Dedicarea bisericii – 08.07.1959 – W.M. Branham, Cleveland, Tennessee, SUA

E-1       [Fratele Littlefield îl prezintă pe fratele Branham spunând: „Ne bucurăm că eşti aici şi Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu drag”. –n.ed.] Mulţumesc. Mulţumesc foarte mult, frate Littlefield. Acum câteva clipe, când intram, Billy, fiul meu, mi-a zis, cred, că Sam Jones a fost evanghelistul. Corect? … locuieşte aici. […]. Şi în dimineaţa aceasta suntem aici pentru dedicarea acestei clădiri, Dumnezeului care a păzit-o şi a împlinit toate aceste lucruri. Şi întotdeauna îmi face o mare plăcere să spun câteva cuvinte legate de dedicarea unei biserici pentru slujba Domnului. Biserica este doar o clădire. Dar Ştefan a spus cândva: „Solomon i-a construit o casă. Totuşi, Cel Preaînalt nu locuieşte în case făcute de mâini; ci Tu mi-ai pregătit un Trup”.

E-2       Şi noi ştim că Duhul lui Dumnezeu în oameni, formează biserica. Dar, de asemenea, noi avem locuri pentru strângere, dedicate, unde acest Trup al Bisericii se adună ca să se închine lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a dăruit scumpului nostru frate şi acestei congregaţii, această construcţie frumoasă. De aceea, în această dimineaţă suntem aici cu scopul acesta: s-o dedicăm ca să fie un loc de închinare Domnului, Dumnezeului nostru. Voi cere acestui pastor, să ia parte la această dedicare, să citească din Biblie, 2 Cronici 5, înainte ca noi să avem serviciu de dedicare: 2 Cronici 5, frate Littlefield.

E-3       [Fratele Littlefield citeşte Scriptura: «Şi toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon pentru casa Domnului, s-a terminat. Şi Solomon a adus în ea toate lucrurile închinate de David, tatăl său; şi argintul şi aurul şi toate uneltele, le-a pus în vistieriile casei lui Dumnezeu. Atunci Solomon a adunat la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe capii părinteşti ai fiilor lui Israel, pentru a aduce chivotul legământului Domnului, din cetatea lui David, care este Sionul. Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la împărat, la sărbătoarea care este în luna a şaptea. Şi toţi bătrânii lui Israel au venit; şi leviţii au ridicat chivotul. Şi au suit chivotul şi cortul întâlnirii, şi toate uneltele sfinte care erau în cort; preoţii, leviţii, le-au suit. Şi împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel care se strânsese la el înaintea chivotului, au jertfit oi şi boi care nu se puteau număra nici socoti, datorită mulţimii. Şi preoţii au adus chivotul legământului Domnului la locul său în partea din spate a casei, în sfânta sfintelor, sub aripile heruvimilor: şi heruvimii îşi întindeau aripile peste locul chivotului şi heruvimii acopereau chivotul şi drugii lui, pe deasupra. (Vă rog să vă ridicaţi cu toţii.) Şi drugii erau aşa de lungi, încât capetele drugilor se vedeau afară din chivot, dinaintea părţii din spate, dar nu se vedeau de afară. Şi este acolo până în ziua aceasta. Nu era nimic altceva în chivot decât cele două table pe care le pusese Moise la Horeb, unde Domnul a făcut legământ cu fiii lui Israel, după ce au ieşit ei din Egipt. Şi a fost aşa: când ieşeau preoţii din Locul sfânt: (pentru că toţi preoţii care erau de faţă se sfinţiseră fără să ţină seama de cete; şi leviţii, cântăreţii, ei toţi şi Asaf şi Heman şi Iedutun şi fiii lor şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau cu chimvale şi cu lire şi cu harfe, la capătul dinspre răsărit al altarului, şi cu ei o sută douăzeci de preoţi, care sunau din trâmbiţe;) şi a fost aşa: când trâmbiţaşii şi cântăreţii au fost ca un singur om, ca să facă să se audă un singur glas de laudă şi de mulţumire către Domnul, şi când şi-au ridicat glasul cu trâmbiţe şi cu chimvale şi cu instrumente muzicale şi când lăudau pe Domnul, zicând: „Pentru că este bun, pentru că bunătatea Lui rămâne, pentru totdeauna!”, atunci casa Domnului s-a umplut cu un nor şi preoţii n-au putut să mai stea să slujească, din cauza norului, pentru că gloria Domnului umpluse casa lui Dumnezeu». Binecuvântările bogate ale lui Dumnezeu să fie peste Cuvântul Său.]

E-4       «Atunci Solomon a zis: „Domnul a zis că va locui în întuneric gros. Iar eu Ţi-am construit o casă de locuit…» În timp ce privim în mod solemn Cuvântul Dumnezeului Celui Viu şi vorbim despre subiectul acesta al „dedicării clădirii”, Domnului, aş dori să spun următoarele: cei mai mulţi dintre noi ştim, mai ales cei care sunt învăţaţi, că Dumnezeu este omniprezent[1]. Eu cred că, într-o măsură, Dumnezeu este omniprezent. Dumnezeu este omniprezent; pentru că El este atotştiutor, aceasta Îl face omniprezent. Dacă Dumnezeu este omniprezent aşa cum este aerul, atunci El este un mit. Dar Dumnezeu este o persoană. De aceea El trebuie să aibă un anumit loc în care locuieşte. Şi prin faptul că El este atotştiutor, este omniprezent. De aceea El este pretutindeni, pentru că fiind atotştiutor, El ştie totul. De aceea, dacă El ştie totul, El ştie ce se va întâmpla în orice loc. Dar Dumnezeu Însuşi, locuieşte într-un anumit loc.

E-5       De aceea, El fiind infinit… Acuma, cuvântul „infinit” nu poate fi descompus în cuvinte în nicio limbă. Cuvântul „infinit” înseamnă nemărginit. Şi Dumnezeu este infinit. Şi dacă eu încerc să explic ce înseamnă infinit, aş putea spune că la o sută de milioane de ani înainte de facerea lumii, Dumnezeul infinit a cunoscut fiecare purice care va fi vreodată pe pământ şi a ştiut de câte ori va clipi din ochi. Dar aceasta nu se referă nici măcar la jumătate din ceea ce înseamnă „infinit”. De aceea, Dumnezeu fiind infinit şi atotştiutor, El cunoaşte toate lucrurile şi ştie tot ce se va întâmpla pretutindeni, oricând. Dar El Însuşi este o persoană, care locuieşte într-un loc. De aceea noi L-am putut numi atotştiutor.

E-6       Dumnezeu locuieşte în mijlocul poporului Său. Când i-a chemat din Egipt, ei erau poporul lui Dumnezeu. El i-a ales ca naţiune – un popor special, o preoţie împărătească. El a ales acest popor. Dar cât timp locuiau împrăştiaţi prin Egipt, ei au fost poporul lui Dumnezeu. Însă când i-a chemat afară, atunci ei au fost biserica lui Dumnezeu. Pentru că „biserică” înseamnă „separaţi, chemaţi afară”. Ei au devenit biserica lui Dumnezeu.

E-7       Fiind apoi Biserica lui Dumnezeu, Dumnezeu a rânduit un anumit loc de întâlnire pentru aceşti oameni, unde să aibă părtăşie; pentru că Dumnezeu tânjeşte să aibă părtăşie cu poporul Său şi în mijlocul poporului Său. Atunci Dumnezeu l-a dus pe Moise pe muntele pe care tuna şi fulgera. Şi El i-a arătat ce fel de loc Îşi dorea să aibă pe pământ, în care să locuiască. Căci Moise a făcut cortul pământesc după modelul pe care-l văzuse în cer – un templu al Domnului.

Oh, eu cred că este atât de frumos, să te gândeşti că Dumnezeu, înainte de a lăsa să se construiască o clădire a bisericii, a arătat modelul locuinţei Lui cereşti, după care să fie făcută această clădire. Moise a făcut totul după modelul ceresc.

E-8       Şi acum, haideţi să privim puţin la aceasta, la ce trebuie să fi văzut Moise. Mai întâi el l-a făcut din material pământesc, din piei de oi. Noi îl numim „cort”, adică „un loc de locuit”. Şi în acest cort, existau trei compartimente separate. Cu siguranţă aşa este în slavă. Observăm că un compartiment a fost numit curtea, sau locul adunării. Următorul a fost numit locul sfânt. Şi următorul a fost numit sfânta sfintelor (locul preasfânt). Toate acestea arătau spre Hristos. Chiar şi mobilierul din interior; totul îl simboliza pe Hristos.

Din acest motiv în Hristos locuieşte plinătatea lui Dumnezeu, pentru că toate lucrurile conduc spre El. Şi Hristos a fost Dumnezeu făcut trup, Dumnezeu care a locuit într-un cort, pe pământ. De aceea, Ştefan a spus: „Solomon i-a construit un templu. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în temple făcute de mâini; ci Tu Mi-ai pregătit un trup”.

E-9       Tot mobilierul din clădire l-a simbolizat pe Hristos. Aşa ca ligheanul, unde era spălată jertfa, altarul de aramă, unde era înjunghiată şi arsă. Şi arama din care era făcut altarul simbolizează judecata, judecata divină. Şarpele de aramă făcut în pustie, simbolizează judecata divină a lui Dumnezeu asupra şarpelui. Când Ilie s-a suit să se uite, a spus: „Cerurile sunt ca arama” – judecata divină asupra unei naţiuni păcătoase. Arama vorbeşte despre judecată. Şarpele în sine şi prăjina simbolizau judecata lui Dumnezeu (judecata divină a lui Dumnezeu asupra şarpelui) şi simboliza venirea lui Hristos, când El urma să fie făcut păcat şi judecata divină a lui Dumnezeu urma să fie turnată peste El. El urma să coboare – a fost om şi Dumnezeu  – a fost făcut mai prejos decât îngerii ca să poată muri pentru păcatele noastre ale tuturor. Sufletul Lui nu putea să moară pentru că El era Dumnezeu. Dar trupul Său a trebuit să fie făcut din carne, ca să poată muri, spre a fi o jertfă: un trup născut din fecioară, pentru o jertfă, pentru ca noi, oameni păcătoşi, să putem fi apropiaţi de Dumnezeu, crezând aceasta.

E-10     Apoi observăm, de asemenea, că Dumnezeu locuieşte într-o casă cu trei încăperi – şi aceasta este casa în care locuiţi şi voi. Nimeni nu poate să locuiască în mai mult de trei încăperi. Uneori sunt uimit când văd case cu 20 de camere, cu 50 de camere. Dar voi locuiţi doar în trei: bucătăria, salonul şi dormitorul. Poate că aveţi trei dormitoare. Poate că aveţi verande. Dar în realitate, sunt doar trei încăperi. Poate că aveţi o sufragerie. Dar aceasta este doar o prelungire a bucătăriei. În bucătărie mâncaţi, în salon aveţi părtăşie şi în dormitor vă odihniţi… Şi aceasta arată spre rânduiala lui Dumnezeu în ceea ce priveşte Biserica Sa. Noi intrăm în bucătărie când auzim Cuvântul şi mâncăm lucrurile bune ale lui Dumnezeu. Aceasta este neprihănirea. Apoi intrăm în sfinţire, unde avem părtăşie unul cu celălalt şi sângele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat. Apoi avem un loc de odihnă şi siguranţă când suntem botezaţi cu Duhul Sfânt: neprihănire prin credinţă, sfinţire prin sânge, botezul Duhului Sfânt.

E-11     1 Ioan 5.7[2] spune: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul (care este Fiul), şi Duhul Sfânt: aceştia trei sunt una. Trei sunt care mărturisesc pe pământ: apa, sângele şi Duhul: şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor”. Nu-L puteţi avea pe Tatăl fără Fiul. Nu puteţi avea Duhul Sfânt fără să-L aveţi şi pe Tatăl şi pe Fiul. Dar puteţi fi socotiţi neprihăniţi fără să fiţi sfinţiţi. Şi puteţi fi sfinţiţi fără să aveţi Duhul Sfânt. Aceştia sunt una în mărturisire. Dar Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt sunt una.
Voi puteţi fi socotiţi neprihăniţi într-o curte, prin credinţă. În alta puteţi şi curăţaţi de o viaţă de păcat şi sfinţiţi.

E-12     Cum este în domeniul firesc, la fel este şi în acela duhovnicesc. Când o femeie naşte un copil, primul lucru care vine este apă. Al doilea, este sânge. Al treilea lucru care vine este viaţă. Iar când Isus a murit la cruce, elementele acelea au ieşit din trupul Său ca să cureţe Biserica Lui şi s-o aducă în Sine. Când i-au străpuns coasta a ieşit apă, sânge, şi „în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul”. În acest fel, printr-un singur Duh noi toţi suntem botezaţi într-un trup şi ajungem la odihnă. Oh, ce poate să facă lumea? Eu sunt atât de bucuros că Dumnezeu m-a apucat înainte de a fi apucat de biserică cu toată doctrina ei. Eu am găsit un loc de odihnă. Oh, acel loc plăcut de locuit „în care nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus”, care au găsit acea odihnă eternă.

E-13     Pavel a spus în Evrei, explicând sabatul, că „a fost o vreme când Dumnezeu s-a odihnit în ziua de sabat”. Şi El a spus: „Şi iarăşi, El a hotărât o anumită zi, spunând în David, „Astăzi, după atâta vreme; dacă auziţi glasul Meu, nu vă împietriţi inima”. Iar Isaia, în cap 28, a spus: „învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul. Iată odihna…” Oh, acea odihnă desăvârşită, să vii din adunare la altar, de la altar la sânul lui Hristos, în pat, noaptea, în locul ascuns, locul de odihnă. Neprihănire –  a învăţat-o Martin Luther. Sfinţire – a învăţat-o John Wesley. Acum, botezul Duhului Sfânt – l-au învăţat penticostalii. Prin Duhul Sfânt se intră într-o odihnă veşnică, eternă. Şi cât timp eşti în încăperea aceea, eşti ascuns în sfânta sfintelor cu Dumnezeu, şi eşti în Biserica celor întâi născuţi. Eşti botezat în Trupul Domnului Isus Hristos. Şi nu eşti judecat. Pentru că ai trecut prin sânge, şi „când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi”. Şi Hristos a luat judecata voastră şi niciodată nu va trebui să treceţi prin judecată, ci aţi trecut din moarte la viaţă. Astfel, în adevăratul loc de locuit al lui Dumnezeu, se intră prin botez duhovnicesc[3].

E-14     Ce este? Congregraţia[4] – păcătosul intră şi aude. Aceasta este acolo unde el mănâncă, unde află că Isus a murit în locul Său, el fiind un păcătos vinovat, supus morţii, meritând moartea. Dar când el aude – „credinţa vine prin auzire” – atunci se ridică în picioare şi mărturiseşte că el nu este vrednic, dar crede şi acceptă moartea Domnului Isus care a suferit în locul lui, şi că Isus a ispăşit pentru păcatele lui; şi el o acceptă prin credinţă, din Cuvânt. Şi de acum înainte el îşi va schimba viaţa şi va trăi corect. Dar încă în inima aceea mai există dorinţă de a face rău, mai există rădăcina răului, pentru că doar pomul a fost tăiat [nu şi rădăcina]. El poate doar să fie iertat pentru ce a făcut el, nu pentru ce a făcut Adam, ci pentru ce a făcut el, pentru păcatele făcute de el. El poate să ceară iertare pentru ceea ce a făcut. Dar nu poate să ceară iertare pentru ceea ce a făcut Adam. Apoi sângele lui Isus Hristos, prin sfinţire[5], vine şi curăţă inima aceea de tot păcatul şi dezrădăcinează fiecare element al păcatului. Cuvântul „a sfinţi”, este o pricină de poticnire pentru oameni. Dar este un cuvânt grecesc compus, care înseamnă „curăţat şi pus deoparte pentru slujbă”. Altarul sfinţea vasul şi-l curăţa şi era pus deoparte pentru slujbă. Dar „a fi pus deoparte pentru slujbă” încă nu este „a fi pus în slujbă”. Dar când vine Duhul Sfânt la acest vas sfinţit, îl umple şi-l pune în slujba Domnului.

E-15     O casă cu trei încăperi… Voi înşivă locuiţi într-o casă cu trei încăperi. Voi sunteţi suflet, trup şi duh. Sunteţi trei compartimente. Dumnezeu locuieşte în trei. Dumnezeu este desăvârşit în trei. Biserica este desăvârşită în trei. Matematica Bibliei nu dă greş. Şapte în închinare, douăzeci şi patru în ispitiri, patruzeci în jubilee, şi cincizeci. Matematica Bibliei funcţionează desăvârşit. Dumnezeu este desăvârşit în trei. Tată, Fiu şi Duhul Sfânt formează Dumnezeul desăvârşit, trei slujbe ale Aceluiaşi Dumnezeu.

Biserica este desăvârşită prin neprihănire, sfinţire şi botezul Duhului Sfânt. Apoi sunteţi pecetluiţi până în ziua răscumpărării voastre. Şi aceia care au fost curăţaţi prin sângele lui Isus Hristos nu mai au dorinţă de păcat. Voi aţi trecut din moarte la viaţă.

E-16     Dacă n-am avea atâta bătaie de joc faţă de aceasta, în aceste zile, aş vedea o biserică cu adevărat sfinţită prin puterea Duhului Sfânt şi o părtăşie care ar întrece orice închipuire omenească. Dar noi avem imitatori care intră şi pretind că au făcut-o. De multe ori ei strigă şi vorbesc în limbi ca să arate un simţământ exterior. Dar, frate, Isus a spus: „După roadele lor îi veţi cunoşte”. Spinii şi mărăcinii cresc împreună cu grâul, dar după roadă îi cunoaşteţi. „Să nu-i smulgeţi, ci lăsaţi-le să crească împreună. Şi îngerii secerişului îi vor despărţi”.

E-17     O casă cu trei încăperi, o slujbă în trei compartimente… Unul este trupul vostru, ceea ce faceţi pentru Hristos. Celălalt este duhul vostru, ceea ce credeţi despre Hristos. Celălalt este sufletul vostru, credinţa pe care o aveţi în Hristos. O casă cu trei încăperi, dedicată în întregime slujbei Dumnezeului celui viu. Neprinănire, prin credinţă, sfinţire, prin Sânge, umplerea cu Duhul Sfânt, intrând în pace şi odihnă cu Dumnezeu.
Nu e de mirare că avem atâta decădere. Nu e de mirare că avem atâtea probleme în bisericile de astăzi. Pentru că nu se parcurge toată calea cu Dumnezeu, până la punctul în care se intră în locul acela unde s-a murit. Omul moare faţă de propria sa gândire intelectuală. Amintiţi-vă, o sămânţă mică nu poate să manifeste viaţa până nu putrezeşte. Puneţi un bob de porumb în pământ, cât se poate de galben şi de tare. Până nu moare şi putrezeşte, nu va răsări niciodată alt lăstar. Şi când se manifestă viaţa cea nouă, este total diferită de prima viaţă. Este moale, maleabilă, este viaţă. Vine din acel mic bob de viaţă închis înauntru.

E-18     La fel este şi cu bărbatul sau femeia născută din Duhul lui Dumnezeu. Puteţi fi atât de eminenţi, de intelectuali. Dar până nu sunteţi născuţi din nou şi până nu v-a putrezit intelectualitatea gândurilor voastre, şi să vă ţineţi doar de Hristos şi El să vă fi umplut cu Duhul Său, atunci când lucrurile lumii devin prosteşti pentru voi şi dragostea lui Dumnezeu este măreaţă şi pe primul loc în viaţa voastră. Asta este!

Moise, sau Aaron, şi profeţii şi aşa mai departe… Eu cred astăzi că niciun predicator nu are un drept de a predica evanghelia până nu a intrat în acest loc sfânt. Acolo se petrec minunile.

E-19     Nu este de mirare că biserica firească de astăzi nu poate să creadă în minuni. Ei niciodată n-au intrat în locul în care se fac minuni, unde sunt în odihnă cu Dumnezeu. Acolo a înmugurit toiagul mort al lui Aaron. Un toiag uscat din deşert, a primit viaţă nouă în acel loc preasfânt şi a înmugurit şi a înfrunzit. Cum? A stat în locul preasfânt. Puteţi lua un păcătos mort, putred, firesc în gândire, un om care critică puterea lui Dumnezeu şi aduceţi-l în prezenţa Duhului Sfânt: lui i se va întâmpla ceva. Sigur. Să intre în acel loc singuratic, cu Dumnezeu… „El locuieşte”, zice Moise în capitolul următor, „în întuneric gros”. Acolo locuieşte Dumnezeu. Acolo locuieşte viaţa; în mijlocul putrezirii. Unde se află viaţa? În sămânţă, după ce aceasta putrezeşte. Când moare faţă de sine şi răsare o nouă viaţă. Unde locuieşte Dumnezeu? El va locui cu voi dacă sunteţi gata să muriţi faţă de voi înşivă şi să-I daţi Lui o şansă: slujire: cu trupul; intelectual: cu duhul, gândurile; şi sufletul, credinţa voastră în Dumnezeu: o casă cu trei încăperi.

E-20     Acum, exista o cale de acces în această casă, după cum a făcut-o Moise. Şi eu am observat ce fel de cale de acces era. Înainte ca să poţi intra în acea clădire, trebuia să fii pregătit înainte de a intra la închinare. Vedem din Scripturi că atunci când Dumnezeu a făcut o cale pentru ca oamenii să vină în această clădire ca să I se închine, Dumnezeu a spus: „Aduceţi-Mi o junincă roşie care să nu fi fost pusă la jug”. Junincă, şi trebuia să fie roşie. Roşu simbolizează răscumpărare, sânge. De aceea sunt păcatele nostre roşii. De aceea sângele lui Hristos este roşu. Luaţi o bucată de sticlă roşie şi priviţi la o bucată de sticlă de roşie şi vedeţi ce culoare obţineţi. Roşu prin roşu se vede alb. De vor fi păcatele noastre precum cârmâzul, când Dumnezeu le priveşte prin sângele Fiului Său, acestea sunt albe ca zăpada. Roşu, răscumpărare, roşu prin roşu se vede alb. Când Dumnezeu priveşte prin sângele Fiului Său, despre care voi aţi mărturisit că este Mântuitorul vostru, El nu vă mai vede păcatele; acestea sunt albe ca zăpada.

E-21     Şi El a spus: „Aduceţi o junincă roşie” – din nou un simbol spre Hristos. El a vrut să facă apele despărţirii[6] pentru necredincios. Şi El a spus: „Aduceţi această junincă roşie care să nu fi fost pusă la jug”. Să nu fi fost înjugată la nimic. Necazul este că astăzi noi încercăm să ne înjugăm la orice. Biserica şi denominaţiile încearcă să se înjuge împreună cu lumea. Dar puterea lui Dumnezeu nu este înjugată cu nimeni, decât cu Dumnezeu. Nicio denominaţiune nu poate să spună „Eu o am”. Dumnezeu o are, nu o biserică, nu o denominaţiune, nu un anumit om, nu un crez, ci Dumnezeu o are. „Nu vă înjugaţi cu necredincioşi, ci ieşiţi din mijlocul lor; înjugaţi-vă cu Dumnezeu”. „Luaţi jugul Meu asupra voastră”, a spus Isus, „şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

E-22     O junincă roşie care să nu fi fost pusă la jug… Şi aceasta urma să fie ucisă de marele preot. Şi Caiafa a fost marele preot care a fost martor la moartea Domnului Isus. Şi trebuia ucisă înaintea întregii adunări a lui Israel. Şi Israelul L-a osândit pe Isus şi a fost martor la moartea Lui. Înjugaţi cu necredinţa lumii… Observaţi, apoi această junincă urma să fie arsă. Copitele ei, capul, coarnele, balega junincii, totul urma să fie ars. Şi în arderea aceea trebuia să se pună lemn de cedru, isop şi cârmâz.

E-23     Cârmâzul, în Biblie, se referă la lâna oii care a murit în sânge. Cârmâz, roşu, care înseamnă răscumpărarea noastră. Lâna aceea precum cârmâzul urma să fie aruncată împreună cu juninca. Şi lemnul de cedru simbolizează crucea. Crucea, lemnul de cedru este alb şi are striaţii roşii. Şi albul simbolizează neprihănirea crucii. Iar roşul simbolizează sângele care l-a făcut neprihănit. Crucea era un blestem. „Blestemat este cel atârnat pe lemn”. Crucea a fost un blestem până când a curs sângele lui Isus Hristos. Apoi noi o acceptăm în inimile noastre. Pentru că este neprihănirea lui Dumnezeu. Roşul din striaţiile lemnului de cedru face ca albul să fie neprihănit. Lemn de cedru trebuia să fie ars împreună cu juninca.

E-24     Apoi trebuia aruncat acolo şi isop cu cârmâz, lemn de cedru şi isop. Isopul este pur şi simplu o buruiană obişnuită. Simboliza faptul că evanghelia nu trebuie niciodată învăţată de către doctori în teologie. Trebuie învăţată în smerenie – aşa cum sunt de smerite buruienile înaintea voastră. Evanghelia nu trebuie niciodată să fie complicată oamenilor. Trebuie să fie simplă. Au înmuiat isop în sângele mielului şi au uns stâlpii şi pragul de sus al uşii în Israel. Isop, buruieni obişnuite, atătând spre simplitatea evangheliei apelor despărţirii… Pentru că apele despărţirii sunt Cuvântul Dumnezeului celui viu. Acestea urmau să fie arse împreună: juninca, cârmâzul, lemnul de cedru şi isopul – totul ars laolaltă. Iar cenuşa trebuia ţinută într-un loc curat, afară din tabără.

E-25     Dumnezeule, fă să pătrundă aceasta adânc în inimi. O gură care nu este sfântă nu are dreptul să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ar trebui predicat din gura unui om care spune că Isus Hristos a fost ceva odată, iar acum este altceva. Trebuie predicat printr-o putere a Dumnezeului celui viu, prin buze sfinţite, dedicate în slujba Domnului.

Cenuşa, apele despărţirii, să fie ţinute într-un loc sfânt. Niciun credincios care primeşte Numele Domnului Isus, care-L mărturiseşte pe El ca Mântuitor, n-ar trebui să facă vreodată ceva lumesc. Dacă o face, ar trebui să se pocăiască repede, pentru că acele cuvinte ale apelor despărţirii trebuie ţinute într-un loc sfânt, atinse de mâini curate. Niciun om nu are dreptul să predice evanghelia dacă n-a fost mai întâi sfinţit faţă de aceste griji şi lucruri ale lumii.

E-26     Ape ale despărţirii. Ce făceau acestea? Când necredinciosul, unul născut în Israel şi care s-a rătăcit, sau un străin care intra în biserică – primul lucru care se întâmpla în afară în curţile unde era servită masa, unde era predicat Cuvântul; omul cu o inimă curată şi cu mâini curate, mânuia acest cârmâz, arderea junincii, a lemnului de cedru şi a isopului, îl stropea pe acest om cu apele despărţirii. Predicatorul să aibă o inimă curată, neamestecată. Mâinile lui să nu fie mânjite de lucrurile lumii. El predică Cuvântul ţinut într-un loc sfânt şi cu mâini sfinte. Efeseni cap. 6 spune că noi suntem spălaţi cu apa Cuvântului: despărţire. „Credinţa vine prin auzire, auzirea Cuvântului”. Ce facem noi? Intrăm în această clădire. Aici este cortul, dar înainte ca cineva să poată intra – un străin care este depărtat de Dumnezeu, care a fost cândva şi a decăzut, sau a mers în lume, sau unul născut în afara Israelului, trebuia mai întâi să vină şi să fie stropit cu apele despărţirii, care să-l despartă de lucrurile lumii, ca dorinţa şi dragostea lui să fie pentru Cuvântul lui Dumnezeu, pe care să-l preţuiască mai presus de orice.

E-27     Apoi, ce se făcea cu sângele junincii? Era pus pe un platou, mergeau la uşile cortului şi acolo era stropit de şapte ori peste uşă. Apoi când vine acest închinător, sau cel stropit, cel despărţit de lucrurile lumii, trebuie, când intră pe uşă, să privească la sânge, nu la un crez, nu la o denominaţie, ci la sângele unei jertfe moarte. Trebuie să ţineţi minte: era stropit de şapte ori. Adică se referă la toţi cei şapte mii de ani în care vor exista oamenii pe pământ, pentru că sângele a fost şi va fi singurul temei pentru părtăşie, în care Dumnezeu se va întâlni vreodată cu omul.

E-28     Acum el vine din curţi şi intră în părtăşie. Înainte ca voi să puteţi intra vreodată în părtăşia credincioşilor, trebuie să fiţi curăţaţi prin sângele lui Isus Hristos. Indiferent cât de bine cunoaşteţi Biblia, cât de bine v-a fost explicată, trebuie să recunoaşteţi sângele Domnului Isus şi să fiţi curăţaţi şi sfinţiţi faţă de viciile voastre lumeşti: fumatul, băutura, jocurile de noroc. Femeile poartă haine indecente, diaconii şi membrii bisericii şi aşa mai departe, beau, fumează, joacă cărţi, fac pariuri – acestea sunt lucrurile lumii. Şi voi trebuie să vă despărţiţi de aceasta şi un singur lucru o poate face. Trebuie să vi se schimbe natura – şi numai sângele lui Isus Hristos o poate face.

E-29     Voi trebuie să recunoaşteţi sângele. Pentru fiecare generaţie, chiar din ziua când a fost comis păcatul din grădina Eden, Dumnezeu a făcut o pregătire ca să aibă din nou părtăşie cu omul. Aceasta a fost prin sânge. Pe mine nu mă interesează cât de bună este biserica voastră, câtă denominaţiune aveţi, cât de bine sunteţi pregătiţi, cât de mult aţi strigat, cât aţi vorbit în limbi; numai Sângele lui Isus Hristos vă desparte de lucrurile lumii. Ce facem noi? Noi intrăm în acel prim templu care a fost dedicat. Mai întâi auziţi Cuvântul. Apoi veniţi şi recunoaşteţi Sângele. Da.

Oamenii spun astăzi: „Sfinţire, e ceva de modă veche”. „A sfinţi” înseamnă „a fi curat”. Şi un om care nu poate să recunoască Sângele lui Isus Hristos care l-a curăţat de păcatele sale, niciodată nu va putea să aibă părtăşie cu adevărata Biserică a Dumnezeului celui viu. N-o puteţi face.

E-30     Nu mă refer la bisericile denominaţionale ale Dumnezeului celui viu. Din acestea avem multe. Patru, cinci denominaţiuni diferite, care sunt la fel de bune ca şi celalalte, dar sunt total condamnate şi nu sunt nimic până nu este aplicat sângele.

„Oh, scumpă este curgerea

Care ne face albi ca zăpada

Nu ştiu alt izvor

În afară de sângele lui Isus”.

Nicio denominaţie, nicio biserică, nicio clădire, nicio barieră, nimic în afară de Sângele lui Isus. Acesta este singurul izvor pe care-l ştiu, pentru curăţare. Şi fiecare om care vine să se închine lui Dumnezeu trebuie ca mai întâi să recunoască că a existat o jertfă care a murit şi Sângele Său a fost vărsat ca tu să poţi intra în această părtăşie. Şi s-o primeşti.

E-31     Seara trecută am încercat să spun despre oamenii născuţi din Duhul lui Dumnezeu, că nu este de mirare că ei nu văd lucrurile lumii, pentru că ei sunt din altă lume. Duhul lor vine de sus, unde locuieşte sfinţenia şi neprihănirea, unde înaintea lui Dumnezeu se află zilnic Sângele lui Isus pe veşmântul Său însângerat. Îngerii se apleacă înaintea acestuia. Tot ce este în ceruri se apleacă înaintea acestuia. Şi tot ce este pe pământ, care va merge vreodată în cer, se va apleca înaintea acestuia. Noi toţi trebuie să recunoaştem Sângele.

E-32     Şi în timp ce venim sub acele şapte dungi de sânge, închinătorii intră acum pentru părtăşie. Oh, unii oameni ies afară şi ascultă Cuvântul; ei merg la un seminar; ei cred că învaţă toată învăţătura bisericii; ei cred că au dreptul să predice. Dar ei nu au dreptul să predice până ce nu au recunoscut Sângele lui Isus Hristos, care îi curăţă de…

E-33     Predicatori merg pe stradă, cu gulerele întoarse, cu o ţigaretă în gura lor, alţii se afişează pe plaje şi se expun acolo împreună cu adunările lor, se joacă cărţi şi au loc petreceri în biserică şi se numesc predicatori. Nu! Sunt predicatori făcuţi de oameni. Predicatorii chemaţi de Dumnezeu vin prin Sânge. Nu mă interesează dacă denominaţiunea vostră este la fel de veche precum ţara aceasta. Sângele a fost primul lucru recunoscut de Dumnezeu. A fost singura Sa pregătire pentru curăţarea sufletului. Şi a fost singurul lucru pe care-l va recunoaşte Dumnezeu şi singurul lucru pe baza căruia Dumnezeu va avea părtăşie – cu aceia care sunt sub Sânge. „Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi”. Numai prin sânge – omul trebuie să recunoască aceasta.

E-34     Ce face El? Intră în aceste trei încăperi acum. El intră ca să se închine. Mai întâi, când El intră acolo, trece prin trei faze. Prima dată este prin separare, prin spălarea cu apă prin Cuvânt; în al doilea rând, recunoscând sângele pe sub care trece; apoi, când intră sub sânge, el intră în părtăşia tuturor sfinţilor. El este botezat de către Duhul Aceluia care a murit. Apoi el este sfinţit şi apoi umplut cu Duhul Sfânt şi botezat în trupul credincioşilor. Acolo se întâlneşte Dumnezeu, sub sângele vărsat.

E-35     Acolo s-a întâlnit Dumnezeu, în primul cort. Acolo se întâlneşte Dumnezeu, în al doilea cort. Pentru aceasta s-a zidit clădirea de aici, în care ne aflăm în această dimineaţă. Ce este? Acolo este adunarea, curţile. Aici este locul sfânt, altarul. Iar aici este locul în care stă predicatorul, sfânta sfintelor de unde se slujeşte oamenilor cu Cuvântul. Niciun om nu are dreptul să predice, dacă n-a fost în sfânta sfintelor.

Acuma, când el ajunge în acest loc, când el vine şi recunoaşte Cuvântul, spălat prin apa Cuvântului, apoi, el recunoaşte Sângele; el este sfinţit. Apoi este adus în părtăşia credincioşilor şi cu Dumnezeu. Apoi, în acest cort… Oh, eu mă simt cu adevărat bine.

E-36     În acest cort a fost marele preot, Aaron. Oh, în această părtăşie, după ce a intrat, el a fost uns, marele preot uns. David a spus: „Ce dulce este să locuiască fraţii împreună, în unitate. Este ca untdelemnul de preţ, turnat pe capul lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui”.
Acest untdelemn pentru ungere Îl reprezintă pe Duhul Sfânt. Aaron a fost marele preot, un simbol al lui Hristos. Şi observaţi, acel untdelemn pentru ungere avea în el mireasma Trandafirului din Saron şi a Crinului din Vale. Trandafirul din Saron, acea floare roşie mare, frumoasă, care-L reprezintă pe Hristos. Din această floare nu se poate obţine mireasma, până când nu este strivită, zdrobită, pentru ca parfumul să fie un miros de bună mireasmă pentru Domnul.

E-37     Şi frumoasa viaţă pe care a trăit-o Domnul nostru n-a putut să fie o mireasmă până când El n-a fost zdrobit şi scuipat şi din El a fost stoarsă viaţa, la Golgota. Asta a făcut ungerea pentru noi.

El a fost Crinul din Vale. Ce se obţine din crini? Opiu. Ce face opiul? Alină durerea. Te face să dormi într-un ţinut de vis. Ce face Duhul Sfânt? Opiul Duhului Sfânt alină orice durere, îndepărtează orice lacrimă, vindecă orice durere.

E-38     Atunci pentru ce este uns marele preot? Atât pentru mântuire cât şi pentru vindecare. Ce este? Steaua strălucitoare de dimineaţă care străluceşte în întuneric.

Şi lui Avraam i-a fost confirmat jurământul printr-o Lumină care a trecut printre acele spaime şi printre jertfe. Crinul din vale, Steaua strălucitoare de dimineaţă, Trandafirul din Saron, Cel mai frumos din zeci de mii… Predicatorul care face slujba de mare preot în locul lui Aaron, trebuie uns cu „părtăşie”. El nu poate să pună o barieră denominaţională în casa lui Dumnezeu. Nu puteţi spune „această casă aparţine prezbiterienilor, acest loc aparţine metodiştilor, sau baptiştilor, sau penticostalilor, sau orice altceva. Trebuie să fie o casă deschisă pentru ca orice om care a fost despărţit de păcatele lui şi umplut cu Duhul, să poată să aibă bucuria părtăşiei Untdelemnului Domnului. Oh, ce loc de închinare.

E-39     Orice frate născut din Duhul să fie liber să vină în casă. În această dimineaţă Isus stă uns ca să aibă părtăşie cu voi, Biserica lui Dumnezeu, cu voi, prezbiterieni, cu voi, metodişti, cu voi, baptişti, cu oricine vine prin apele de despărţire şi recunoaşte sângele şi este sfinţit şi botezat în trup. Indiferent ce marcă[7] purtaţi, sunteţi fii şi fiice ale lui Dumnezeu şi aveţi un drept la această părtăşie. Barierele denominaţionale vă vor opri, dar Duhul Sfânt vă va aduce în acea părtăşie care este de la Dumnezeu.

E-40     Ce-am făcut noi? Aceasta era rânduiala primului cort. Dacă nu este şi rânduiala acestui cort, acesta va pieri şi va cădea; l-aţi construit degeaba. Voi, care v-aţi jertfit venitul ca să construiţi această clădire frumoasă, care este…

Eu vreau să iau modelul acesteia. Vom face şi noi una în Jeffersonville. Mie îmi place aceasta. Îl iubesc pe pastorul vostru; vă iubesc pe voi. Dar frate, soră există rânduiala casei Domnului. Este un templu dedicat. Cortul a fost o prefigurare. Moise l-a văzut. Apoi, într-o zi, David stătea cu profetul şi i-a spus acestuia, lui Natan: „Este corect ca eu să locuiesc într-o casă de cedru, iar chivotul legământului Dumnezeului meu să fie acolo, sub acele corturi?” Şi Natan, fiind profet, a ştiut că David era corect înaintea lui Dumnezeu. El a spus: „David, fă tot ce este în inima ta, căci Dumnezeu este cu tine”.

E-41     Şi David a dorit să-i construiască o casă. Dar în noaptea aceea Dumnezeu a văzut dorinţa profetului, dorinţa împăratului şi scopurile lor. El a spus: „Mergi şi spune robului Meu, David: Cine era el? L-am luat de la oi”. De unde v-a luat El pe voi? „Şi i-am făcut un nume, ca numele celor mari”. Când Domnul mi-a arătat aceasta într-o zi, m-am gândit: „O Dumnezeule, ce aş putea să fiu eu?” Un biet predicator, necunoscut în afara Jeffersonville. Şi într-o zi, în peştera mea, Domnul mi-a arătat aceasta: „Îţi voi da un nume mare ca al lui Oral Roberts, sau Billy Graham, sau unii din ei. De unde te-am luat Eu pe tine? Ce erai tu?”

E-42     „Dar nu te pot lăsa să construieşti tu un templu, pentru vă îl va construi fiul tău”. Oh, erau prefigurări şi simboluri. Solomon I-a construit un templu. Dar adevăratul Fiu al lui David este Isus Hristos, care a construit adevăratul Templu, care a fost născut dintr-o fecioară. Şi în trupul Său este Templul veşnic al lui Dumnezeu.

Dar Solomon a construit acel templu. Amintiţi-vă, a fost făcut din diferite pietre. Şi vreme de patruzeci de ani nu s-a auzit acolo zgomot de ferăstrău sau de ciocan. Au fost atât de perfect tăiate.

E-43     Acuma, pietrele erau diferite una de cealaltă. Şi voi, oameni din denominaţiuni care vă aflaţi aici în această dimineaţă, „Biserica lui Dumnezeu” şi două sau trei denominaţii diferite şi voi toţi, penticostali şi unitarieni şi binitarieni şi trinitarieni sau orice aţi mai fi, vă daţi seama că Dumnezeu face acel lucru cu un scop? Pietrele au fost tăiate diferit şi în diferite părţi ale lumii. Dar când au venit laolaltă, nu s-a auzit zgomot de ferăstrău sau de ciocan. Într-o zi, Arhitectul Suprem va veni şi trupul Domnului Isus Hristos… Voi toţi, unitarieni, binitarieni, trinitarieni, „Bisericile lui Dumnezeu”, penticostali, veţi veni laolaltă fără zgomot şi vă veţi potrivi încheietură cu încheietură, Marele Preot unge. Fie ca El să stea întotdeauna în această clădire unsă, să întindeţi o mână oricărui om născut din Duhul lui Dumnezeu. Indiferent de biserica din care face parte, el este fratele vostru; este sora voastră. CÂND VEŢI PUNE O BARIERĂ DENOMINAŢIONALĂ, DUMNEZEU VA PĂRĂSI ACEASTĂ CLĂDIRE, când nu puteţi recunoaşte tot Trupul Domnului Isus. Pentru că El a murit ca noi toţi să putem fi mântuiţi. Şi Dumnezeu face acest lucru cu un scop.

E-44     Amintiţi-vă, cedrii au fost tăiaţi în Liban, transportaţi pe apă la Iope, apoi duşi la Ierusalim cu care trase de boi. Cedrii înalţi din Liban, care au fost acoperiţi cu aur, în templu – şi nicăieri nu s-a auzit sunet de ferăstrău.

Iată acum un lucru pe care l-au făcut şi acela este lucrul pe care îl face biserica astăzi. Ei au început construcţia şi au găsit la un moment dat o piatră ciudată care nu arăta ca şi celelalte. Şi ei au respins-o şi au aruncat-o. Au spus: „Această piatră nu se va potrivi în această clădire”. Şi ei au aruncat-o pe grămada de gunoi. Dar când au ajuns la o anumită fază a construcţiei şi-au dat seama că au o gaură în clădire. Şi n-au avut nicio piatră care să se potrivească acolo.

E-45     Asta au făcut bisericile de astăzi, denominaţiunile; aţi zidit, aţi tencuit şi aţi făcut clădiri; dar voi vedeţi că undeva este o spărtură. Ei ce-au constatat? Piatra care a fost respinsă, a spus Isus, este piatra din capul unghiului. Sigur că da. Voi aţi făcut denominaţii: „Noi o avem; ceilalţi nu sunt în aceasta”. Voi lăsaţi laoparte iubirea de Dumnezeu, piatra din capul unghiului. Nu mă interesează câte minuni puteţi face, câţi profeţi aveţi, câte fapte faceţi; nu vor folosi la nimic pentru că Biserica Dumnezeului celui viu fuzionează şi este legată laolaltă prin dragoste. Şi ei au respins piatra aceea.

E-46     Ca Ilie în peşteră. Prima dată a auzit un tunet puternic. Apoi a auzit trăznete. Apoi un vânt puternic. Dar Dumnezeu n-a fost în toate acelea. Eu cred că asta am făcut şi noi astăzi. Am avut foc, sânge, fum şi vânt puternic. Am auzit atâtea vânturi puternice încât mă întreb dacă nu am refuzat să ascultăm susurul acela. Să nu fie aşa cu biserica aceasta. Să stea liniştită, să-L asculte pe Dumnezeu, căci „cei ce-L aşteaptă pe Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboara ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc”. Învaţă-mă Doamne, cum să aştept.

E-47     Piatra respinsă a devenit piatra din capul unghiului. Şi când s-au dus şi au adus această piatră respinsă, aceasta s-a potrivit perfect, şi clădirea a fost asamblată laolaltă. Atunci Solomon a convocat ziua dedicării. Acel templu a fost construit exact ca acesta de aici. Congregaţia, curtea, altarul şi sfânta sfintelor. Dar uitaţi-vă la principiile de care s-au ţinut ei. Uitaţi-vă cum a trebuit să fie acest loc pentru părtăşie.

E-48     Fie ca acest templu să se ţină întotdeauna de acele principii, care erau simboluri atunci, dar acum  sunt împlinite. Atunci sângele vitelor stropea tronul îndurării, dar acum Sângele lui Isus Hristos îl stropeşte. Când intrăm, noi trebuie să recunoaştem Sângele şi puterea lui Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem evanghelia deplină. Trebuie să avem părtăşie cu fiecare frate sau soră care doreşte părtăşie. Nu permiteţi niciodată ca denominaţia lui să vă împiedice; în felul acesta, această biserică va rezista până la venirea Domnului. Căci eu cred că aceasta va avea loc în curând.

E-49     Dar după ce a fost adus chivotul şi apele despărţirii au fost aduse în curte, sângele junincii roşii a fost stropit peste uşă… Când  totul a fost în rânduială, Solomon i-a chemat laolaltă pe oameni, aşa cum v-a chemat şi pe voi pastorul vostru în această dimineaţă. Oh, a fost un timp adevărat de dedicare şi părtăşie.

În încheiere vreau să spun următoarele. I-au chemat laolaltă. Şi când oamenii au venit să vadă că, în sfârşit, Dumnezeu avea un loc unde să se întâlnească cu ei… Modalitatea de apropiere fusese clarificată. Totul fusese făcut corect. Priviţi, i-au chemat pe fiii diferiţilor cântăreţi la instrumente şi ei au mers către partea de răsărit a altarului; erau îmbrăcaţi în alb şi cântau cântările cu bucurie. Poporul L-a lăudat pe Dumnezeu până când a răsunat ca un singur glas. Dacă aceea n-a fost Cincizecime, atunci eu n-am văzut vreuna în toată viaţa mea.

E-50     Templul era pregătit să fie dedicat. Sunteţi voi gata în dimineaţa aceasta, pentru dedicare? Amintiţi-vă, nu numai că Israelul a fost pregătit pentru dedicarea templului, dar ei s-au rededicat pe ei înşişi lui Dumnezeu când au intrat. Biserica penticostală de astăzi… Şi acest pastor de aici, eu o cred din inimă, este un om al lui Dumnezeu. Eu cred că el ţine de principiile pe care ni le-a arătat Dumnezeu. Deci vedeţi, dedicarea unei biserici nu înseamnă doar să vii şi să spui „Doamne, noi Îţi dăm această clădire”. Ci înseamnă, „Doamne, noi ne predăm pe noi înşine Ţie, ca jertfă”. Dumnezeu nu vrea în fiecare dimineaţă de Paşti un crin pe altar; El îl vrea pe păcătos pe altar. Clădirea este frumoasă, dar nu despre aceasta este vorba. Templul lui Solomon a fost la fel. Însă este vorba să vii sub cuvintele lui Dumnezeu, să vii jertfindu-te pentru slujba lui Dumnezeu.

E-51     Şi când Israelul în final a făcut un loc în care puteau să locuiască cu toţii şi să-L întâlnească pe Dumnezeu sub părtăşia sângelui, atunci au început să cânte cu bucurie. Au început să cânte la harfă. L-au lăudat pe Dumnezeu într-un asemenea unic gând, încât se părea că este glasul unui singur om. Atunci Solomon s-a ridicat ca să se roage şi să facă dedicarea, Domnului. Şi când a făcut acel lucru, amintiţi-vă, chivotul fusese deja adus sub aripile heruvimului şi aşezat în locul sfânt. Dar când poporul, nu biserica, nu clădirea, ci când poporul s-a strâns într-un singur gând şi s-a rugat într-un singur gând şi au cântat într-un singur gând şi totul s-a făcut într-un singur gând, atunci Duhul Sfânt, sub forma unui Stâlp de Foc, a intrat în clădire şi s-a aşezat deasupra locului. Şi atâta slavă a fost în clădirea aceea încât preoţii n-au mai putut să slujească.

E-52     Dumnezeu s-o lase să se întâmple din nou. Să se întâmple din nou în acest mic templu. Noi păşim prin Sânge, sau sub Sângele Domnului Isus, mărturisindu-ne păcatele şi fiind umpluţi cu Duhul Său şi venim aici… Şi voi, în această dimineaţă ar trebui să vă bucuraţi de acest mic templu, aşa cum s-a bucurat Israelul de al lor. Veniţi în aceeaşi rânduială în care au venit ei şi bucuria va veni în inima voastră. Ţineţi în inima voastră faptul că nu veţi condamna niciodată pe vreun om născut din Duhul, că veţi avea părtăşie cu toţi slujitorii Săi, cu tot poporul Său. Fie ca acesta să stea ca un aşezământ interdenominaţional. Să fie un loc în care călătorul să poată găsi odihnă când intră pe uşă. Fie ca pastorul acestuia să trăiască până la venirea Domnului. Fie ca adunarea să crească şi să prospere în tot ceea ce faceţi. Binecuvântările lui Dumnezeu să fie peste ea. Eu rostesc această binecuvântare peste această mică biserică. Va rămâne binecuvântată, atât timp cât va rămâne în rânduiala lui Dumnezeu. Dacă iese din această rânduială, i se poate întâmpla orice.

E-53     Asiguraţi-vă că Sângele este pragul de sus al fiecărei inimi, că nu există bariere denominaţionale, că nu există diferenţe; noi suntem una în Hristos Isus. Să poată să vină oricine doreşte să aibă părtăşie. Să predicaţi întotdeauna evanghelia deplină, din acest locaş sfânt. Fie ca locul acesta să aibă întotdeauna semne şi minuni ale lui Isus cel înviat. Fie ca marele preot uns cu untdelemnul opiului să aline fiecare inimă zdrobită. Fie ca Trandafirul din Saron, mireasma Duhului să fie atât de puternică, aşa să fie predicată şi manifestată aici, încât să vină oameni din toate părţile ţării şi să spună: „Cu adevărat, Dumnezeu este cu voi”.

E-54     Fie ca predicarea fratelui nostru să fie însoţită de semne şi minuni. Şi dacă el va merge altundeva, sau dacă va muri, fie ca acela care-l va urma să intre în această clădire aşa cum a fost de-a lungul anilor de la Sam Jones şi ceilalţi. Fie ca aici să se predice întotdeauna această evanghelie a Duhului Sfânt. Fie ca niciodată să nu se facă compromis sau să se pună bariere datorită vreunei denominaţiuni. Să fie întotdeauna deschisă pentru oricine vrea să vină şi să bea din izvoarele Domnului.

E-55     În timp ce ne rugăm aşa cum a făcut-o Solomon, rugăciunea de dedicare, congregaţia să se ridice şi să ridice mâinile şi fiecare să se roage în felul lui, şi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru această clădire, pentru un loc de închinare, pentru că Domnul Dumnezeul nostru a găsit în sfârşit un loc în care-Şi poate aşeza Numele, sub sânge şi în părtăşia Duhului. Acum fiecare să-şi ridice capul. Şi în felul vostru, haideţi să ne dedicăm împreună cu acest templu spre slava lui Dumnezeu.

E-56     Dumnezeule Atotputernic, venim în prezenţa Ta, aducându-Ţi lucrările mâinilor copiilor oamenilor, această clădire, al cărei material a fost cumpărat cu lacrimi, sacrificiu şi trudă. Mâini atente au proiectat-o şi au făcut-o. Şi pe inimile lor a fost aceeaşi povară care a fost şi pe inima lui David. „Nu este corect ca noi să ne închinăm în această baracă când mulţi dintre noi au locuinţe frumoase”. O Doamne, Dumnezeule, să fie astfel încât acelaşi Duh Sfânt şi aceleaşi cuvinte ale lui Dumnezeu să fie predicate în această clădire, cum a fost în vechime în acele simboluri. Duhul Sfânt să lucreze astăzi şi să intre pe uşă şi să se aşeze peste fiecare. Puterea Dumnezeului celui viu să fie în această clădire. Aceasta să stea pentru slava Numelui lui Isus Hristos.

E-57     Doamne Dumnezeule, Îţi încredinţăm lucrările mâinilor, truda, grijile. Şi, Doamne, să nu fie degeaba, ci oamenii să conştientizeze mesajul său dedicat în această dimineaţă Ţie, la dedicarea clădirii.
Doamne, Duhul Tău să intre în acest loc. Fie ca orice bărbat sau femeie care este în afara lui Hristos, când intră pe uşa aceea, să poată să recunoască faptul că vine sub Sânge. Aici să se simtă fericirea lui Hristos, mireasma Duhului, încât bărbaţi şi femei să alerge din toate părţile oraşului şi din împrejurimi ca să audă evanghelia, de aici. Fie ca această congregaţie să fie atât de sărată cu botezul Duhului Sfânt încât să fie numită sarea pământului. Dăruieşte-o, Doamne. Ascultă-ne rugăciunile în dimineaţa aceasta.

E-58     Nu-Ţi dăruim numai clădirea aceasta, ci ne predăm pe noi înşine Ţie, în slujba acestei clădiri şi pentru cauza pe care o susţine. O Dumnezeule, primeşte-ne în dimineaţa aceasta. Noi suntem copiii Tăi. În dimineaţa aceasta stăm în picioare şi cu mâinile ridicate iar ochii noştri privesc în sus, pentru că noi credem că Duhul Sfânt este prezent. Ascultă-ne, Doamne şi primeşte-ne rugăciunea. Şi primeşte comemorarea din partea noastră a bunătăţii Tale, lucrările mâinilor noastre pe care Ţi le aducem. Puterea lui Dumnezeu să ia jertfa noastră  şi pe noi împreună cu aceasta, şi atât clădirea cât şi adunarea să fie dedicate Împărăţiei lui Dumnezeu şi lucrării Fiului Său. Pentru că o cerem în Numele lui Isus Hristos. Amin. Puteţi lua loc.

E-59     Această clădire aparţine acum Dumnezeului Atotputernic. Voi aparţineţi Dumnezeului Atotputernic. Menţineţi-vă curaţi tot timpul; menţineţi-vă biserica curată. Menţineţi-o într-o stare corectă, astfel încât oricui trece pe aici, să-i facă plăcere să vină şi să aibă părtăşie cu voi, să aveţi un asemenea Duh plăcut încât să puteţi întinde mâna oricui şi să-i daţi ajutor. Indiferent cât s-ar fi scufundat în mocirlă, principiile acestea le susţinem, un loc sfânt al harului lui Dumnezeu.

[1] Prezent pretutindeni – n.tr.

[2] În varianta de traducere King James – n.tr.

[3] Prin botezul în Duhul Sfânt – n.tr.

[4] Adunarea, locul adunării  – n.tr.

[5] Corect: sfinţenie – n.tr.

[6] Numeri 19.9. În traducerea Cornilescu este vorba despre apa de curăţire. În King James, apa de despărţire.

[7] Se referă la apartenenţa denominaţională – n.tr.

Distribuie această postare.