă, o inimă nouă, un duh nou; şi toate acestea ni le-a dăruit prin Noul Legământ făcut în Hristos, Cel care este începutul noii creaţii divine (Apoc. 3:14).

Asupra creaţiei fireşti, care s-a înmulţit prin zămislire trupească, a venit moartea, pierzarea, despărţirea de Dumnezeu, izgonirea din paradis şi din părtăşia cu Dumnezeu, din cauza necredinţei şi neascultării. Deoarece căderea în păcat a avut loc în trup de carne şi sânge, împăcarea şi salvarea trebuiau aduse în acelaşi trup de carne, prin sânge. Pentru că viaţa este în sânge (Lev. 17:11), a fost necesar ca El să aducă sângele şi viaţa Lui ca jertfă pentru împăcare şi salvare. În Fiul lui Dumnezeu, zămislit prin Duhul, era viaţa lui Dumnezeu: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:4). În trup, EL a devenit muritor. În Duhul, El a trebuit să coboare în iad (1 Pet. 3:18-23) pentru a birui moartea, iadul şi pe Satana şi pentru a dărui această mare biruinţă fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu (Apoc. 1:17-18). Spărtura pe care a făcut-o Satan prin şarpe, Dumnezeu a reparat-o ca Tată, prin Fiul. Drumul spre paradis este din nou liber. Când a murit pe cruce, Isus a spus tâlharului, următoarele cuvinte: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43).

Apoi citim în Evrei 7:22-25 : „Prin chiar faptul acesta El S-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne “în veac“ are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea poate şi să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei”. Din nou ne arată calendarul spre evenimentul cel mare şi incomparabil al istoriei de mîntuire. Din vinerea aceea până în duminica învierii, Dumnezeu a împlinit prin Isus Hristos răscumpărarea făgăduită. A fost ziua cea mare a împăcării, în care El a anulat vina tuturor copiilor lui Dumnezeu, încît toate încălcările le-au fost iertate şi toate păcatele anulate. A fost o zi în care Dumnezeu S-a împăcat cu omenirea şi a întors faţa Sa spre noi, a reparat paguba pricinuită şi ne-a dăruit o răscumpărare veşnic valabilă. Cu lucrarea încheiată, Răscumpărătorul nostru a strigat: „S-a isprăvit“. Din inimă noi credem ceea ce Pavel a scris în 2 Corinteni 5:19 „că, adică Dumnzeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări”. Dacă cineva a primit cu adevărat această împăcare, acela are şi cuvântul împăcării în gura sa şi în inima sa. Toată ura, orice duşmănie s-a încheiat, o iertare deplină şi împăcare a avut loc. Răscumpărarea este esenţa, miezul planului de mântuire al lui Dumnezeu cu omenirea. Pentru că Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică, El trebuia să se descopere într-un trup muritor, pentru a ne reaşeza din trupul muritor în nemurire, dintr-un trup trecător în neputrezire şi prin aceasta în Împărăţia Sa veşnică. Prin har El ne-a dăruit, prin răscumpărarea de pe cruce, viaţa veşnică şi o fiinţă nemuritoare. Noi nu privim la slăbiciunea trupurilor noastre care mai aşteaptă încă transformarea, ci mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dăruit o inimă nouă, un duh nou şi o viaţă nouă dumnezeiască. Transformarea trupurilor noastre va avea loc aşa cum ştim, la venirea Domnului Isus.

Atunci vor învia toţi cei morţi în Hristos, nesupuşi putrezirii, iar noi care iubim venirea Lui şi ne-am lăsat pregătiţi şi am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, vom fi transformaţi şi împreună cu ei vom fi luaţi la Domnul. Ce zi glorioasă va fi aceea!”


Inima nouă este rezultatul trăirii răscumpărării făgăduite

„Doar credinţa adevărată şi personală legată de o trăire personală a mântuirii, aşa cum a avut-o Avraam, contează. Credinţa vie este ancorată în făgăduinţele lui Dumnezeu; ea duce la ascultare şi ne leagă de Dumnezeu. Sub primul legământ, inima rămânea neschimbată; Cuvântul era scris atunci pe table de piatră. În Noul Legământ, prin puterea răscumpărării înfăptuite, Dumnezeu dăruieşte o inimă nouă, un Duh nou – Duhul Sfânt – şi o viaţă nouă, veşnică, dumnezeiască celor care cred în Isus Hristos printr-o trăire a mântuirii. Chiar şi astăzi este vorba despre singura şi adevărata credinţă biblică şi despre ascultarea deplină faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Lui”.


O inimă nouă, nu un cap nou

În 1 Petru 1.2 este scris: „…după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!” Deci, nu doar eliberare şi mântuire a sufletului, ci să ajungem la ascultare, sfinţire prin Duhul, prin stropirea sângelui. Trei sunt cei care dau mărturie: Cuvântul, Duhul şi sângele. 1 Ioan 5.8. Noi credem că în Biserica Noului Testament Dumnezeu nu a lucrat în cap prin cunoştinţă, ci a lucrat în inimă, prin descoperire. Nu este doar scris: „Voi face un nou legământ…”, şi vă voi da un nou cap, ci vă voi da o inimă nouă. Un duh nou, o nouă viaţă. Viaţa lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu. Preţul a fost plătit pe crucea de la Golgota. Viaţa sfântă a lui Dumnezeu care era în Mielul lui Dumnezeu care şi-a vărsat sângele prin care suntem mântuiţi, se întoarce în cei răscumpăraţi, iar Răscumpărătorul trăieşte în cei răscumpăraţi pentru a-Şi trăi viaţa aici. Aşa cum a spus Pavel în Efeseni, carne din carnea Lui, os din oasele Lui. Nu un amestec, ci Cuvântul original al lui Dumnezeu, prin har”.


Inima nouă – o realitate ACUM

Dacă citim locurile din Vechiul Testament din Isaia 53 unde se vesteşte că Dumnezeu ne va da pace prin Isus Hristos Domnul nostru… Avem aici în Isaia 53, mai ales în v. 5: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi”. Apoi omul lui Dumnezeu scrie călăuzit de Duhul: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui”. Aşa a fost cu noi toţi. Dar aşa a fost, acum nu mai este aşa. Nu se mai poate: cu lucrarea încheiată de mântuire în noi, căile noastre se contopesc cu calea lui Dumnezeu. Tot ce am gândit, sau am dorit sau am făcut înainte nu mai contează. Noi am fost întorşi la Dumnezeu, am făcut o întoarcere prin harul lui Dumnezeu şi venim pe calea mântuirii, pe calea care duce la viaţă. Una era calea largă pe care am umblat toţi din punct de vedere firesc şi care duce la nimicire. Dar apoi am auzit propovăduirea crucii. 1 Cor. 1:16-23: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu”. Propovăduirea crucii trebuie să devină pentru noi puterea lui Dumnezeu care ne transformă în interior şi face din noi un om nou prin har. Noi nu doar cântăm „Toate noi, toate noi” ci se întâmplă într-adevăr cum este făgăduit în Vechiul Testament: „vă voi da o inimă nouă, un duh nou, o viaţă nouă. Voi face din voi oameni care să umble pe căile Mele”.
Avem apoi comparaţia cu poporul Israel, despre care este scris că „n-au cunoscut căile Mele”. Închipuiţi-vă: norul supranatural, Stâlpul de foc, stânca lovită, botezul în mare, pentru Moise, botezul în nor – supranaturalul a fost 40 de ani cu Israel şi, totuşi, Domnul spune „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!” Se poate să faci parte din cei chemaţi afară, poţi să ştii despre Stâlpul de foc, poţi să bei din apa scursă din Stânca lovită, poţi fi botezat în Numele Domnului Isus Hristos, şi poţi fi botezat chiar şi cu Duhul Sfânt, şi totuşi să continui să mergi pe căile tale!


Inima nouă – efectul legământului celui nou

„Şi astăzi Dumnezeu doreşte să ne facă atenţi asupra faptului că ascultarea de Cuvânt este necesară, astfel încât toate făgăduinţele să se împlinească prin har. Cine citeşte Psalmul 95 va vedea că: „De aceea am jurat în mânia Mea: Nu vor intra în odihna Mea!” Dar cheia este aici: în Vechiul Testament a fost o inimă veche; n-a fost un duh nou, n-a fost o inimă nouă, n-a fost viaţa nouă. Din acest motiv Dumnezeu a încheiat un legământ nou în Isus Hristos, Domnul nostru. Şi sângele legământului celui nou a curs ca în noi totul să poată să devină nou, să nu se mai împlinească voia noastră ci voia lui Dumnezeu, ca noi să nu mai batjocorim pe Dumnezeu prin faptele şi căile noastre personale, ci să umblăm pe calea lui Dumnezeu prin ascultarea de Cuvântul Său, ca El să poată să fie cu noi”.


Înnoirea trebuie să fi avut loc

„De multe ori am citit din 2 Petru 1 că prin „făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, …vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti”. Ieri seară am spus: „Tu m-ai pus în pântecele mamei”. „Tu m-ai scos din pântecele mamei”. Fraţi şi surori, aşa pune Dumnezeu Cuvântul supranatural în noi, în inimile noastre naturale care însă au devenit noi, pentru că Domnul Dumnezeu a spus „Vă voi da o inimă nouă, un duh nou, voi face cu voi un legământ nou”. Înnoirea trebuie să fi avut loc, noi trebuie să fi primit legătura cu Dumnezeu. Şi aşa cum spunem de multe ori, omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului”.


Răscumpărarea este desăvârșită

Col. 3 de la v.12 „Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare”. Efes. 4.22: „cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”. Omul născut din nou, cel care este cu adevărat născut din Dumnezeu, nu mai poate fi pârât de cineva – sângele Mielului care a fost vărsat pe crucea Golgotei, a fost o jertfă desăvârşită: nu numai că a terminat-o cu omul cel vechi ci a dăruit viaţa nouă şi a făcut posibilă naşterea din nou. Acelaşi Domn, care a murit în trupul pământesc, a coborât în Duhul în locurile de jos şi a înviat a treia zi şi a spus: „Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”. În Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a fost sămânţa divină, însuşi Cuvântul care a devenit trup, toţi fii şi fiicele lui Dumnezeu au fost aleşi deja de la întemeierea lumii ca să fie iertaţi, şi să fie împăcaţi cu Dumnezeu şi să primească sămânţa dumnezeiască a Cuvântului, şi prin aceasta au fost născuţi din nou prin Duhul, la o nădejde vie. Atunci îl înţelegem pe Pavel, când spune în Romani 8 „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” Numai pârâşul fraţilor îndrăzneşte să sfideze şi să calce în picioare sângele, şi să pârască. Haideţi să nu ne punem niciodată de partea lui. Să fim întotdeauna de partea lui Dumnezeu. Dumnezeu era în Hristos şi a împăcat lumea cu Sine. Şi atunci experimentăm viaţa cea nouă.

Ieri am citit cele două cuvinte din Psalmi: „Cântaţi Domnului o cântare nouă!” O cântare nouă pot cânta numai cei care au primit viaţă nouă din Dumnezeu. O cântare nouă poate cânta numai acela cu care s-a împlinit Ieremia 31: „Eu voi face cu voi un legământ nou, vă voi da o inimă nouă, un duh nou, o viaţă nouă…” Cât de des am cântat noi „Totul nou, totul nou…” Nu să ne îmbrăcăm cu ceva peste omul cel vechi, ci să ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi apoi să ne îmbăiem în Cuvânt, şi după aceea să ne îmbrăcăm cu omul cel nou „făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”. Şi de atunci încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni după trup, ci ne vedem în Hristos, răscumpăraţi prin Sânge, împăcaţi cu Dumnezeu – ne vedem ca fii şi fiice ale lui Dumnezeu care au primit viaţa veşnică, rânduiţi să petreacă veşnicia împreună cu Răscumpărătorul nostru.

Fraţi şi surori, răscumpărarea este atât de desăvârşită, încât nimic nu i se mai poate adăuga şi nu mai este nevoie să i se mai adauge, ci noi trebuie să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu ca El să poată să lucreze totul în noi prin harul Său. Este vorba despre smerenie, despre blândeţe, îndelungă răbdare, şi de aceea „Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi”. Şi numai atunci se poate împlini „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii. Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea”. Acestea sunt cuvinte minunate ale lui Dumnezeu. Încă odată întrebarea: unde este locul vostru din punct de vedere biblic? Unde este locul meu din punct de vedere biblic? Unde ne situează Dumnezeu din punct de vedere biblic? Ne-am dezbrăcat noi de omul cel vechi? Am fost noi îmbăiaţi în Cuvânt, sau am uitat noi de curăţirea păcatelor noastre din trecut? Noi trebuie să fim realişti înaintea lui Dumnezeu”.


Necazul multora e că ei au primit mesajul cu mintea lor

„Pentru noi este important că Dumnezeu a făcut un legământ cu noi. Cu Avraam, cu Isaac, cu Noe, El a încheiat un legământ, El a făcut un legământ cu întregul pământ, El a făcut un legământ cu poporul lui Israel, cu Biserica a făcut un legământ. Şi o spun încă o dată: noi, prin harul Său, putem fi poporul noului legământ. În Evrei 8 a fost subliniat că dacă primul legământ ar fi fost desăvârşit, nu ar mai fi trebuit căutat să se mai facă unul. Evrei 8, în versetul 7 este scris…Poate ar trebui să citim şi versetul 6. Evrei 8.6: „Dar acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. În adevăr, dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, nu ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea. Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca sa-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul [„n-au rămas credincioşi legământului Meu” – în germană] Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile, zice Domnul: „Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie in inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu”. Şi în momentul când aceasta are loc, se împlineşte şi v. 11: „Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: „Cunoaşte pe Domnul!” Căci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei”. Acum urmează afirmaţia minunată: „Pentru că le voi ierta nelegiuirile; şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”. Aleluia! Cinste Dumnezeului nostru! „Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de pieire”. Aici ne este arătat că Dumnezeu a făcut cu adevărat un nou legământ, că a scris Cuvântul Său în inimile noastre. Permiteţi-mi să spun aici, cu respect, că necazul multora e că ei au primit mesajul cu mintea lor, că au înţeles mesajul cu mintea lor şi inimile lor au rămas goale. Descoperirea nu vine în cap, ci în inimă. „Fiul Meu, fiica Mea, dă-mi inima ta!” Dumnezeu nu a spus că ne va da un cap nou, ci a spus că ne va da o inimă nouă. „Voi face un nou legământ cu voi, Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu!” În legătură cu Israel, Dumnezeu a spus că acesta a devenit necredincios legământului Său, că a trebuit să Se retragă şi să-i lase să meargă pe căile lor proprii şi căile lor i-au condus din pierzare în pierzare, din persecuţie în persecuţie, dintr-o ţară în altă ţară. Numai pentru că nu au primit Cuvântul în inima lor, ci au rămas în tradiţiile lor”.


Viaţa nouă a lui Isus Hristos se descoperă în noi

„În Vechiul Testament ni s-a promis: „Eu voi face un legământ nou cu voi. Vă voi da o inimă nouă, un duh nou, o viaţă nouă şi voi locui şi voi umbla în mijlocul vostru, Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Biserica este moştenirea DOMNULUI, turma răscumpărată cu sânge pentru care DOMNUL nostru a plătit preţul pe crucea de la Golgota. Noi suntem răscumpăraţi, suntem proprietatea lui Dumnezeu. Cu aceasta, trecutul şi starea de pierzare s-au încheiat. Suntem mântuiţi, am primit iertarea şi neprihănirea prin credinţă. Apoi Cuvântul cade precum o sămânţă în inima noastră, după care sămânţa răsare, iar viaţa nouă a lui Isus Hristos se descoperă în noi”.


S-a întâmplat, s-a isprăvit

„Putem citi şi Efes. 4 de la v. 3: „şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi”. S-o primim din mâna lui Dumnezeu: lucrarea este încheiată, sângele noului legământ a fost vărsat, noi suntem răscumpăraţi, noul legământ este în vigoare. Cum spuneam deja mai înainte, în Vechiul Testament s-a făcut promisiunea: „Voi face un legământ nou, vă voi da o inimă nouă, un duh nou, o viaţă nouă”. S-a întâmplat, s-a isprăvit, noi nu mai trebuie să trăim în sclavie, ci putem trăi în libertatea copiilor lui Dumnezeu, în limitele Cuvântului lui Dumnezeu”.


Dumnezeu ne-a dat deja o viaţă şi o inimă nouă

„Iubiţi fraţi şi surori, noi avem în spatele şi în jurul nostru lumea în care trăim, o lume pe care nu o înţelegem şi care nu ne înţelege, suntem un corp străin în această lume, nu putem să ne potrivim nicăieri, în nicio religie, în nici un partid politic, nu avem nici un loc, ci locul nostru este în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa cum a spus şi Domnul nostru, „voi nu sunteţi din lume, cum nici Eu nu sunt din lume”. Suntem încă pe pământ, dar patria noastră este în ceruri. Aşa scrie în Filipeni 3.20: „Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos”. Şi acum urmează promisiunea minunată, în v. 21: „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile”. Aici avem, în faţa ochilor, revenirea DOMNULUI Isus Hristos şi, în acelaşi timp, ce se va întâmpla cu trupurile noastre. Dumnezeu ne-a dat deja o viaţă şi o inimă nouă, după care vine transformarea trupurilor noastre muritoare. Mai citim o dată v. 21: „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile”. Gândiţi-vă la aceasta, pentru un moment! Schimbaţi în chipul Lui, trupeşte, schimbaţi din acest trup de moarte, ieşiţi din el şi intrând într-un trup de slavă, fiind întotdeauna cu Domnul”.


Pericolul influențelor omenești

„Şi astăzi, când sunt în diferite oraşe, se spune: „da, acei fraţi sunt sub o influenţă americană, ceilalţi sunt sub influenţă canadiană”. Dumnezeule din cer, când va veni timpul în care toţi să fie sub influenţa lui Dumnezeu? Să se termine cu toate aceste influenţe şi cu tot ce au oamenii de spus. Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt şi gelos. El nu vrea ca noi să alegăm după basme, după învăţătura celor şapte tunete sau după alte învăţături, ci să rămânem în Scripturi. Vrem să fim legaţi de acestea. Ori aparţinem de un grup ori de altul.

Adevărata Mireasă a Mielului ascultă doar de Mire. DOMNUL vorbeşte cu noi prin Cuvântul Lui sfânt şi ne descoperă fiecare verset biblic şi ne arată contextul în care trebuie aşezat. Nu putem schimba faptul că toţi ceilalţi ascultă basme, dar Biserica Dumnezeului celui viu, toţii fiii şi fiicele Lui, cei care au fost hotărâţi să vadă slava lui Dumnezeu, vor asculta numai ceea ce spune Duhul Bisericilor. Astfel, urechile şi ochii noştri sunt declaraţi „binecuvântaţi”. De ce? Pentru că rămânem în Cuvânt. Dumnezeu, viaţa este în Cuvânt. Dumnezeu este în Cuvânt, iar duşmanul e în fiecare răstălmăcire. Am făcut comparaţia între Noul şi Vechiul Testament. Am înţeles noi aceasta? Dumnezeu a condus mai întâi poporul în ţara făgăduită, a promis şi a dat poporului Său toate cele necesare, chiar şi în domeniul pământesc a avut grijă de toate, dar a cerut un lucru de la ei: să pună în practică Cuvântul şi poruncile Lui. Le-a cerut să sfinţească ziua a şaptea ca semn al legământului dintre El şi Israel. Le-a cerut să nu semene în anul al şaptelea, promiţându-le că ce vor recolta în anul al şaselea va ajunge pentru trei ani. Ce i-a lipsit poporului lui Dumnezeu? Dumnezeu a avut grijă de tot. Dar în ciuda acestor lucruri, ei s-au rătăcit în inimile lor. De aceea este scris că Dumnezeu va face un nou legământ, că va da o inimă nouă, un duh nou ca să putem umbla în Cuvântul Lui.

În noul legământ El ni le-a acordat. „Acesta este noul legământ în sângele Meu”, a spus DOMNUL. Nu ne rămâne decât un singur lucru de făcut, ca din toată inima să-I mulţumim lui Dumnezeu că am putut asculta vocea Lui în aceste zile, că am crezut Cuvântul Lui şi că am ieşit din tot ce nu este în acord cu Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu, şi că nu acceptăm nicio interpretare şi nicio învăţătură care nu este fondată şi nu a fost învăţată în Scriptură. Aşa vom fi un popor pus deoparte, sfinţit pentru DOMNUL. Cum am citit, nu eforturile noastre, ci puterea Lui ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia. Şi astăzi, puterea Lui se manifestă în cei slabi, în cei care-şi pun încrederea în El. Aş vrea să ştiu dacă suntem toţi de acord să nu mai plecăm urechea la nimic altceva decât la DOMNUL, să nu ascultăm de nici un om, indiferent de ce învaţă sau spune, oricine ar fi el. Cum spune Scriptura, toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Atunci nu mai trebuie ca unul să-l înveţe pe celălalt, căci DOMNUL a dat învăţătura divină, am fost prinşi de ea şi ne-a adus binecuvântare”.


Răscumpărarea de pe crucea de la Golgota ne-a adus o inimă nouă şi un duh nou

„Pe scurt să fie spus: atunci când Dumnezeu ne cere ceva, trebuie să facem. Nu putem să-L urmăm pe Domnul în neascultare. Este imposibil. Oricine vrea să-L slujească şi să-L urmeze pe Domnul, trebuie să fie ascultător, urmându-L apoi în credinţă şi ascultare. „Dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea”.

În v. 10 se spune: „Şi i-am scos astfel din ţara Egiptului şi i-am dus în pustie”. Aici găsim o afirmaţie pe lângă care nu putem trece. Dumnezeu a spus: „dacă voi faceţi ce vă poruncesc Eu, veţi avea viaţa”. De la început, Dumnezeu a legat viaţa de ascultare. În Eze. 20: 11: „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele”. Apoi, e vorba şi despre Sabat. Dacă Dumnezeu porunceşte Sabatul, El ştie de ce o face. El are intenţii bune. El vrea ca poporul Lui să se adune pentru serviciul divin, fără a fi ocupaţi cu vreo muncă, ci doar să fie în prezenţa lui Dumnezeu, pentru a se dedica serviciului divin. Şi pentru că Dumnezeu a poruncit Sabatul, El sfinţea poporul Lui care se aduna în ziua Sabatului. Acestea erau porunci date poporului Israel, ca semn. V. 12: „Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc”. Care îi sfinţesc. „Sfinţeşte-i în adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul”.

Adevărata sfinţire a unui copil al lui Dumnezeu are loc doar în deplina ascultare faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. Oricare alt lucru este o sfinţire omenească şi o autoînşelare. V. 13: „Dar casa lui Israel s-a răzvrătit împotriva Mea în pustie”. Apoi devine foarte serios. Cum e cu tine, cum e cu mine? Cum stăm noi cu ascultarea noastră, cu dedicarea noastră? Cum stau lucrurile în viaţa noastră? Urmează v. 15: „Chiar şi în pustie Mi-am ridicat mâna spre ei şi le-am jurat că nu-i voi duce în ţara pe care le-o hotărâsem, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă din toate ţările”. Imaginaţi-vă pentru o clipă ce avem noi aici! Dumnezeu a jurat de două ori, a ridicat mâna, a dat o promisiune: „am ales pentru voi o ţară, cea mai frumoasă, coroana tuturor ţărilor, păziţi poruncile Mele”. Dar ei s-au răsculat, au fost neascultători.

Fiţi sinceri acum: ce poate face Dumnezeu cu oameni neascultători şi împotrivitori? Ce poate să facă?! El, izvorul adevărului, El, Dumnezeul adevărat! N-ar fi trebuit ca să intre Cuvântul Său în oameni ca şi o sabie, n-ar trebui să avem teamă şi respect?A fost împotrivire şi nesupunere. Am putea striga: „Dumnezeule, de ce?”. De ce a trebuit să fie aşa? Doar pentru a arăta natura căzută a omului, pentru a arăta că doar răscumpărarea deplină de pe crucea de la Golgota ne-a adus o inimă nouă şi un duh nou. Şi în legătură cu aceasta, credinţa adevărată şi ascultarea corectă. Nu vreau să mai citesc de aici. Puteţi citi voi. Dumnezeu şi-a ridicat din nou mâna şi a jurat, iar cei nesupuşi au trebuit să sufere şi nu au atins ţinta”.


Domnul ne-a dat o inimă nouă ca noi să putem fi de acord cu El şi Cuvântul Său

„Să o spunem foarte clar în încheiere: de ce sunt toate aceste încercări prin care trebuie să trecem, fie în familii sau oriunde altundeva? De ce? Psalmul 73: totuşi, eu sunt tot timpul cu tine, Tu mă călăuzeşti, sunt al Tău, îţi aparţin. Noi nu mai suntem ai noştri, ci am fost cumpăraţi cu un preţ foarte mare. Suntem ai Domnului. În concluzie, sper că putem spune că Dumnezeu nu ne-a iertat doar, ci ne-a condus din claritate în claritate şi fiecare legătură pe care Domnul ne-a dat-o depune mărturie că El ne conduce prin Duhul Său în tot adevărul. Noi n-am putut vedea nimic, pentru că omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului şi nici nu le înţelege. Astăzi vrem să-I mulţumim Dumnezeului nostru pentru că ne-a iertat, că ne-a descoperit Cuvântul şi voia Sa, că ne-a dat o inimă nouă ca noi să putem fi de acord cu El şi Cuvântul Său, că putem crede cum spune Scriptura”.


Cine este născut din Dumnezeu a primit o inimă nouă

Rom. 5.5: „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat”. Deci, nu doar daruri. Nu dorim să intrăm în detalii aici, dar haideţi s-o spunem clar: cine este născut din Dumnezeu, din sămânţa Cuvântului viu, acela a primit o inimă nouă, a primit o viaţă nouă de la Dumnezeu. Nu există niciun copil al lui Dumnezeu cu o fire diabolică şi nu există niciun copil al celui rău cu o fire dumnezeiască. „Îi veţi cunoaşte după roadele lor”. Trebuie s-o primim pur şi simplu aşa cum este scris şi s-o credem. Oh, multe lucruri am trăit noi: am fost urâţi, am fost invidiaţi, faţă de noi s-a manifestat gelozie. Oh, ce fel de lucruri au venit peste noi, din partea oamenilor care spun: „Eu doresc să fiu pregătit!” Dar nu în această stare! Există o închipuire de a fi pregătit şi există o pregătire adevărată şi această pregătire nu este o închipuire, ci este o realitate dumnezeiască, în timpul vestirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Distribuie această postare.