Sumar video Krefeld – mai 2017 – Ewald Frank

Preaiubiți frați și surori în Hristos, vă vorbește fratele Frank din Centrul Internațional de Misiune din Krefeld, Germania.

Privim în urmă la un binecuvântat sfârșit de săptămână în prezența Domnului, în care am împărtășit Cuvântul prețios și sfânt al lui Dumnezeu cu peste 1000 de oameni adunați din toată Europa și, de asemenea, din diferite națiuni de peste ocean.

Suntem atât de recunoscători atotputernicului Dumnezeu că acum putem împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu la nivel mondial! Nu doar aici, în special o singură dată pe lună, în fiecare primă sâmbătă și duminică, ci în toată lumea, pretutindeni: adunări, biserici locale, grupuri ale mesajului, ascultă în direct Cuvântul prețios și sfânt al lui Dumnezeu în peste 170 de țări.

Suntem uimiți de ceea ce face Dumnezeu în timpul nostru. Dacă privim în lumea politică și mai ales la Israel și la Orientul Apropiat, putem spune așa cum a spus Domnul nostru: „Când veți vedea întâmplându-se toate aceste lucruri, atunci știți că timpul este aproape, timpul este la sfârșit! Priviți în sus, căci răscumpărarea voastră se apropie!”

În legătură cu țara noastră, sărbătorim cei 500 de ani de la Reformă. Când am citit ce s-a întâmplat atunci când Reforma a străpuns, în urmă cu 500 de ani, cum au fost omorâți cei care au respins învățătura trinității veșnice… De fapt a fost „un păcat de moarte”, acela de a tăgădui învățătura trinitară. Chiar și medicul spaniol Miguel Serveto (Michael Servetus – în limba latină), a fost ucis pentru că nu a acceptat învățătura existenței a trei persoane veșnice, care sunt atotputernice și care conduc. Și astfel, el a fost ucis atunci.

Preaiubiți frați și surori, în timpul nostru, William Branham, slujitorul și prorocul lui Dumnezeu, ne-a adus înapoi la învățăturile biblice originale. Și noi nu ne întoarcem la ceea ce a fost hotărât în conciliul de la Niceea în 325, sau în conciliul de la Calcedon în 381, atunci când învățătura trinitară a fost formulată și au făcut tot ce-au știut ei ca să formuleze cum a venit Fiul la existență și cum a venit Duhul Sfânt la existență.

Preaiubiți frați și surori, noi credem că există un singur Dumnezeu veșnic. Și acest singur Dumnezeu este Creator, Mântuitor, Împărat, Judecător. El este totul în toate. Și pentru a ne mântui pe noi, El S-a descoperit ca Tatăl nostru în cer, în singurul Său Fiu născut pe pământ – în Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, Emanuel (Dumnezeu cu noi)… Și am fost reașezați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, în poziția noastră originală.

Dar acum, venind la mesajul direct al ceasului, care premerge cea de a doua venire a lui Hristos, trebuie să subliniez aceasta de fiecare dată: toți oamenii lui Dumnezeu și-au cunoscut locul, au știut ce aveau de făcut. Domnul i-a spus lui Noe ce să facă, cum s-o facă. Domnul i-a spus lui Moise cum să facă lucrurile, ce să facă. Domnul a dat instrucțiuni directe. Chiar și Ioan Botezătorul a putut spune în Ioan capitolul 1: „Eu nu-L cunoșteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se și oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.»” Și apostolul Petru, chiar în ziua Cincizecimii, sau cu o zi înaintea revărsării Duhului Sfânt, a putut împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu, a putut să îl înlocuiască pe Iuda, să se întoarcă la Scriptură, el a avut locul său rânduit. Iar în ziua Cincizecimii el a ținut prima predică. Și așa cum spun de obicei, prima și ultima predică trebuie să fie identice, primul și ultimul botez trebuie să fie la fel. Totul trebuie să fie restituit. Și aceasta este în legătură cu slujba fratelui Branham. Chiar și apostolul Pavel și-a cunoscut locul său, în Fapte 13, întorcându-se de la evrei către neamuri, referindu-se la Isaia 42.

Preaiubiți frați și surori, în același fel, William Branham și-a cunoscut din Scriptură locul rânduit de Dumnezeu. El a știu că era Maleahi 4, versetele 5 și 6. Un om trimis de Dumnezeu, cu mesajul lui Dumnezeu, la poporul lui Dumnezeu în timpul nostru. Așadar, el a primit însărcinarea divină. El se referă la aceasta de câteva ori, afirmând și repetând ceea ce i-a fost spus pe 11 iunie 1933:

„Așa cum Ioan Botezătorul a fost trimis ca să premeargă prima venire a lui Hristos, tu ești trimis cu un mesaj care va premerge a doua venire a lui Hristos”.

Domnul Și-a luat slujitorul care a adus mesajul, dar după ce Domnul nostru Și-a luat slujitorul, mesajul a ajuns marginile pământului.

Și trebuie să repet aceasta. Nu este decizia mea. Este decizia lui Dumnezeu.  Dumnezeu a hotărât ca eu să îl cunosc pe fratele Branham pe o perioadă de 10 ani, din 1955 până în 1965. Lui Dumnezeu i-a plăcut să-mi deschidă ochii – de la primul serviciu, am auzit și văzut ceea ce a spus și ceea ce făcea Dumnezeu. După aceea, Domnul m-a chemat la slujbă pe 2 aprilie 1962.

Preaiubiți frați și surori, trebuie să repet aceasta de fiecare dată?! Așa cum voi auziți vocea mea, eu am auzit vocea Domnului cu aceste urechi: „Slujitorul Meu, timpul tău pentru acest oraș se va încheia în curând! Te voi trimite în alte orașe ca să predici Cuvântul Meu!” Nu eu L-am chemat pe Domnul! Domnul m-a chemat pe mine! Iar prorocul lui Dumnezeu, pe 3 decembrie 1962, a repetat cuvânt cu cuvânt în limba engleză ceea ce-mi vorbise Domnul în limba germană pe 2 aprilie. Preaiubiți prieteni, vă spun adevărul. După aceea, fratele Branham s-a referit la hrană și a spus: „Hrana pe care trebuie să o depozitezi este Cuvântul făgăduit de Dumnezeu pentru această zi și este păstrat pe mesajele care sunt înregistrate!” Așadar, slujba mea are un scop dublu. Primul: să merg din oraș în oraș și să vestesc Cuvântul lui Dumnezeu. În același timp, să traduc toate predicile fratelui Branham în limba germană și să fiu responsabil pentru traducerea în multe, multe alte limbi. Astfel, poporul lui Dumnezeu a ajuns să cunoască mesajul ceasului așa cum a fost vestit de pe buzele prorocului rânduit de Dumnezeu pentru ziua și timpul nostru.

Ceea ce mă doare, este faptul că atât de mulți își dau propriile lor interpretări. Aceasta nu o pot suporta. Și nu îmi voi cere scuza. Eu rămân cu Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu! Și William Branham a luat Biblia în mână și a spus: „Acesta este Absolutul meu!” În unele e-mailuri frații mă întreabă: „Frate Frank, care este Absolutul tău? Mesajul sau Biblia?” Acești frați sunt confuzi în capetele și în învățăturile lor. Cum poate fi pusă o asemenea întrebare?! William Branham a predicat din Biblie. El ne-a adus înapoi la Biblie. El a predicat din însărcinare divină. Și noi suntem așezați înapoi din nou și aduși înapoi în Cuvântul și voia lui Dumnezeu.

Așadar, preaiubiți frați și surori, noi nu avem două lucruri. Noi avem un singur lucru: Cuvântul este mesajul și mesajul este Cuvântul. Așadar, vă rog înțelegeți! Eu am o responsabilitate directă ca să împărtășesc Cuvântul lui Dumnezeu. În cele peste 9000 de predici pe care le-am ținut în 162 de țări, în 658 de orașe pe întreg pământul, eu niciodată nu am dat vreo interpretare! Eu am predicat întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu! Eu nu trebuie să retrag nimic! Repet, eu nu pot suporta toate aceste interpretări: despre tunete, despre slujba revenirii, despre, despre, despre… Eu nu le pot suporta! Și dușmanul este acela care aduce confuzie. Nu există nicio confuzie în Cuvântul lui Dumnezeu, nicio confuzie în mesajul ceasului! Dacă duceți înapoi în Biblie ceea ce a spus fratele Branham, aveți o înțelegere clară a fiecărui subiect: despre revenirea lui Hristos, depre Cuvântul făgăduit.

Preaiubiților, permiteți-mi să spun aceasta în respect aproape de finalul acestei scurte declarații. Atunci când fratele Branham a vorbit despre cele șapte tunete, voi știți ce s-a întâmplat. Pe 28 februarie, când el se afla pe muntele Sunset, o ploaie torențială, o furtună, un cutremur și șapte tunete au zguduit tot pământul și zona, iar vârfurile copacilor au fost tăiate și stâncile s-au prăvălit la vale… Eu am văzut copacii cu vârfurile aplecate în acest fel. Am văzut stâncile în decembrie 1968, atunci când fratele Pearry Green ne-a dus la locul unde s-a întâmplat aceasta. Acestea au însemnat atât de mult pentru William Branham – cele șapte tunete – și atunci când a fost dus în norul supranatural și al șaptelea înger i-a vorbit: „Întoarce-te la Jeffersonville pentru deschiderea celor șapte  peceți!”

Preaiubiți frați, deoarece am urmărit slujba fratelui Branham până la deschiderea peceților, eu nu am aterizat în ceva, ci prin harul lui Dumnezeu înțeleg de ce a spus el: „În cele șapte  tunete se află credința de răpire! Cele șapte tunete sunt în cele șapte peceți! Despre aceasta sunt cele șapte peceți!” Dacă luați afirmațiile fratelui Branham cu o minte sănătoasă și le duceți înapoi în Cuvântul lui Dumnezeu aveți o înțelegere deplină. Dar dacă sunteți confuzi în doctrinele voastre, veți înțelege totul pe dos.

Permiteți-mi să închei și să spun aceasta. Prin harul lui Dumnezeu, noi suntem acum foarte, foarte aproape, iar revenirea lui Hristos este iminentă! Și nu mai poate rămâne nicio confuzie până la revenirea lui Hristos! Trebuie să se întâmple ceva înainte de revenirea Lui! În ziua Cincizecimii ei erau o inimă și un suflet! Nu era cutare direcție, cutare învățătură, cutare interpretare! Poporul lui Dumnezeu era o inimă și un suflet atunci când a avut loc prima revărsare a Duhului Sfânt! Poporul lui Dumnezeu va fi o inimă și un suflet acum când va avea loc ultima revărsare a Duhului Sfânt! Și va veni ploaia târzie și vom vedea ceea ce nu am mai văzut înainte și vom trăi ceea ce nu am mai trăit înainte!

Așadar, preaiubiți frați, opriți-vă din a mai predica propriile voastre doctrine, având proprii voștri ucenici! Haideți să împărtășim Cuvântul lui Dumnezeu! Și haideți să Îl urmăm pe Isus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru!

Binecuvântările atotputernicului Dumnezeu să se odihnească peste voi, este rugăciunea mea! În Numele sfânt al lui Isus! Amin!

Distribuie această postare.