Predica din 9 aprilie 2017 de la Böblingen

De la min. 24:40

Vă rog frumos să mă înțelegeți, eu trebuie să mă comport exact așa cum mi-a poruncit Domnul să fac. Doar o observație, înainte de a intra în cercetarea Cuvântului: uneori frații mă întreabă în legătură cu adunările locale. Eu trebuie să rămân la ceea ce mi-a spus Domnul cu glas audibil și poruncitor: „Robul Meu, să nu înființezi biserici locale și nu publica o carte de cântări”. Așa rămâne!

Bisericile locale își au locul lor, biblic, cu bătrâni, cu diaconi – dar nu este însărcinarea mea să înființez bisericile. Eu merg dintr-o localitate în alta, dintr-o țară în alta, vestesc Cuvântul lui Dumnezeu și sunt frați care sunt folosiți în toate popoarele și limbile: aceia care au fost hotărâți de Dumnezeu, aleși de El în bisericile locale ca să dea mai departe Cuvântul descoperit.

Dacă ați ști câți m-au sunat după primul weekend din aprilie… frații din Goma, din Republica Congo și mi-au spus: „Frate Frank, nu vei înțelege… 5000 de oameni s-au adunat de aproape și de departe”. Aici 5000, 2000, 3000 – pretutindeni poporul lui Dumnezeu se adună ca să asculte adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu – nicio răstălmăcire, nicio explicație, ci Cuvântul lui Dumnezeu în original.

Distribuie această postare.