Necesitatea unității bisericii

Fragmente dintr-o predică a fratelui Frank la Geneva în 28 august 1976.

Noi credem din toată inima că revenirea Domnului Isus Hristos este foarte aproape şi vrem să ne amintim că Biblia nu spune „fecioarele care au cunoscut timpul au fost răpite”, ci ea spune fecioarelor: „…cele ce erau gata au intrat cu El în odaia de nuntă”. (Matei 25.10). Nu cunoaşterea ceasului exact al venirii Sale ne interesează, ci să fim gata în orice clipă pentru acea zi măreaţă. Pentru acest scop, Tatăl nostru ceresc a trimis un Mesaj prin slujba fratelui nostru Branham. Noi trebuie să fim aduşi înapoi la învăţăturile originale ale Bisericii de la început; nu există deosebiri între mesajul ceasului şi Cuvântul lui Dumnezeu descoperit şi asta o credem din toată inima.

Scopul nostru aici nu este să vorbim despre fratele Branham, ci să vorbim despre Domnul Isus Hristos. El este Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, El este Piatra de temelie şi tot El este Piatra de încheiere. Pentru a începe o construcţie se pune piatra de temelie şi totul se măsoară raportându-se la această piatră de temelie. Noul Ierusalim a fost construit în formă de piramidă şi pentru acest fel de construcţie, nu doar piatra de temelie este de o mare importanţă, ci în aceeaşi măsură piatra de încheiere, spre care arată toate liniile construcţiei. Toate corecturile făcute pe parcursul zidirii sunt date în raport cu cele două pietre. Înţelegem, deci cât este de important ca atenţia să ne fie aţintită la Isus Hristos, Acelaşi la sfârşit ca şi la început. Dacă El este Alfa, El este şi Omega şi Trupul Său este zidit în concordanţă deplină cu Cuvântul lui Dumnezeu, de la temelia credinţei în Hristos până la împlinirea Cuvântului profetic care se referă la El.

Dacă îi dăm Domnului Isus locul cuvenit ca fiind Alfa şi Omega în zidirea lui Dumnezeu, El ne va da de asemenea, locul cuvenit în Trupul lui Isus Hristos. Isus Hristos are cel dintâi loc în toate lucrurile în Biserica Dumnezeului celui Viu.

Pretutindeni unde a ajuns mesajul timpului de sfârşit, aceleaşi întrebări ne sunt adresate: „Cât timp ne-a mai rămas?”, „Ce este cu a şaptea pecete?”, „Ce sunt cele şapte tunete?” şi altele. Noi ştim că multe afirmaţii ale fratelui Branham au devenit subiect de discuţie printre credincioşi şi se merge până la a crea separare între fraţii care au primit acest preţios mesaj al timpului de sfârşit. Iată de ce, amintim adesea ce a spus fratele Branham însuşi: „Întoarceţi-vă la Cuvânt! Ceea ce spunem, trebuie să se regăsească în Cuvântul lui Dumnezeu”.

Şiretenia duşmanului a fost întotdeauna de a pune accent pe unele afirmaţii ale adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu, pentru a-i îndepărta pe credincioşi de Cuvântul lui Dumnezeu şi de a-i determina să formeze grupuri scoţând în faţă „descoperirea lor”. Noi nu ne lăsăm cuprinşi de alergarea după aceste „taine”, căci dacă Hristos este în noi, El este Alfa şi Omega al tuturor tainelor lui Dumnezeu (Col. 1.24-29). Tatăl nostru vrea să rămânem în Cuvântul Său şi, dacă ne rătăcim, El ne va aduce întotdeauna înapoi la Cuvântul Său şi la Fiul Său preaiubit în care şi-a găsit toată plăcerea.

Astfel, iubiţi fraţi şi surori, oricare ar fi lucrurile pe care le-aţi putea auzi în legătură cu diferite teme care nu zidesc Trupul lui Hristos, ci mai degrabă îl dezbină, nu le daţi ascultare. În mod simplu staţi tare pe Piatra de temelie pusă o dată pentru totdeauna, apoi priviţi la Piatra de încheiere, care este pe punctul de a fi aşezată şi ocupaţi-vă poziţia în Hristos, în Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta, Dumnezeu vă va conduce mai departe, până când, la sfârşit, să primiţi această putere de la Dumnezeu. Ea va fi manifestată în trupurile noastre (prin noi) şi lucrările lui Isus Hristos se vor împlini aşa cum spune Cuvântul profetic. Nu vă temeţi! Doar credeţi! Dumnezeu are modul Său de a lucra până la sfârşit. Nu este felul meu de a lucra sau felul vostru de a face ceva cu care să ieşi în faţă. Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său ca să-l împlinească aşa cum vrea. El nu-şi dă slava Sa altuia decât Fiului Său preaiubit şi va dovedi că acest Nume este mai presus de orice nume şi toată puterea Sa este şi în mijlocul ucenicilor din ultimele zile, la fel ca la cei din prima epocă a Bisericii. Noi aşteptăm acest lucru.

Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să ajungem în acea poziţie duhovnicească, în acel loc de închinare ales de Dumnezeu, în Hristos. Trebuie să fim una în învăţătură, în fapte şi în toate lucrurile. Trebuie să ne rugăm unii pentru alţii, cerând Tatălui ceresc ajutorul Duhului Său, pentru ca în fiecare mădular al Trupului lui Isus Hristos, Numele Său să fie sfinţit, ca Împărăţia Sa să vină şi voia Sa să se facă pe pământ aşa cum este şi în ceruri. Trebuie să ne iubim unii pe alţii, cu o dragoste adevărată venită de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Toate lucrurile care produc dezbinări în Trupul lui Isus Hristos nu vin de la Dumnezeu.

Ştim că Mesajul timpului de sfârşit este un mesaj de separare, însă o separare de necredinţă, separarea de învăţăturile confesiunilor religioase şi de cele care umblă ici şi colo. Înseamnă separarea de această lume, despărţirea de păcat şi nu despărţirea unii de alţii a ucenicilor lui Isus Hristos. Ne-am adunat sub acelaşi mesaj, cel trimis generaţiei noastre, sub acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu, cel descoperit în această ultimă epocă a Bisericii şi sub aceeaşi putere a lui Dumnezeu cea care a fost manifestată în slujba fratelui nostru Branham.

Dar să nu ne mai irosim timpul. Nu este vorba de a fi de partea unui frate, ci a fi de partea lui Isus Hristos. Puneţi-vă de partea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugaţi-vă simplu ca toţi fraţii să slujească în unitate, având în vedere zidirea trupului lui Isus Hristos. Noi suntem una în Isus Hristos şi eu cred din toată inima că dacă avem o slujbă de la Dumnezeu, ea poate fi împlinită având acest gând (al unităţii).

Dacă sunt doi sau trei fraţi care au o slujbă a Cuvântului într-o adunare locală este suficient loc pentru ca fiecare să-şi îndeplinească slujba. Fraţii nu trebuie să fie egoişti, gândind: „Dacă aş putea avea o biserică a mea, eu aş fi şeful. Aş face ce aş dori şi nu aş avea nevoie să mă supun fraţilor şi toţi ar trebui să facă după cum vreau eu”. Fraţilor, dacă gândiţi aşa, voi n-aţi primit în nici un fel o chemare de la Dumnezeu. Dacă nu vă gândiţi la Trupul lui Hristos, dacă nu-L slujiţi pe Dumnezeu în toate împrejurările, dacă nu vreţi să-L slujiţi până la supunerea voinţei proprii, atunci nu este un mod corect de a-I sluji, nu aveţi gândul lui Hristos.

Suntem într-o mare aşteptare ca Dumnezeu să lucreze într-un mod puternic în viitorul apropiat. Dar înainte ca această putere să vină, noi toţi trebuie să fim UNA în Isus Hristos. Nu trebuie să mai fim despărţiţi. În ziua Cincizecimii ei erau o inimă şi un suflet. Ei nu discutau, ci se rugau. Atunci chiar şi locul unde se aflau s-a cutremurat prin puterea celui Atotputernic, pentru că ei erau una în Isus Hristos. Apoi, mâna Domnului s-a întins pentru ca să fie făcute semne mari şi minuni, pentru că puterea lui Dumnezeu era în mijlocul lor.


Circulara FEBRUARIE 1978

Dumnezeu nu-şi va putea desăvârşi lucrarea în noi decât dacă ne supunem Capului şi permitem Cuvântului să fie autoritatea noastră. Dacă suntem Biserica Mireasă, de ce sunt credincioşii împărţiţi în grupuri fanatice, condamnându-se reciproc că nu-şi cred unii altora tălmăcirile? Dacă nu stăm împreună în unitate, vom cădea din cauza diviziunilor.

Dragii mei fraţi, nu vreau să judec, dar mă simt împovărat pentru copiii lui Dumnezeu. Eu nu pot pretinde că sunt super-duhovnicesc sau că am vreun dar deosebit, sau vreo descoperire sau vreo slujbă. Singura mea dorinţă este să fiu un adevărat slujitor al lui Dumnezeu.

În prima epocă a bisericii, credincioşii i-au pus la încercare pe aceia care au pretins că sunt apostoli şi au descoperit repede că de fapt nu erau. În mişcarea ecumenică sunt uniţi toţi, indiferent de doctrinele sau practicile lor asupra lucrurilor duhovniceşti. Nu aşa stau lucrurile cu trupul lui Hristos. Unitatea între mădulare poate avea loc numai dacă noi devenim parte a acelui Cuvânt (nu parte a vreunei tălmăciri) şi ne supunem în totalitate conducerii lui Hristos.


Circulara NOIEMBRIE 1980

„…aveţi aceleaşi gânduri…”, aşa este exprimată porunca următoare. Dar cum este posibil acest lucru , dacă cineva se ţine de propriul fel de gândire şi se încăpăţânează să o facă? Este posibil numai acolo unde gândurile lui Isus Hristos se găsesc în fiecare credincios şi pot veni, astfel, în comunitate. Unitatea creată de Dumnezeu şi legătura fiecăruia cu Domnul are ca urmare că toţi, împreună în Domnul, pot să aibă aceleaşi gânduri care erau în Isus Hristos.


Circulara OCTOMBRIE 1995

Dumnezeu are voia Lui, care se va împlini pe pământ precum în cer, aşa cum a stabilit-o şi a descoperit-o în Cuvântul Său. Despre Mântuitorul nostru se spune în Isaia 53, capitol care Îl descrie cel mai copleşitor în suferinţa şi moartea Lui: „… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea lui Iahveh va propăşi în mâinile Lui”. În „Tatăl nostru”, Fiul omului ne-a învăţat să ne rugăm corect: „Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ”. Ascultarea Fiului lui Dumnezeu este pusă în comparaţie în Sfânta Scriptură cu neascultarea lui Adam. Harul anulează neascultarea; neascultarea pe de altă parte poate să anuleze harul. Noi am fost iertaţi pentru a deveni copii ascultători ai lui Dumnezeu. Şi astăzi mai este valabil Cuvântul din 1 Sam. 15:22b-23: „Ascultarea face mai mult decât jertfele … Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea”.

Eva a fost ispitită, aşa cum mărturiseşte ea (Gen. 3:13), dar Adam a căzut prin neascultare. De aceea este scris, că toţi vor muri în Adam … (1 Cor. 15:22). Porunca Domnului Dumnezeu din Gen. 2, să nu mănânce din pomul cunoştinţei, i-a fost adresată lui Adam, căci Eva mai era atunci în el. Ea a ajuns sub farmecul lui Satana; fiind sedusă de şarpe, ea era ca vrăjită. Ea era deja o făptură omenească ispitită, înşelată, când şi-a arogat puterea asupra lui Adam, care apoi a încălcat conştient porunca lui Dumnezeu acceptând propunerea ei. Fratele Branham a spus de mai multe ori în predica „Vocea lui Dumnezeu în aceste ultime zile”: „…atât timp cât Adam a ascultat de glasul lui Dumnezeu, a fost totul bine. În momentul în care a ascultat de glasul nevestei sale, s-a terminat totul”.

Noi vedem în Scriptură două începuturi: primul la crearea firească, pământească cu Eva, care este numită mama tuturor celor vii (Gen. 3:20), a căror moarte este sigură. Ea a ajuns sub influenţa celui rău şi a primit sămânţa şarpelui. Al doilea început s-a întâmplat cu Maria, care a crezut, a fost ascultătoare şi a spus: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Ea a primit sămânţa dumnezeiască şi astfel Cuvântul a devenit trup. Prin ascultarea ei a venit Fiul lui Dumnezeu ca Întâiul născut în lumea aceasta, cu scopul de a distruge lucrarea înşelătoare a lui Satana şi să aducă la lumină viaţa şi neputrezirea (2 Tim. 1:10).

Ambele, neascultarea şi ascultarea, nu sunt teorii: după neascultare urmează întotdeauna încălcarea şi după ascultare neprihănirea. „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi”. (Rom. 5, 19). Ambele s-au întâmplat aici pe pământ. Primul Adam a fost neascultător, a încălcat porunca şi astfel a adus moartea peste întreaga omenire. Al doilea Adam, Isus Hristos, a fost ascultător şi a adus viaţa veşnică. „… S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce” (Fil. 2:8). „…măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice” (Evrei 5:8-9). Se accentuează exprimarea: „… cei ce-L ascultă”. La cei care au primit har, este vorba despre ascultarea în credinţă, căci fiecare neascultare de Dumnezeu pune din nou mântuirea noastră sub semnul întrebării.

Este adevărat că noi am primit o învăţătură atotcuprinzătoare şi nu ducem lipsă de descoperire prin Duhul. Întrebarea care ne mişcă acum este: cum stăm noi cu ascultarea, trăirea Cuvântului lui Dumnezeu? Şi aici este valabil Cuvântul: fiecare să se cerceteze şi să se judece cum stă în faţa lui Dumnezeu. Sentinţa corectă duhovnicească urmează întotdeauna conform Cuvântului lui Dumnezeu.

În general, noi trăim într-un timp unde totul este neclar şi gândirii duhovniceşti îi lipseşte exactitatea. Se poate că unii nu mai observă că ei nu mai merg în ascultare pe urmele Mielului lui Dumnezeu; se justifică pe ei şi faptele lor, pentru a-şi linişti conştiinţa. A trăi în Dumnezeu, trebuie să devină pentru noi toţi o dorinţă din inimă şi o cerinţă sinceră, căci numai aşa putem fi pregătiţi. Umblarea cu Dumnezeu include ascultarea în credinţă şi concordanţa cu Cuvântul Lui. Nu ascultătorii, ci împlinitorii cu fapta vor fi mântuiţi.

Fiul lui Dumnezeu spune: „Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă” (Mar. 3:35). El mai spune: „Nu orişicine-Mi zice: ,Doamne, Doamne!‘ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Mat. 7:21). Dacă noi am ajuns la înfiere şi putem spune dintr-o inimă sinceră: „Tatăl nostru care eşti în ceruri…”, atunci vom recunoaşte că omul lui Dumnezeu nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care a ieşit din gura Lui. Cei mântuiţi trebuie să devină aşa cum a fost Mântuitorul. El a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui”. (Ioan 4:34). Încheierea lucrării Sale este aproape, de aceea este necesară unitatea tuturor mădularelor trupului lui Isus Hristos cu Capul înălţat. Noi vrem şi vom trăi, cum transformă şi pregăteşte Mirele Mireasa, cum El umple cu fiinţa şi viaţa Lui, cum sunt descoperite roadele şi darurile Sale, până vom ajunge la statura de om mare în plinătatea lui Hristos. După restituirea deplină vine clipa când noi vom ajunge de la credinţă la vedere.

Niciodată nu a fost timpul atât de serios, niciodată nu a fost atât de necesar să primim legătura cu ultima lucrare a lui Dumnezeu, până când Mirele şi Mireasa, Capul şi mădularele, vor fi unite în Duh şi Cuvânt. Noi am fost în planul lui Dumnezeu, de aceea avem voie să trăim ceea ce face Dumnezeu în Biserică conform planului Său de mântuire.


Circulara DECEMBRIE 2005

Făgăduinţa că la sfârşitul timpului de har Dumnezeu urma să trimită un prooroc, înseamnă totul pentru cei aleşi. Dar, acum, de fapt, sunt în derulare trei lucruri: „cărturarii” confesiunilor religioase îl resping, „ierarhia” din interiorul mesajului timpului de sfârşit îl priveşte ca pe fondatorul unei noi religii, în timp ce numai cei aleşi o pun la inimă şi se întorc la credinţa părinţilor, întorcându-se la învăţăturile apostolilor aşa cum au fost ele la început. În această perioadă importantă, preocuparea este cuvântul profetic, care nu trebuie interpretat, ci mai degrabă trebuie văzut în împlinirea lui (2 Petru 1:15-21). Ascultaţi aceasta, toate popoarele: în legătură cu desăvârşirea Bisericii lui Hristos, slujba de învăţătură este tot atât de importantă acum ca şi la început (Fapte 13:1, 1 Cor. 12:28), aşa încât noi să fim aduşi înapoi la unitatea credinţei (Efes. 4:1-16) şi să nu mai fim aruncaţi încoace şi încolo de diferitele vânturi de învăţătură.

Dacă este adevărat şi este într-adevăr, că Mesajul original al lui Dumnezeu, aşa cum a fost la început, este predicat acum pentru a chema afară şi a aşeza aceleaşi învăţături în Biserica Mireasă înainte de întoarcerea lui Isus Hristos, atunci fecioarele înţelepte trebuie să asculte ceea ce Duhul spune Bisericilor. Ele vor fi acelea care sunt botezate prin acelaşi Duh Sfânt în trupul lui Hristos pentru a deveni adevărata Biserică vie, pe care Răscumpărătorul o va înfăţişa înaintea Lui fără pată sau zbârcitură (Efes. 5:26-30).


Circulara APRILIE 2006

Conform făgăduinţelor din Scriptură, unirea mădularelor Trupului lui Isus Hristos are loc acum prin intervenţia supranaturală şi plină de har a lui Dumnezeu, la fel cum a făcut-o El în biserica primară. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup”. (1 Cor. 12:13). Botezul biblic cu Duhul Sfânt este în legătură cu botezul biblic în apă al credincioşilor (Fapte 2:38-39; 8:15-17; 10:44-48; 19:5-6). Singurul model autentic şi valabil aşezat în timpul apostolilor trebuie să rămână dreptarul în ceea ce priveşte învăţătura şi practica în adevărata Biserică a lui Isus Hristos.


Circulara OCTOMBRIE 2007

Desăvârşirea lucrării de răscumpărare se află acum în faza finală. Cuvântul lui Dumnezeu a devenit hrana noastră spirituală şi orientarea noastră deplină. Dorinţa noastră este să cunoaştem Voia lui Dumnezeu, mai ales în ceea ce priveşte desăvârşirea lucrării lui Dumnezeu, până când aceasta se va manifesta. Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, dat nouă prin slujba fratelui Branham, o slujbă binecuvântată într-un mod extraordinar şi confirmată dumnezeieşte, este cu adevărat mana proaspătă care este dată tuturor slujitorilor adevăraţi ai Domnului, pentru ca aceeaşi hrană spirituală să poată fi împărţită în întreaga lume. Numai aşa se va înfăptui unitatea în Biserica Mireasă a lui Isus Hristos: toţi slujitorii care predică Cuvântul trebuie să-şi asume acum răspunderea deplină înaintea lui Dumnezeu şi să vestească poporului învăţătura corectă, fără niciun program propriu sau învăţături străine.


Circulara MARTIE 2008

În biserica primară, apostolii şi bătrânii purtau răspunderea pentru toate hotărârile referitoare la învăţătură (Fapte 15 şi alte texte), căci Dumnezeu a aşezat diferitele slujbe numai în Biserică şi ele sunt date pentru zidirea Bisericii. Mai mult, în fiecare oraş exista întotdeauna numai o singură biserică locală. Diviziunile sunt întotdeauna lucrarea duşmanului. Având în vedere iminenta revenire a lui Isus Hristos, trebuie accentuat că credincioşii de la început stăteau sub călăuzirea directă a Duhului Sfânt şi, de aceea, erau foarte apropiaţi unul de celălalt. Atunci nu erau diviziuni, nu erau fraţi mincinoşi şi nici învăţături greşite. Acum trăim întoarcerea noastră înapoi la început. Acesta este motivul pentru care trebuie să înceteze toate diviziunile cauzate de învăţături străine şi doar învăţăturile curate ale Bibliei să fie predicate.

Unitatea unei biserici locale este foarte importantă. Domnul nostru a spus: „O împărăţie, o casă – şi o biserică, desigur – dezbinată împotriva ei însăşi, nu poate dăinui” şi „cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte”. În timpul crizei, fratele Branham a cerut adunării din tabernacol următorul angajament: „Promit, în mod solemn, să sprijin tabernacolul Branham în toate programele lui conduse de păstorul lui, William Branham. Promit să nu vorbesc împotriva fratelui Branham sau împotriva programelor lui şi voi mustra pe oricine face asta. Voi sta de partea lui, fie bine, fie rău, aşa cum stă el de partea lui Dumnezeu. Amin”.


Circulara SEPTEMBRIE 2009

În legătură cu timpul dinaintea revenirii Lui ca Mire, Domnul Însuşi a spus în Matei 24.45: „Care este deci robul credincios şi înţelept pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă?”. Şi acest cuvânt trebuia să se împlinească. Hrana duhovnicească, Cuvântul descoperit, trebuie să fie împărţit. Prin urmare, El aşteaptă ca toţi fraţii care împart acum hrana duhovnicească în această ultimă epocă a Bisericii şi prin aceasta sunt părtaşi la trimiterea directă, să o respecte cu credincioşie, să fie în acord cu Cuvântul descoperit şi să lucreze împreună în mod armonios. Numai atunci poate fi realizată unitatea credincioşilor şi reaşezarea completă, lucruri absolut necesare înainte ca Domnul Isus să revină (Fapte 3:20-21).

Deci, dacă toate lucrurile din Biserică trebuie să fie aşa cum au fost la început, atunci acest lucru se aplică şi slujbelor din biserica locală. Unii fraţi au călătorit în alte ţări fără nicio însărcinare şi au propovăduit propriile lor versiuni, creând astfel un mare haos. În trecut, în Antiohia erau chiar şi proroci şi învăţători, dar în timp ce se închinau şi slujeau Domnului, postind şi rugându-se, Duhul Sfânt a spus: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat” (Fapte 13:2). Aceasta a fost „Aşa Vorbeşte Domnul” şi Dumnezeu a fost cu ei. Toţi fraţii din bisericile locale trebuie să rămână acolo unde sunt, în afară de cazul când Domnul Însuşi dă o chemare şi o trimitere.


Circulara DECEMBRIE 2012

Noi am ajuns în cea mai importantă fază a planului de mântuire şi noi putem avea parte, prin har, de ceea ce face Dumnezeu în prezent. Ţelul nostru este ca în toate privinţele să credem, să trăim şi să învăţăm aşa cum zice Scriptura. Noi luăm în serios avertizarea: „Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră” (Luca 21:34).

Pentru noi sunt foarte importante aceste îndemnuri personale: „Luaţi seama la voi înşivă…” (Luca 17:3-4) şi „Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul..”. (Evrei 12:14). Între credincioşi, toate lucrurile trebuie rezolvate prin iertare şi împăcare (Col. 3:12-17).

Doar un om care a trăit o pocăinţă şi înnoire autentică după modelul biblic: „… nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt..”. (Tit 3:5) – doar acel om poate spune: „…trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Doar atunci când noi am pus deoparte vechiul nostru „eu”, propria noastră voie – „eu vreau” – abia atunci putem prelua în adâncul sufletului nostru noul „eu”, „cum vrei Tu” (Ef. 4:22-29). În trupul Lui de carne, Răscumpărătorul nostru a trăit viaţa nouă divină ca o pildă pentru noi. „Facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu!” (Marcu 14:36). „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Luca 22:42). Cu adevărat, El a suferit şi a luat asupra Sa toată vina şi păcatele pentru ca să ne înfăţişeze înaintea Lui sfinţi, fără pată şi fără vină (Col. 1:22, Ef. 5:27).

Nu ajunge să se vorbească sau să se scrie despre Biserica Mireasă sau despre răpire dacă noi nu atragem atenţia, cu o sinceritate sfântă, asupra lucrurilor care-l vor exclude pe orice om din Împărăţia lui Dumnezeu şi de la răpire. Domnul a vorbit deja lui Israel: „Acum, dacă veţi asculta glasul Meu şi dacă veţi păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel” (Exod 19:5-6). În Noul Testament, ucenicul iubit de Isus a scris: „A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său..”. (Apoc. 1:5-6, 5:9-10).

Oricine citeşte cu atenţie Sfânta Scriptură, fie în Vechiul, fie în Noul Testament, va observa că sfinţirea este posibilă doar prin trăirea în ascultare şi supunere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu în toate domeniile. Isus Hristos, Domnul nostru, ne-a răscumpărat şi ne-a izbăvit de toate păcatele, de toate fărădelegile, de orice blestem. Răscumpăraţii nu vorbesc despre „harul liber”, ci ei sunt împlinitori ai Cuvântului. Principiul lor de viaţă este de a se conforma în toate lucrurile cu ceea ce a poruncit Domnul în Cuvântul Lui. „Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt»” (1 Petru 1:14-16).

Dumnezeu cere rânduială şi sfinţenie în Biserica Sa. Necredinţa şi nesupunerea nu pot rezista cu niciun chip înaintea Lui (Evrei 3:18-19). Mai ales apostolul Pavel a arătat în epistolele sale, în mod clar, lucrurile care-l vor exclude pe orice om din Împărăţia lui Dumnezeu. Odată, el chiar a enumerat cincisprezece fapte ale firii pământeşti şi anume: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările. Totuşi, înainte de aceasta el afirmă cu claritate că oricine umblă călăuzit de Duhul „nu va împlini poftele firii pământeşti” (Gal. 5:16-21). Cu siguranţă că niciun om care este găsit în astfel de fapte ale firii pământeşti nu va fi răpit. Se merită să ne privim în oglinda Cuvântului şi să citim încă o dată astfel de versete.

Fiecare credincios adevărat care aparţine miresei Mirelui, fie el bărbat sau femeie, băiat sau fată se curăţă după cum El însuşi este curat. Niciun bărbat credincios, nicio femeie credincioasă, nici chiar un copil credincios nu vor avea nici cea mai mică împotrivire interioară faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

„Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul”.
„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele”.
„Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului” (Col. 3:18-20).

Oricine face parte din Biserica celor întâi născuţi, un om care a fost răstignit împreună cu Hristos şi a primit viaţa cea nouă prin puterea învierii Lui, primeşte cu uşurinţă Cuvântul lui Dumnezeu şi-I permite să-i corecteze orice neajuns.

Pentru ca Biserica să fie zidită, Dumnezeu a aşezat în ea slujbele „… pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire…” (Efes. 4:11-16). Dacă citim 1 Corinteni 12:4-11, observăm că cele nouă daruri ale Duhului slujesc aceluiaşi scop. De la versetul 12 la 26 este accentuată unitatea absolută între mădularele trupului lui Hristos, iar de la versetul 27 la 31 Biserica este încă odată scoasă în evidenţă ca fiind Trupul lui Hristos, în care Dumnezeu însuşi a pus apostoli, proroci, învăţători, etc. Oricine nu respectă această rânduială este orb duhovniceşte, este un hulitor şi un dispreţuitor (Num. 16:30, Fapte 13:41) şi oricine se desparte de Biserică cedează influenţelor negative; Duhul nu-i mai poate vorbi, aşa că el umblă pe căile lui proprii. De fapt, Domnul nu umblă în afara sfeşnicelor (Apoc. 2:1). Cum pot credincioşii care pretind că urmează mesajul – dar care nu au părtăşie unii cu alţii, nu cântă împreună cântările şi nu serbează împreună cina Domnului şi chiar îşi închipuie că mai fac parte din Mireasă, ca fiind biruitorii – să creadă că li se va permite să ia parte împreună la ospăţul de nuntă din ceruri, cântând împreună cântarea Mielului?

Încă de aici de pe pământ se descoperă dacă facem parte din adevărata Biserică a lui Isus Hristos sau dacă suntem doar o asociaţie religioasă. Trebuie subliniat de asemenea că o slujbă aşezată de Dumnezeu însuşi nu a cauzat niciodată o despărţire şi asta până în zilele noastre, pentru că toate slujbele rânduite de Dumnezeu sunt date pentru zidirea Bisericii şi nu pentru distrugerea ei. La fel, nicio învăţătură adevărată nu a produs vreodată o ruptură. Doar predicatorii care s-au pus singuri în slujbă permit ca interpretările lor personale să dea naştere la învăţături false care duc în mod sigur la despărţiri. „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei” (Rom. 16:17).

Niciunul dintre cei ce fac parte din Mireasa Mielului nu va nesocoti Cuvântul şi sângele legământului, ci îşi va da toate silinţele să corespundă cu tot ceea ce spune Scriptura şi să trăiască în concordanţă cu aceasta. Mireasa aude acum ultimul mesaj, care premerge a doua venire a lui Hristos şi trăieşte chemarea ei afară, separarea şi pregătirea, astfel ca la sfârşit ea să fie în deplină concordanţă cu Mirele – nefiind în nicio privinţă în afara Cuvântului, nefiind neascultătoare în vreun punct. Ea nu acceptă niciun compromis şi niciun amestec! Absolutul ei este fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu din Vechiul şi Noul Testament.

Distribuie această postare.