Cine este „EU SUNT” în Noul Testament?

În Exod cap. 3, prorocul a vrut să ştie cum se numeşte Dumnezeul părinţilor săi, care i s-a descoperit şi l-a trimis: „Moise a zis lui Dumnezeu: «Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ‘Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi’; şi mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’  ce le voi răspunde?» Dumnezeu a zis lui Moise: «EU sunt Cel ce sunt.» Și a adăugat: «Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ,Cel ce se numeşte ‘EU sunt’, m-a trimis la voi.» Dumnezeu a mai zis lui Moise: «Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ‘Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.’»” (vers. 13-15). Cine a trimis pe slujitorul Său? Desigur, marele „Eu sunt”. EL este Dumnezeul părinţilor!

În ciuda diferitelor Sale denumiri şi descoperiri din Vechiul sau Noul Testament, El rămâne mereu acelaşi. Înaintea încheierii Legământului cu poporul Israel, Dumnezeu şi-a descoperit Numele Său de Legământ. Acest Nume ebraic IHVH le este şi astăzi atât de sfânt iudeilor, încât ei nu-L pronunţă (Amos 6:10), ci îl redau prin Adonai. Totuşi acesta este Numele Domnului Dumnezeu pentru Israel, în Vechiul Testament. „Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, şi i-a zis: «Eu sunt Domnul. EU m-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el sub Numele Meu ca „Domnul – Elohim Iahveh”»”. (Exod 6:2). Aşa vorbeşte Domnul: „În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvânta”. (Exod 20:24b).

Acest „Eu sunt” al lui Dumnezeu este cuprins în fiecare dintre descoperirile Lui. Aceasta este o „mărturie suverană”, personală, a lui Dumnezeu şi în acelaşi timp, o făgăduinţă adresată omenirii: „EU sunt prezent pentru tine; EU te însoţesc neîncetat cu prezenţa Mea!“ În „Eu sunt” este inclus chiar Numele lui Dumnezeu IHVH — Iahweh. EL este „Cel ce există prin Sine însuşi, Cel Veşnic, Izvorul oricărei vieţi, Originea şi Susţinătorul tuturor lucrurilor”. EL vorbeşte deseori prorocilor şi poporului Său, în diferite legături, ca „Eu sunt”. EL spune în mod maiestuos: „Eu sunt, Domnul, Dumnezeul tău, care te-am scos …” (Deut. 5:6). „Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul oştririlor: «EU sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.»” (Isa. 44:6). Domnul Dumnezeu este singurul „Eu Sunt” şi „Eu voi fi”, căci ce va fi El,  El este deja. Numai în El şi prin El putem deveni şi putem fi ceea ce El ne-a destinat să fim. Ca să nu se uite, El a spus încă o dată: „Ascultă-Mă, Iacove! şi tu, Israele, pe care te-am chemat! Eu, Eu sunt Cel dintâi, şi tot Eu sunt şi Cel din urmă”. (Isa. 48:12).

În Noul Testament găsim multitudinea a ceea ce este „Eu sunt” descoperită în Fiul. Cele şapte deosebite „Eu sunt…”, au atras atenţia multora. Domnul Isus a spus: „Eu sunt lumina lumii.” „Eu sunt Păstorul cel bun.” „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” „Eu sunt uşa.” „Eu sunt Pâinea vieţii.” „Eu sunt învierea şi viaţa.”  Acelaşi Domn spune: „Adevărat, adevărat, vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu”. (Ioan 8:58).

În Apocalipsa găsim propria Lui mărturie: „«EU sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul», zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic … EU sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor”. (cap. 1, 8:17-18).

Recunoaşterea descoperirii lui Dumnezeu ca „Eu sunt”, în Răscumpărătorul Isus Hristos, este necesară pentru mântuirea noastră. EL însuşi a accentuat acest lucru: „De aceea v-am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre”. (Ioan 8:24). Aici nu este vorba despre o învăţătură sau o cunoştinţă, ci despre viaţa veşnică, şi anume despre credinţa adevărată în Mântuitorul descoperit, aducător de mântuire, care salvează şi mântuieşte. Numai în Fiul lui Dumnezeu Îl avem pe Mântuitor şi mântuirea.

„Domnul”, care era chipul lui Dumnezeu, „S-a dezbrăcat pe sine însuş şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”. (Fil. 2:7). Pentru a mântui omenirea, EL S-a făcut asemenea oamenilor: EL a fost născut ca Fiu, a fost înfăşurat în scutece şi a fost aşezat într-o iesle. Mai omeneşte şi mai fireşte nu era posibil! Astfel Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi. Aceasta s-a întâmplat din pricina noastră, ca să se împlinească: „…Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând din pricina păcatului, pe însuş Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Rom. 8:3).

La naşterea Fiului ne este spus cine este El: „… astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul”. (Luca 2:11).

Pavel, care era un vas ales şi trăise o chemare şi trimitere supranaturală, având astfel o răspundere deosebită, scrie despre descoperirea tainei lui Dumnezeu în Hristos: „… pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. … Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri”. (Col. 2:2+9-10). prorocii şi apostolii nu au speculat despre descoperirea lui Dumnezeu în Hristos, ci Domnul Dumnezeu s-a făcut de cunoscut lor.

În Vechiul Testament, Domnul Dumnezeu este Mântuitorul, Răscumpărătorul, Împăratul, Păstorul, etc. În Noul Testament toate aceste atribute au fost împlinite pentru mântuirea noastră, în Fiul, care a devenit punctul central al planului de mântuire: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine!” şi „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl!” Cine nu vede pe Dumnezeu în Hristos, acela nu L-a recunoscut cu adevărat. După ce a vorbit aşa de mult despre Tatăl, Isus a spus: „«Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi recunoscut şi pe Tatăl Meu. Și de-acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.» «Doamne», i-a zis Filip, «arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns.» Isus i-a zis: «De atâta vreme sunt cu voi, şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl‘?»” (Ioan 14:7-9). Acesta este un răspuns clar din gura Domnului.

În Vechiul Testament, Domnul/Iahveh a dat făgăduinţa poporului Său: „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe”. (Zah. 9:9). În Noul Testament, Isus este Împăratul care a intrat în Ierusalim în duminica floriilor, călare pe mânzul unei măgăriţe şi însoţit de strigăte de bucurii. Oricine poate citi acest lucru în Matei cap. 21 şi în textele paralele. „Domnul” însuşi a fost Mântuitorul şi Împăratul pentru Israel, dar la prima Lui venire în trup, ei nu L-au recunoscut pentru că nu L-au văzut prin prisma planului de mântuire şi de aceea s-au aşteptat ca El să reaşeze împărăţia lui Israel. Chiar şi ucenicii Lui L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” (Fap. 1:6). Faptul că era necesară mai întâi răscumpărarea prin suferinţă şi moarte (Isa. 53) şi trebuia biruită moartea (Osea 13:14), ei nu L-au înţeles de la început.

Din Vechiul Testament Îl recunoaştem pe Domnul prin „tetragrama” ebraică IHVH, din care a rezultat numele Iahweh. În Noul Testament, Numele Domnului este într-adevăr Iahşua, aşa cum a fost anunţat prin îngerul Gavril, nume care înseamnă „Iahveh-Mântuitorul”. Pentru ca toată lumea s-o vadă şi să ia cunoştinţă de ea, „tetagrama”, din care a rezultat Numele Legământului vechi-testamentar poate fi găsită în limba ebraică în titlul pus în cele trei limbi de atunci deasupra crucii pe care a fost răstignit Isus Hristos. Vă rog să comparaţi textul ebraic din Ioan 19:19:

„Iahşua Hanozri Vumelech Hajehudim”

„Isus din Nazaret, Regele iudeilor”

Literele de la începutul fiecărui cuvânt, IHVH, formează exact „tetragrama” pe care Domnul Dumnezeu i-a descoperit-o lui Moise. Dumnezeul Vechiului Testament este şi Dumnezeul Noului Testament! Este cum nu se poate de desăvârşit! Cine are urechi de auzit, să audă şi cine are ochi de văzut, să vadă! Binecuvântaţi sunt ochii şi urechile care Îl văd şi Îl aud pe Dumnezeul descoperit!

Împărăţia lui Dumnezeu este o împărăţie veşnică, fără de moarte (Isa. 25:8; Apoc. 21:4 ş.a.) şi de aceea trebuie ca toţi cei ce se află în ea să aibă viaţă veşnică. Conform înştiinţării, El a trebuit să fie născut ca Fiu şi să devină astfel om la prima Lui venire, pentru a putea suferi moartea. Aşezarea din nou a Împărăţiei Lui este foarte aproape: „şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume”. (Zah. 14:9). „şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: «Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Și El va împărăţi în vecii vecilor.»” (Apoc. 11:15). Ce minunat! EL ni s-a descoperit ca Domnul în Unsul şi…

Iahveh al Vechiului Testament este Isus al Noului Testament — acelaşi ieri, azi şi în veci.

Distribuie această postare.