Sumar video Krefeld – august 2017 – Ewald Frank

Preaiubiți frați și surori în Hristos, vă vorbește fratele Frank, de la Centrul Internațional de Misiune din Krefeld,  Germania. Am avut adunări extraordinare, au fost adunați peste 1000 de oameni din peste 20 de națiuni pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu.

Apreciem ceea ce face Domnul nostru în acest timp. În luna iulie am avut adunări extraordinare în câteva țări, mai ales în Mauritius și de asemenea în Reunion, în Oceanul Indian. Prin harul lui Dumnezeu, putem mărturisi că Domnul Își cheamă poporul din toate națiunile, din toate semințiile. Înțelegem că aceasta este ultima chemare, ultimul mesaj înainte ca Domnul și Mântuitorul nostru să se întoarcă ca să ne ducă Acasă în slavă.

Astfel, prin harul lui Dumnezeu împărtășim Cuvântul lui Dumnezeu, făgăduințele lui Dumnezeu și credem că Însuși Domnul Își va desăvârși lucrarea cu Biserica noutestamentară, cu Mireasa și apoi, conform Romani 11, El Își va desăvârși lucrarea cu Israelul.

Noi credem în Cuvântul adevărat, în făgăduințele adevărate și rămânem cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru totdeauna, deoarece cerul și pământul vor trece, fiecare interpretare va trece. Cei care cred interpretări sunt nechibzuiți. Cei care sunt înțelepți cred Cuvântul lui Dumnezeu. Fecioarele înțelepte nu vor crede niciodată vreo explicație sau interpretare. Cei cu adevărat născuți din nou, cei care cred fiecare Cuvânt, nu vor aștepta niciodată să vină cineva și să le dea vreo interpretare personală. De ce? Pentru că în 2 Petru 1:20, omul lui Dumnezeu spune foarte clar, sub inspirația Duhului Sfânt: „Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio prorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură”.

Permiteți-mi să vă spun următoarele, în dragoste. Dacă nu respectați asemenea afirmații dumnezeiești, din Cuvântul lui Dumnezeu, uitați-o! Faceți mai departe ce vreți, continuați pe căile voastre! Dacă nu respectați fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, nici măcar nu sunteți născuți din nou! Doar vă jucați de-a creștinismul! Doar pretindeți că sunteți în Mireasă! Dacă sunteți în Mireasă sunteți o parte din Mire! Așa cum Eva a fost scoasă afară din Adam, la fel a fost scoasă Mireasa din Mire pe crucea Golgotei: carne din carnea Lui și os din oasele Lui și duh din Duhul Lui.

Așadar, nici un copil adevărat al lui Dumnezeu nu va primi vreo interpretare personală. După aceea, înțelegem și însărcinarea primită de apostolul Pavel în zilele sale. Și de asemenea, cei care conlucrau cu el, cum era Timotei… Și în 1 Timotei 6 citim foarte clar ce a avut de spus acest om al lui Dumnezeu despre slujbă. Și aici citim asemenea cuvinte: „să păzești această poruncă, fără pată, ireproșabilă (fără cusur), până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos” (traducerea King James – n.tr.) Mai întâi accentul: „fără pată, ireproșabilă (fără cusur)”. Ultima slujbă nu trebuie să aibă vreo pată, trebuie [să fie] ireproșabilă (fără cusur), căci acesta este ultimul mesaj. Și așa cum suntem spălați prin sângele Mielului de păcatele noastre, suntem eliberați de toată necredința, căci prin harul lui Dumnezeu respectăm și credem fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, la fel, Mireasa, adevărata Biserică Mireasă va fi înfățișată Domnului și Mântuitorului nostru.

Trebuie să citim Efeseni capitolul 5. Citim cuvintele prețioase adresate nouă în acest timp. Efeseni 5:26-27: „ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană”.

Mai întâi slujba trebuie să fie fără vreo pată. În primul rând trebuie ca slujba să fie ireproșabilă (fără cusur). Trebuie să fie Cuvântul curat și sfânt al lui Dumnezeu de la început și până la sfârșit! Și doar după aceea, toți cei care se află în Biserica adevărată și vin în Mireasă, vor fi spălați prin apa Cuvântului lui Dumnezeu de toate interpretările, de toate învățăturile greșite, de toate greșelile. Mai întâi vor fi spălați în Sângele Mielului, curățiți de tot păcatul. Și apoi, spălați în apa Cuvântului lui Dumnezeu ca să fie ireproșabili (fără cusur), fără pată, în ziua revenirii lui Hristos.
Spun aceasta în dragoste și spre slava lui Dumnezeu. Așa cum toți știți, prin harul lui Dumnezeu, am avut marele privilegiu să îl cunosc pe Domnul meu din 1948, 1949, am avut privilegiul de a fi împreună cu fratele Branham, să-l cunosc pentru 10 ani, să conduc cu el în aceeași mașină, să mănânc la aceeași masă, iar după plecarea lui în slavă chiar am dormit în patul lui. Dar frați și surori, acestea nu ar fi suficiente pentru a spune: „sunt un slujitor al lui Hristos!”

Dar prin harul lui Dumnezeu, Domnul m-a chemat la slujbă. Și fratele Branham a confirmat-o în prezența a doi martori. Voi toți cunoașteți mărturia mea. Așadar, am o responsabilitate în acest timp, ca nimeni altcineva de pe pământ: să împărtășesc mesajul adevărat, care conform cu ceea ce a spus Domnul în 11 iunie 1933, mesajul dat prorocului Său William Branham va premerge a doua venire a lui Hristos. Domnul a luat mesagerul, dar mesajul rămâne cu noi. Și sunt încântat mereu să aud și să citesc că fratele Branham a subliniat Cuvântul lui Dumnezeu. Voi știți, Domnul nostru a pus toată greutatea pe Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă rămâneți în cuvintele Mele și cuvintele Mele rămân în voi, atunci sunteți cu adevărat ucenicii Mei…” „Sfințește-i în adevărul Tău. Cuvântul Tău este adevărul”. Nu există sfințire în afara Cuvântului lui Dumnezeu.

Și aici, fratele Branham a spus într-o adunare din Shreveport: „Voi trebuie ca niciodată să nu părăsiți acel Cuvânt! Trebuie să rămâneți cu Cuvântul exact așa cum este scris! Nu-i adăugați nicio interpretare personală! Spuneți-o așa cum este scris! Acela este Cuvântul lui Dumnezeu! Și acela este Dumnezeu! Și Dumnezeu și Cuvântul Său sunt una!”

Preaiubiții mei frați și surori, fratele Branham a accentuat: „Nu primiți nimic, decât dacă este scris în Cuvântul lui Dumnezeu!”

Așadar, preaiubiților, prin harul lui Dumnezeu pot să spun următoarele. Niciodată, în cele 12000 de predici pe care le-am ținut în ultimii 60 de ani, nu am dat vreo interpretare personală. Nici măcar o dată! Nici măcar o dată! Doar ceea ce spune Cuvântul, de la Geneza la Apocalipsa. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru totdeauna! (fratele Frank arată Biblia-n.tr.) Și dacă doriți să discutați trebuie să mergeți la altcineva, nu la fratele Frank!

Preaiubiților, ieri am auzit de la un frate din România că acolo sunt 8 „biserici ale mesajului” într-un singur oraș. Vă puteți imagina?! Într-un oraș foarte mic, nu într-un oraș principal… Și, într-un oraș mic, 8 biserici diferite care pretind a-l crede pe proroc, care pretind a crede mesajul! Frate, ei ar trebui să-și închidă gura pentru totdeauna! Sunt amăgiți și îi amăgesc și pe alții! În primul rând, dacă ești un adevărat om al lui Dumnezeu, vei respecta chemarea divină și slujba pe care a așezat-o Dumnezeu pentru ziua și timpul nostru! Cine a dus mesajul ceasului în aproape 170 de țări, împărtășind ultimul mesaj, Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu, care ne aduce înapoi la zilele apostolice, la învățăturile apostolice?! Și aceea a fost slujba fratelui Branham: înapoi la Cuvântul lui Dumnezeu, înapoi la aceeași temelie, înapoi la învățăturile apostolilor, deoarece sfârșitul trebuie să fie la fel cum a fost începutul.

Așadar, preaiubiților, amintiți-vă aceste trei versete. În Efeseni 5, Domnul va avea o Biserică fără pată sau zbârcitură și ultima slujbă, așa cum Pavel se adresa lui Timotei: „fără pată, ireproșabilă (fără cusur)…”. – deoarece noi suntem spălați în Cuvânt, în apele Cuvântului lui Dumnezeu. Și nu mai rămâne nicio vină, nu mai rămâne nicio pată; așa cum nu mai este lăsată vreo pată după ce suntem curățați prin sângele Mielului. Nu mai este lăsată nicio pată, nicio învățătură denominațională, nicio părere, nicio interpretare, nimic nu mai este lăsat, ci doar Cuvântul sfânt și adevărat al lui Dumnezeu.

Preaiubiților, trebuie să închei și sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic că acesta este timpul în care toate lucrurile ajung la maturitate și toți cei care sunt din Dumnezeu aud Cuvântul lui Dumnezeu, sunt sfințiți în Cuvânt, sunt spălați în apa Cuvântului și împreună suntem pregătiți pentru apropiata venire a lui Hristos.

Permiteți-mi să spun și aceasta. Revenirea lui Hristos va fi o realitate și va avea loc exact așa cum este stabilită de 17 ori în scrisorile apostolilor; avem descrierea exactă a ceea ce va avea loc atunci când Domnul se întoarce ca să ne ia Acasă. Chiar și un nebun nu se poate rătăci – dacă respectați Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu. Însuși Domnul, nu o învățătură, nu o descoperire, Însuși Domnul care s-a ridicat la cer în trupul Său de slavă, va veni în același fel în care S-a ridicat și va avea loc învierea celor care sunt în Hristos, iar noi, cei care suntem în viață și vom rămâne, vom fi schimbați și împreună vom fi luați sus pentru a-L întâlni pe Domnul în văzduh și să mergem cu El la cina de nuntă a Mielului. Nu este nevoie de nicio interpretare. Doar sărutați Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu și credeți-l! Și fiți o parte a ceea ce face Dumnezeu chiar acum!

Fiți binecuvântați în Numele sfânt al lui Isus! Amin.

Distribuie această postare.